Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: HOTĂRÂREA din 13 decembrie 2022 în Cauza Oprea şi alţii împotriva României

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

HOTĂRÂREA din 13 decembrie 2022 în Cauza Oprea şi alţii împotriva României

EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 871 din 28 septembrie 2023

Comenteaza legea

    (Cererea nr. 16.732/15)
    Strasbourg
    Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
    În Cauza Oprea şi alţii împotriva României,
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Branko Lubarda, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie a.i.,
    având în vedere cererea (nr. 16.732/15) îndreptată împotriva României, prin care cinci resortisanţi ai acestui stat („reclamanţii“) - lista reclamanţilor şi detaliile relevante sunt prezentate în tabelul din anexă - reprezentaţi de Iulia Ţuţuianu, avocată în Bucureşti, au sesizat Curtea la 30 martie 2015, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“), precum şi dorinţa de a continua procedura, exprimată în scrisoarea din 29 aprilie 2021 de doamna Veronica Oprea şi domnul George-Laurenţiu Oprea, moştenitorii celui de-al cincilea reclamant, domnul Gabriel Oprea, decedat la 19 aprilie 2021,
    având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
    având în vedere observaţiile părţilor,
    după ce a deliberat în camera de consiliu, la 22 noiembrie 2022,
    pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
    OBIECTUL CAUZEI
    1. Cererea are ca obiect, în temeiul art. 6 din Convenţie şi al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, respingerea, ca urmare a aplicării retroactive a unei modificări legislative introduse în cursul procedurii, a acţiunii civile introduse de reclamanţi împotriva statului şi a Municipiului Bucureşti, prin care aceştia au solicitat să se constate că au devenit proprietarii unui teren prin împlinirea termenului de prescripţie achizitivă.
    2. La 30 iunie 2010, prima reclamantă, doamna Tudora Oprea, şi soţul său, Constantin Oprea, au formulat o acţiune civilă prin care au solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripţie achizitivă cu privire la un teren de 819 mp situat în Bucureşti, compus din două parcele, dintre care una cu o suprafaţă de 253 mp pe care construiseră un imobil şi pentru care plăteau impozit pe clădiri. Aceştia au explicat că au achiziţionat acest ultim teren pe baza unui act sub semnătură privată, încheiat cu un terţ în 1964, şi că, din acel moment, au ocupat şi cel de-al doilea teren, alăturat celui dintâi, pe care l-au curăţat şi au amenajat o grădină de legume. Aceştia au susţinut că se aflau în posesia întregii suprafeţe de teren în mod neîntrerupt, netulburat şi sub nume de proprietar din anul 1964, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţii ale Codului civil în temeiul cărora prescripţia achizitivă pentru bunuri imobile era de 30 de ani.
    3. Printr-o sentinţă civilă din 6 noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor. Deşi a constatat că din probele de la dosar reieşea că persoanele în cauză posedau terenul revendicat neîntrerupt, de cel puţin 40 de ani, instanţa a reţinut că fostul proprietar al terenului nu fusese identificat şi a considerat că acesta decedase şi nu avea moştenitori. Prin urmare, aceasta a aplicat art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 - în versiunea sa rezultată ca urmare a modificării aduse prin Legea nr. 158/2010, care a intrat în vigoare la 22 iulie 2010 - în temeiul căruia terenurile situate în intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoane care au decedat fără moştenitori, trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. În consecinţă, aceasta a considerat că, în temeiul acestor noi dispoziţii, terenurile în cauză făceau parte din proprietatea publică a localităţilor şi, prin urmare, nu puteau fi obiecte de proprietate privată, ci erau scoase afară din comerţ şi nu puteau fi dobândite prin prescripţie achizitivă.
    4. Prima reclamantă şi soţul său au formulat recurs împotriva acestei sentinţe civile. Aceştia au afirmat, printre altele, că modificarea legislativă care a condus la respingerea acţiunii lor intrase în vigoare la 22 iulie 2010, adică ulterior introducerii acţiunii lor la 30 iunie 2010, şi au susţinut, printre altele, că, în temeiul principiului constituţional al neretroactivităţii legii, această modificare legislativă nu era aplicabilă acţiunii lor în justiţie. În această privinţă au invocat, de asemenea, art. 6 din Convenţie şi, în esenţă, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
    5. Întrucât soţul primei reclamante a decedat în 2014, în cursul procedurii, cei patru copii ai cuplului, domnul George Oprea, doamnele Nuţi Niculae şi Daniela Oprea şi domnul Gabriel Oprea, care sunt, de asemenea, ceilalţi patru reclamanţi care au introdus prezenta cerere, au continuat procedura în calitatea lor de moştenitori ai tatălui lor defunct. Prin decizia definitivă din 8 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a respins acest recurs, considerând că noile dispoziţii ale Legii nr. 158/2010 erau aplicabile litigiilor în curs la data intrării în vigoare a acesteia.
    6. Decizia tribunalului a fost motivată după cum urmează:
    "Prima instanţă a analizat probatoriul ce a fost administrat pe parcursul întregii judecăţi, în raport de care a reţinut în considerente că reclamanţii posedă neîntrerupt, de peste 40 de ani, suprafeţele de teren de 253 mp şi respectiv de 565 mp ce au fost individualizate prin expertiza topo[grafică], şi că pe terenul de 253 mp a fost edificată o construcţie cu destinaţie de locuinţă şi construcţii anexă specificate în raportul întocmit de expertul tehnic.[...]
    Prima instanţă a apreciat în mod judicios în sensul că în speţă sunt incidente prevederile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, acest text având forma actuală ca urmare a modificării aduse prin Legea nr. 158/2010, modificare existentă la momentul pronunţării hotărârii atacate şi care la alin. 1 are următorul conţinut:
    "Terenurile situate în intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori, trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public.""

    "În continuare, la alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că: "Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea absolută.""

    "[În raport] de aceste norme legale, corect s-a concluzionat în sentinţa recurată în sensul că nu se poate realiza dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra celor două suprafeţe de teren arătate în cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanţi."

    MOTIVAREA CURŢII
    I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie
    7. Constatând că respectivul capăt de cerere formulat de reclamanţi în temeiul art. 6 nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.
    8. Principiile generale referitoare la caracterul echitabil al procedurii au fost rezumate, printre altele, în Hotărârea Virgil Ionescu împotriva României (nr. 53.037/99, pct. 43-44, 28 iunie 2005). Principiile generale referitoare la aplicarea, în cursul procedurii, a unei legi retroactive au fost rezumate recent în Hotărârea Vegotex International S.A. împotriva Belgiei [(MC), nr. 49.812/09, pct. 92-94, 3 noiembrie 2022].
    9. Art. 6 implică, printre altele, în sarcina „instanţei“ obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor propuse de părţile la o procedură (Dulaurans împotriva Franţei, nr. 34.553/97, pct. 33, 21 martie 2000).
    10. Curtea observă că, în speţă, printr-o hotărâre definitivă din 8 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a confirmat respingerea cererii reclamanţilor, care se întemeia pe art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 158/2010 din 12 iulie 2010 - şi anume la o dată ulterioară datei formulării cererii introductive de instanţă (supra, pct. 2-3). Trebuie să se constate că aplicarea imediată a acestei modificări legislative de către instanţele sesizate în speţă a avut drept consecinţă privarea reclamanţilor de orice posibilitate de a obţine câştig de cauză în acţiunea introdusă de aceştia în vederea constatării faptului că au dobândit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, prin împlinirea termenului de prescripţie achizitivă (supra, pct. 6).
    11. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să analizeze problema dacă dispoziţia legislativă în cauză a adus atingere caracterului echitabil al procedurii desfăşurate de reclamanţi, influenţând, în cursul procedurii, rezultatul litigiului dintre aceştia şi stat şi Municipiul Bucureşti (Vegotex International S.A., citată anterior, pct. 95-123), deoarece, în orice caz, procedura iniţiată de reclamanţi nu a fost echitabilă pentru motivele expuse mai jos.
    12. Guvernul a prezentat Curţii, ca exemple de practică internă, hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe aflate în circumscripţia a diferite curţi de apel, acoperind majoritatea hărţii judiciare a ţării. Or, Curtea constată că practica instanţelor naţionale astfel invocată nu susţine în mod unanim aplicarea retroactivă, în cazul procedurii în curs, a art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 158/2010 din 12 iulie 2010. Dimpotrivă, din jurisprudenţa furnizată în dosar reiese că numeroase instanţe au considerat că această dispoziţie legislativă nu era aplicabilă acţiunilor în constatarea prescripţiei achizitive, care erau pendinte la data intrării sale în vigoare, cu atât mai mult atunci când termenul de 30 de ani, aplicabil în materie de prescripţie achizitivă, s-a împlinit cu mult timp înainte de data intrării sale în vigoare, în iulie 2010.
    13. În plus, Curtea observă că, în hotărârea sa definitivă, Tribunalul Bucureşti nu a răspuns la principalul motiv invocat de reclamanţi, întemeiat pe aplicarea retroactivă a unei modificări legislative survenite în cursul procedurii iniţiate de aceştia (supra, pct. 4). De asemenea, tribunalul nu a explicat motivul pentru care dispoziţia legislativă în litigiu, care prevedea în special că terenurile „rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale [...] trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale [...], în baza certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public“, era aplicabilă litigiului iniţiat de reclamanţi. În special, hotărârea definitivă din 8 septembrie 2014 nu conţine nicio precizare cu privire la impactul pe care l-au avut în speţă condiţiile impuse de dispoziţia legislativă sus-menţionată, inclusiv eliberarea în prealabil a unui certificat de vacanţă succesorală (supra, pct. 6).
    14. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că Tribunalul Bucureşti nu a efectuat o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor prezentate de părţile la procedură (Dulaurans împotriva Franţei, citată anterior, pct. 33, Virgil Ionescu, citată anterior, pct. 44-47).
    15. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 din Convenţie.

    II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
    16. Curtea constată că respectivul capăt de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 se confundă în mare măsură cu cel întemeiat pe art. 6. Având în vedere circumstanţele specifice ale prezentei cauze şi raţionamentul care a determinat-o să constate încălcarea acestei din urmă dispoziţii, Curtea consideră că nu este necesar să examineze separat capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea Dimopulos împotriva Turciei (nr. 37.766/05, pct. 45, 2 aprilie 2019].

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
    17. Reclamanţii consideră, în principal, că redeschiderea procedurii ar fi cea mai adecvată măsură de reparaţie pentru prejudiciul material pe care pretind că l-au suferit.
    18. Având în vedere natura încălcării constatate, Curtea apreciază că, în principiu, cel mai adecvat mijloc de reparare a acesteia ar fi redeschiderea procedurii (Dimopulos, citată anterior, pct. 49). În această privinţă, subliniază că, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 10 din Codul de procedură civilă, o hotărâre a Curţii în care s-a constatat o încălcare a unei dispoziţii din Convenţie constituie un motiv specific pentru redeschiderea procedurii.
    19. Reclamanţii solicită în solidar 5.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, precum şi 6.691 de lei româneşti (RON) pentru cheltuielile de judecată pe care susţin că le-au efectuat în cadrul procedurii desfăşurate în faţa instanţelor interne şi 5.100 EUR pentru a acoperi onorariile avocatului care i-a reprezentat în cadrul procedurii în faţa Curţii.
    20. Guvernul consideră că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de reclamanţi. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată corespunzătoare procedurii interne, acesta susţine că o parte din pretenţiile reclamanţilor, corespunzătoare sumei de 1.285 RON, trebuie să fie respinse ca neîntemeiate.
    21. Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral ca urmare a adoptării legii în litigiu. Pronunţându-se în echitate, aceasta le acordă în solidar 5.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
    22. Ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, precum şi de documentele justificative furnizate de reclamanţi, Curtea consideră că este rezonabil să le acorde în solidar suma de 6.500 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii interne şi în cadrul procedurii desfăşurate în faţa sa, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În unanimitate,
    CURTEA:
    1. declară cererea admisibilă;
    2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
    3. hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
    4. hotărăşte:
    a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în solidar, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
    (i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit (pentru această sumă), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;
    (ii) 6.500 EUR (şase mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pentru această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

    Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 13 decembrie 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

                    PREŞEDINTE
                    BRANKO LUBARDA
                    Grefier adjunct a.i.,
                    Crina Kaufman

    ANEXA 1

    Lista reclamanţilor


┌───┬────────────────┬────────┬─────────┬─────────┐
│Nr.│Prenume, nume   │Anul    │Cetăţenie│Domiciliu│
│   │                │naşterii│         │         │
├───┼────────────────┼────────┼─────────┼─────────┤
│1. │Tudora Oprea    │1936    │Română   │Bucureşti│
├───┼────────────────┼────────┼─────────┼─────────┤
│2. │George Oprea    │1962    │Română   │Bucureşti│
├───┼────────────────┼────────┼─────────┼─────────┤
│3. │Nuţi Niculae    │1966    │Română   │Bucureşti│
├───┼────────────────┼────────┼─────────┼─────────┤
│4. │Daniela Oprea   │1968    │Română   │Bucureşti│
├───┼────────────────┼────────┼─────────┼─────────┤
│   │Gabriel Oprea,  │1969    │         │         │
│5. │succedat de:    │(decedat│Română   │Bucureşti│
│6. │Veronica Oprea  │în 2021)│Română   │Bucureşti│
│   │George-Laurenţiu│1969    │Română   │Bucureşti│
│   │Oprea           │1995    │         │         │
└───┴────────────────┴────────┴─────────┴─────────┘

-----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Hotarare, Alte Institutii, HOTĂRÂREA din 13 decembrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ HOTĂRÂREA din 13 decembrie 2022 în Cauza Oprea şi alţii împotriva României

Comentarii

Atentie, Juristi!

HOTĂRÂREA din 13 decembrie 2022 în Cauza Oprea şi alţii împotriva României