Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi (2), art. 296 alin. (1) şi (7) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 863 lit. e), art. 867 şi 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se declară bun de interes public naţional imobilul având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 (1) Se aprobă trecerea imobilului prevăzut la art. 1 din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ în domeniul public al statului. (2) Se aprobă înscrierea imobilului prevăzut la alin. (1) în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, în vederea construirii Centrului de Inovaţie şi e-Health. (3) Predarea-preluarea imobilului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Realizarea investiţiei la imobilul prevăzut la art. 2 se va face în termen de cel mult 5 ani de la data obţinerii autorizaţiei de construire. ART. 4 Dreptul de administrare al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti asupra imobilului prevăzut în anexă se revocă şi imobilul revine în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, în condiţiile legii, în cazul în care nu este respectată destinaţia prevăzută la art. 2 alin. (2) sau investiţia nu se realizează în termenul prevăzut la art. 3. ART. 5 Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La anexa nr. 4 - Lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, numărul curent 847^3 va avea următorul cuprins: "
┌────┬──────────────┬──────┬───────────┐
│Nr. │Denumirea │Teren │ │
│crt.│imobilului şi │- mp -│Temei legal│
│ │adresa │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼───────────┤
│ │Teren - Bd. │ │Hotărârea │
│847^│Expoziţiei nr.│10.295│Guvernului │
│3 │22-30, │ │nr. 873/ │
│ │sectorul 1 │ │2018 │
└────┴──────────────┴──────┴───────────┘
" ART. 6 Ministerul Educaţiei şi Secretariatul General al Guvernului vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţele cantitativ-valorice şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, vor opera modificările corespunzătoare în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu p. Ministrul finanţelor, Mihai Diaconu, secretar de stat Bucureşti, 31 ianuarie 2023. Nr. 94. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti
┌────┬──────────┬────────────┬──────────┬────────┬──────────────┬─────────────┬────────────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │Elementele-cadru│ │
│ │ │ │ │ │ │ │de │ │
│ │ │ │ │ │ │ │descriere-cadru │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ale bunului, │ │
│ │ │ │ │ │ │ │conform │ │
│ │ │ │ │ │ │ │Ordinului │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ministrului │ │
│ │ │ │ │ │Persoana │Persoana │finanţelor │ │
│ │Denumirea │ │Anul şi │ │juridică de la│juridică la │publice nr. │ │
│Nr. │şi adresa │Codul de │actul │Nr. M.F.│care se │care se │1.718/2011 │Valoarea de │
│crt.│imobilului│clasificaţie│dobândirii│ │transmite │transmite │pentru aprobarea│inventar │
│ │ │ │ │ │imobilul CUI │imobilul │Precizărilor │ │
│ │ │ │ │ │ │CUI │privind │ │
│ │ │ │ │ │ │ │întocmirea şi │ │
│ │ │ │ │ │ │ │actualizarea │ │
│ │ │ │ │ │ │ │inventarului │ │
│ │ │ │ │ │ │ │centralizat al │ │
│ │ │ │ │ │ │ │bunurilor din │ │
│ │ │ │ │ │ │ │domeniul public │ │
│ │ │ │ │ │ │ │al statului │ │
├────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────┼──────────────┼─────────────┼────────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │Teren │ │
│ │ │ │ │ │ │ │neîmprejmuit în │ │
│ │ │ │ │ │ │Universitatea│suprafaţă de │ │
│ │Teren Bd. │ │ │ │Regia Autonomă│de Medicină │1.000 mp Lot 2. │ │
│ │Expoziţiei│ │2018 │ │„Administraţia│şi Farmacie │Teren intravilan│ │
│ │nr. 22-30,│ │Hotărârea │Se va │Patrimoniului │„Carol │neîmprejmuit │3.562.480,00│
│1. │sectorul │8.30.03 │Guvernului│atribui.│Protocolului │Davila“ │Număr cadastral │lei │
│ │1, │ │nr. 873/ │ │de Stat“ CUI │Bucureşti │280960, înscris │ │
│ │Bucureşti │ │2018 │ │2351555 │Cod fiscal │în cartea │ │
│ │ │ │ │ │ │4192910 │funciară nr. │ │
│ │ │ │ │ │ │ │280960 │ │
│ │ │ │ │ │ │ │Bucureşti, │ │
│ │ │ │ │ │ │ │sectorul 1 │ │
└────┴──────────┴────────────┴──────────┴────────┴──────────────┴─────────────┴────────────────┴────────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.