Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă modificarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale îşi va actualiza datele din evidenţa cantitativ-valorică, şi împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera actualizarea corespunzătoare a anexei nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marius-Ilie Stanciu, secretar de stat Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 8 august 2024. Nr. 967. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului la care se modifică caracteristicile tehnice şi valoarea de inventar
┌─────────────┬──────┬───────────┬─────────┬──────────┬──────────────┬──────────┬────────┬───────────┬───────┐
│ │ │ │ │ │Elemente-cadru│ │Valoarea│Valoarea de│ │
│Administrator│Nr. MF│Codul de │Denumirea│Adresa │de descriere │Anul │de │inventar │Baza │
│ │ │clasificare│bunului │ │tehnică │dobândirii│inventar│actualizată│legală │
│ │ │ │ │ │actualizate │ │- lei - │- lei - │ │
├─────────────┼──────┼───────────┼─────────┼──────────┼──────────────┼──────────┼────────┼───────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │Corp C2 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │- Sc = 68 mp; │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │- Sd = 68 mp; │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │- regim de │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Ţara: │înălţime = P │ │ │ │ │
│Agenţia │ │ │ │România; │Corp C3 │ │ │ │Decizia│
│Judeţeană │ │ │ │judeţul: │- Sc = 25 mp; │ │ │ │CJ │
│pentru Plăţi │ │ │Clădire │Suceava; │- Sd = 25 mp; │ │ │ │Suceava│
│şi Inspecţie │101731│8.29.08 │anexă │municipiul│- regim de │1992 │200.539 │283.431 │98/ │
│Socială │ │ │ │Suceava, │înălţime = P │ │ │ │1979; │
│Suceava CUI │ │ │ │str. Petru│Corp C4 │ │ │ │HG 58/ │
│24699594 │ │ │ │Rareş nr. │- Sc = 170 mp;│ │ │ │2015 │
│ │ │ │ │54A │- Sd = 170 mp;│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │- regim de │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │înălţime = P │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │CF 45991 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Suceava │ │ │ │ │
└─────────────┴──────┴───────────┴─────────┴──────────┴──────────────┴──────────┴────────┴───────────┴───────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.