Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 39.290/19)
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Nedelcu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secţie,
având în vedere Cererea (nr. 39.290/19) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Leonora Mariane Nedelcu („reclamanta“), născută în 1942 şi domiciliind în Bucureşti, reprezentată de A. Grigoriu, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 17 iulie 2019 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“),
având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
având în vedere observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 octombrie 2021,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. La 3 decembrie 2011, la începutul după-amiezii, reclamanta, în vârstă de şaizeci şi nouă de ani, a fost victima unui accident într-o staţie de metrou din Bucureşti. Piciorul stâng i-a fost strivit de o scară rulantă. Şi-a pierdut cunoştinţa şi a suferit o hemoragie care a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Nu şi-a mai recuperat folosirea normală a piciorului stâng.
2. O comisie a Institutului Naţional de Medicină Legală a considerat că accidentul a pus în pericol viaţa reclamantei. A constatat că reclamanta necesitase 100 de zile de îngrijiri medicale şi că suferea de atunci de o infirmitate permanentă.
3. La 20 ianuarie 2012, reclamanta a depus o plângere penală pentru vătămare corporală din culpă împotriva societăţii de transport public M. („societatea“) care exploata reţeaua de metrou din Bucureşti.
4. Ancheta a fost efectuată de Serviciul de Poliţie Metrou. Conform societăţii, scara era revizuită în mod regulat, dar o treaptă a platformei de debarcare fusese furată în ziua accidentului, fără ca circumstanţele acestui furt să poată fi lămurite, zona nefiind acoperită de camerele de supraveghere. Un angajat a susţinut că efectuase un tur în dimineaţa accidentului şi că nu constatase nimic neobişnuit.
5. Parchetul a clasat plângerea pe motiv că societatea nu era responsabilă pentru presupusul furt, culpa fiind a reclamantei, care nu avusese capacitatea de a evita golul creat de piesa lipsă. Judecătoria Bucureşti a admis contestaţia reclamantei şi a dispus continuarea anchetei pentru a se stabili dacă funcţionarea scării respecta normele legale de securitate. Parchetul a clasat plângerea a doua oară pentru aceleaşi motive.
6. Prin Hotărârea definitivă din 11 decembrie 2018, redactată la 30 ianuarie 2019, Judecătoria Bucureşti a considerat că societatea încălcase dispoziţiile Legii nr. 64/2008 privind siguranţa instalaţiilor de ridicat. A constatat că scara funcţiona fără certificatul obligatoriu de conformitate care garanta utilizarea aparatului în condiţii de siguranţă şi că societatea nu demonstrase că efectuase revizia. A constatat totodată că răspunderea penală a societăţii era prescrisă şi, prin urmare, a încetat urmărirea penală.
7. În temeiul art. 2 din Convenţie, reclamanta afirmă că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a-i apăra dreptul la viaţă şi că autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă eficace cu privire la circumstanţele accidentului.
MOTIVAREA CURŢII
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
8. Reclamanta susţine că societatea nu a asigurat siguranţa scării şi că, în consecinţă, i-a pus viaţa în pericol. De asemenea, aceasta susţine că ancheta nu a permis într-un termen scurt identificarea şi pedepsirea persoanelor răspunzătoare de accidentul care a fost pe punctul de a-i provoca decesul.
9. Guvernul ridică două excepţii preliminare. Pe de o parte, invocă neepuizarea căilor de atac interne, considerând că reclamanta ar fi trebuit să introducă o acţiune în răspundere civilă delictuală împotriva societăţii. Pe de altă parte, susţine că cererea este tardivă faţă de data pronunţării hotărârii definitive de către instanţa din Bucureşti (supra, pct. 6).
10. Cu privire la fondul cauzei, Guvernul susţine că, la momentul faptelor, existau norme în materie de securitate a scărilor prevăzute de Legea nr. 64/2008.
11. Conform Guvernului, societatea ar fi respectat aceste norme, dar, ţinând seama de furtul unei piese a scării exact în ziua accidentului, nu ar fi fost la curent cu niciun risc real şi iminent care să pună în pericol viaţa sau integritatea fizică a utilizatorilor.
12. Guvernul recunoaşte că, în etapa iniţială, ancheta nu a fost completă. Totuşi, consideră că autorităţile de anchetă ar fi luat ulterior toate măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a clarifica circumstanţele accidentului.
13. Curtea reaminteşte că a hotărât deja, într-o cauză privind capete de cerere similare îndreptate împotriva României, că demersul menţionat de Guvern (supra, pct. 9) nu era o cale de atac efectivă (Mircea Pop împotriva României, nr. 43.885/13, pct. 56-60, 19 iulie 2016).
14. Argumentele Guvernului nu pot duce la o concluzie diferită în speţă.
15. În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate, Curtea apreciază că reclamanta a cunoscut suficient Hotărârea din 11 decembrie 2018 începând cu data redactării, la 30 ianuarie 2019 (supra, pct. 6). Prin urmare, cererea introdusă miercuri, 17 iulie 2019, nu este tardivă.
16. În final, este necesar să se respingă excepţiile ridicate de Guvern.
17. Pe de altă parte, Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea subliniază, în plus, că această cerere nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
18. Principiile generale în ceea ce priveşte obligaţia statelor de a lua măsuri în vederea securităţii persoanelor aflate în spaţiile publice au fost rezumate în Cauza Marius Alexandru si Marinela Ştefan împotriva României (nr. 78.643/11, pct. 97-103, 24 martie 2020). Mai precis, obligaţiile pozitive sus-menţionate impun statelor să adopte norme care urmăresc protejarea siguranţei persoanelor în spaţiile publice şi asigurarea funcţionării eficiente a acestui cadru de reglementare (ibidem, pct. 99).
19. În privinţa laturii procedurale a art. 2, Curtea a descris, în Cauza Nicolae Virgiliu Tănase împotriva României (MC) (nr. 41.720/13, pct. 165-171, 25 iunie 2019), aspectele ce trebuie luate în considerare pentru a califica o anchetă ca fiind „efectivă“.
20. Curtea constată că, în speţă, nu era vorba despre un accident datorat întâmplării, ci despre unul produs de o problemă de siguranţă a scării pentru care societatea era responsabilă.
21. Curtea observă că, dacă funcţionarea scărilor rulante nu este în mod obişnuit o activitate periculoasă, accidentele utilizatorilor pot fi foarte grave sau letale. Pentru a le garanta securitatea, puterile publice au adoptat Legea nr. 64/2008 care prevede măsuri specifice, mai cu seamă obligaţia ca deţinătorii să obţină un certificat de conformitate care garantează utilizarea scărilor în condiţii de siguranţă, să asigure întreţinerea acestor aparate şi să le supravegheze funcţionarea.
22. Curtea face trimitere la concluziile judecătoriei din Bucureşti (supra, pct. 6) şi constată că societatea a dat dovadă de neglijenţă, în special în ceea ce priveşte întreţinerea scării. Prin urmare, şi-a încălcat obligaţia de a garanta siguranţa utilizatorilor.
23. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului conform căruia societatea nu era la curent cu un risc real şi iminent care să pună în pericol viaţa sau integritatea fizică a reclamantei (supra, pct. 11), Curtea constată că, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 64/2008, societatea avea obligaţia legală de a verifica periodic funcţionarea scării pentru a garanta siguranţa utilizatorilor. Ca atare, nu putea fi scutită de această obligaţie susţinând furtul, în propriile incinte şi în împrejurări care nu au fost clarificate niciodată, unei piese a acestei scări (supra, pct. 4).
24. Ţinând seama de cele ce precedă, Curtea consideră că statul, prin intermediul societăţii publice M., care nu a respectat normele imperative de securitate referitoare la scara rulantă, nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a proteja dreptul la viaţă al reclamantei.
25. În privinţa laturii procedurale a art. 2, Curtea constată că ancheta iniţiată ca urmare a plângerii penale depuse de reclamantă la 20 ianuarie 2012 pentru vătămare corporală din culpă (supra, pct. 3) a fost finalizată după şase ani şi zece luni de la începerea ei ca urmare a prescrierii răspunderii penale a societăţii (supra, pct. 6).
26. Curtea consideră că riscul prescrierii răspunderii penale, care împiedică stabilirea unor eventuale răspunderi, ar fi trebuit să determine autorităţile naţionale să dea dovadă de o mai mare diligenţă în ancheta lor asupra cauzelor accidentului şi în căutarea eventualilor responsabili (a se vedea, mutatis mutandis, Gina Ionescu împotriva României, nr. 15.318/09, pct. 41, 11 decembrie 2012, şi jurisprudenţa citată).
27. Având în vedere, în special, durata anchetei şi consecinţele acesteia, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu au reacţionat cu diligenţa necesară în temeiul art. 2 din Convenţie. Prin urmare, stabileşte că această dispoziţie a fost încălcată sub latura procedurală.
28. Prin urmare, a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect material şi procedural.
Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
29. Reclamanta pretinde 35.000 euro (EUR), ca şi o indemnizaţie lunară pe viaţă de 250 EUR pentru prejudiciu moral. Aceasta nu solicită reparaţii pentru prejudiciul material. Pentru cheltuielile de judecată, reclamă 2.700 EUR pentru cheltuielile cu avocatul pe care le-a suportat în cadrul procedurii din faţa Curţii. În plus, solicită 2.500 EUR cu titlu de onorarii pe care s-a angajat să le plătească avocatului său „în caz de reuşită în faţa Curţii“.
30. Guvernul se opune acestor cereri, considerându-le excesive.
31. Curtea acordă reclamantei 26.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.
32. Curtea subliniază că pactul privind quota litis conform căruia reclamanta s-a angajat să plătească avocatului său 2.500 EUR nu dă naştere decât unor obligaţii între avocat şi clientul său şi nu poate lega Curtea, care trebuie să evalueze nivelul cheltuielilor de judecată de restituit nu numai în raport cu realitatea pretinselor cheltuieli, ci şi în raport cu caracterul lor rezonabil [Strand Lobben şi alţii împotriva Norvegiei (MC), nr. 37.283/13, pct. 234, 10 septembrie 2019].
33. Având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 2.700 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
34. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect material şi procedural;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 26.000 EUR (douăzeci şi şase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 2.700 EUR (două mii şapte sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 noiembrie 2021 în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE
GABRIELE KUCSKO-STADLMAYER
Grefier adjunct,
Ilse Freiwirth
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
