Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 927 din 8 decembrie 2016  pentru modificarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 927 din 8 decembrie 2016 pentru modificarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 14 decembrie 2016

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. I
    Metodologia privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 430/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 1 mai 2008, se modifică după cum urmează:

    1. La articolul 6 alineatul (6), literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:
    "a) se depune de către persoana solicitantă, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o reprezintă, la registratura primăriei din localitatea de domiciliu/reşedinţă sau la registratura DGASPC;
    b) în cazul persoanelor care solicită reevaluarea, se depune cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap;"

    2. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Constituirea şi componenţa nominală a comisiei de evaluare se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv prin hotărâre a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celorlalte prevederi legale în vigoare."

    3. La articolul 9, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    "(4) Membrii comisiilor de evaluare, inclusiv preşedintele, au dreptul, potrivit art. 85 alin. (7) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti. Plata indemnizaţiei se suportă din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti."

    4. La articolul 13, alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:
    "(2) Certificatele de încadrare în grad de handicap pot fi contestate, potrivit art. 87 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în maximum 30 de zile de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară.
    ...........................................................................
    (4) Contestaţiile se soluţionează prin decizii emise de Comisia superioară, în termen de 60 de zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul de evidenţă al acesteia."

    5. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - (1) Activitatea comisiilor de evaluare este coordonată din punct de vedere metodologic, potrivit art. 90^2 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către Comisia superioară, care funcţionează în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi."

    6. Anexa nr. 1 la metodologie se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

    ART. II
    Certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân valabile până la sfârşitul perioadei de valabilitate.
    ART. III
    În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comisiile de evaluare au obligaţia să înlocuiască certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, cu termen de valabilitate permanent, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu certificate de încadrare în grad de handicap în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.

                                 PRIM-MINISTRU
                              DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                                Contrasemnează:
                                ----------------
                     Ministrul muncii, familiei, protecţiei
                       sociale şi persoanelor vârstnice,
                             Dragoş-Nicolae Pîslaru

                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
                      regionale şi administraţiei publice,
                                  Vasile Dîncu

                         Ministrul finanţelor publice,
                                Anca Dana Dragu

    Bucureşti, 8 decembrie 2016.
    Nr. 927.


    ANEXĂ
    (Anexa nr. 1 la metodologie)


    CONSILIUL JUDEŢEAN ........../CONSILIUL LOCAL ............
    COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP

                                                             Nr. ...../.........

                                  CERTIFICAT
                       de încadrare în grad de handicap

    Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, constituită în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, evaluând dosarul şi propunerea serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap privind pe domnul/doamna ............................................, CNP ............................, având domiciliul în ..........................., str. ................................. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul .......,
    stabileşte următoarele:
    I. Se încadrează în gradul de handicap*1):
    [] uşor;
    [] mediu;
    [] accentuat;
    [] grav
    [] grav cu asistent personal.
    II. Nu se încadrează în grad de handicap
    Motivare .................................................................
    III. Data dobândirii handicapului*2) ............, documentul ............
    IV. Valabilitate*3): [] 12 luni [] 24 luni [] permanent
    V. Termen de revizuire*4)
    []*2) Prezentul certificat este eliberat în vederea aplicării prevederilor art. 58 şi 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    Prezentul certificat poate fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare.
    Titularul prezentului certificat beneficiază de toate drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător gradului de handicap stabilit.
    Certificatul obligă toate persoanele şi autorităţile la respectarea lui în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare.

        PREŞEDINTE, Membri, Secretar,
    .................. ............... .............


──────────
    *1) Se marchează cu X căsuţa corespunzătoare.
    *2) Se completează, respectiv se marchează cu X, numai pentru persoanele care solicită pensionarea în temeiul art. 58 şi 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    *3) Se marchează cu X căsuţa corespunzătoare.
    *4) Nu se completează în cazul certificatului cu caracter permanent.
──────────


    ANEXA*5)
    la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. ..../..........

    Domnul/Doamna ..........................
    CNP ............................,
    domiciliul în ...................., str. .............. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul .....,
    statut social*6):
    [] fără venit;
    [] cu pensie de urmaş;
    [] cu pensie de invaliditate;
    [] cu pensie de limită de vârstă;
    [] salariat;
    [] altele ......................,
    cod boală
    tip handicap ...................

──────────
    *5) Anexa are caracter confidenţial şi nu însoţeşte Certificatul de încadrare în grad de handicap.
    *6) Se bifează căsuţa corespunzătoare.
──────────

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016