Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 51/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 8 februarie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin-Ionuţ Barbu Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 8 august 2024. Nr. 955. ANEXA 1 (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 51/2019) NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, cu modificările ulterioare ART. 1 Prezentele norme metodologice stabilesc măsurile de prevenire a risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, denumită în continuare lege. ART. 2 Operatorii economici, prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din lege, din întregul lanţ agroalimentar, indiferent de forma de organizare, în vederea transferului cu titlu gratuit/comercializării de produse agroalimentare, au obligaţia să ia măsuri ca în toate etapele de producţie, de procesare, depozitare, distribuţie şi comercializare a alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare, să fie respectate dispoziţiile cu privire la siguranţa produselor alimentare din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 178/2002. ART. 3 (1) Măsurile de prevenire pentru diminuarea risipei alimentare se adresează operatorilor economici din cadrul fiecărei verigi a lanţului agroalimentar, prevăzuţi la art. 2 alin. (2) din lege. (2) Pentru producţia primară, operatorii economici au obligaţia să întreprindă măsuri de prevenire şi reducere a risipei alimentare, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din lege, astfel: a) măsuri de planificare sau alte instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a resurselor, precum şi stabilirea planului de diminuare a risipei de alimente; b) măsuri de minimizare a pierderilor înainte de recoltare, precum şi măsuri de valorificare după recoltare, prin transfer cu titlu gratuit, comercializare, transformare în compost, biogaz; c) măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice; d) măsuri de cercetare, inovare, tehnologizare/ retehnologizare - crearea de soiuri şi hibrizi rezistenţi la secetă, boli şi dăunători, realizarea unor sisteme performante de maşini şi utilaje agricole destinate recoltării, sortării, depozitării şi ambalării, care au drept scop diminuarea pierderilor de producţie; e) adaptarea producţiei la condiţiile de piaţă - cerere-ofertă, asigurarea trasabilităţii - plan de cultură, în funcţie de piaţa de desfacere; f) măsuri de educare şi informare referitoare la prevenirea risipei de produse agroalimentare, cuantificarea risipei de alimente; g) măsuri de redistribuire a surplusului de alimente, precum şi a produselor de origine vegetală care fac obiectul refuzului din punct de vedere estetic, în piaţa de desfacere, către operatorii receptori şi către consumatorul final. (3) Pentru prelucrare/procesare operatorii economici au obligaţia să întreprindă măsuri de prevenire şi reducere a risipei alimentare, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din lege, astfel: a) măsuri de planificare, reutilizare a subproduselor sau alte instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a resurselor, precum şi stabilirea planului de diminuare a risipei de alimente; b) măsuri de cercetare-dezvoltare-inovare; c) măsuri de tehnologizare/retehnologizare, automatizare/ digitalizare a procesului de producţie/prelucrare/procesare în vederea minimizării pierderilor; d) metode inovative de tratare a alimentelor; e) adaptarea producţiei la condiţiile de piaţă, cerere-ofertă; f) măsuri privind transferul cu titlu gratuit al alimentelor către operatorii receptori şi consumatorii finali; g) măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009; ale Regulamentului (UE) 2019/1.009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 de stabilire a normelor privind punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor fertilizante UE şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.069/2009 şi (CE) nr. 1.107/2009 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.003/2003, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2019/1.009, precum şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră, în conformitate cu directiva menţionată, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 142/2011; h) măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în biogaz, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011; i) măsuri pentru dirijarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman către o unitate de procesare autorizată în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011; j) realizarea a minimum o comunicare anuală internă cu angajaţii privind obiectivul de reducere a risipei de alimente. (4) Pentru depozitare, distribuţie, comercializare, operatorii economici au obligaţia să întreprindă măsuri de prevenire şi reducere a risipei alimentare, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din lege, astfel: a) măsuri de planificare, reutilizare a subproduselor sau alte instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a resurselor, precum şi stabilirea planului de diminuare a risipei de alimente; b) realizarea şi monitorizarea unui sistem FIFO „primul intrat - primul ieşit“ pentru stocurile de marfă; c) măsuri pentru utilizarea şi consumul produselor agroalimentare în hrana animalelor, până la expirarea termenului de valabilitate a acestora, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în domeniul nutriţiei animale; d) colaborarea cu consumatorii şi înţelegerea nevoilor acestora; e) realizarea a minimum o comunicare anuală internă cu angajaţii privind obiectivul de reducere a risipei de alimente; f) măsuri privind transferul cu titlu gratuit al alimentelor către operatorii receptori şi consumatorii finali. (5) Pentru sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor de alimentaţie publică, operatorii economici au obligaţia să întreprindă măsuri de prevenire şi reducere a risipei alimentare, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din lege, astfel: a) măsuri de planificare sau alte instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a resurselor, precum şi stabilirea planului de diminuare a risipei de alimente; b) realizarea a minimum o comunicare anuală internă cu angajaţii privind obiectivul de reducere a risipei de alimente; c) realizarea unui sistem de monitorizare FIFO „primul intrat - primul ieşit“ a stocurilor de marfă/materii prime; d) măsuri de colectare separată a deşeurilor alimentare, pe categorii, în vederea reciclării/valorificării/eliminării conform ierarhiei deşeurilor şi legislaţiei specifice în vigoare; e) măsuri prin care vor facilita consumatorilor finali să ia, fără costuri suplimentare şi în condiţii corespunzătoare de ambalare, alimentele pe care nu le-au consumat, la finalul meselor servite, şi vor informa despre această posibilitate, în mod clar şi vizibil, în meniu; f) măsuri privind transferul cu titlu gratuit al alimentelor către operatorii receptori şi consumatorii finali. ART. 4 În vederea implementării măsurii stabilite în lege la art. 2 alin. (2) lit. b), operatorii economici vor aplica prevederile art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 5 (1) După implementarea măsurilor de prevenire şi reducere a risipei alimentare prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din lege, operatorii economici prevăzuţi la art. 2 din lege au obligaţia de a transfera cu titlu gratuit produsele către consumatorul final, prevăzut la pct. 1 din anexa la lege, sau către operatorul receptor, prevăzut la pct. 7 din anexa la lege, în baza unui contract-cadru, după cum urmează: a) pentru produsele alimentare prevăzute la art. 3 alin. (4) lit. a) din lege, transferul se realizează înainte de data-limită de consum; b) pentru produsele alimentare prevăzute la art. 3 alin. (4) lit. b) din lege, transferul se poate realiza şi după data durabilităţii minimale; c) pentru produsele alimentare prevăzute la art. 3 alin. (4) lit. c) din lege, transferul se poate realiza în orice moment. (2) Operatorul receptor transferă cu titlu gratuit produsele alimentare, aşa cum au fost recepţionate de la operatorii economici sau sub formă de alimente gătite/preparate/ transformate, prin utilizarea acestor alimente în incinta cantinelor sociale sau a altor obiective de alimentaţie publică care funcţionează în baza Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurante, restaurante cu autoservire, cofetării, patiserii, plăcintării, simigerii, covrigării, case de comenzi, cantine-restaurant şi altele asemenea transferă cu titlu gratuit alimente gătite/preparate/ transformate către operatorii receptori şi către consumatorii finali, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) din lege. (4) Transferul cu titlu gratuit al produselor alimentare pentru consumul uman către operatorii receptori se realizează cu respectarea cerinţelor privind trasabilitatea acestora, conform art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002. (5) Pentru redistribuirea alimentelor prin transfer cu titlu gratuit, operatorii din sectorul alimentar care manipulează produsele alimentare menţionate la alin. (1) evaluează dacă acestea nu dăunează sănătăţii şi sunt adecvate consumului uman, conform celor stabilite la capitolul Va din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 852/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Operatorii economici care transferă cu titlu gratuit alimente către consumatorul final trebuie să întocmească, ori de câte ori este cazul, şi să menţină documente cu privire la produsele alimentare redistribuite, potrivit cap. II art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (7) Documentele prevăzute la alin. (6) trebuie să cuprindă cel puţin tipul produsului redistribuit, cantitatea de produs redistribuită, data-limită de consum/data durabilităţii minimale, data redistribuirii, numărul de consumatori finali către care a fost redistribuit. ART. 6 (1) Este interzis transferul cu titlu gratuit al produselor alimentare după data-limită de consum. (2) În situaţia în care operatorii receptori nu reuşesc să transfere cu titlu gratuit produsele agroalimentare până la datalimită de consum, se aplică măsurile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e)-j) din lege. ART. 7 Produsele alimentare aflate în ultima zi a dateilimită de consum pot face obiectul transferului cu titlu gratuit către cantine sociale sau alte obiective de alimentaţie publică care funcţionează în baza Legii nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, doar dacă sunt supuse tratamentului termic, respectiv gătite/preparate/transformate, în aceeaşi zi, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr. 178/2002. ART. 8 (1) Direcţionarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman se va desfăşura conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009. (2) Nu pot face obiectul transferului cu titlu gratuit produsele de origine animală sau nonanimală care au fost declarate/clasificate ca improprii consumului uman de către autorităţile abilitate, respectiv operatorul din domeniul alimentar, precum şi produsele descrise la art. 8-10 din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009. Operatorii economici au obligaţia, potrivit art. 2 alin. (2) lit. e) din lege, de a întreprinde măsuri de transfer cu titlu gratuit în vederea direcţionării produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi în scopul utilizării de material categoria 3 pentru hrana animalelor din adăposturi, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), produsele alimentare care nu sunt comercializate din cauza unor aspecte de prezentare, defecte de ambalare sau alte defecte care nu afectează siguranţa alimentelor fac obiectul transferului cu titlu gratuit numai după efectuarea unei evaluări detaliate, pe fiecare tip de produs, pentru a se asigura că acestea pot fi consumate în condiţii de siguranţă. Evaluarea se va realiza de către operatorul economic donator şi se consemnează în contractul-cadru încheiat la momentul transferului cu titlu gratuit. (4) Pentru produsele alimentare care au fost încadrate în categoria 3, conform Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009, ca produse nedestinate consumului uman şi în sensul celor stabilite la alin. (3) este interzisă reintroducerea acestora în lanţul agroalimentar. (5) Operatorii economici au obligaţia de a întreprinde măsuri pentru eliminarea şi utilizarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate, materiale de categoria 3, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009, precum şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011, în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. j) din lege. ART. 9 În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din lege, înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor generate, este obligatorie implementarea a cel puţin două măsuri, acţiuni de prevenire şi reducere a risipei de alimente, prevăzute la art. 3-5 din prezentele norme metodologice. ART. 10 Produsele agroalimentare improprii consumului uman vor fi încadrate şi clasificate ca deşeuri alimentare conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 11 (1) Operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuţi la art. 3 alin. (2) din lege pot comercializa alimente către consumatorul final la un preţ care să permită acoperirea anuală a cheltuielilor necesare funcţionării şi derulării activităţii de comercializare a alimentelor transferate cu titlu gratuit, conform legii. Pentru salariile personalului se va lua ca punct de referinţă pentru calcul salariul mediu pe economie. (2) Nivelul costurilor de funcţionare lunare ale operatorilor receptori care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin aplicarea procentului de maximum 5,8% din indicatorul social de referinţă - ISR, indicator reglementat conform legislaţiei în vigoare, per consumator final. În cazul în care consumatorul final este înregistrat în baza de date a operatorului receptor ca reprezentant al familiei sale, fiecare membru al familiei cu care acesta se gospodăreşte în comun va fi considerat consumator final. ART. 12 (1) Autorităţile publice cu atribuţii de reglementare şi control în domeniul agroalimentar desfăşoară, potrivit art. 7 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. c) din lege, acţiuni de informare şi educare a consumatorilor finali cu privire la prevenirea şi diminuarea risipei alimentare prin campanii de informare media, campanii de informare în şcoli, campanii online, organizarea de seminare, conferinţe, forumuri, organizarea de manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, tipărirea de materiale publicitare şi de informare. (2) Operatorii economici prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din lege pot participa ca parteneri sau pot iniţia acţiunile prevăzute la alin. (1), potrivit art. 2 alin. (7) din lege. ART. 13 Începând cu anul 2026, operatorii economici prevăzuţi la art. 2 alin. (1) din lege au obligaţia raportării, potrivit art. 2 alin. (5) din lege, după cum urmează: a) să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie a anului precedent, în Platforma naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare, planurile anuale de diminuare a risipei alimentare; b) să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie a anului precedent, în Platforma naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit, pentru operatorii receptori; modelul raportului este prevăzut în anexa nr. 1; c) să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie a anului precedent, în Platforma naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea şi valoarea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit, pentru operatorii donatori, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. ART. 14 (1) Până la data de 30 iunie 2025, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dezvoltă platforma naţională pentru raportarea de către operatorii economici a datelor privind risipa alimentară. (2) Metodologia de colectare, centralizare şi prelucrare a datelor privind risipa alimentară, prevăzute la alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 iunie 2025. ART. 15 Operatorii din lanţul agroalimentar implicaţi în procesul de transfer cu titlu gratuit al alimentelor au obligaţia de a păstra, pentru o perioadă de 3 ani, evidenţa nominală a furnizorilor produselor agroalimentare pe care le primesc şi a beneficiarilor acestora, cu excepţia cazului în care produsele agroalimentare sunt distribuite direct către consumatorul final, conform datelor din anexele nr. 1 şi 2. ART. 16 (1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale publică şi actualizează periodic lista operatorilor receptori, care va cuprinde denumirea operatorului receptor, adresa şi datele de contact ale acestuia, tipul/categoria de produse alimentare dintre cele care pot face obiectul transferului/transferului cu titlu gratuit/comercializării. (2) În vederea includerii pe lista operatorilor receptori, aceştia vor depune la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în scris sau online, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, însoţită în mod obligatoriu de copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. ART. 17 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din lege se realizează de către inspectori ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. ART. 18 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) şi (5) şi art. 3 alin. (1)-(3) din lege se realizează de către reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ai structurilor teritoriale ale acestuia cu atribuţii de inspecţie. ART. 19 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 la normele metodologice - Model - RAPORT ANUAL AL OPERATORILOR RECEPTORI Operatorul economic ........................................., cu sediul în ...................................., str. .................................. nr. .........., cu Certificatul de înmatriculare/Autorizaţia nr. ........., cod de identificare fiscală .............., telefon/fax ............, e-mail ....................., reprezentat de .........................................
┌──────────────┬────────────┬────────────┬────────┐
│ │Donator (cod│Cantitate │ │
│Tip/Categorie │de │recepţionată│Contract│
│produs │identificare│/ categorie │ │
│ │fiscală) │produs (kg) │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse de │ │ │ │
│origine │ │ │ │
│animală: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse de │ │ │ │
│origine │ │ │ │
│vegetală/ │ │ │ │
│nonanimală: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse donate│ │ │ │
│de către │ │ │ │
│unităţile de │ │ │ │
│alimentaţie │ │ │ │
│publică: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├────┬─────────┼────────────┴────────────┴────────┤
│Data│Semnătura│ │
├────┼─────────┤ │
│……..│……….. │ │
└────┴─────────┴──────────────────────────────────┘
ANEXA 2 la normele metodologice - Model - RAPORT ANUAL AL OPERATORILOR DONATORI Operatorul economic ........................................, cu sediul în ..................................., str. ................................... nr. .........., cu Certificatul de înmatriculare/Autorizaţia nr. .........., cod de identificare fiscală ............, telefon/fax ............., e-mail ......................, reprezentat de ........................................
┌──────────────┬────────────┬────────────┬────────┐
│ │Donator (cod│Cantitate │ │
│Tip/Categorie │de │recepţionată│Contract│
│produs │identificare│/ categorie │ │
│ │fiscală) │produs (kg) │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse de │ │ │ │
│origine │ │ │ │
│animală: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse de │ │ │ │
│origine │ │ │ │
│vegetală/ │ │ │ │
│nonanimală: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│Produse donate│ │ │ │
│de către │ │ │ │
│unităţile de │ │ │ │
│alimentaţie │ │ │ │
│publică: │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│……………. │ │ │ │
├──────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│…………….. │ │ │ │
├────┬─────────┼────────────┴────────────┴────────┤
│Data│Semnătura│ │
├────┼─────────┤ │
│……..│……….. │ │
└────┴─────────┴──────────────────────────────────┘
ANEXA 3 la normele metodologice CERERE DE INCLUDERE în lista operatorilor receptori Operatorul economic ......................................., cu sediul în ....................................., str. ................................... nr. .........., cu Certificatul de înmatriculare/Autorizaţia nr. ........., cod de identificare fiscală ............., telefon/fax ............., e-mail ........................, reprezentat de ............................................., domiciliat în ................................................, str. ......................................... nr. .........., bl. ......, sc. ......, et. ....., ap. ......., sectorul/judeţul .........................., posesor al buletinului/cărţii de identitate seria ...... nr. .............., eliberat/eliberată de .........., având funcţia de ................, pe baza documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor nr. .........., solicit includerea în lista operatorilor receptori, conform Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, pentru tipul/categoria de produse agroalimentare ......................................
┌───────────────────┬───────────────────┐
│Data │Semnătura │
├───────────────────┼───────────────────┤
│.......... │.......... │
└───────────────────┴───────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.