Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 98 din 16 septembrie 2024 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Pescuit sustenabil în UE: situaţia actuală şi orientări pentru 2025 - COM (2024) 235 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 945 din 20 septembrie 2024
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/213 din 11.09.2024,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României:
1. consideră că:
a) este esenţial ca politicile şi elementele Comunicării privind pescuitul durabil în UE să aibă în vedere competitivitatea sectorului de pescuit şi al acvaculturii, precum şi eforturile susţinute pe care pescarii le depun în vederea atingerii randamentelor maxime durabile şi a neutralităţii climatice până în 2050;
b) prezenta evaluare arată cum comunităţile de pescuit continuă să fie afectate de schimbările climatice, ceea ce duce la incertitudini din cauza disponibilităţii în scădere a stocurilor de peşte de care depind pentru existenţa lor;
2. apreciază prezenta comunicare privind promovarea unui pescuit sustenabil în Uniunea Europeană, deoarece prin stabilirea cotelor anuale de pescuit (TAC) se asigură protecţia eficientă şi refacerea speciilor de peşte, inclusiv a celor vulnerabile, în cazul nostru Scophthalmus maximus (calcanul). De asemenea, stabilirea randamentului maxim durabil (MSY) pentru Marea Neagră a avut un efect pozitiv asupra refacerii stocurilor de peşte, fapt menţionat în comunicarea Comisiei. România promovează deja un pescuit sustenabil în Marea Neagră şi susţine o acvacultură competitivă;
3. atrage atenţia că:
a) impactul conflictului ruso-ucrainean asupra sectorului de pescuit din România necesită însă soluţii urgente. Dificultăţile cu care se confruntă pescarii UE în bazinul Mării Negre pentru a asigura standarde de mediu şi de producţie ridicate sunt diverse şi complexe. Nu trebuie neglijată dimensiunea socioeconomică a politicii. Competiţia corectă nu există fără o susţinere a eforturilor pescarilor prin finanţare adaptată nevoilor şi asigurarea că toate produsele importate respectă standardele UE;
b) accesarea investiţiilor din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime este îngreunată de birocraţie şi poveri administrative, dovadă fiind absorbţia limitată la nivelul multor state membre. Fondurile sunt esenţiale pentru ca sectorul să se poată angaja în tranziţia ecologică şi să rămână competitiv. Orientarea şi adaptarea instrumentelor de politică la anumite categorii de pescari sunt, de asemenea, esenţiale pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă în această tranziţie;
c) pescarii costieri şi cei comerciali joacă un rol esenţial în producţia de alimente şi contribuie la securitatea alimentară a UE. În acest sens, termenii de conformitate ai activităţii acestora ar putea fi optimizaţi pentru a facilita tranziţia spre practici mai durabile. Este însă nevoie de o remunerare echitabilă a eforturilor lor în cadrul tranziţiei şi recunoaşterea lor publică.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 septembrie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANU
Bucureşti, 16 septembrie 2024.
Nr. 98.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: