Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SECŢIA A PATRA
(Cererea nr. 43.744/17)
Strasbourg
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Poienaru împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Yonko Grozev, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie a.i.,
având în vedere:
- cererea (nr. 43.744/17) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Antoniu-Valentin Poienaru („reclamantul“), născut în 1959 şi domiciliat în Cluj-Napoca, reprezentat de Radu Chiriţă, avocat în Cluj-Napoca, a sesizat Curtea la 9 iunie 2017 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.-F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
– observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 octombrie 2022,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Reclamantul, la momentul faptelor având funcţia de consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (denumită în continuare „APIA“), instituţie publică ce gestionează fonduri publice, inclusiv fonduri de la bugetul Uniunii Europene, a început în 2008 să scrie pe un blog personal găzduit într-un portal internet care colecta informaţii privind finanţarea întreprinderilor private şi publice.
2. Prin e-mailurile din 14 şi 22 aprilie 2010 şi alte cinci e-mailuri din iunie şi iulie 2010, reclamantul i-a avertizat pe directorul APIA Cluj şi pe alţi superiori ierarhici cu privire la anumite practici administrative observate în serviciul său care, în opinia sa, erau contrare dreptului european şi care ar fi putut face obiectul unor sancţiuni din partea Comisiei Europene, urmate de o reducere a subvenţiilor plătite agricultorilor. Totodată, a informat organele de conducere superioare cu privire la unele nereguli în gestionarea informaţiilor, care ar fi putut constitui un motiv pentru plângeri din partea agricultorilor. În lipsa unor răspunsuri concrete date din partea organelor de conducere superioare la problemele administrative pe care le semnalase, reclamantul a sesizat la 1 iunie 2010 Oficiul European de Luptă Antifraudă. Acesta a susţinut că directorii APIA Cluj sunt suspectaţi de acoperirea persoanelor care au comis fraude cu fonduri europene.
3. La 6 şi la 7 iulie 2010, conturile informatice profesionale ale reclamantului au fost blocate de angajatorul său ca represalii, susţine acesta.
4. La 3 august, 3 şi 10 noiembrie 2010, reclamantul a publicat pe blogul său trei articole intitulate „Şefii APIA băgaţi în şedinţe“; „Un dialog...balcanic“ şi „5-4. Ca la teatru!“, în care a descris ceea ce el considera a fi nereguli în activitatea APIA. Primul dintre articole, care se referea la recomandările formulate de Direcţia Generală Agricultură a Comisiei Europene, cuprinse într-un raport de audit privind mai multe nereguli în procedurile de plată ale APIA, inclusiv cele semnalate de reclamant în e-mailurile sale din aprilie 2010, a fost preluat de un ziar specializat. În articolele sale, reclamantul a criticat procedura de atribuire a fondurilor către agricultori, numirea în funcţie a directorului APIA Cluj şi gestionarea defectuoasă a fondurilor UE în agricultură.
5. La 18 noiembrie 2010 s-a declanşat o anchetă disciplinară împotriva reclamantului cu motivarea că, prin publicarea articolelor sale, acesta nu şi-a respectat obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, impusă prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi prin Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, în vigoare la data faptelor.
6. În susţinerea propunerii Comisiei de disciplină în raportul din 27 ianuarie 2011, directorul executiv al APIA Cluj i-a aplicat reclamantului, la 7 februarie 2011, sancţiunea disciplinară de destituire din funcţia publică. În raportul comisiei de disciplină, singurul document care conţinea elemente de fapt pe care s-a bazat decizia de destituire a reclamantului, s-a menţionat în termeni generali că articolele denigratoare publicate de reclamant erau nefondate şi că au adus atingere imaginii instituţiei şi a colegilor săi, precum şi a directorului executiv al acesteia, în special în cazul articolului intitulat „5-4. Ca la teatru!“.
7. Reclamantul a contestat în instanţă destituirea sa, susţinând că articolele publicate în cauză intră sub incidenţa Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii. A invocat, de asemenea, libertatea de exprimare garantată de Constituţie. A susţinut că articolele publicate în litigiu se refereau la anumite disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei, fără ca acestea să constituie un atac la imaginea instituţiei sau a colegilor săi şi că era nejustificată sancţiunea aplicată - care era cea mai severă dintre cele prevăzute de lege.
8. Printr-o decizie civilă definitivă din 2 noiembrie 2016, comunicată reclamantului la 14 decembrie, Curtea de Apel Cluj a menţinut sentinţa civilă din 9 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, care a respins contestaţia reclamantului, considerând că destituirea din funcţie a fost legală. Potrivit curţii de apel, reclamantul, prin publicarea articolelor denigratoare, atât pe blogul său, cât şi în presa scrisă, a exprimat aprecieri neconforme cu realitatea, care nu au fost dovedite şi care au adus astfel prejudicii imaginii instituţiei şi funcţiei directorului executiv. În hotărârile judecătoreşti interne nu s-a făcut nicio referire la afirmaţiile concrete extrase din articolele sale. Partea relevantă din decizia civilă a curţii de apel are următorul cuprins:
"Reclamantul a publicat pe blogul său personal articole referitoare la angajările pe posturile temporar vacante în cadrul instituţiei invocând nenumărate nereguli, plasând sub semnul întrebării corectitudinea recrutării funcţionarilor publici în instituţia respectivă, aducând prejudicii de imagine instituţiei şi funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia. De asemenea, a făcut referire la prestaţia directorului executiv, făcând aprecieri care i-au perturbat grav imaginea şi i-au subminat poziţia de conducere pe care o deţinea în cadrul instituţiei."
MOTIVAREA CURŢII
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din Convenţie
9. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.
10. Curtea consideră că prezenta cauză ridică o problemă referitoare la denunţarea, de către salariaţi, a unor comportamente sau fapte ilicite constatate la locul de muncă, efectuate sub forma dezvăluirii de informaţii de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor lor (Aurelian Oprea împotriva României, nr. 12.138/08, pct. 59, 19 ianuarie 2016; şi, a contrario, Catalan împotriva României, nr. 13.003/04, pct. 62, 9 ianuarie 2018).
11. Principiile generale privind libertatea de exprimare a profesioniştilor în general şi a funcţionarilor publici în special, precum şi în ceea ce priveşte protecţia conferită de Convenţie avertizorilor care sunt funcţionari publici au fost rezumate în hotărârea Guja împotriva Moldovei [(MC), nr. 14.277/04, pct. 52 şi 69-78, CEDO 2008].
12. În plus, în exercitarea puterii sale de control, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor judecătoreşti interne competente, ci de a verifica din perspectiva art. 10 hotărârile pe care acestea le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere [Fressoz şi Roire împotriva Franţei (MC), nr. 29.183/95, pct. 45, CEDO 1999-I]. Ingerinţa în litigiu trebuie analizată în lumina cauzei în ansamblu, inclusiv a conţinutului afirmaţiilor imputate reclamantului şi a contextului în care acestea au fost făcute (News Verlags GmbH & Co. KG împotriva Austriei, nr. 31.457/96, pct. 52, CEDO 2000-I; Antică şi societatea „R“ împotriva României, nr. 26.732/03, pct. 50, 2 martie 2010).
13. În prezenta cauză nu se contestă faptul că destituirea din funcţia publică a reclamantului a constituit o ingerinţă în exercitarea de către acesta a dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1 din Convenţie. O astfel de ingerinţă implică încălcarea art. 10 din Convenţie, cu excepţia cazului în care aceasta este „prevăzută de lege“, urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime în raport cu paragraful 2 şi este necesară într-o societate democratică pentru atingerea acestora. În această privinţă, nu este necesar să se stabilească dacă, în speţă, ingerinţa în litigiu a fost prevăzută de lege şi dacă aceasta urmărea un scop legitim, întrucât, în orice caz, nu se dovedeşte a fi necesară într-o societate democratică, din următoarele motive.
14. Curtea observă în primul rând că instanţele naţionale sesizate de reclamant nu au indicat exact care anume erau afirmaţiile ce i s-au reproşat (a se vedea supra, pct. 8) şi nici nu au examinat în ce măsură acesta putea beneficia de protecţia conferită avertizorilor care sunt funcţionari publici în temeiul Legii nr. 571/2004, invocată de reclamant (a se vedea supra, pct. 7) [Guja împotriva Republicii Moldova (nr. 2), nr. 1.085/10, pct. 59-60, 27 februarie 2018].
15. În al doilea rând, Curtea constată că instanţele naţionale s-au limitat să concluzioneze, fără nicio analiză, că reclamantul a adus „prejudicii de imagine instituţiei şi funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia“ şi a făcut afirmaţii care „i-au perturbat grav imaginea [directorului] şi i-au subminat poziţia de conducere pe care o deţinea în cadrul instituţiei“ (Gheorghe-Florin Popescu împotriva României, nr. 79.671/13, pct. 37, 12 ianuarie 2021).
16. Instanţele naţionale nu au stabilit în mod convingător nici prejudiciul pe care directorul APIA l-ar fi suferit ca urmare a articolelor publicate de reclamant, fie din punct de vedere personal, fie din punct de vedere profesional (Aurelian Oprea, citată anterior, pct. 72).
17. În continuare, Curtea constată că instanţele judecătoreşti naţionale şi-au axat analiza în principal pe consecinţele negative pe care afirmaţiile în litigiu le-au avut asupra „imaginii“ directorului APIA, pe de o parte, şi, pe de altă parte, pe faptul că reclamantul nu şi-a dovedit afirmaţiile (a se vedea, mutatis mutandis, Skudayeva împotriva Rusiei, nr. 24.014/07, pct. 36, 5 martie 2019). În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, instanţele respective au menţionat că reclamantul nu făcuse decât să îşi exprime îndoielile, „plasând sub semnul întrebării corectitudinea recrutării funcţionarilor publici în instituţia respectivă“ (a se vedea supra, pct. 8). Procedând astfel, instanţele nu au făcut nicio diferenţă între declaraţiile de fapt şi judecăţile de valoare. O astfel de abordare este în sine incompatibilă cu principiile care decurg din art. 10 din Convenţie (Gheorghe-Florin Popescu, citată anterior, pct. 32 şi jurisprudenţa citată acolo).
18. În plus, Curtea observă că afirmaţiile făcute de reclamant în articolul publicat la 10 noiembrie 2010 şi intitulat „5-4. Ca la teatru!“, menţionat în raportul din 27 ianuarie 2011 întocmit de Comisia de disciplină constituită la nivelul APIA (a se vedea supra, pct. 6), la fel ca în cele două articole anterioare, se referă la nereguli în recrutarea anumitor funcţionari, numirea în funcţiile de director şi în gestionarea de către APIA a fondurilor publice, inclusiv a celor de la bugetul Uniunii Europene (a se vedea supra, pct. 4). Prin urmare, consideră că acestea sunt chestiuni de interes public (Aurelian Oprea, citată anterior, pct. 61-64 şi 69).
19. Având în vedere obligaţia de loialitate şi de discreţie care le incumbă funcţionarilor, Curtea constată că, înainte de publicarea articolelor în litigiu, reclamantul a adus la cunoştinţa organelor de conducere superioare relele practici observate în serviciul său, fără a obţine însă un răspuns concret din partea acestora (a se vedea supra, pct. 2).
20. În fine, nu se contestă faptul că sancţiunea de destituire din funcţie aplicată reclamantului era cea mai severă dintre sancţiunile posibile în speţă.
21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că instanţele naţionale nu au pus în balanţă în mod corespunzător diferitele interese aflate în joc în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudenţa sa şi că acestea nu au prezentat motive pertinente şi suficiente pentru a justifica ingerinţa în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare.
Prin urmare, a fost încălcat art. 10 din Convenţie.
Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
22. Reclamantul solicită 10.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit şi 3.000 de lei româneşti pentru cheltuielile de judecată pe care susţine că a trebuit să le suporte în cadrul procedurii în faţa Curţii.
23. Guvernul consideră că o eventuală constatare a unei încălcări constituie în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit de reclamant.
24. Curtea acordă reclamantului 7.500 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă.
25. Ţinând seama de documentele aflate în posesia sa şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 600 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procedura desfăşurată în faţa sa, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 10 din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 7.500 EUR (şapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;
(ii) 600 EUR (şase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 15 noiembrie 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
PREŞEDINTE
YONKO GROZEV
Grefier adjunct a.i.,
Crina Kaufman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
