Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare Facultatea de Medicină şi Farmacie şi reamenajarea podului pentru spaţii de învăţământ, municipiul Oradea, judeţul Bihor“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din fonduri proprii ale Universităţii din Oradea, judeţul Bihor, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Marin Ţole, secretar de stat p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat p. Ministrul finanţelor, Alin Marius Andrieş, secretar de stat Bucureşti, 8 august 2024. Nr. 963. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare Facultatea de Medicină şi Farmacie şi reamenajarea podului pentru spaţii de învăţământ, municipiul Oradea, judeţul Bihor“ Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Beneficiar: • Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“- S.A., pe perioada realizării investiţiei • Universitatea din Oradea, judeţul Bihor - după finalizarea investiţiei Amplasament: municipiul Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 10, judeţul Bihor Indicatorii tehnico-economici
┌────────────────────────┬┬───────┬────┐
│Valoarea totală a ││ │mii │
│investiţiei (inclusiv ││136.328│lei │
│TVA) ││ │ │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│din care C + M ││49.342 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┴┼───────┼────┤
│Valoarea finanţată de │ │ │
│Ministerul Dezvoltării, │ │ │
│Lucrărilor Publice şi │ │mii │
│Administraţiei, │135.916│lei │
│prin Compania Naţională │ │ │
│de Investiţii „C.N.I.“ - │ │ │
│S.A. (inclusiv TVA) │ │ │
├────────────────────────┬┼───────┼────┤
│din care C + M ││49.057 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┴┼───────┼────┤
│Valoarea finanţată de │ │mii │
│Universitatea din Oradea │412 │lei │
│(inclusiv TVA) │ │ │
├────────────────────────┬┼───────┼────┤
│din care C + M ││285 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│(în preţuri valabile la ││ │ │
│data de 17.05.2023, 1 ││ │ │
│euro = 4,9610 lei) ││ │ │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│Eşalonarea investiţiei: ││ │ │
│INV/C + M ││ │ │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│- Anul I INV ││56.892 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│C + M ││28.127 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│- Anul II INV ││79.436 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│C + M ││21.215 │mii │
│ ││ │lei │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│Capacităţi: ││ │ │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│- suprafaţa desfăşurată ││8.529 │mp │
├────────────────────────┼┼───────┼────┤
│Durata de execuţie a ││ │ │
│obiectivului de ││24 │luni│
│investiţii ││ │ │
└────────────────────────┴┴───────┴────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-3/2019. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din fonduri proprii ale Universităţii din Oradea, judeţul Bihor, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.