Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 992 din 13 decembrie 2018  privind reorganizarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 992 din 13 decembrie 2018 privind reorganizarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1097 din 22 decembrie 2018
    Având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi ale art. 54 alin. (1^7) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. III alin. (1) din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se înfiinţează Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc, prin reorganizarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc, care se desfiinţează, cu sediul în localitatea Miercurea-Ciuc, Strada Progresului nr. 35/B, judeţul Harghita, în instituţie de drept public organizată ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, denumit în continuare Institutul.

    ART. 2
    (1) Patrimoniul Institutului este constituit din patrimoniul actual al Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc, preluat potrivit situaţiilor financiare întocmite în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a protocolului de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (1) cuprinde, la data încheierii, prevederile bugetare şi execuţia bugetară pe anul în curs.
    (3) Institutul administrează suprafaţa de teren de 107,73 ha, înscrisă în inventarul bunurilor din domeniul public al statului la nr. MF 116308, indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic, prevăzută în anexa nr. 2.11 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Bunurile imobile de natura construcţiilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Institutului, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, care cuprinde şi actualizarea valorilor de inventar, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Patrimoniul Institutului se actualizează potrivit prevederilor art. 17.
    (6) Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică prin actualizarea valorilor de inventar a bunurilor din domeniul public al statului, potrivit anexei.

    ART. 3
    (1) Institutul are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul cinegeticii, resurselor montane, precum şi al culturii cartofului şi desfăşoară următoarele activităţi codificate potrivit Ordinului preşedintelui Institutului National de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN:
    a) diviziunea 01 - Agricultură, vânătoare şi servicii anexe; grupa 011 - Cultivarea plantelor nepermanente; clasa 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase; clasa 0113 - Cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor; clasa 0116 - Cultivarea plantelor pentru fibre textile; clasa 0119 - Cultivarea altor plante din culturi nepermanente; grupa 012 - Cultivarea plantelor din culturi permanente; clasa 0129 - Cultivarea altor plante permanente; grupa 013 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire; clasa 0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire; grupa 015 - Activităţi în ferme mixte, cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor; clasa 0150 - Activităţi în ferme mixte, cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor; grupa 016 - Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare; clasa 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală; clasa 0162 - Activităţi auxiliare pentru creşterea animalelor; clasa 0163 - Activităţi după recoltare; clasa 0164 - Pregătirea seminţelor; grupa 017 - Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii; clasa 0170 - Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii;
    b) diviziunea 02 - Silvicultură şi exploatare forestieră; grupa 021 - Silvicultură şi alte activităţi forestiere; clasa 0210 - Silvicultură şi alte activităţi forestiere; grupa 023 - Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană; grupa 024 - Activităţi şi servicii anexe silviculturii; clasa 0240 - Activităţi şi servicii anexe silviculturii;
    c) diviziunea 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete; grupa 461 - Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata; clasa 4611 - Intermedieri în comerţul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile şi cu semifabricate; grupa 462 - Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii; clasa 4621 - Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat; clasa 4623 - Comerţ cu ridicata al animalelor vii; grupa 463 - Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului; clasa 4631 - Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor;
    d) diviziunea 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor; grupa 472 - Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi al produselor din tutun, în magazine specializate; clasa 4721 - Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, în magazine specializate; grupa 478 - Comerţ cu amănuntul efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe; clasa 4781 - Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe; grupa 479 - Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioşcuri şi pieţe; clasa 4791 - Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet; clasa 4799 - Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor;
    e) diviziunea 52 - Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi; grupa 521 - Depozitări; clasa 5210 - Depozitări;
    f) diviziunea 55 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare; grupa 559 - Alte servicii de cazare; clasa 5590 - Alte servicii de cazare;
    g) diviziunea 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie; grupa 562 - Activităţi de alimentaţie, catering pentru evenimente şi alte servicii de alimentaţie; clasa 5621 - Activităţi de alimentaţie, catering pentru evenimente; clasa 5629 - Alte servicii de alimentaţie neclasificate altundeva n.c.a.;
    h) diviziunea 58 - Activităţi de editare; grupa 581 - Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare; clasa 5811 - Activităţi de editare a cărţilor; clasa 5812 - Activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi similare; clasa 5819 - Alte activităţi de editare;
    i) diviziunea 69 - Activităţi juridice şi de contabilitate; grupa 692 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal; clasa 6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal;
    j) diviziunea 70 - Activităţi ale direcţiilor, centralelor, birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management; grupa 702 - Activităţi de consultanţă în management; clasa 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management;
    k) diviziunea 71 - Activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică; grupa 712 - Activităţi de testări şi analize tehnice; clasa 7120 - Activităţi de testări şi analize tehnice;
    l) diviziunea 72 - Cercetare-dezvoltare; grupa 721 - Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie; clasa 7211 - Cercetare-dezvoltare în biotehnologie; clasa 7219 - Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie;
    m) diviziunea 73 - Publicitate şi activităţi de studiere a pieţei; grupa 731 - Publicitate; clasa 7312 - Servicii de reprezentare media; grupa 732 - Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice; clasa 7320 - Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice;
    n) diviziunea 78 - Activităţi de servicii privind forţa de muncă; grupa 782 - Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului; clasa 7820 - Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului;
    o) diviziunea 85 - Învăţământ; grupa 855 - Alte forme de învăţământ; clasa 8559 - Alte forme de învăţământ n.c.a.; grupa 856 - Activităţi de servicii suport pentru învăţământ; clasa 8560 - Activităţi de servicii suport pentru învăţământ;
    p) diviziunea 94 - Activităţi asociative diverse; grupa 941 - Activităţi ale organizaţiilor economice, patronale şi profesionale; clasa 9412 - Activităţi ale organizaţiilor profesionale; grupa 949 - Alte activităţi asociative; clasa 9499 - Activităţi ale altor organizaţii n.c.a.;
    q) diviziunea 96 - Alte activităţi de servicii; grupa 960 - Alte activităţi de servicii; clasa 9609 - Alte activităţi de servicii n.c.a.

    (2) Institutul desfăşoară şi dezvoltă relaţii ştiinţifice internaţionale, relaţii de cooperare şi de comerţ interior şi exterior cu diferite instituţii, organizaţii şi operatori economici, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4
    Pentru realizarea unor proiecte şi lucrări în domeniul agricol, Institutul se poate asocia cu alte entităţi, potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 5
    Finanţarea activităţii Institutului se realizează potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 6
    Institutul poate beneficia prin alocare directă de fonduri din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin bugetul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, potrivit prevederilor art. 27 lit. c) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 7
    (1) Institutul organizează şi conduce contabilitatea potrivit reglementărilor contabile aplicabile instituţiilor publice.
    (2) Situaţiile financiare se aprobă potrivit prevederilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 8
    (1) Personalul Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc se preia de către Institut fără concurs, potrivit prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Preluarea personalului se realizează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu completările ulterioare.
    (3) Salarizarea personalului Institutului se realizează potrivit prevederilor legale în vigoare, care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
    (4) Pentru activităţi cu caracter sezonier, Institutul poate încheia contracte de prestări de servicii, potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 9
    Numărul maxim de posturi aprobat pentru Institut este 38.

    ART. 10
    (1) Veniturile şi cheltuielile Institutului se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al acestuia, cheltuielile reprezentând limite maxime care nu pot fi depăşite. Angajarea cheltuielilor se efectuează proporţional cu gradul de realizare a veniturilor.
    (2) Institutul întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli care se aprobă potrivit prevederilor art. 34 lit. e) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Excedentele rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli ale Institutului se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care se finanţează, în limita sumelor primite de la acesta.

    ART. 11
    Institutul efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi, potrivit prevederilor art. 37 şi 38 din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 12
    Institutul preia toate drepturile şi obligaţiile Staţiunii de Cercetare şi Producţie a Cartofului Miercurea-Ciuc şi se substituie în toate litigiile în curs ale acesteia.

    ART. 13
    (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică ale Institutului se aprobă potrivit prevederilor art. 34 lit. d) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Directorul instituţiei îndeplineşte atribuţiile ordonatorului terţiar de credite, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 14
    (1) Conducerea Institutului este asigurată de consiliul de administraţie şi director, potrivit prevederilor art. 34 lit. a) şi c) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Drepturile şi obligaţiile directorului se stabilesc prin contract de management, potrivit prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, iar ocuparea funcţiei de director se face potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din aceeaşi lege.
    (3) Atribuţiile conducerii se stabilesc în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului.

    ART. 15
    Activitatea ştiinţifică a Institutului este coordonată de un consiliu ştiinţific conform regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, aprobat în conformitate cu prevederile art. 34 lit. b) din Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 16
    Institutul are în dotare un parc auto format din: un autoturism pentru transportul persoanelor din aparatul propriu şi pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, un autolaborator şi un autoturism de teren.

    ART. 17
    Institutul are obligaţia să asigure efectuarea lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară pentru construcţiile şi terenul aflate în administrarea şi proprietatea sa, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, urmând ca Institutul să solicite Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti“ şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la finalizarea lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară, iniţierea de proiecte de acte normative pentru actualizarea suprafeţelor de teren, indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic, prevăzute în anexa nr. 2.11 la Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a descrierii tehnice a bunurilor din domeniul public al statului prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

    ART. 18
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceeaşi hotărâre a Guvernului.

    ART. 19
    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pct. 8 al anexei nr. 1 şi pct. 9 al anexei nr. 3 la Decretul Consiliului de Stat nr. 167 din 19 mai 1980 privind înfiinţarea şi organizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 41 din 23 mai 1980, se abrogă.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Petre Daea
                    Ministrul cercetării şi inovării,
                    Nicolae Hurduc
                    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
                    Marius-Constantin Budăi
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 13 decembrie 2018.
    Nr. 992.
    ANEXA 1

    Bunurile imobile de natura construcţiilor din domeniul public al statului,
    aflate în patrimoniul Institutului de Cercetare-Dezvoltare
    pentru Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea-Ciuc - C.U.I. 3133257

┌──────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────────┬────────┐
│ │ │ │ │ │Valoarea│
│Nr. │Codul de │ │Descrierea │ │de │
│MFP │clasificare│Denumirea │tehnică │Adresa │inventar│
│ │ │ │ │ │- (lei) │
│ │ │ │ │ │- │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Ţara: România, │ │
│ │ │ │Suprafaţă │judeţul: │ │
│ │ │Laborator │construită │Harghita; MRJ │ │
│116274│8.28.03 │flux │= 70 mp, │Miercurea-Ciuc;│69.655 │
│ │ │tehnologic │parter cu 4│Str. │ │
│ │ │ │laboratoare│Progresului nr.│ │
│ │ │ │ │35/B │ │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Ţara: România; │ │
│ │ │ │Suprafaţă │judeţul: │ │
│ │ │Depozit │construită │Harghita, MRJ │ │
│116279│8.28.10 │cartof │= 384 mp, │Miercurea-Ciuc,│205.815 │
│ │ │ │capacitate │Str. │ │
│ │ │ │de 1.000 to│Progresului nr.│ │
│ │ │ │ │35/B │ │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Ţara: România; │ │
│ │ │ │Suprafaţă │judeţul: │ │
│ │ │Centru │construită │Harghita, MRJ │ │
│116281│8.28.10 │fitosanitar│= 500 mp, │Miercurea-Ciuc,│327.065 │
│ │ │ │parter cu 7│Str. │ │
│ │ │ │laboratoare│Progresului nr.│ │
│ │ │ │ │35/B │ │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼────────┤
│ │ │ │Suprafaţă │Ţara: România; │ │
│ │ │ │construită │judeţul: │ │
│ │ │Sere de │= 1.296 mp,│Harghita, MRJ │ │
│116291│8.27.06 │cercetare │confecţie │Miercurea-Ciuc,│22.440 │
│ │ │ │metalică + │Str. │ │
│ │ │ │sticlă │Progresului nr.│ │
│ │ │ │ │35/B │ │
├──────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────────┼────────┤
│ │ │ │ │Ţara: România; │ │
│ │ │Laborator │cărămidă 70│judeţul: │ │
│116296│8.28.03 │nematologie│mp │Harghita, │19 │
│ │ │ │ │comuna Joseni, │ │
│ │ │ │ │nr. 790 │ │
├──────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────────┼────────┤
│TOTAL │624.994 │
└──────────────────────────────────────────────────────────┴────────┘


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016