Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pentru Clubul Copiilor Roman a unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Roman nr. 126 din 18 octombrie 2010, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Roman nr. 75 din 30 martie 2016. ART. 2 Predarea-primirea imobilului menţionat la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera completările şi modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Mircea Dumitru Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Bucureşti, 8 decembrie 2016. Nr. 916. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dă în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pentru Clubul Copiilor Roman
┌──────────┬────────────────────────────┬────────────┬────────┬───────────────────────────────────┐
│ │ │Codul fiscal│Anul │ Denumirea │
│ │ │ │dobân- │ │
│ ├────────────────────────────┼────────────┤dirii/ ├───────────────────────────────────┤
│ │Ordonator principal de │ 13729380 │dării în│Ministerul Educaţiei Naţionale şi │
│ │credite │ │folosin-│Cercetării Ştiinţifice │
│ ├────────────────────────────┼────────────┤ţă ├───────────────────────────────────┤
│ │Ordonator secundar de │ 2613597 │ │Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ│
│ │credite │ │ │ │
├──────────┼───────┬─────────┬──────────┼────────────┤ ├────────┬────────────┬─────────────┤
│ Nr. MF │Codul │Denumirea│Adresa/ │Elemente-ca-│ │Persoana│Baza legală │Valoarea de │
│ │de │bunului │Carte │dru de │ │juridică│ │inventar a │
│ │clasi- │imobil │funciară/ │descriere │ │ce admi-│ │bunului care │
│ │ficaţie│care face│Nr. │tehnică │ │nistrea-│ │se înregis- │
│ │ │obiectul │cadastral │ │ │ză │ │trează în │
│ │ │actului │ │ │ │imobilul│ │inventarul │
│ │ │normativ │ │ │ │ │ │bunurilor │
│ │ │ │ │ │ │ │ │din domeniul │
│ │ │ │ │ │ │ │ │public al │
│ │ │ │ │ │ │ │ │statului, │
│ │ │ │ │ │ │ │ │aflate în │
│ │ │ │ │ │ │ │ │administrarea│
│ │ │ │ │ │ │ │ │Ministerului │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Educaţiei │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Naţionale şi │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Cercetării │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Ştiinţifice │
│ │ │ │ │ │ │ │ │- lei - │
├──────────┼───────┼─────────┼──────────┼────────────┼────────┼────────┼────────────┼─────────────┤
│Se │8.26.05│Imobil - │Judeţul │Regim de │ 2010 │Clubul │Hotărârea │ 955.000 │
│atribuie │ │sediu │Neamţ, │înălţime: │ │Copiilor│Consiliului │ │
│de către │ │pentru │municipiul│P + 1E, │ │Roman │Local al │ │
│Ministerul│ │Clubul │Roman, │Sc = 795 mp,│ │CUI │Municipiului│ │
│Finanţelor│ │Copiilor │str. │Sd = 955 mp,│ │33540236│Roman nr. │ │
│Publice. │ │Roman │Sucedava │Steren = │ │ │126/2010, │ │
│ │ │ │nr. 145, │1.891 mp │ │ │Hotărârea │ │
│ │ │ │CF nr. │ │ │ │Consiliului │ │
│ │ │ │56711, nr.│ │ │ │Local al │ │
│ │ │ │topo 56711│ │ │ │Municipiului│ │
│ │ │ │ │ │ │ │Roman nr. │ │
│ │ │ │ │ │ │ │75/2016 │ │
└──────────┴───────┴─────────┴──────────┴────────────┴────────┴────────┴────────────┴─────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.