Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 948 din 8 august 2024  privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului,  prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale şi pentru activitatea proprie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 948 din 8 august 2024 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale şi pentru activitatea proprie

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 783 din 8 august 2024
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale pe anul 2024 cu suma de 150.000 mii lei, reprezentând credite bugetare, la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă“, titlul 55 „Alte transferuri“, art. 01 „Transferuri interne“, alin. 46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat“, subcapitolul 01 „Acţiuni generale economice şi comerciale“, paragraful 12 „Ajutoare de stat“, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru:
    a) asigurarea continuităţii implementării măsurilor de ajutor de stat pentru care Ministerul Finanţelor a aprobat acorduri de finanţare în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) asigurarea plăţii ajutorului de stat în cadrul schemelor administrate de alte autorităţi şi pentru care Ministerul Finanţelor are calitatea de ordonator principal de credite, reieşind din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2022 privind aprobarea şi finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, aprobată cu modificări prin Legea nr. 152/2023, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 152/2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea beneficiarilor de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, afectaţi de creşterea ROBOR, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 153/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor, cu modificările ulterioare.


    ART. 2
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 23.156 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe“, titlul 20 „Bunuri şi servicii“, în vederea asigurării cheltuielilor de funcţionare.

    ART. 3
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 20.539 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe“, titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, în vederea finalizării proiectului vamal de frontieră „CCEI-2021-EQUIP IBA BCROSS“ şi asigurării finanţării naţionale a proiectului „Finanţarea cheltuielilor de personal efectuate de angajaţii Serviciului de Inspecţie Fonduri Europene implicaţi în gestionarea FEDR, FC, FSE+, FTJ pentru acordarea sprijinului logistic necesar desfăşurării activităţii aferente gestionării perioadei de programare 2021-2027“.

    ART. 4
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 15.305 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe“, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, în vederea achiziţionării unui sistem de scanare cu raze X pentru Biroul Vamal Siret.

    ART. 5
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 51.305 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe“, titlul 71 „Active nefinanciare“, în vederea operaţionalizării sistemului e-Sigiliu şi pentru implementarea proiectului de achiziţionare şi amplasare scanere, respectiv de dotare a Autorităţii Vamale Române, în cadrul birourilor vamale de frontieră, cu sisteme de scanare cu raze X trailere, containere şi autoturisme, precum şi integrarea acestora în Centrul Naţional de Analiză Imagistică (CNAI).

    ART. 6
    Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 22.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, la capitolul 54.01 „Alte servicii publice generale“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, în vederea asigurării finanţării cheltuielilor de executare silită.

    ART. 7
    Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2024.

    ART. 8
    Ministerul Finanţelor, în calitate de ordonator principal de credite, răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1-6.

    ART. 9
    Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale şi Ministerului Finanţelor pe anul 2024.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Ministrul finanţelor,
                    Marcel-Ioan Boloş

    Bucureşti, 8 august 2024.
    Nr. 948.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016