Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 21.609/16) Strasbourg Definitivă 11 aprilie 2022
┌──────────────────────────────────────┐
│Art. 6 § 1 (civil) • Procedură │
│inechitabilă pentru a contesta │
│retragerea autorizaţiei de acces la │
│informaţii clasificate şi decizia de │
│trecere în rezervă a reclamantului, în│
│situaţia în care informaţiile │
│clasificate nu i-au fost dezvăluite │
│acestuia sau avocatului său • Limitări│
│ale dreptului la procedură │
│contradictorie şi la egalitatea │
│armelor care nu sunt compensate de │
│alte garanţii procedurale │
└──────────────────────────────────────┘
Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Poate suferi modificări de formă. În Cauza Corneschi împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Yonko Grozev, preşedinte, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Pere Pastor Vilanova, Jolien Schukking, Ana Maria Guerra Martins, judecători, şi Andrea Tamietti, grefier de secţie, având în vedere: - Cererea nr. 21.609/16 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Corneliu Corneschi („reclamantul“), a sesizat Curtea la 13 aprilie 2016, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“); – decizia de a comunica Guvernului României („Guvernul“) capătul de cerere privind caracterul inechitabil al acţiunii în contencios administrativ în care reclamantul nu a avut posibilitatea de a studia probe determinante considerate informaţii clasificate şi să obţină punerea acestora la dispoziţia instanţelor de către pârât, precum şi decizia de a declara inadmisibile celelalte capete de cerere; – observaţiile părţilor, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 noiembrie 2021, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: INTRODUCERE 1. Cauza are ca obiect un capăt de cerere introdus în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, potrivit căruia o acţiune în contencios administrativ a fost soluţionată pe baza unor informaţii clasificate, la care reclamantul nu a avut acces, astfel încălcându-se dreptul la procedură contradictorie şi la egalitatea armelor. ÎN FAPT 2. Reclamantul s-a născut în 1970 şi locuieşte în Botoşani. A fost reprezentat de domnul A. Şimon, avocat în Bucureşti. 3. Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 4. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părţi, pot fi rezumate după cum urmează. I. Contextul cauzei 5. Reclamantul a lucrat ca ofiţer activ în cadrul Serviciului Român de Informaţii („SRI“) începând din 1994. Având în vedere natura atribuţiilor sale, acesta deţinuse autorizaţie de acces la informaţii clasificate care îi permitea accesul la informaţii secrete de stat; deţinerea unei astfel de autorizaţii era o condiţie prealabilă pentru exercitarea funcţiei sale. II. Urmărirea penală împotriva reclamantului 6. La 12 august 2011 s-a efectuat o percheziţie la domiciliul reclamantului; în procesul-verbal de percheziţie s-a consemnat că nu s-au găsit bunuri ilicite sau produse puternic accizabile. 7. Curtea de Apel Suceava, prin Sentinţa din 9 septembrie 2011, a constatat că se impunea ca fratele reclamantului, C.C., să fie cercetat în stare de arest preventiv şi a reţinut, printre altele, că probele arătau că reclamantul asigurase fratelui său formare relevantă pentru autoprotecţie: vigilenţa şi discreţia acestuia din urmă în comunicare la săvârşirea infracţiunilor (contrabandă), precum şi recurgerea la echipamente specializate pentru înregistrarea convorbirilor sau pentru blocarea altor dispozitive de comunicaţii constituiau probe solide în acest sens. 8. La 22 septembrie 2011, reclamantul a fost informat că, la 12 august 2011, a fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat“ şi de contrabandă. În special, era acuzat că, de la începutul lunii martie 2011, a sprijinit o grupare infracţională organizată, din care făceau parte fratele său C.C. şi tatăl său R.C., având ca scop achiziţionarea şi valorificarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară; de asemenea, de la începutul lunii martie 2011 a depozitat la locuinţa deţinută împreună cu părinţii săi bunuri puternic accizabile (tutun, alcool şi combustibil). 9. Cauza reclamantului a fost examinată de organele de urmărire penală. La dosar s-au depus probe audiovizuale, inclusiv telefonul mobil şi datele din computerul reclamantului. Au fost audiaţi mai mulţi martori, inclusiv doi martori cu identităţi protejate, unul dintre aceştia oferind informaţii despre „alte activităţi desfăşurate de reclamant, activităţi care nu au putut fi consemnate în procesul-verbal de şedinţă pentru protecţia martorului“. 10. Reclamantul a negat orice implicare în faptele de care a fost acuzat şi a susţinut că nu exista o proprietate comună cu părinţii săi asupra casei în care locuia, deşi părinţii săi locuiau la aceeaşi adresă; de fapt, casele şi grădinile lor erau complet separate de un gard. 11. La 4 iulie 2014, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale împotriva reclamantului pentru învinuirea de „sprijinirea unui grup infracţional organizat“. Probele depuse la dosar nu erau suficiente pentru a arăta că reclamantul săvârşise faptele de care fusese învinuit, deşi exista o bănuială întemeiată cu privire la comiterea unor activităţi individuale de contrabandă. Prin urmare, sub acest din urmă aspect, dosarul de urmărire penală a fost trimis procurorului militar pentru completarea urmării penale, având în vedere calitatea anterioară de cadru militar a reclamantului. 12. La 13 august 2014, procurorul militar a decis să retrimită procurorului civil dosarul cauzei pentru completarea urmăririi penale. Actul nu a fost prezentat Curţii de către părţi. 13. Într-un referat din 31 martie 2013 al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani, ofiţerul de poliţie responsabil cu cercetarea penală a constatat că probele prezentate nu arătau că reclamantul fusese implicat sau intenţionase să participe la faptele de care fusese acuzat (contrabandă). Chiar dacă exista un indiciu că terţe persoane au transportat şi au lăsat unele pachete suspecte în grădina locuinţei reclamantului nu exista nicio probă clară dacă aceste pachete au ajuns în grădina reclamantului, sau în cea a tatălui său, cu care grădina reclamantului era învecinată, dar separată de un gard interior (supra, pct. 10). În consecinţă, ofiţerul de poliţie a propus clasarea urmăririi penale împotriva reclamantului. 14. La 7 aprilie 2015, procurorul a decis clasarea urmăririi penale împotriva reclamantului în legătură cu învinuirea de contrabandă, pe motivul lipsei de probe împotriva acestuia. Procurorul a făcut trimitere la argumentele expuse în referatul sus-menţionat (supra, pct. 13), pe care le-a considerat pe deplin valabile. III. Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi trecerea în rezervă a reclamantului 15. La 14 noiembrie 2011, reclamantului i s-a comunicat verbal măsura de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Nu i s-a comunicat niciun motiv şi nicio altă informaţie; în consecinţă, a depus o cerere la directorul SRI, solicitând comunicarea motivelor ce au stat la baza retragerii autorizaţiei şi reexaminarea deciziei respective. Nu a primit niciun răspuns la cerere. 16. La 15 decembrie 2011, reclamantului i s-a comunicat verbal că a fost trecut în rezervă în temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (infra, pct. 61). La momentul respectiv, nu i s-a prezentat nicio altă explicaţie sau informaţie suplimentară cu privire la motivele de fapt şi de drept reţinute împotriva sa. 17. La 17 ianuarie 2012, SRI a răspuns la două cereri ale reclamantului (menţionate ca fiind înregistrate la 21 decembrie 2011 şi 11 ianuarie 2012) şi l-a informat că a fost trecut în rezervă ca urmare a retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate; aceste măsuri s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 (infra, pct. 61). 18. La 20 ianuarie 2012, reclamantul a depus la directorul SRI contestaţii împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi a deciziei de trecere în rezervă. 19. La 16 februarie 2012, SRI a răspuns că, potrivit declaraţiei completate şi semnate olograf la data de 18 februarie 2008, conform anexei nr. 15 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 (HG nr. 585/2002) (infra, pct. 57), acesta a consimţit ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată. Totuşi, s-a decis ca acesta să fie informat că decizia contestată era întemeiată şi în conformitate cu art. 160 lit. a) şi f) din HG nr. 585/2002 (infra, pct. 56), iar decizia de trecere în rezervă s-a întemeiat pe art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995 (infra, pct. 61). 20. Ca răspuns la o nouă cerere a reclamantului de reevaluare a deciziilor în discuţie, la 15 martie 2012 acesta a fost informat că decizia de trecere în rezervă fusese luată având în vedere faptul că la SRI nu existau posturi disponibile pentru o persoană cu competenţele reclamantului, dar care nu deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate. IV. Acţiunile în contencios administrativ demarate de reclamant A. Primul ciclu procesual 21. La 20 martie 2012, reclamantul a introdus o acţiune în contencios administrativ pentru anularea deciziilor SRI de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi de trecere în rezervă; a solicitat, de asemenea, reintegrarea pe postul deţinut anterior la SRI şi plata salariilor datorate. În final, a solicitat suspendarea executării deciziilor atacate până la soluţionarea pe fond a cauzei. 22. Reclamantul a susţinut că în cariera sa a obţinut rezultate apreciate cu calificativul „foarte bine“ şi „excepţional“ până în momentul în care, în circumstanţe foarte suspecte, autorizaţia sa de acces la informaţii clasificate a fost retrasă şi după scurt timp a fost trecut în rezervă. Atât timp cât nu avea cunoştinţă de motivele care au stat la baza deciziilor contestate, nu era în măsură să formuleze nicio apărare. Cu toate acestea, a susţinut că, în cazul în care respectivele decizii aveau legătură cu procedura penală împotriva sa şi în care fratele său C.C. era inculpat (supra, pct. 7-8), aceste împrejurări nu erau, potrivit legii, de natură să justifice măsurile luate împotriva sa. 23. Reclamantul a cerut ca toate documentele referitoare la deciziile contestate să fie depuse la dosar; în cazul în care acele documente erau clasificate, a solicitat declasificarea lor, astfel încât instanţa să poată face dreptate în cazul său. 24. La cererea instanţei, la 22 mai 2012, SRI a arătat că înscrisurile menţionate de reclamant erau clasificate la nivelul „strict secret“ şi că puteau fi prezentate instanţei cu condiţia ca aceasta să aibă autorizaţia necesară pentru a avea acces la astfel de informaţii. 25. SRI a susţinut, de asemenea, că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a reclamantului a avut în vedere existenţa unor situaţii de incompatibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 157 lit. a) şi b), art. 158 şi art. 160 lit. a), f) şi g) din HG nr. 585/2002 (infra, pct. 55-56). De asemenea, a arătat instanţei că printre circumstanţele care au justificat măsurile luate împotriva reclamantului se număra începerea urmăririi penale faţă de acesta la 12 august 2011 (supra, pct. 8). 26. Prin Sentinţa din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins cererea reclamantului. Deşi SRI nu a comunicat instanţei documentele secrete necesare, instanţa a considerat că informaţiile din dosar erau suficiente pentru a justifica deciziile luate împotriva reclamantului. 27. În special, instanţa a considerat că, potrivit declaraţiei completate şi semnate conform anexei nr. 15 din HG nr. 585/2002 (infra, pct. 57), reclamantul a consimţit ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată. În plus, situaţiile de incompatibilitate prevăzute de art. 160 lit. a) şi f) (infra, pct. 56) erau relevante pentru cazul reclamantului, având în vedere faptul că la 12 august 2011 s-a început urmărirea penală împotriva sa (supra, pct. 8). Astfel, măsurile luate împotriva reclamantului au fost luate pe baza acestei proceduri penale. În plus, instanţa a considerat că din comunicările făcute reclamantului rezultă ce temeiuri de fapt şi de drept au stat la baza emiterii actelor contestate, astfel încât acesta şi-a putut pregăti apărarea. 28. Reclamantul a formulat recurs împotriva Sentinţei din 22 iunie 2012, contestând, în principal, faptul că informaţiile clasificate nu au fost accesibile nici lui, nici măcar instanţei, care ar fi putut apoi să se raporteze la acestea atunci când i se adresa reclamantului în cadrul unei proceduri contradictorii. 29. La 5 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Suceava. Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, în lipsa documentelor clasificate care nu au fost depuse la dosar, nu exista niciun suport probator pentru concluziile primei instanţe privind temeiurile legale şi de fapt ale actelor adoptate împotriva reclamantului. Nedepunerea acestor documente la dosar de către SRI putea fi sancţionată cu amendă judiciară şi, în orice caz, a făcut ca procedura să devină inechitabilă, astfel că a fost încălcat art. 6 din Convenţie, întrucât a împiedicat instanţa să efectueze o examinare deplină a motivelor, argumentelor şi probelor propuse de părţi. B. Procedura ulterioară trimiterii cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 30. La 1 iulie 2014, reclamantul a depus la Curtea de Apel Suceava o cerere pentru declasificarea informaţiilor secrete relevante pentru cauza sa. A susţinut că decizia de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi ulterior de trecere în rezervă sunt decizii referitoare la o persoană, nefiind prin urmare susceptibile să cauzeze un prejudiciu grav securităţii naţionale. Păstrarea tuturor informaţiilor clasificate fără posibilitatea dezvăluirii i-a încălcat dreptul la egalitatea armelor. 31. SRI a reluat argumentele prezentate anterior şi a invocat aceleaşi temeiuri legale pe care le-a invocat în faţa instanţei în primul ciclu procesual (supra, pct. 25). 32. La 4 iulie 2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată cererea reclamantului de suspendare a executării deciziilor contestate. Instanţa a considerat că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a reclamantului a fost „o măsură administrativă de protecţie a informaţiilor clasificate pentru cazul existenţei unor riscuri şi vulnerabilităţi de securitate în contextul reglementărilor cuprinse în Legea nr. 182/2002“ [privind protecţia informaţiilor clasificate - infra, pct. 52 şi urm.]. 33. Instanţa a considerat, de asemenea, că reclamantul a completat şi semnat formularul de securitate conform anexei nr. 15 din HG nr. 585/2002 (infra, pct. 57), potrivit căruia acesta a consimţit ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivat, aşa încât pârâtul a procedat în acord cu declaraţia reclamantului. Însă la baza acestei măsuri a stat declanşarea procedurii judiciare penale „în care a fost implicat reclamantul“ (supra, pct. 8) astfel încât această măsură nu a fost una intempestivă, ci anterior verificată şi analizată. Trecerea în rezervă a reclamantului este consecinţa directă a retragerii autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate - în conformitate cu art. 85 lit. m) din Legea nr. 80/1995 (infra, pct. 61). 34. Întrucât reclamantul a fost cadru militar, actele contestate puteau fi comunicate şi verbal, nu neapărat în scris, în conformitate cu prevederile Regulamentului disciplinei militare; reclamantului i-au fost însă comunicate adresele din 17 ianuarie 2012 şi 16 februarie 2012 prin intermediul cărora i s-au comunicat natura măsurilor administrative şi temeiurile de drept (supra, pct. 17 şi 19). 35. La 24 iulie 2014, un grefier de la Curtea de Apel Suceava a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat că un plic cu înscrisuri conţinând informaţii clasificate a ajuns la instanţă; însă, întrucât niciunul dintre angajaţii grefei nu avea autorizaţia de acces la informaţii clasificate necesară pentru a gestiona şi oferi astfel de informaţii, plicul a fost trimis înapoi la SRI. 36. La termenele din 9 septembrie şi 7 octombrie 2014, instanţa a constatat că încă nu se obţinuse autorizaţia de acces la informaţii clasificate pentru un angajat al grefei; prin urmare, aceasta a hotărât suspendarea examinării cauzei până la obţinerea autorizaţiei. 37. La 7 noiembrie 2014, instanţa a confirmat primirea din partea SRI a „unui document“ care conţinea informaţiile solicitate clasificate ca secrete, care urma să fie „administrat de instanţă în conformitate cu cadrul legal relevant privind accesul la astfel de informaţii“. 38. Prin Sentinţa din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, după consultarea informaţiilor clasificate depuse la dosar de SRI, a respins toate capetele de cerere ale reclamantului. 39. În ceea ce priveşte problema declasificării, instanţa a considerat că cererea era nefondată: "Consultarea documentaţiei [...] pune în evidenţă gravitatea faptelor săvârşite de reclamant, iar admiterea cererii formulate ar avea drept consecinţă diseminarea acestor informaţii cu consecinţe în zădărnicirea demersurilor legale ale unor instituţii ale statului care au drept finalitate asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine a unei întregi comunităţi" 40. Pe fondul cauzei, instanţa a reluat considerentele sale anterioare deja menţionate în motivarea respingerii cererii de suspendare (supra, pct. 32-34). 41. În final, instanţa a constatat că, în raport cu gravitatea faptelor reţinute în sarcina reclamantului, măsurile severe dispuse împotriva sa au fost legale şi proporţionale cu pericolul social generat de aceste fapte. 42. Reclamantul a formulat recurs împotriva celor două hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Suceava (supra, pct. 32-34 şi 38-40). A reluat toate argumentele prezentate anterior, subliniind, de asemenea, că procedura de neacordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate era diferită de cea în care autorizaţia de acces la informaţii clasificate fusese deja acordată şi ulterior retrasă. Prin urmare, prin semnarea formularului din anexa nr. 15 la HG nr. 585/2002 (infra, pct. 57), acesta nu şi-a dat acordul să nu i se motiveze retragerea autorizaţiei sale de acces la informaţii clasificate. 43. A susţinut, de asemenea, că, contrar instrucţiunilor date de Înalta Curte în Decizia din 5 martie 2014 (supra, pct. 29), nu exista nicio menţiune clară în dosar cu privire la documentele depuse de SRI şi, în consecinţă, cu privire la informaţiile pe care instanţa le avea la dispoziţie pentru a examina motivele care au stat la baza actelor adoptate (supra, pct. 35, 37 şi 39). Această lipsă de claritate a făcut ca examinarea cauzei de către instanţă să fie iluzorie, situaţie reflectată de faptul că decizia nu a fost motivată şi s-a referit doar la aspecte generale, fără a răspunde in concreto argumentelor esenţiale ale reclamantului. 44. La 29 iulie 2015, Curtea de Apel Suceava a transmis Înaltei Curţi „documente clasificate ca secrete şi care erau disponibile spre consultare de către instanţă, în condiţiile prevăzute de legea relevantă“. 45. La 12 octombrie 2015, reclamantul a depus observaţii scrise în care şi-a reiterat îngrijorarea cu privire la faptul că înscrisurile clasificate care fuseseră depuse la dosar nu erau de fapt decât cele două decizii pe care le contestase, fără niciun document suplimentar care să indice temeiurile care au stat la baza acestora (supra, pct. 43). Prin urmare, acesta a solicitat să se adreseze SRI solicitarea să prezinte toate documentele referitoare la deciziile contestate. 46. Prin Decizia din 14 octombrie 2015, Înalta Curte a respins recursul reclamantului. 47. În legătură cu cererea reclamantului referitoare la informaţiile clasificate care au fost depuse la dosar (supra, pct. 43 şi 45), instanţa a considerat că ceea ce se afla deja la dosar era suficient pentru examinarea cauzei. 48. Instanţa a considerat, de asemenea, că, deşi instanţa de fond a motivat pe scurt hotărârea, aceasta a analizat totuşi problemele esenţiale care i-au fost supuse de reclamant, dovedind că a examinat efectiv cauza. În plus, cererea de declasificare a fost respinsă în mod corect, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru o astfel de cerere, având în vedere faptele reţinute împotriva reclamantului şi consecinţele în caz de declasificare pentru ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare. 49. Incompatibilităţile reţinute în sarcina recurentului au fost stabilite în mod corect prin raportarea la situaţia de fapt din care a rezultat săvârşirea unei fapte incompatibile cu calitatea avută de reclamant, incompatibilităţi ce au dus la retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Nu s-a putut prezenta nicio altă informaţie în acest sens, ţinând cont de faptul că informaţiile relevante au fost clasificate la nivel strict secret şi că reclamantul renunţase la dreptul său de a fi informat cu privire la motivarea neacordării avizului de securitate. Cu toate acestea, deciziile de retragere a autorizaţiei şi de trecere în rezervă a reclamantului au fost aduse la cunoştinţa sa verbal (supra, pct. 16), cu respectarea Regulamentului disciplinei militare în vigoare, iar temeiul de drept al deciziilor a fost indicat şi în scris reclamantului la 17 ianuarie şi 16 februarie 2012 (supra, pct. 17 şi 19). 50. Deşi a luat act de ordonanţele procurorilor de clasare a cauzei împotriva reclamantului cu privire la toate acuzaţiile (supra, pct. 11 şi 14), Înalta Curte a subliniat că retragerea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate nu a fost determinată de reţinerea unor fapte de natură penală sau contravenţională în sarcina reclamantului, ci pentru incompatibilităţile stabilite de art. 160 lit. a) şi f) din HG nr. 585/2002 (infra, pct. 56), considerate relevante pentru situaţia reclamantului. 51. Referitor la dreptul de acces la o instanţă, Înalta Curte a concluzionat că reclamantul a fost informat cu privire la temeiurile legale ale deciziilor adoptate împotriva sa; în plus, acesta a avut posibilitatea de a contesta aceste decizii, iar instanţa a avut posibilitatea de a examina ea însăşi informaţiile clasificate care fuseseră puse la dispoziţie de SRI. LEGISLAŢIA ŞI PRACTICA RELEVANTE I. Legislaţia naţională relevantă A. Legislaţia privind informaţiile clasificate 52. Dispoziţiile relevante din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi cele din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, astfel cum au fost aprobate prin HG nr. 585/2002, ca şi procedura pentru obţinerea certificatelor de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat („ORNISS“) sunt prezentate pe scurt în Muhammad şi Muhammad împotriva României [(MC), nr. 80.982/12, pct. 51 şi 53-58, 15 octombrie 2020] şi au în esenţă următorul conţinut: 1. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate 53. Dispoziţiile relevante din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate prevăd următoarele: Art. 15 "În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel: [...] b) informaţii clasificate - informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate; c) clasele de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu; d) informaţii secrete de stat - informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării; [...] f) nivelurile de secretizare se atribuie informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat şi sunt: - strict secret de importanţă deosebită - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale; – strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securităţii naţionale; – secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securităţii naţionale; [...]" Art. 20 "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ." Art. 21 "(1) În subordinea Guvernului se organizează Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.(2) Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat organizează evidenţa listelor şi a informaţiilor din această categorie şi a termenelor de menţinere în nivelurile de clasificare, a personalului verificat şi avizat pentru lucrul cu informaţiile secrete de stat, a registrelor de autorizări menţionate la art. 10. [...]" Art. 24 "(4) Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. [...](10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective." Art. 28 "(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.(2) Autorizaţia se eliberează pe niveluri de secretizare, prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauza asupra acesteia. Persoanele juridice [...] notifică Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea autorizaţiei de acces. [...](4) Durata de valabilitate a autorizaţiei este de până la 4 ani; în această perioadă verificările pot fi reluate oricând. [...]" Art. 36 "(1) Persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii clasificate sunt obligate să asigure protecţia acestora, potrivit legii, şi să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate. [...]" Art. 39 "(1) Încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.(2) Persoanele încadrate în serviciile de informaţii şi siguranţă sau ale armatei, aflate în serviciul relaţiilor externe, precum şi cele special însărcinate cu protecţia informaţiilor secrete de stat, vinovate de deconspirări voluntare ori de acte de neglijenţă care au favorizat divulgarea ori scurgerea informaţiilor secrete, îşi pierd irevocabil calitatea." 2. Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 54. Dispoziţiile relevante din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, prevăd următoarele: Art. 19 "Informaţiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului." Art. 20 "(1) Informaţiile se declasifică dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională [...]; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege.(2) Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale." Art. 26 "Transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare." 55. Articolele 157-158 din HG nr. 585/2002 prevăd criteriile principale pe baza cărora unui solicitant i se poate acorda certificat de securitate: Art. 157 "Decizia privind avizarea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces va fi luată pe baza tuturor informaţiilor disponibile şi va avea în vedere: a) loialitatea indiscutabilă a persoanei; b) caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei, care să ofere garanţii asupra: - corectitudinii în gestionarea informaţiilor secrete de stat; – oportunităţii accesului neînsoţit în compartimente, obiective, zone şi locuri de securitate în care se află informaţii secrete de stat; – respectării reglementărilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat din domeniul său de activitate." Art. 158 "(1) Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru eliberarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de caracter, cât şi situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi vulnerabilităţi de securitate.(2) Sunt relevante şi vor fi luate în considerare, la acordarea avizului de securitate, caracterul, conduita profesională sau socială, concepţiile şi mediul de viaţă al soţului/soţiei sau concubinului/concubinei persoanei solicitante." 56. Art. 160 din HG nr. 585/2002 enumeră situaţiile de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii secrete de stat: Art. 160 "Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii secrete de stat oricare din următoarele situaţii: a) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate; [...] f) a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie; g) a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor clasificate [...]" 57. Art. 161 alin. (2) prevede, printre altele, că solicitarea pentru acces la informaţii secrete de stat trebuie să fie însoţită de un formular de bază (anexa nr. 15) pe care solicitantul trebuie să îl completeze; avizarea pentru acces la informaţii secrete va depinde de corectitudinea datelor menţionate de solicitant în formular (care, în esenţă, are legătură, conform anexei nr. 15, cu date contextuale referitoare atât la aspecte profesionale, cât şi personale ale solicitantului, precum şi la familia sa). În anexă, solicitantul consimte ca toate datele pe care le furnizează să fie verificate, conştient fiind de consecinţele legale ale declaraţiilor false sau ale omisiunilor cu bună ştiinţă. Ultima teză din anexă are următorul conţinut: "Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate să numi fie motivată." 3. Procedura pentru obţinerea certificatului ORNISS 58. În ceea ce priveşte procedura de obţinere a unui certificat ORNISS, situaţia din 2010 este aceea că avocaţii pot solicita să li se elibereze certificat de securitate sau autorizaţie de acces de către ORNISS (denumit în continuare „certificat ORNISS“), în vederea obţinerii accesului la documente clasificate. În acest scop, avocatul trebuie să depună o cerere la preşedintele baroului din care face parte, care o transmite Uniunii Naţionale a Barourilor din România (în continuare „UNBR“). Avocatul trebuie să anexeze la cererea sa, printre alte documente, o copie după procura care i-a fost dată de client pentru a-l reprezenta într-o cauză şi o notă din partea organului responsabil de cazul clientului său care să ateste că materialul clasificat a fost prezentat ca probă şi că, pentru a avea acces la materialul respectiv şi pentru a pregăti apărarea clientului său, avocatul are nevoie de acest certificat. UNBR iniţiază apoi procedura, care implică autoritatea competentă să efectueze verificări preliminare cu privire la situaţia avocatului. Durata procedurii de verificare pentru persoanele care au solicitat accesul la informaţii „strict secrete“ este de 60 de zile lucrătoare (art. 148 din HG nr. 585/2002). În urma verificărilor, autoritatea de verificare competentă transmite concluziile sale ORNISS, care va emite un aviz ce urmează să fie transmis UNBR. Ulterior, aceasta din urmă va avea la dispoziţie 5 zile pentru a emite decizia privind accesul la documente clasificate. 59. La primirea certificatului ORNISS, avocatul căruia i se eliberează trebuie să semneze un acord de confidenţialitate pentru protecţia oricăror informaţii clasificate aduse la cunoştinţa sa. Odată eliberat, certificatul ORNISS este valabil timp de 4 ani. În perioada de valabilitate, verificarea avocatului poate fi reluată în orice moment. 60. Începând cu data de 6 februarie 2014, accesul judecătorilor la informaţii clasificate din dosarele pe care trebuie să le examineze a fost acordat în baza nu a unei proceduri de obţinere a unui certificat ORNISS, ci a unei proceduri mai simple desfăşurate la nivelul fiecărei instanţe. B. Legislaţia privind statutul cadrelor militare Legea nr. 80/1995 61. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare conţine următoarele dispoziţii relevante în speţă: Art. 43 "(1) Trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă sau direct în retragere [...] se fac după cum urmează: b) ceilalţi ofiţeri, prin ordin al ministrului apărării naţionale; [...]" Art. 85 "(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii: [...] m) în cazul neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condiţiile legii; Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la lit.[...] m) [...]" II. Practica internă relevantă A. Decizii relevante ale Curţii Constituţionale 62. Curtea Constituţională a fost sesizată cu diverse cereri pentru a stabili că procesul penal prin care informaţiile relevante pentru un proces erau clasificate şi/sau declasificate în mod discreţionar de către o autoritate administrativă, nu de către o instanţă, cu consecinţa că accesul reclamantului era restricţionat în mod arbitrar, parţial sau total, nu era în conformitate cu Constituţia şi cu art. 6 din Convenţie. 63. Prin Decizia din 18 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a decis că, în contextul unui proces penal împotriva unei persoane, doar judecătorul (de cameră preliminară) are competenţa de a declasifica informaţiile relevante care au fost prezentate ca probe în cadrul procesului penal. Curtea a considerat: "[...] protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător." Abordarea a fost confirmată într-o decizie mai recentă, pronunţată de Curtea Constituţională la 18 iunie 2020, tot în contextul unui proces penal împotriva unei persoane. 64. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza deciziei din 2018 sus-menţionate, a ridicat, în contextul unei cauze penale aflate pe rolul său, o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor relevante din Codul de procedură penală, care condiţionau în continuare accesul avocatului ales al inculpatului la informaţii clasificate de obţinerea prealabilă a unui certificat ORNISS (supra, pct. 52-58). Înalta Curte a considerat că, în situaţia în care autoritatea competentă a refuzat să declasifice sau să treacă la un alt nivel de secretizare informaţiile care erau esenţiale pentru examinarea procesului penal, instanţa însăşi era îndreptăţită să permită avocatului ales accesul la respectivele informaţii, fără a impune avocatului condiţia obţinerii unui certificat ORNISS, deoarece o asemenea condiţie era contrară Constituţiei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională a considerat, în Decizia din 9 iunie 2020, că excepţia ridicată de Înalta Curte nu viza dispoziţiile din Codul de procedură penală, ci pe cele din Legea nr. 182/2002 (supra, pct. 52-53) şi avea legătură cu procedura prevăzută în legea respectivă pentru acordarea avizului de securitate şi a accesului la informaţii clasificate; prin urmare, excepţia era inadmisibilă. Totuşi, Curtea Constituţională a hotărât: "[...] reglementarea strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat [inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiţii, precum obţinerea certificatului ORNISS, pe care trebuie să le îndeplinească avocatul] nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular al inculpatului, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societăţii, bazat pe nevoia de apărare a securităţii naţionale -, coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacţie ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanţa sa." B. Jurisprudenţa naţională 65. Ambele părţi au invocat diverse hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele naţionale în cauze având ca obiect, în opinia lor, aspecte asemănătoare cu cele care trebuie examinate în prezenta cauză. 66. Guvernul a indicat mai multe hotărâri naţionale, în special: a) Sentinţa din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, care a precizat că, în ceea ce priveşte procedura de acordare, retragere sau menţinere a certificatului de securitate, interesul de securitate naţională are prioritate faţă de interesul persoanei private; b) Sentinţa civilă din 25 octombrie 2018, prin care Tribunalul Tulcea a decis că semnarea declaraţiei din anexa nr. 15 din HG nr. 585/2002 însemna implicit şi renunţarea la motivarea neacordării avizului de securitate în cadrul procedurii de verificare şi avizare (procedură oficială de reverificare a persoanei care doreşte să obţină acest certificat); c) Încheierea din 21 ianuarie 2020, prin care Curtea de Apel Braşov a decis amânarea examinării cauzei până când va putea fi examinată cererea reprezentantei petentului pentru acordarea certificatului ORNISS. Însă reprezentanta a decis ulterior să îşi retragă cererea şi, în consecinţă, nu i s-a mai acordat acces la informaţii clasificate; d) Sentinţa din 25 februarie 2020, prin care Curtea de Apel Braşov a decis, printre altele, că exprimarea consimţământului ca neacordarea avizului de securitate să nu îi fie motivată însemna, implicit, consimţământul ca retragerea ulterioară a acestuia să nu îi fie motivată. 67. Reclamantul a indicat două hotărâri judecătoreşti: a) Decizia din 17 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, având ca obiect un proces referitor la neeliberarea autorizaţiei de deţinere, port şi folosire armă de vânătoare, solicitate de reclamant, în baza unor informaţii clasificate ca secret de serviciu; reprezentantul reclamantului avusese autorizaţie pentru studierea documentelor clasificate, prin urmare nu avea drept de acces la documentele relevante; b) Decizia civilă din 3 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj într-o acţiune civilă introdusă împotriva SRI, având ca obiect trecerea reclamantului în rezervă bazată, printre altele, pe un raport de evaluare anuală clasificat ca strict secret de importanţă deosebită; în cazul respectiv, SRI a depus la dosarul cauzei extrase din documentele relevante, ceea ce însemna că exista această posibilitate şi că era acceptabilă atât pentru SRI, cât şi pentru instanţele de judecată. ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie 68. Reclamantul s-a plâns de caracterul inechitabil al procesului pe care l-a declanşat pentru anularea deciziilor de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi de trecere în rezervă. În special, acesta a susţinut că instanţele de contencios administrativ i-au refuzat accesul la probe clasificate la nivel confidenţial de către pârât, fapt ce a fost decisiv în cazul său. A considerat că acest lucru i-a încălcat drepturile la un proces contradictoriu, la egalitatea armelor şi la o decizie motivată. Acesta a invocat art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil." A. Cu privire la admisibilitate 1. Argumentele părţilor 69. Guvernul a susţinut că, în măsura în care reclamantul sa plâns că nu a avut acces la informaţiile care au stat la baza deciziei de retragere a autorizaţiei sale de acces la informaţii clasificate, dreptul de acces la secrete de stat ca atare nu era garantat de legislaţia naţională. Într-adevăr, autoritatea responsabilă de deciziile privind autorizaţia de acces la informaţii clasificate era cea care avea dreptul de a acorda sau de a limita total sau parţial accesul la astfel de informaţii, pe baza considerentelor de securitate naţională, în circumstanţele şi conform procedurilor prevăzute de legislaţia relevantă. 70. Pe de altă parte, reclamantul însuşi renunţase la orice posibil drept de a fi informat cu privire la motivele care justificau neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi, implicit, la o decizie de retragere a autorizaţiei sale, atunci când a semnat declaraţia din anexa nr. 15 la HG nr. 585/2002 (supra, pct. 57). Această renunţare implicită a fost acceptată ca valabilă de către instanţele naţionale, astfel cum o demonstrează exemplele de hotărâri interne prezentate de Guvern [supra, pct. 66 lit. b) şi d)]. 71. Prin urmare, Guvernul a susţinut că nu s-a luat nicio hotărâre cu privire la un „drept civil“ prin decizia de neacordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, având în vedere în special faptul că legislaţia naţională prevedea într-adevăr un drept de acces la o instanţă, care putea examina temeinicia unei astfel de decizii în condiţii de deplină conformitate cu cerinţele art. 6. 72. Reclamantul a susţinut că avea, în temeiul art. 6, dreptul de acces la o instanţă capabilă să examineze deciziile care au pus capăt în mod nejustificat celor 18 ani de carieră militară şi dreptul să i se respecte în mod corespunzător reputaţia profesională. Aceste drepturi, care au avut un impact asupra statutului său profesional şi a veniturilor sale profesionale, au avut un caracter civil cert. 2. Motivarea Curţii 73. Având în vedere capătul de cerere, aşa cum a fost formulat de reclamant (supra, pct. 68), Curtea constată că miza pentru acesta în prezenta cauză nu este un drept de acces la secrete de stat, care, ca atare, nu este garantat de Convenţie (Ternovskis împotriva Letoniei, nr. 33.637/02, pct. 44, 29 aprilie 2014), ci drepturile reclamantului care au fost afectate ca urmare a retragerii autorizaţiei pentru un astfel de acces. Trebuie amintit că retragerea în discuţie a avut un impact decisiv asupra situaţiei personale a reclamantului - în lipsa autorizării necesare, acesta a fost trecut în rezervă din postul în care a lucrat timp de 18 ani (supra, pct. 17), ceea ce a avut, cel puţin, clare repercusiuni pecuniare pentru acesta. Legătura dintre decizia de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a reclamantului şi pierderea de venituri a acestuia cu siguranţă era mai mult decât lipsită de consistenţă sau îndepărtată, era chiar clară. 74. Având în vedere cele de mai sus şi constatând că legislaţia română nu interzice accesul la instanţă persoanelor care au ocupat postul deţinut de reclamant, Curtea consideră, în lumina jurisprudenţei sale, că art. 6 sub aspect civil este aplicabil în prezenta cauză [a se vedea Boulois împotriva Luxemburgului (MC), nr. 37.575/04, pct. 90, CEDO 2012; Ternovskis, citată anterior, pct. 44; Fazliyski împotriva Bulgariei, nr. 40.908/05, pct. 52, 16 aprilie 2013; Miryana Petrova împotriva Bulgariei, nr. 57.148/08, pct. 31, 32 şi 35, 21 iulie 2016, şi Regner împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 35.289/11, pct. 119 şi 122-124, 19 septembrie 2017]. 75. Curtea constată în plus că cererea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenţie. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părţilor (a) Reclamantul 76. Susţinând că procesele în faţa instanţelor naţionale nu au fost conforme cu art. 6, reclamantul a prezentat mai multe argumente privind caracterul inechitabil al acestora, recurgerea la avocaţi speciali deţinători de certificat ORNISS (supra, pct. 52-58) şi lipsa oricărei necesităţi stricte de a desfăşura o procedură secretă în cazul său. 77. În special, acesta a susţinut că semnarea declaraţiei din anexa nr. 15 la HG (supra, pct. 57), care se referea exclusiv la situaţia în care autorizaţia de acces la informaţii clasificate nu a fost acordată deloc, nu situaţia în care aceasta a fost acordată şi ulterior retrasă, nu putea fi considerată o renunţare la dreptul de a fi informat cu privire la motivele retragerii şi implicit, ale trecerii în rezervă; într-adevăr, avea dreptul, în conformitate cu prevederile din dreptul muncii, să fie informat cu privire la motivele de încetare a carierei, chiar dacă astfel de informaţii erau furnizate în mod sumar sau într-un extras, ceea ce ar fi permis ca informaţiile clasificate să fi fost omise (prin anonimizare, de exemplu). O astfel de posibilitate exista, astfel cum o dovedeşte jurisprudenţa internă pe care o prezentase în susţinerea argumentelor sale [supra, pct. 67 lit. b)]. 78. Singurele informaţii pe care le-a primit de la angajatorul său cu privire la încetarea contractului său de muncă au fost verbale, iar apoi în scris, inclusiv din partea instanţelor naţionale, prin simpla indicare a dispoziţiilor legale naţionale relevante şi a conţinutului acestora, fără nicio referire la fapte sau abateri specifice (supra, pct. 16, 17, 19, 25 şi 50). 79. Nicio apărare reală nu se putea baza pe informaţii atât de limitate, care nu indicau nicio bază factuală, nici măcar de către un avocat deţinător de certificat ORNISS. Un astfel de avocat nu ar fi obţinut nicio informaţie concretă sau specifică de la reclamant, care nu ştia ce se reţinuse împotriva sa; în plus, chiar dacă unui avocat i s-ar fi acordat certificat ORNISS (cu aprobarea prealabilă a SRI, ceea ce era improbabil având în vedere opoziţia puternică a SRI faţă de divulgarea oricăror informaţii relevante referitoare la cauza sa), acesta nu ar fi putut să utilizeze în mod concret informaţiile deoarece nu i s-ar fi permis să vină la reclamant pentru a-i adresa întrebări de fapt suplimentare pentru a corela informaţiile clasificate cu explicaţiile reclamantului [reclamantul a făcut trimitere la jurisprudenţa internă pe care a depus-o la dosar pentru a dovedi acest aspect - supra, pct. 67 lit. a)]; prin urmare, acele circumstanţe făceau ca apărarea să fie complet abstractă şi, prin urmare, iluzorie. 80. În final, reclamantul a susţinut că hotărârile instanţelor erau lipsite de o motivare concretă, întrucât acestea indicaseră doar noţiunea generală de siguranţă naţională şi dispoziţii juridice naţionale speciale, fără a efectua o examinare reală a cauzei, în ceea ce priveşte necesitatea atât ca toate informaţiile să rămână clasificate, cât şi de a examina veridicitatea şi relevanţa tuturor informaţiilor referitoare la cauza sa. (b) Guvernul 81. Guvernul a reiterat că legislaţia naţională nu prevede dreptul reclamantului de a fi informat cu privire la motivele retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, ci numai dreptul de a contesta această retragere în instanţă. Reclamantul a făcut uz de această posibilitate, iar procedurile care au urmat în faţa instanţelor naţionale au respectat dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţie, după cum se arată mai jos. În acest context, Guvernul a subliniat că natura postului reclamantului nu era una obişnuită, întrucât angajaţii SRI erau obligaţi să respecte reglementările militare. 82. Reclamantul cunoştea de fapt esenţa cauzei constituite împotriva sa, acuzaţiile fiind, aşa cum au arătat şi instanţele naţionale, de alt tip decât cel de natură penală care a determinat începerea urmăririi penale împotriva reclamantului (supra, pct. 50); în special, retragerea autorizaţiei sale de acces la informaţii clasificate a fost o consecinţă a faptului că reclamantul a ascuns în mod intenţionat, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în formularul-tip sau în cursul interviului pentru obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, precum şi faptul că a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie [Guvernul a citat art. 160 lit. a) şi f) din HG nr. 585/2002, supra, pct. 56]. 83. În plus, reclamantul a fost în măsură să îşi prezinte argumentele şi cererile de probe şi să răspundă la cele prezentate de autoritatea pârâtă, inclusiv să solicite declasificarea documentelor în litigiu; a avut acces la toate documentele aflate la dosar, cu excepţia celor clasificate; acestea din urmă au fost însă examinate de instanţele naţionale, în condiţiile prevăzute de legea relevantă. Marja de apreciere a autorităţilor naţionale în chestiunea în cauză, care a implicat probleme de securitate naţională, a fost una foarte largă. 84. Guvernul a subliniat că reclamantul avea dreptul de a fi reprezentat de un avocat deţinător de certificat ORNISS (supra, pct. 52-58), care, prin urmare, ar fi avut acces la informaţiile clasificate (astfel cum reiese din jurisprudenţa naţională prezentată de aceştia, supra, pct. 66), dar nu a recurs la această posibilitate. 85. În ultimul rând, instanţele, în motivarea lor, au răspuns la argumentele reclamantului şi l-au informat, în termeni generali şi în măsura în care legea relevantă permitea acest lucru, cu privire la esenţa temeiurilor deciziilor adoptate împotriva sa, care au fost considerate justificate şi întemeiate. Prin urmare, prezenta cauză era în mod relevant similară cu Regner (citată anterior), iar Guvernul a considerat că se impunea să fie respinsă în mod similar. 2. Motivarea Curţii (a) Principii generale 86. Curtea a examinat deja şi a stabilit principiile aplicabile în temeiul laturii civile a art. 6 din Convenţie în Cauza Regner (citată anterior, pct. 145-149). În cauza menţionată, reclamantul a contestat retragerea autorizaţiei sale de acces la informaţii clasificate şi nici el, nici avocatul său nu au avut acces la documentele clasificate sau la decizia de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în măsura în care aceasta se întemeia pe documente clasificate (pentru aplicarea acelor principii generale în circumstanţele specifice ale acelei cauze, a se vedea Regner, citată anterior, pct. 150-162). 87. Curtea a ţinut seama de procedură în ansamblu, pentru a stabili dacă limitările principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor au fost compensate suficient prin alte garanţii procedurale (ibidem, pct. 151). 88. Reamintind că drepturile prevăzute de art. 6 § 1 nu sunt absolute şi că statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere în acest domeniu, Curtea a subliniat că nici dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. În materie penală, Curtea a reţinut că pot exista interese concurente - precum securitatea naţională, necesitatea de a proteja martori expuşi riscului unor represalii sau de a păstra secrete metodele poliţiei de anchetare a infracţiunilor - care trebuie să fie puse în balanţă cu drepturile părţii la procedură (ibidem, pct. 148). În materie civilă, Curtea a considerat că principiile prevăzute de art. 6 § 1 erau îndeplinite atunci când instanţele naţionale aveau independenţa şi imparţialitatea necesare; aveau acces fără restricţii la toate documentele clasificate pe care s-a bazat decizia; aveau competenţa de a efectua o examinare detaliată a fondului deciziei de revocare a certificatului de securitate şi să anuleze, după caz, o astfel de decizie dacă era arbitrară (ibidem, pct. 152). Curtea a examinat, de asemenea, dacă instanţele naţionale şi-au exercitat în mod corespunzător competenţele de control de care dispuneau şi dacă recurgerea la o procedură restrânsă din motive de securitate părea să fie arbitrară sau vădit nerezonabilă (ibidem, pct. 156 şi 159). 89. În ultimul rând, Curtea a subliniat că este de dorit ca instanţele naţionale să explice, măcar sumar, intensitatea controlului efectuat de acestea şi acuzaţiile aduse reclamantului (ibidem, pct. 160). (b) Aplicarea principiilor sus-menţionate în prezenta cauză 90. Deşi părţile nu sunt de acord cu privire la care anume dintre informaţiile clasificate au fost puse la dispoziţia instanţelor de către SRI (supra, pct. 45, 80 şi 83), Curtea constată că, pe baza informaţiilor clasificate pe care le aveau la dispoziţie, oricare ar fi fost acestea, instanţele naţionale au decis că, deşi motive de securitate naţională le-au împiedicat să divulge ceva reclamantului, cu titlu de extrase sau altminteri, probele erau în orice caz suficiente pentru a justifica măsurile luate împotriva sa de către angajatorul său, SRI (supra, pct. 41, 47 şi 49). 91. Prin urmare, Curtea va aplica principiile relevante dezvoltate în cauza Regner, prezentate pe scurt la pct. 87-89 supra, adaptându-le la circumstanţele cauzei aflate pe rol, după cum urmează. (i) Limitarea drepturilor procedurale ale reclamantului 92. În speţă, Curtea observă că, în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale privind acţiunile în justiţie în anularea unei decizii de revocare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi, în consecinţă, a deciziei de trecere în rezervă, acţiunea iniţiată de reclamant a fost restricţionată în două moduri în ceea ce priveşte normele de drept comun care garantează un proces echitabil: în primul rând, documentele şi informaţiile clasificate nu erau disponibile nici acestuia, nici avocatului său; în al doilea rând, cât timp aceste decizii se întemeiau pe documentele respective, motivele concrete care le justificau nu i-au fost dezvăluite niciodată (supra, pct. 39 şi 49). 93. Consecinţa a fost o limitare clară şi severă a dreptului reclamantului de a fi informat cu privire la elementele de fapt şi conţinutul documentelor care au stat la baza atât a deciziei SRI de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, cât şi a deciziei SRI de trecere în rezervă. 94. În acest moment şi, în special, în ceea ce priveşte problema dacă, prin semnarea declaraţiei din anexa nr. 15 la HG nr. 585/2002 (supra, pct. 57), reclamantul a renunţat sau nu la dreptul său de a fi informat despre motivele deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, Curtea ia act de concluzia instanţelor naţionale potrivit căreia o astfel de renunţare a fost implicită şi, prin urmare, valabilă [supra, pct. 33 şi 49, iar în contextul unor procese interne diferite în care nu era implicat reclamantul, supra, pct. 66 lit. b) şi d)]. 95. Deşi sarcina Curţii nu este de a se substitui instanţelor naţionale în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor aplicabile, Curtea trebuie totuşi să reitereze principiul său fundamental potrivit căruia orice renunţare la drepturile procedurale trebuie întotdeauna, pentru a fi efectivă în sensul Convenţiei, să fie stabilită în mod neechivoc şi să beneficieze de garanţii minime proporţionale cu importanţa sa; în plus, aceasta nu trebuie să contravină niciunui interes public important [a se vedea, printre numeroase alte autorităţi, Natsvlishvili şi Togonidze împotriva Georgiei, nr. 9.043/05, pct. 91, CEDO 2014 (extrase)]. 96. În această privinţă, modul în care renunţarea în litigiu a fost stabilită prin anexa nr. 15 la HG nr. 585/2002 (supra, pct. 57), care se referă în mod expres la procedura de neacordare a avizului de securitate, nu la retragerea unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate existente, lasă loc de interpretare, astfel încât poate fi considerată ca fiind prea echivocă pentru a fi eficientă în sensul Convenţiei. 97. Prin urmare, Curtea va trebui să examineze dacă toate limitările sus-menţionate ale drepturilor procedurale ale reclamantului au fost necesare şi dacă autorităţile naţionale au instituit măsuri de compensare pentru a atenua aceste limitări, înainte de a evalua impactul lor concret asupra situaţiei reclamantului în raport cu procedura în ansamblu (a se vedea, mutatis mutandis, Regner, citată anterior, pct. 151). (ii) Clarificarea aspectului dacă limitarea drepturilor procedurale ale reclamantului a fost necesară 98. În prezenta cauză, instanţele naţionale au aplicat dispoziţiile legale relevante (supra, pct. 52-58) şi au statuat de la bun început că reclamantul nu putea avea acces la părţi esenţiale ale dosarului pe motiv că documentele erau clasificate (supra, pct. 39 şi 49). În plus, legislaţia naţională nu permitea instanţelor să examineze din oficiu dacă menţinerea securităţii naţionale impunea, într-un anumit caz, necomunicarea probelor din dosar sau dacă clasificarea informaţiilor în discuţie era justificată. În plus, acestea nu erau ele însele competente să declasifice datele şi informaţiile secrete puse la dispoziţia lor. Nu puteau decât să solicite autorităţii competente să declasifice documentele respective în vederea depunerii lor la dosar spre consultare de către partea interesată, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 182/2002 şi art. 20 din HG nr. 585/2002 (supra, pct. 52-5 şi 63-64; a se vedea, de asemenea, scurta prezentare a legii relevante de către Guvern în Cauza Muhammad şi Muhammad, citată anterior, pct. 104; a contrario Regner, citată anterior, pct. 152). 99. În această privinţă, instanţele au respins cererea reclamantului de declasificare a probelor determinante, considerând că menţinerea clasificării acelor informaţii împiedica diseminarea acestora, ceea ce ar fi avut „consecinţe în zădărnicirea demersurilor legale ale unor instituţii ale statului care au drept finalitate asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine a unei întregi comunităţi“, având în vedere faptele reţinute împotriva reclamantului, precum şi consecinţele pentru ordinea publică ori „interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare“ în caz de declasificare (supra, pct. 39 şi 49). 100. Cu toate acestea, având în vedere lipsa oricărei indicaţii cu privire la faptele exacte reţinute împotriva reclamantului sau acţiunile exacte ale „unor instituţii ale statului“ sau cel puţin care dintre „interesele persoanelor de drept public sau privat“ au fost efectiv implicate, Curtea constată lipsa de precizie a exprimării instanţelor naţionale atunci când s-au referit la orice motiv concret de securitate naţională care justifica necomunicarea probelor din dosarul reclamantului. Prin urmare, Curtea nu poate decât să concluzioneze că motivele reale de securitate naţională care, în opinia autorităţilor, împiedicau dezvăluirea probelor şi informaţiilor clasificate care îl priveau pe reclamant nu au fost explicate câtuşi de puţin de către instanţele naţionale (a contrario Regner, citată anterior, pct. 154-155). (iii) Existenţa unor măsuri de compensare în prezenta cauză 101. Curtea constată că, potrivit Guvernului, reclamantul a avut acces la întregul dosar, cu excepţia informaţiilor clasificate; că a fost totuşi informat cu privire la temeiurile legale ale deciziilor adoptate împotriva sa, care au evidenţiat anumite împrejurări de fapt şi, prin urmare, esenţa cauzei îndreptate împotriva sa; că avea dreptul să fie reprezentat de un avocat deţinător de certificat ORNISS (supra, pct. 82-84), posibilitate de care nu a făcut uz; în cele din urmă şi cel mai important, că instanţe superioare imparţiale şi independente au derulat procedurile şi s-au pronunţat cu privire la necesitatea şi temeinicia măsurilor luate împotriva sa, având în vedere documentele clasificate (supra, pct. 40-41 şi 49-51). (α) Volumul informaţiilor furnizate reclamantului cu privire la elementele de fapt care au stat la baza deciziilor în litigiu 102. Având în vedere primul argument al Guvernului, Curtea observă că, pe parcursul procedurilor, fie în faţa angajatorului, fie în faţa instanţelor naţionale, informaţiile puse la dispoziţia reclamantului se refereau exclusiv la dispoziţiile legale considerate relevante pentru cauza sa, care erau fie indicate prin numărul lor, fie prezentate uneori aşa cum erau prevăzute în lege, fără nicio menţiune privind comportamentul în sine (supra, pct. 17, 19, 25 şi 50; a contrario Regner, pct. 157). Totuşi, pentru Curte, o simplă enumerare a numărului de dispoziţii legale nu poate fi suficientă, nici măcar a minima, pentru a constitui o informare corespunzătoare privind motivele deciziilor luate împotriva reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Muhammad şi Muhammad, citată anterior, pct. 168). 103. Având în vedere clasarea cauzei penale împotriva reclamantului din cauza lipsei probelor (supra, pct. 8-14), Înalta Curte a concluzionat că presupusele fapte penale erau lipsite de pertinenţă pentru retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate (supra, pct. 50). Prin urmare, Curtea nu va include nicio trimitere la această cauză penală în examinarea sa cu privire la clarificarea aspectului dacă reclamantului i-au fost furnizate suficiente informaţii. Referindu-se la ceea ce i-a fost prezentat în mod precis reclamantului în ceea ce priveşte acuzaţiile de fond, Curtea observă că, potrivit Guvernului, s-a considerat că reclamantul „a ascuns în mod intenţionat, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale“ ori „a minţit în formularul-tip sau în cursul interviului pentru obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate“, precum şi faptul că „a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“ (supra, pct. 82). Cu toate acestea, nicio bază de fapt concretă pentru aceste situaţii de incompatibilitate, citate ca atare din legea relevantă (supra, pct. 56), nu a fost sugerată sau măcar prezentată sumar. Prin urmare, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu au formulat nici măcar o dată acuzaţii specifice împotriva reclamantului pe parcursul procedurilor contestate de acesta (a contrario Regner, citată anterior, pct. 156-157). 104. În plus, Curtea constată că faptul că nicio informaţie specifică nu a fost furnizată reclamantului în cadrul acţiunilor în justiţie nu este un element de natură să compenseze limitarea drepturilor sale procedurale. Prin urmare, Curtea trebuie să îşi continue examinarea pentru a verifica dacă au fost instituite alte garanţii în beneficiul reclamantului. Într-adevăr, ampla restrângere a informaţiilor specifice implică necesitatea unor garanţii de compensare corespunzătoare [a se vedea, mutatis mutandis, A. şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 3.455/05, pct. 218, CEDO 2009]. (β) Reprezentarea reclamantului în cadrul procedurilor 105. Curtea recunoaşte că recurgerea la forme specifice de reprezentare, ca de exemplu cea asigurată de avocaţi speciali, se poate dovedi a fi suficient de eficientă pentru a asigura cel puţin o apărare minimă atunci când aceşti reprezentanţi au acces la informaţii clasificate, chiar dacă ulterior nu mai pot consulta clienţii lor sau dacă îi pot consulta numai în circumstanţe foarte limitate [a se vedea, de exemplu, I.R. şi G.T. împotriva Regatului Unit (dec.) nr. 14.876/12 şi 63.339/12, pct. 61 şi 63, 28 ianuarie 2014, în care Curtea s-a asigurat că recurgerea la avocaţi speciali în procedurile închise în faţa Comisiei speciale de apel în materie de imigraţie a oferit garanţii suficiente numai în temeiul art. 8 interpretat singur şi coroborat cu art. 13 din Convenţie, precum şi Gulamhussein şi Tariq împotriva Regatului Unit (dec.) (MC), nr. 46.538/11 şi 3.960/12, pct. 85, 3 aprilie 2018]. Totuşi, Curtea a subliniat, de asemenea, în contextul drepturilor prevăzute de art. 5, că clarificarea aspectului dacă unui deţinut i s-au furnizat suficiente informaţii cu privire la acuzaţiile îndreptate împotriva sa pentru a-i permite să dea instrucţiuni efective avocatului special trebuie soluţionată de la caz la caz (A. şi alţii împotriva Regatului Unit, citată anterior, pct. 220). 106. Ţinând seama de faptul că ceea ce este în joc pentru un reclamant în contextul art. 5 şi/sau în contextul laturii penale a art. 6, şi anume libertatea unei persoane, are o natură diferită de ceea ce este în discuţie atunci când intră în vigoare latura civilă a art. 6, precum în speţă, şi, prin urmare, garanţiile procedurale nu pot fi la fel de exigente pentru aceasta din urmă ca cele care se aplică în cazul primei [a se vedea Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, pct. 67, 11 iulie 2017; şi, mutatis mutandis, I.R. şi G.T. împotriva Regatului Unit, citată anterior, pct. 61), Curtea reiterează faptul că sunt permise numai acele măsuri de restrângere a drepturilor unei părţi la procedură care nu afectează însăşi esenţa acestor drepturi (Regner, citată anterior, pct. 148; a se vedea şi constatările efectuate la nivelul celor mai înalte instanţe române, deşi cu privire la procesele penale, menţionate la pct. 64 supra). 107. Revenind la prezenta cauză, Curtea nu poate să nu ia în considerare argumentul reclamantului, care nu a fost contestat în mod expres de Guvern, potrivit căruia, în lipsa oricărei posibilităţi, pentru un avocat cu certificat ORNISS, de a divulga informaţiile clasificate clientului său şi de a-i solicita explicaţii factuale, orice apărare, chiar şi de către un avocat cu certificat ORNISS, ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă şi nu ar fi putut fi legată de fapte sau comportamente reale [supra, pct. 79; a se vedea, de asemenea, punctul de vedere al unei instanţe naţionale, citat de reclamant, menţionat la pct. 67 lit. a)]. Curtea ar trebui să se raporteze acum la constatările sale din Muhammad şi Muhammad (citată anterior, pct. 185), în care a precizat că, pe de o parte, autorităţile naţionale nu erau obligate, în temeiul legislaţiei naţionale, să informeze reclamantul cu privire la dreptul său de a fi reprezentat de un avocat deţinător de certificat ORNISS şi că, pe de altă parte, la momentul relevant - ceea ce este parţial relevant şi pentru prezenta cauză - foarte puţini avocaţi deţineau un astfel de certificat, numele acestora nefiind nici măcar făcute publice de barou (ibidem, pct. 57-58). În aceste condiţii, Curtea consideră că eficacitatea unei astfel de apărări în cauza reclamantului poate fi pusă în discuţie. 108. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că prezenţa avocatului reclamantului (deţinător sau nu de certificat ORNISS) în faţa instanţelor naţionale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzaţiile aduse clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale [a se vedea Regner, citată anterior, pct. 148; şi mutatis mutandis, în cadrul acţiunilor penale împotriva reclamanţilor, Ibrahim şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50.541/08 şi alte 3, pct. 265, 13 septembrie 2016]. (γ) Clarificarea aspectului dacă hotărârile în litigiu au fost supuse unui control independent 109. Curtea observă, de la bun început, că acţiunile examinate în prezenta cauză aveau caracter judiciar şi că s-au desfăşurat în faţa unor instanţe naţionale care beneficiau de independenţa necesară în sensul jurisprudenţei Curţii, aspect care nu a fost contestat de reclamant. 110. Curtea a constatat deja că, în faţa instanţelor naţionale sus-menţionate, informaţiile disponibile reclamantului cu privire la orice acuzaţii sau abateri concrete sau chiar elemente de fapt care justificau hotărârile în litigiu erau limitate şi de natură generală, ceea ce a făcut ca apărarea sa să fie inoperantă în practică (supra, pct. 103-104). În opinia Curţii, în faţa unei astfel de situaţii, întinderea controlului efectuat de instanţele naţionale cu privire la temeinicia hotărârilor în litigiu ar trebui să fie cu atât mai aprofundată (a se vedea, mutatis mutandis, Muhammad şi Muhammad, citată anterior, pct. 194). 111. În ceea ce priveşte examinarea efectuată de instanţele naţionale, Curtea a arătat deja că limbajul utilizat pentru a preciza considerentele de securitate naţională care au determinat procedura specifică în speţă era foarte vag (supra, pct. 100; a contrario Regner, citată anterior, 154). În plus, abordarea instanţelor naţionale cu privire la relevanţa urmăririi penale împotriva reclamantului pentru adoptarea măsurilor contestate de acesta a fluctuat şi a fost contradictorie, întrucât implicarea reclamantului într-un proces penal a variat de la a fi considerată destul de relevantă la a fi în final exclusă ca neavând nicio legătură cu măsurile în discuţie (supra, pct. 27, 33 şi 50; a contrario Regner, citată anterior, pct. 156-157, în care instanţele s-au întemeiat pe „informaţii concrete, complete, detaliate referitoare la comportamentul şi stilul de viaţă ale reclamantului“ pe baza cărora s-a stabilit dacă acesta prezenta un risc la adresa securităţii naţionale, având în vedere, de asemenea, faptul că, la momentul respectiv, existau suspiciuni serioase cu privire la participarea sa la crima organizată, pentru care a fost ulterior urmărit penal şi condamnat în cele din urmă). 112. Toate elementele de mai sus, culminând cu insuficienţa raţionamentului instanţei la respingerea susţinerilor reclamantului, îngreunează aprecierea de către Curte a gradului efectiv de control aplicat de aceste autorităţi independente în verificarea veridicităţii şi credibilităţii faptelor care le-au fost prezentate de SRI. Într-adevăr, având în vedere lipsa unor explicaţii coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat şi la fondul acuzaţiilor îndreptate împotriva reclamantului (a se vedea, de exemplu, Regner, citată anterior, pct. 160; a contrario Gulamhussein şi Tariq, citate anterior, pct. 97), nu se poate considera ca fiind stabilit suficient de clar că, în prezenta cauză, instanţele naţionale au exercitat în mod efectiv şi corespunzător competenţele care le sunt conferite în acest scop. (δ) Concluzie 113. Ţinând seama de constatările de la pct. 93, 100, 104, 108 şi 112 supra, de procedură în ansamblu şi având în vedere marja de apreciere acordată statelor în astfel de chestiuni, Curtea constată că limitările aplicate dreptului reclamantului la procedură contradictorie şi la egalitatea armelor nu au fost compensate în cadrul procedurilor interne astfel încât să se păstreze esenţa însăşi a dreptului său la un proces echitabil. 114. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie. II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie 115. Art. 41 din Convenţie prevede: "Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă." A. Prejudiciu 116. Reclamantul a solicitat 418 026 lei româneşti [RON - aproximativ 87 000 EUR (EUR)] cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Această sumă a reprezentat pierderea de salarii de la data trecerii sale în rezervă până în martie 2021, când au fost depuse cererile. De asemenea, a solicitat 10 000 EUR cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. 117. Guvernul a contestat pretenţiile reclamantului. 118. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate directă între încălcarea constatată şi prejudiciul material invocat; prin urmare, respinge această pretenţie. Pe de altă parte, aceasta consideră că reclamantul a suferit cu siguranţă un prejudiciu moral, iar constatarea unei încălcări nu poate să constituie, în sine, o reparaţie. Având în vedere natura încălcării, Curtea, pronunţându-se în echitate, acordă reclamantului 6 000 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. 119. În plus, trebuie subliniat că o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor la aceasta impune statului pârât o obligaţie legală nu doar de a plăti persoanelor respective sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilă, ci şi de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau, dacă este cazul, individuale care trebuie să fie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării şi pentru a remedia pe cât posibil efectele acesteia [a se vedea, printre numeroase alte autorităţi, Guðmundur Andri Ástráðsson împotriva Islandei (MC), nr. 26.374/18, pct. 311, 1 decembrie 2020 şi trimiterile citate]. Cea mai potrivită formă de reparaţie în cauzele în care procedurile interne contestate de reclamant au determinat încălcări ale cerinţelor art. 6 din Convenţie este, de regulă, redeschiderea procesului în timp util şi rejudecarea cauzei în conformitate cu toate cerinţele unui proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Miryana Petrova, citată anterior, pct. 50). B. Cheltuieli de judecată 120. Reclamantul a solicitat totodată 15 485,77 lei (aproximativ 3 230 EUR) pentru cheltuielile de judecată ocazionate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii, anexând copii după facturile care justificau, în opinia sa, suma solicitată. 121. Guvernul a contestat pretenţiile, susţinând că sunt excesive şi în parte nefondate. 122. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real şi necesar al acestora, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora. În speţă, ţinând seama de documentele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 2 700 EUR pentru toate cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit. C. Dobânzi moratorii 123. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA: 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 din Convenţie; 3. hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii: (i) 6 000 EUR (şase mii de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit; (ii) 2 700 EUR (două mii şapte sute de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit; (b) că, de la expirarea termenului de trei luni sus-menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 11 ianuarie 2022, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii. PREŞEDINTE YONKO GROZEV Grefier, Andrea Tamietti ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
