Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 8.889/18)
Strasbourg
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În Cauza Plasty Prod - S.A. împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Branko Lubarda, preşedinte, Anne Louise Bormann, Sebastian Răduleţu, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct interimar de secţie,
având în vedere:
- Cererea (nr. 8.889/18) îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială a acestui stat, S.C. Plasty Prod - S.A. („societatea reclamantă“), cu sediul în Constanţa şi reprezentată de doamna S.M. Muhscina, avocat în Constanţa, a sesizat Curtea, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a comunica prezenta cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
– observaţiile părţilor; şi
– decizia de a respinge obiecţia Guvernului cu privire la examinarea cererii de către un comitet,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 martie 2024,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cauza priveşte plângerea societăţii reclamante cu privire la pretinsa încălcare a dreptului său de acces la o instanţă în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie şi a dreptului său în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ca urmare a pretinsei interpretări eronate a normei privind termenul de către instanţa naţională de recurs.
2. La 15 septembrie 2004, societatea reclamantă a semnat un contract cu societatea E pentru furnizarea de energie electrică („furnizorul de energie electrică“). În urma unui control al furnizorului de energie electrică, efectuat la 20 iulie 2012, societatea reclamantă a luat cunoştinţă de faptul că dispozitivul de măsurare instalat de furnizorul de energie electrică la sediul acesteia măsurase în mod eronat consumul de electricitate încă de la instalarea sa din 2004. Furnizorul de energie electrică şi-a admis culpa şi a rambursat societăţii reclamante sumele greşit facturate între 1 iulie 2009 şi 4 martie 2013 (data la care furnizorul de energie electrică a înlocuit dispozitivul de măsurare).
3. La 20 mai 2015, societatea reclamantă a formulat o acţiune civilă împotriva furnizorului de energie electrică, cerând calcularea sumelor plătite necuvenit pentru perioada dintre instalarea dispozitivului de măsurare în 2004 şi 1 iulie 2009.
4. La 3 martie 2016, Judecătoria Constanţa („instanţa de prim grad“) a admis acţiunea pe baza probelor prezentate de părţi că energia electrică înregistrată şi facturată a fost dublul celei consumate de fapt de societatea reclamantă din cauza funcţionării incorecte a dispozitivului de măsurare instalat de furnizorul de energie electrică la sediul societăţii reclamante. Instanţa a respins obiecţia ridicată de furnizorul de energie electrică că acţiunea era prescrisă, reţinând că fusese formulată în termenul de trei ani care a început să curgă doar din 20 iulie 2012, când societatea reclamantă a luat cunoştinţă de proasta instalare a dispozitivului de măsurare.
5. Furnizorul de energie electrică a formulat apel, reiterând obiecţia că acţiunea societăţii reclamante era prescrisă.
6. Prin Hotărârea definitivă din 16 iunie 2017, comunicată reclamantului la 8 august 2017, Tribunalul Constanţa a admis apelul şi a anulat hotărârea instanţei de prim grad. A hotărât că dreptul de a obţine calcularea plăţilor necuvenite efectuate de societatea reclamantă, urmate de rambursarea lor, era prescrisă întrucât termenul de trei ani a început să curgă de la data emiterii fiecărei facturi lunare incorecte şi nu de la data la care societatea reclamantă luase cunoştinţă de facturarea eronată.
MOTIVAREA CURŢII
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
7. Societatea reclamantă s-a plâns că Tribunalul Constanţa a interpretat dispoziţiile legii naţionale referitoare la prescripţia extinctivă într-un mod arbitrar, refuzându-i astfel dreptul de acces la o instanţă, cu încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
8. Principiile generale cu privire la accesul la o instanţă au fost rezumate în Zubac împotriva Croaţiei [(MC) nr. 40.160/12, pct. 76-79, 5 aprilie 2018].
9. Curtea reiterează în primul rând că cerinţa de a depune o cerere judiciară într-un termen dat nu este în sine incompatibilă cu art. 6 § 1 din Convenţie. Curtea a hotărât în numeroase rânduri că o astfel de cerinţă urmăreşte scopul legitim de administrare corectă a justiţiei şi de respectare, în special, a principiului securităţii juridice (a se vedea, de exemplu, Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 45, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VIII, şi Miragall Escolano şi alţii împotriva Spaniei, nr. 38.366/97, pct. 33, CEDO 2000-I).
10. Revenind la cauza prezentă, Curtea observă că în centrul acesteia se află modul în care Tribunalul Constanţa a interpretat şi a aplicat reglementările privind termenul în legătură cu dreptul societăţii reclamante de a obţine calcularea şi rambursarea sumelor calculate greşit de furnizorul de energie electrică între 2004 şi 2009.
11. Dispozitivul de măsurare a consumului de energie electrică a fost instalat de furnizorul de energie electrică la sediul societăţii reclamante în septembrie 2004. Cu toate acestea, societatea reclamantă a aflat despre proasta instalare şi despre faptul că a fost obiectul unei duble facturări doar la 20 iulie 2012 (a se vedea supra, pct. 2). Deşi această dată era necontestată între părţile din procesul civil intern, ceea ce se contesta între părţi a fost data de la care a început să curgă termenul de trei ani prevăzut de lege. Furnizorul de energie electrică şi-a recunoscut culpa şi a rambursat societăţii reclamante sumele greşit facturate între 1 iulie 2009 şi 3 septembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 2); totuşi, a refuzat să calculeze şi să ramburseze sumele pentru perioada dintre instalarea dispozitivului de măsurare şi 1 iulie 2009, susţinând că s-au prescris.
12. Curtea reţine şi faptul că cele două instanţe interne care examinaseră cauza societăţii reclamante în două grade de jurisdicţie aveau interpretări diferite în privinţa dispoziţiilor interne relevante. Astfel, cu toate că instanţa de prim grad a acordat importanţă datei la care societatea reclamantă a luat cunoştinţă de proasta instalare a dispozitivului de măsurare şi a considerat, prin urmare, că termenul de trei ani a început să curgă din acel moment (a se vedea supra, pct. 4), Tribunalul Constanţa a considerat că societatea reclamantă ar fi trebuit să formuleze cauza în termen de trei ani de la data emiterii fiecărei facturi lunare incorecte (a se vedea supra, pct. 6).
13. În temeiul art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare până la 1 octombrie 2011, dar aplicabil în speţă în conformitate cu dispoziţiile tranzitorii din noul Cod civil (deoarece termenul de prescripţie a început să curgă în timp ce decretul era încă în vigoare), termenul de prescripţie pentru formularea unei cereri de despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei acţiuni ilegale începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea. În temeiul art. 3 din acelaşi decret, termenul de prescripţie este de trei ani pentru a formula o acţiune cu obiect patrimonial.
14. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că interpretarea şi aplicarea regulii relevante privind termenul de către Tribunalul Constanţa, conform căreia societatea reclamantă era obligată să introducă acţiunea în momentul în care în mod realist aceasta nu putea avea suficientă cunoştinţă de prejudiciul suferit sau despre baza faptică pentru a depune o plângere, erau arbitrare şi împiedicau examinarea în întregime a fondului cauzei. Mai mult, o astfel de interpretare nu era în conformitate cu doctrina şi jurisprudenţa existente. Prin urmare, prin impunerea unei sarcini disproporţionate asupra societăţii reclamante, Tribunalul Constanţa a afectat esenţa însăşi a dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă.
15. În circumstanţele cauzei, Curtea consideră că dreptul societăţii reclamante de acces la o instanţă a fost încălcat şi că, prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
16. Întemeindu-se pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, societatea reclamantă a susţinut, de asemenea, că hotărârea Tribunalului Constanţa a privat-o de dreptul de a obţine rambursarea sumelor facturate greşit între 2004 şi 2009.
17. Curtea consideră că acest capăt de cerere se află în conexiune cu cel examinat anterior. Având în vedere constatarea sa de mai sus (a se vedea supra, pct. 15) şi ţinând seama de faptul că societatea reclamantă ar putea cere redeschiderea procesului în faţa instanţelor interne (a se vedea infra, pct. 20), Curtea consideră că nu este necesar să examineze în continuare dacă, de asemenea, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea S.C. IMH Suceava - S.R.L. împotriva României, nr. 24.935/04, pct. 45, 29 octombrie 2013).
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
18. Societatea reclamantă a solicitat 697.230,38 lei româneşti (RON) (echivalentul sumei de aproximativ 140.925 de euro - EUR), împreună cu dobânda legală, cu titlu de prejudiciu material, şi 2.000 EUR, cu titlu de prejudiciu moral. Aceasta a solicitat, de asemenea, 4.000 RON (aproximativ 810 EUR), care reprezintă onorariul avocatului pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne. Societatea reclamantă a prezentat copii ale înscrisurilor dovedind plata onorariilor avocatului.
19. Guvernul a considerat pretenţiile societăţii reclamante privind prejudiciul material ca fiind nejustificate şi pretenţiile privind prejudiciul moral ca fiind excesive. A contestat, de asemenea, pretenţia societăţii reclamante pentru toate cheltuielile de judecată pe baza faptului că nu era susţinută de înscrisuri relevante.
20. Curtea observă că, atunci când se constată încălcarea drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din Codul român de procedură civilă permite revizuirea internă a procedurii în vederea remedierii încălcării Convenţiei. Acesta pare să fie cazul în circumstanţele speţei, deoarece Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza încălcării dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că cea mai adecvată cale de atac pentru societatea reclamantă ar fi să redeschidă, la cerere, procedura în cauză (a se vedea Sfrijan împotriva României, nr. 20.366/04, pct. 48 şi 49, 22 noiembrie 2007, şi S.C. IMH Suceava - S.R.L., citată anterior, pct. 56). Prin urmare, respinge pretenţiile societăţii reclamante în ceea ce priveşte prejudiciul material.
21. Având în vedere natura încălcării constatate în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, Curtea consideră potrivit să acorde societăţii reclamante suma de 2.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit [a se vedea Parohia greco-catolică Lupeni şi alţii împotriva României (MC), nr. 76.943/11, pct. 182, 29 noiembrie 2016, şi Bio Farmland Betriebs - S.R.L. împotriva României, nr. 43.639/17, pct. 61, 13 iulie 2021].
22. Ţinând seama de documentele de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma cerută de 810 EUR pentru toate cheltuielile de judecată în procedurile interne, plus orice sumă care poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În unanimitate
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să se examineze dacă a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească societăţii reclamante, în termen de trei luni (de la data rămânerii definitive a hotărârii), următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 810 EUR (opt sute zece euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit
(b) că, de la împlinirea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 aprilie 2024, în conformitate cu art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
BRANKO LUBARDA
Grefier adjunct interimar,
Crina Kaufman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
