Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 974 din 3 august 2022  privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor  fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 974 din 3 august 2022 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2022

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 775 din 3 august 2022
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 27^1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de inundaţii în cursul anului 2022 se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 6.000.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru anul 2022.
    (2) În sensul prezentei hotărâri, inundaţiile cuprind atât ploile abundente, cât şi fenomenele asociate acestora, respectiv alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite.
    (3) Familiile şi persoanele singure afectate de inundaţii sunt cele ale căror locuinţe au fost avariate parţial sau în totalitate, potrivit evaluărilor şi constatărilor efectuate de autorităţile/ organismele competente organizate conform legii.

    ART. 2
    (1) Ajutoarele de urgenţă prevăzute la art. 1 se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de inundaţii, indiferent de veniturile acestora, astfel:
    a) câte 10.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de peste 75% inclusiv;
    b) câte 7.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50% inclusiv şi 75%;
    c) câte 4.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25% inclusiv şi 50%;
    d) câte 2.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de până la 25%;
    e) câte 1.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror bunuri din locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.

    (2) Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), suma prevăzută la alin. (1) lit. e) se acordă suplimentar faţă de sumele acordate pentru afectarea locuinţei.
    (3) În cazul în care, ca urmare a inundaţiilor, alunecărilor de teren şi fenomenelor meteorologice deosebite, se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de suma de 7.500 lei, indiferent de numărul victimelor.
    (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării.
    (5) Ajutorul de urgenţă se acordă numai pentru persoanele singure şi familiile pentru care s-au înregistrat pagube în cazul locuinţelor în care acestea trăiesc efectiv, indiferent de regimul juridic al deţinerii acestora. În cazul în care persoana singură sau familia deţine mai multe locuinţe afectate, ajutorul se acordă o singură dată, pentru o singură locuinţă.

    ART. 3
    Prin derogare de la prevederile art. 37 şi 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea ajutorului de urgenţă prevăzut la art. 1 nu se impune completarea cererii şi nici efectuarea de anchete sociale.

    ART. 4
    (1) Ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de către ministrul muncii şi solidarităţii sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele, respectiv municipiul Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, unde s-au produs inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice deosebite, cu sprijinul comitetelor judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă şi pe baza constatărilor comisiei pentru evaluarea estimativă a pagubelor, constituită prin ordin al prefectului, în baza Ordinului ministrului apelor şi pădurilor şi al ministrului afacerilor interne nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră.
    (2) Borderourile prevăzute la alin. (1) se avizează de primarii localităţilor afectate şi de prefecţi şi conţin în mod obligatoriu:
    a) numele şi prenumele titularului ajutorului de urgenţă;
    b) adresa de domiciliu/reşedinţă;
    c) gradul de afectare a locuinţei, potrivit art. 2 alin. (1), constatat de comisia pentru evaluarea estimativă a pagubelor, constituită prin ordin al prefectului;
    d) suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă, în conformitate cu nivelurile şi limitele prevăzute la art. 2.

    (3) Pe baza borderourilor centralizatoare prevăzute la alin. (1), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială întocmeşte situaţiile centralizatoare cu titularii ajutorului de urgenţă cu propunerea de aprobare, pe care le transmite Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru aprobare.
    (4) Plata ajutorului de urgenţă se poate face atât prin mandat poştal, cât şi prin cont bancar. Pentru plata prin cont bancar, titularul îşi va exprima opţiunea în scris pe baza unei declaraţii pe propria răspundere.

    ART. 5
    Pentru plata ajutoarelor de urgenţă prevăzute la art. 2, în condiţiile art. 4, solicitarea acestora se efectuează de către agenţiile teritoriale până cel târziu la data de 10 decembrie 2022.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Marin Ţole,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu

    Bucureşti, 3 august 2022.
    Nr. 974.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016