Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 71.908/14)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Pop împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, preşedinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Andrea Tamietti, adjunct al grefierului secţiei,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 septembrie 2018,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 71.908/14) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Darius-Doinel Pop („reclamantul“), a sesizat Curtea la 3 noiembrie 2014, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
2. Reclamantul a fost reprezentat de S. Rădăcină, avocat în Bistriţa. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 15 aprilie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1991 şi locuieşte în Bistriţa.
5. Reclamantul suferea de tulburări psihice de la o vârstă fragedă şi se afla sub supravegherea Spitalului Judeţean Bistriţa, în atenţia secţiei de boli psihice. La momentul faptelor era înscris la un liceu din Bistriţa.
6. La 18 ianuarie 2011, o tâlhărie a avut loc în apropierea domiciliului reclamantului. Faţă de acesta a fost începută urmărirea penală şi a fost emisă o autorizaţie de percheziţie.
A. Audierea reclamantului din 21 ianuarie 2011
7. La 21 ianuarie 2011, un anume C.P.O., care, conform Guvernului, se deplasase la postul de poliţie pentru a-şi recupera documentele, a fost invitat de agenţii de poliţie să participe în calitate de martor asistent^1 la percheziţia ce trebuia să aibă loc la domiciliul reclamantului (pct. 6 supra), lucru acceptat de acesta.
8. În aceeaşi zi, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud l-au abordat pe reclamant în timpul orelor de curs de la liceul său şi l-au condus la domiciliul acestuia, pe motivul că o autorizaţie de percheziţie fusese emisă în acest sens. Percheziţia a fost efectuată de agenţii de poliţie M.S., S.S. şi H.F., de la ora 9,50 până la ora 11,10, în prezenţa reclamantului, a părinţilor acestuia şi a martorilor asistenţi C.P.O. şi S.A.I. A fost întocmit un proces-verbal de percheziţie de la ora 11,45 până la ora 11,50; nu a fost inclusă nicio menţiune cu privire la starea fizică a reclamantului.
9. La finalul percheziţiei, agenţii de poliţie au solicitat reclamantului să îi însoţească la secţia de poliţie pentru a da o declaraţie. Conform susţinerilor reclamantului, mama acestuia a informat agenţii de poliţie că suferea de tulburări psihice şi le-a cerut să nu îl lovească.
10. Versiunile părţilor diferă în ceea ce priveşte modul în care interogatoriul reclamantului s-a desfăşurat la secţia de poliţie.
1. Versiunea reclamantului
11. Reclamantul arată că, de la intrarea sa în secţia de poliţie, în jurul orei 12,00, a fost interogat cu privire la fapta de tâlhărie de care era acuzat de către agentul de poliţie M.N. în prezenţa altor agenţi de poliţie, printre care şi M.S. şi S.S., şi a martorului asistent C.P.O., că a negat faptele de care era acuzat şi că l-a informat pe agentul de poliţie M.N. că la data săvârşirii infracţiunii de care era acuzat se afla într-un alt loc în compania unui prieten.
12. Reclamantul adaugă că agentul de poliţie M.S. a început să îl lovească cu scopul de a-l determina să recunoască fapta de tâlhărie. Acest agent l-ar fi agresat în secvenţe succesive de trei-patru minute, pe parcursul a două ore: l-ar fi pălmuit la nivelul urechilor, l-ar fi lovit cu un baston asemănător unei bâte de baseball peste palme şi i-ar fi aplicat lovituri de pumn şi de picior asupra corpului. Ca urmare a durerilor puternice şi a fricii resimţite în timpul acestui episod, reclamantul a sfârşit prin a-şi face nevoile pe el.
13. Reclamantul declară, de asemenea, că în timpul acestui incident a cerut ajutorul agenţilor de poliţie prezenţi în cameră. Aceştia din urmă ar fi refuzat să intervină şi agentul de poliţie S.S. i-ar fi răspuns: „Vezi ce ţi se întâmplă dacă nu recunoşti: dai de naşpa!“
2. Versiunea Guvernului
14. Guvernul menţionează că niciun act de violenţă nu a fost săvârşit asupra reclamantului în timpul interogării sale. Acesta arată că reclamantului i-au fost adresate întrebări mai întâi de către agentul de poliţie S.S. şi apoi de către agentul de poliţie M.S. Şeful secţiei de poliţie, M.I., ar fi fost prezent cu intermitenţe în timpul acestui interogatoriu. În ceea ce priveşte martorul C.P.O., Guvernul menţionează că acesta aştepta să participe la alte două acte de cercetare penală efectuate de poliţie în cauză şi că a fost prezent în cameră pe tot parcursul interogatoriului reclamantului.
^1 Conform dreptului intern, o persoană neutră, desemnată martor asistent, trebuie să asiste la anumite acte de cercetare penală, cum este, de exemplu, cazul percheziţiilor.
B. Efectuarea altor acte de cercetare penală în cauza reclamantului
15. Tot la 21 ianuarie 2011, după audierea reclamantului, în jurul orei 15,30, conform acestuia din urmă, sau în jurul orei 16,00, poliţia a organizat o recunoaştere dintr-un grup de persoane din care făcea parte şi persoana respectivă. C.P.O., A.M.N., S.A.I. şi C.C.I., care nu îl cunoşteau pe reclamant şi nu erau agenţi de poliţie, au observat derularea acestei recunoaşteri dintr-un grup în calitate de martori asistenţi. Acest act a făcut obiectul unei înregistrări video.
16. În jurul orei 16,30 reclamantul a putut părăsi secţia de poliţie. Nu rezultă din dosar dacă au fost consemnate într-un document oficial plecarea sa de la secţia de poliţie sau starea sa de sănătate în acel moment.
17. După ce s-a reîntors acasă, reclamantul, care se simţea rău, a fost dus de părinţii săi la serviciul de urgenţe al spitalului judeţean (pct. 21 şi 22 infra).
18. În seara de 21 ianuarie 2011, în timp ce se afla la serviciul de urgenţe al spitalului (pct. 22 infra), reclamantul a fost convocat la secţia de poliţie pentru o confruntare cu un martor ocular.
19. Tatăl reclamantului l-a desemnat pe avocatul R.S. pentru a-l apăra pe fiul său în ancheta penală cu privire la fapta de tâlhărie desfăşurată faţă de acesta şi pentru depunerea unei plângeri penale împotriva agentului de poliţie M.S. Conform susţinerilor reclamantului, acest avocat a constatat că fusese victima unei agresiuni fizice şi l-a sfătuit chiar în aceeaşi seară să nu depună o plângere penală împotriva agentului de poliţie M.S. pentru a nu-i incita pe agenţii de poliţie să fabrice probe false în acuzarea sa, din cauza unei astfel de plângeri penale. Au decis împreună să aştepte câteva zile înainte de a depune o plângere penală împotriva agentului de poliţie M.S.
20. Reclamantul s-a prezentat la secţia de poliţie însoţit de avocatul R.S. şi de tatăl său. A fost audiat de agentul de poliţie L.P. de la ora 21,00 la ora 22,15 şi a negat toate faptele imputate. Ulterior a fost confruntat cu M.G. Şi-a menţinut poziţia şi a continuat să nege faptele imputate. Reclamantul nu a menţionat în timpul acestui interogatoriu că fusese supus relelor tratamente de către anchetatorii săi în timpul audierii sale cu câteva ore mai devreme.
C. Examinarea medicală a reclamantului
21. După părăsirea secţiei de poliţie în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011 (pct. 16 supra), reclamantul a ajuns la el acasă la ora 17,00. A chemat un prieten care i-a fotografiat mâinile, care erau inflamate, şi hainele, care erau murdare. Pentru că avea faţa roşie, palmele inflamate, nu mai auzea cu o ureche şi pentru că se simţea rău, părinţii l-au dus la serviciul de urgenţe al spitalului judeţean.
22. Doctorul C.H. l-a examinat pe reclamant la ora 18,38. În fişa medicală, întocmită în urma examenului medical, medicul a notat că reclamantul a declarat că fusese victima unei agresiuni şi că acuza dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini şi al urechii drepte. Acesta a mai notat şi că leziunile ar fi putut fi cauzate cu opt ore înaintea examenului medical. Reclamantului i-a fost recomandat un examen ORL.
23. Întrucât 21 ianuarie 2011 a fost o zi de vineri şi seara serviciul de medicină legală era deja închis, reclamantul nu s-a putut supune unui examen medico-legal în aceeaşi zi şi a decis să îl amâne pentru următoarea zi de luni.
24. La 22 ianuarie 2011, reclamantul a fost examinat la Spitalul ORL Cluj, unde i-a fost pus diagnosticul de timpan perforat.
25. La 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a deplasat la serviciul de medicină legală unde a fost examinat. Certificatul medico-legal întocmit cu acea ocazie a indicat cele ce urmează:
"1. Cele două protuberanţe tenare sunt tumefiate moderat, cu echimoze de culoare violacee; pe partea dreaptă echimoza s-a format alungit cu un centru pal.
2. Regiunea retroauriculară stângă, echimoză pală [de culoare] violacee de 3/3 cm.
3. La nivelul posterior al pavilionului urechii drepte, la 1/3 supra, echimoză pală [de culoare] violacee de 3/2 cm şi la nivelul regiunii retroauriculare (echimoză) de 2/2 cm.
4. La nivelul lateral al braţului stâng, la 1/3 mediu, tumefacţie pală [de culoare] violacee de 4/3 cm.
[Pacientul se plânge de] dureri la nivelul abdomenului."
26. Concluziile certificatului medico-legal erau că:
"1. [Pacientul] (...) prezintă leziuni care au putut fi cauzate de lovituri aplicate cu un obiect de formă alungită.
2. Leziunile traumatice necesită de la 8 la 9 zile de îngrijiri medicale.
3. Leziunile traumatice pot data din 21 ianuarie 2011.
D. Cercetarea penală a reclamantului pentru tâlhărie"
27. A fost începută urmărirea penală a reclamantului pentru tâlhărie. Prin Ordonanţa din 10 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a reclamantului pe motiv că, în conformitate cu probele prezentate în cauză, acesta din urmă nu săvârşise faptele reţinute. Rezultă din dosar că soluţia de netrimitere a rămas definitivă.
E. Plângerea penală a reclamantului împotriva agentului de poliţie M.S.
28. La 10 februarie 2011, reclamantul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud („parchetul“) cu o plângere împotriva agentului de poliţie M.S. pe care îl acuza de tortură. Mai exact, îi imputa agentului aplicarea de rele tratamente şi a torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011, profitând, conform susţinerilor acestuia, de vârsta sa fragedă şi de slăbiciunile sale psihologice, cu scopul de a-l determina să recunoască o infracţiune despre care afirma că nu o săvârşise el.
29. Parchetul i-a audiat pe reclamant, pe agentul de poliţie M.S. şi pe alţi agenţi de poliţie prezenţi în timpul interogatoriului din 21 ianuarie 2011, precum şi pe martorul C.P.O. Agenţii de poliţie au negat acuzaţiile de rele tratamente. Aceştia au declarat că, în timpul interogatoriului, reclamantul tremura şi era incoerent în susţinerile sale şi că, în consecinţă, comportamentul său i-a făcut să creadă că acesta consumase narcotice. Martorul asistent C.P.O. a declarat că reclamantul nu fusese agresat de agenţii de poliţie.
30. Agenţii de poliţie şi C.P.O. au refuzat confruntarea cu reclamantul.
31. La solicitarea reclamantului, parchetul le-a audiat şi pe acele persoane pe care acesta le întâlnise pe drumul de întoarcere spre domiciliul său. Aceşti martori au declarat că persoana în cauză prezenta urme de agresiune şi că, întrucât îşi făcuse nevoile pe el, se simţea foarte rău.
32. La 31 mai 2011, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale faţă de M.S., pe motiv că din probele directe nu reieşea că reclamantul fusese agresat la secţia de poliţie.
33. Prin Hotărârea definitivă din 2 noiembrie 2011, în urma plângerii reclamantului, Tribunalul Bistriţa-Năsăud („tribunalul“) a retrimis cauza la parchet în vederea reluării cercetării penale şi a începerii urmăririi penale faţă de M.S. Tribunalul a indicat parchetului că îi revenea obligaţia de a-l confrunta pe reclamant cu agenţii de poliţie prezenţi în timpul interogatoriului şi cu martorul C.P.O., de a-i audia pe colegii de liceu ai reclamantului pentru a stabili dacă acesta din urmă prezenta urme de agresiune la momentul abordării sale de către agenţii de poliţie şi de a efectua o reconstituire cu privire la traseul persoanei în cauză de la secţia de poliţie până la domiciliul său, pentru a verifica dacă acesta ar fi putut fi agresat după plecarea sa de la secţia de poliţie. În plus, tribunalul a indicat că ar fi util să se clarifice concluziile certificatelor medicale cu privire la reclamant, iar aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit orelor menţionate în aceste documente, persoana în cauză fusese agresată cu opt ore înainte de examinarea sa medicală, adică în timpul efectuării percheziţiei. Acesta a mai solicitat parchetului să verifice conversaţiile telefonice ale tatălui reclamantului din seara de 21 ianuarie 2011.
34. Parchetul a redeschis urmărirea penală. Acesta i-a audiat pe reclamant şi pe agenţii de poliţie, care şi-au menţinut declaraţiile anterioare. Agenţii de poliţie au arătat că nici reclamantul, nici avocatul său nu le reproşaseră în timpul audierii din seara de 21 ianuarie 2011 (pct. 20 supra) că l-ar fi agresat pe cel în cauză. Aceştia au declarat că plângerea reclamantului reprezenta un act de intimidare împotriva lor, motivată, potrivit acestora, de faptul că fuseseră desemnaţi să efectueze cercetări penale pentru infracţiunea de tâlhărie imputată persoanei în cauză (pct. 27 supra).
35. La 17 mai 2012, medicul C.H. a declarat că îl examinase pe reclamant la sosirea acestuia la spital (pct. 22 supra). Acesta a arătat că menţiunile cu privire la agresiune au fost făcute pe baza declaraţiei persoanei în cauză şi că el însuşi constatase şi îngrijise leziunile reclamantului.
36. Procurorul responsabil de urmărirea penală a vizionat înregistrarea recunoaşterii dintr-un grup de persoane, realizată la 21 ianuarie 2011 (pct. 15 supra) şi a observat că nu era vizibil niciun act de agresiune asupra reclamantului. A.M.N., S.A.I. şi C.C.I., martorii asistenţi ai acestei recunoaşteri dintr-un grup, au fost audiaţi şi au declarat că nu observaseră existenţa unor urme de agresiune asupra persoanei reclamantului.
37. Prin Ordonanţa din 28 iunie 2012, parchetul a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.S. pe motiv că nu rezulta, din probe, că acesta din urmă l-ar fi agresat pe reclamant.
38. În urma plângerii reclamantului, prin Decizia definitivă din 21 noiembrie 2012, tribunalul a desfiinţat soluţia de neîncepere şi a retrimis cauza la parchet pe motiv că acesta nu începuse urmărirea penală faţă de M.S. şi că nu efectuase toate actele de cercetare penală indicate în Hotărârea din 2 noiembrie 2011 (pct. 33 supra).
39. Prin Ordonanţa din 25 ianuarie 2013, parchetul a început urmărirea penală faţă de M.S. Martorii propuşi de reclamant şi-au menţinut declaraţiile anterioare (pct. 31 supra).
40. La 27 februarie şi la 21 iunie 2013, parchetul a constatat că reclamantul era internat într-un centru specializat pentru tratamentul afecţiunilor psihice şi că urma un tratament de dezintoxicare pentru toxicomanie. S-a concluzionat că reclamantul nu putea fi, aşadar, supus testului poligraf, care devenea nerelevant pe fondul stării psihice a persoanei în cauză.
41. Audiat din nou de parchet, agentul de poliţie M.S. a negat faptele imputate. Acesta i-a propus ca martori ai apărării pe agenţii de poliţie M.N., S.S., H.F. şi L.P. şi martorul asistent C.P.O. A refuzat să fie supus testului poligraf.
42. Parchetul i-a audiat pe agenţii de poliţie M.N. şi S.S., care şi-au menţinut declaraţiile anterioare (pct. 29 supra) şi au refuzat confruntarea cu reclamantul.
43. La 17 septembrie 2013, C.P.O. a declarat că nu i-a văzut pe agenţii de poliţie lovindu-l pe reclamant. El a menţionat că în timpul interogatoriului acesta din urmă a avut un comportament bizar, dând impresia că este „sub influenţa drogurilor“, şi că repeta ceea ce agenţii de poliţie îi spuneau. A mai adăugat că a fost prezent tot timpul în camera în care reclamantul a fost interogat. La sfârşitul declaraţiei sale, C.P.O. s-a exprimat după cum urmează:
"Nu am niciun interes să-i apăr pe agenţii de poliţie pentru că atunci când aveam 17 ani, am fost şi eu însumi bătut de agenţii de poliţie din oraşul B. pentru o faptă pe care chiar o săvârşisem. Nu am denunţat niciodată acest abuz, mi-a fost frică, dar acest lucru nu m-a împiedicat ca în prezent cei mai buni prieteni ai mei să fie poliţişti."
44. La 24 octombrie 2013, reclamantul a fost informat că toate persoanele audiate cu privire la incident refuzau să fie confruntate cu el.
45. Parchetul a audiat pe doi dintre colegii de liceu ai reclamantului. Aceştia au declarat că persoana în cauză nu prezenta nicio urmă de violenţă când a plecat de la şcoală însoţită de agenţii de poliţie (pct. 8 supra) şi că nu avusese loc nicio altercaţie cu alte persoane în acea zi. Au mai declarat că reclamantul povestise că fusese bătut de agenţii de poliţie.
46. Anchetatorii au stabilit că traseul de la secţia de poliţie la domiciliul reclamantului putea fi parcurs în 10 minute.
47. Parchetul a solicitat serviciului de medicină legală Bistriţa-Năsăud să indice poziţiile leziunilor reclamantului şi să precizeze cum ar fi putut fi făcute aceste leziuni.
48. La 14 februarie 2013, serviciul de medicină legală, bazându-se pe certificatul medico-legal din 24 ianuarie 2011 (pct. 25-26 supra), a emis un raport în care concluziona că leziunile reclamantului ar fi putut fi cauzate la 21 ianuarie 2011 prin lovire cu un obiect dur de formă alungită. Acesta a menţionat totuşi că nu putea exclude cu certitudine „posibilitatea ca leziunile constatate la nivelul protuberanţelor tenare să fi fost provocate de o cădere survenită prin mecanismul de precipitare“.
49. La o dată neprecizată, telefonul lui M.S. a fost pus sub ascultare pentru o durată de 30 de zile. Această măsură nu a permis colectarea niciunei probe relevante.
50. Prin Ordonanţa din 30 octombrie 2013, parchetul a finalizat urmărirea penală faţă de M.S. pe motiv că nu existau probe la dosar că acesta îl agresase pe reclamant.
51. Reclamantul a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe. El susţinea, printre altele, că parchetul nu efectuase toate actele de urmărire penală dispuse de tribunal în hotărârile anterioare (pct. 33 şi 38 supra), că, bazându-se pe declaraţia dată de martorul C.P.O. (pct. 43 supra), credibilitatea acestuia era pusă la îndoială, pe care îl bănuia că se află în dependenţă de agenţii de poliţie. În plus, a denunţat atitudinea agenţilor de poliţie care observaseră starea sa de tulburare vizibilă în timpul interogatoriului din 21 ianuarie 2011, dar nu au considerat necesar să fie asistat de un avocat. A mai reproşat parchetului că acordase importanţă mai mare declaraţiilor martorilor prezenţi în timpul interogatoriului său, înlăturând astfel probele indirecte ale faptelor denunţate de el. Or, conform spuselor sale, era dificil pentru o victimă a relelor tratamente să dovedească agresiunea comisă asupra sa prin probe directe.
52. Prin Hotărârea definitivă din 6 mai 2014, tribunalul a respins plângerea reclamantului. A arătat că toţi agenţii de poliţie interogaţi şi martorul C.P.O. declaraseră în mod constant că M.S. nu îl agresase pe reclamant la secţia de poliţie. Instanţa a apreciat că declaraţiile martorilor propuşi de reclamant, conform cărora acesta fusese agresat la secţia de poliţie, nu erau de natură să înlăture valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor direcţi, oculari, prezenţi la secţia de poliţie în timpul anchetei persoanei în cauză. A apreciat, de asemenea, că certificatul medical depus la dosar (pct. 22 supra) nu dovedea existenţa unor leziuni de intensitatea celor menţionate de reclamant în plângerea sa (pct. 28 supra). Făcând referire la raportul medical din 14 februarie 2013 (pct. 48 supra), tribunalul a constatat că leziunile reclamantului ar fi putut fi cauzate prin lovire cu un obiect dur de formă alungită, chiar dacă nu putea exclude cu certitudine posibilitatea ca „leziunile constatate la nivelul protuberanţelor tenare să fi fost provocate de o cădere survenită prin mecanismul precipitării“.
53. Tribunalul a mai subliniat că reclamantul aşteptase trei zile înainte de a se prezenta la un examen medico-legal (pct. 25 supra) şi 20 de zile până să depună o plângere penală împotriva lui M.S. (pct. 28 supra). Instanţa a considerat refuzul reclamantului de a se supune testului poligraf cel puţin „bizar“. A reliefat că M.S. refuzase de asemenea să se supună testului poligraf (pct. 41 supra), dar a menţionat că sarcina probei revenea reclamantului.
54. Instanţa a concluzionat că nu rezulta cu certitudine din probele administrate că leziunile reclamantului fuseseră cauzate la secţia de poliţie şi nici că fuseseră cauzate de M.S.
II. Dreptul intern relevant
55. Art. 104 alin. (3) din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptelor prevede că percheziţia domiciliară trebuia să se efectueze în prezenţa unor martori asistenţi. Codul de procedură penală nu reglementa modalitatea în care martorii asistenţi erau desemnaţi. Art. 92 alin. (2) din Codul de procedură penală prevedea că minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză şi cei care fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural nu pot fi martori asistenţi.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
56. Reclamantul se plânge că a fost supus unor rele tratamente şi torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011. El susţine, de asemenea, că autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile sale de tortură.
Acesta invocă art. 3 din Convenţie, care prevede că:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
A. Admisibilitate
57. Constatând că acest capăt de cerere, cu privire la ambele laturi, nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
B. Pe fond
1. Argumentele părţilor
58. Reclamantul susţine că a fost maltratat în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011 şi că ancheta efectuată de autorităţile naţionale nu a fost efectivă. El arată că, aflându-se de unul singur sub controlul agenţilor de poliţie, nu a putut să furnizeze probe cu privire la relele tratamente prin martori direcţi, aşa cum i se solicitase în timpul procedurii interne. Acesta pune sub semnul întrebării neutralitatea martorului asistent C.P.O. (pct. 43 supra). El precizează că în timpul audierii sale nu a fost asistat nici de un avocat desemnat din oficiu, nici de unul din partea părinţilor săi.
59. Guvernul răspunde că nu există probe că reclamantul ar fi fost agresat la secţia de poliţie şi, cu atât mai puţin, de către agentul de poliţie M.S. Consideră că autorităţile naţionale au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile persoanei în cauză.
2. Evaluarea Curţii
60. Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile laturii materiale a art. 3 din Convenţie, pe care le-a reiterat recent în Hotărârea Bouyid împotriva Belgiei [(MC), nr. 23.380/09, pct. 81-90, CEDO 2015]. Aceasta reaminteşte în special că, din perspectiva art. 3, imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care o persoană care se afla sub controlul agenţilor statului a fost rănită nu o împiedică să ajungă la constatarea încălcării laturii materiale a acestei prevederi, având în vedere culpa Guvernului pârât care nu a stabilit modul de derulare a faptelor de o manieră satisfăcătoare şi convingătoare, cu elemente de probă în susţinere [Rupa împotriva României (nr. 1), nr. 58.478/00, pct. 100, 16 decembrie 2008, şi Alboreo împotriva Franţei, Cererea nr. 51.019/08, pct. 91, 20 octombrie 2011].
61. În speţă, Curtea constată mai întâi că din documentele medicale depuse la dosar reiese că, la 21 ianuarie 2011, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat de la 8 la 9 zile de îngrijiri medicale (pct. 26 supra). Nu există nicio îndoială că leziunile în cauză erau de o gravitate suficientă pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenţie.
62. Curtea constată apoi că, deşi nu se contestă faptul că reclamantul a fost rănit în mod efectiv la 21 ianuarie 2011, părţile nu sunt de acord cu privire la originea leziunilor. Reclamantul îi acuză pe agenţii de poliţie că ar fi folosit, în mod nejustificat, forţa împotriva sa în timpul audierii, în timp ce Guvernul respinge aceste acuzaţii.
63. Curtea observă că, în cursul dimineţii din 21 ianuarie 2011, agenţii de poliţie au procedat la abordarea reclamantului la liceul acestuia şi apoi l-au însoţit la domiciliul său, unde au efectuat o percheziţie (pct. 8 supra). Aceasta constată şi că, la finalul percheziţiei, reclamantul a fost condus direct la secţia de poliţie (pct. 9 supra), unde a fost audiat. Astfel, între momentul abordării sale la liceu şi cel al părăsirii secţiei de poliţie, după audiere (pct. 16 supra), reclamantul s-a aflat sub controlul agenţilor de poliţie.
64. Curtea observă şi că din declaraţiile martorilor reiese că la momentul interpelării sale nicio urmă de violenţă asupra reclamantului nu era vizibilă şi că anterior nu avusese loc nicio altercaţie între reclamant şi alte persoane (pct. 45 supra). De altfel, procesul-verbal redactat la finalul percheziţiei nu conţine nicio menţiune cu privire la eventuale urme de violenţă asupra reclamantului (pct. 8 supra), iar dosarul nu conţine niciun indiciu sau element indicând că reclamantul a fost rănit înainte sau după perioada în care s-a aflat sub controlul agenţilor de poliţie.
65. Curtea constată apoi că reclamantul a fost examinat de un medic chiar în ziua audierii sale, la puţin timp după ieşirea din secţia de poliţie. În timpul acestei examinări s-a constatat că reclamantul prezenta dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini şi al urechii drepte (pct. 22 supra). Constatările certificatului medical au fost susţinute în plus de certificatul medico-legal emis la 24 ianuarie 2011, conform căruia leziunile reclamantului ar fi putut fi cauzate prin loviri aplicate cu un obiect dur de formă alungită (pct. 26 supra), şi de Raportul din 14 februarie 2013, care a confirmat că leziunile persoanei în cauză s-ar fi putut produce la 21 ianuarie 2011 (pct. 48 supra).
66. Ţinând cont de faptul că mărturiile şi instanţele naţionale nu au indicat în niciun fel leziuni care ar fi putut fi anterioare abordării reclamantului de către agenţii de poliţie şi că acesta s-a prezentat la scurt timp după plecarea sa de la secţia de poliţie la un medic care i-a constatat leziunile, Curtea consideră că revine Guvernului obligaţia de a furniza o explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte originea leziunilor în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Cheyda\'efev împotriva Rusiei, nr. 65.859/01, pct. 53, 7 decembrie 2006). Ori Guvernul afirmă că nu există probe din care să rezulte că reclamantul a fost rănit în perioada de timp în care se afla la secţia de poliţie.
67. În acest sens, Curtea reiterează importanţa de a consemna în scris toate informaţiile care să permită clarificarea ulterioară, dacă este necesar, a circumstanţelor referitoare la prezenţa persoanelor la o secţie de poliţie. Neconsemnarea acestor informaţii reprezintă o deficienţă gravă, de natură să permită forţelor de poliţie să scape de răspunderea ce le revine în ceea ce priveşte soarta persoanei care se află sub controlul lor [a se vedea mutatis mutandis, Iambor împotriva României (nr. 1), nr. 64.536/01, pct. 168, 24 iunie 2008, şi Timurtaş împotriva Turciei, nr. 23.531/94, pct. 105, CEDO2000-VI]. În cauză, audierea reclamantului a avut loc la 21 ianuarie 2011, după ce faţă de acesta a fost începută o cercetare penală pentru tâlhărie (pct. 6 supra). Ori, nu reiese din dosar că reclamantul a fost informat cu privire la drepturile sale procedurale în timpul audierii. În plus, Guvernul nu a furnizat niciun document cu privire la prezenţa persoanei în cauză la secţia de poliţie în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011, ca de exemplu o declaraţie a reclamantului sau un înscris care să indice ora de sosire şi ora de plecare din secţia de poliţie şi care să descrie starea sa fizică. Asemenea informaţii ar fi permis, pe de o parte, desfăşurarea unei anchete efective şi, pe de altă parte, descărcarea, după caz, a agenţilor de poliţie de orice responsabilitate în ceea ce priveşte originea leziunilor constatate asupra reclamantului la puţin timp după plecarea acestuia din secţia de poliţie.
68. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în cauza prezentă absenţa totală a unei explicaţii din partea Guvernului cu privire la leziunile prezentate de reclamant şi imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care persoana în cauză a fost rănită atunci când se afla sub controlul agenţilor statului nu o împiedică să constate încălcarea laturii materiale a art. 3 din Convenţie (a se vedea de exemplu şi mutatis mutandis Alboreo, citată anterior, pct. 100, şi Ersin Erkuş şi alţii împotriva Turciei, nr. 40.952/07, pct. 73, 31 mai 2016).
69. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul a suferit tratamente contrare art. 3 din Convenţie.
70. Ţinând cont de această constatare, Curtea consideră că nu este necesar să examineze dacă a fost încălcat aspectul procedural al acestei prevederi."
II. Aplicarea art. 41 din Convenţie
71. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
A. Daune
72. Reclamantul solicită 1.500 euro (EUR) cu titlu de daune pentru prejudiciul material suferit, această sumă corespunzând conform acestuia cheltuielilor medicale suportate în urma leziunilor. Acesta mai solicită şi 100.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.
73. În ceea ce priveşte prejudiciul material invocat, Guvernul arată că pretenţia formulată nu este susţinută de documente justificative relevante. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, acesta consideră că o eventuală constatare a încălcării ar putea reprezenta în cauză o reparaţie suficientă şi că, în orice caz, suma solicitată cu acest titlu este excesivă în raport cu jurisprudenţa Curţii în materie.
74. Curtea constată că reclamantul nu a depus la dosar niciun document justificativ relevant pentru a-şi susţine cererea de despăgubire pentru prejudiciul material. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră necesar să acorde reclamantului suma de 9.000 EUR cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecată
75. Reclamantul solicită şi 1.466 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată. Acesta precizează că suma corespunde onorariilor avocatului în procedura înaintea Curţii, precum şi cheltuielilor de traducere şi corespondenţă pentru care face trimitere la două facturi depuse la dosar.
76. Guvernul consideră că sumele solicitate nu sunt justificate de documente relevante.
77. Ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.445 EUR pentru toate cheltuielile şi o acordă reclamantului.
C. Dobânzi moratorii"
78. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
Hotărând în unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcată latura materială a art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze dacă a fost încălcată latura procedurală a art. 3 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în moneda statului membru pârât la rata aplicabilă la data plăţii:
i. 9.000 EUR (nouă mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii. 1.445 EUR (o mie patru sute patruzeci şi cinci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 octombrie 2018, în temeiul art. 77 §2 şi art. 77 §3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE,
PAULO PINTO DE ALBUQUERQUE
Grefier adjunct,
Andrea Tamietti
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
