Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării, în condiţiile legii, a unui bun aflat în administrarea Ministerului Mediului - Administraţia Naţională de Meteorologie, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a retrocedării către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii, a unui imobil aflat în administrarea Ministerului Mediului - Administraţia Naţională de Meteorologie, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 3 Ministerul Mediului împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 15 noiembrie 2018. Nr. 906. ANEXA 1 Datele de identificare ale bunului aflat în administrarea Ministerului Mediului - Administraţia Naţională de Meteorologie (C.U.I. 11672708), care trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi/sau casării, în condiţiile legii
┌────┬──────┬───────────┬────────┬───────────┬──────────┬────────┐
│ │ │ │ │ │Anul │Valoare │
│Nr. │ │Codul de │ │Descriere │dobândirii│de │
│crt.│Nr. MF│clasificare│Denumire│tehnică │/ │inventar│
│ │ │MF │ │ │dării în │(lei) │
│ │ │ │ │ │folosinţă │ │
├────┼──────┼───────────┼────────┼───────────┼──────────┼────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │
├────┼──────┼───────────┼────────┼───────────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │Cabană │ │ │ │
│ │ │ │„INA“ │Construcţie│ │ │
│1 │114991│8.28.01 │staţia │din lemn + │1996 │1.692 │
│ │ │ │meteo │cărămidă │ │ │
│ │ │ │Jimbolia│ │ │ │
└────┴──────┴───────────┴────────┴───────────┴──────────┴────────┘
ANEXA 2 Datele de identificare ale bunului aflat în administrarea Ministerului Mediului - Administraţia Naţională de Meteorologie (C.U.I. 11672708), care este scos din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a retrocedării către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii
┌────┬────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬─────────┬────────┐
│ │Numărul de │ │ │ │ │ │
│ │înregistrare│ │ │ │ │Valoarea│
│Nr. │atribuit de │Codul de │ │Descrierea│Adresa │de │
│crt.│Ministerul │clasificare│Denumirea│tehnică │bunului │inventar│
│ │Finanţelor │ │ │ │ │(lei) │
│ │Publice │ │ │ │ │ │
│ │(Nr. MFP) │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │Ţara: │ │
│ │ │ │ │ │România, │ │
│ │ │ │ │ │judeţ: │ │
│ │ │ │Teren │ │Timiş, │ │
│1 │114969 │8.28.01 │staţia │Suprafaţa │oraş: │1 │
│ │ │ │meteo │= 2.717 mp│Jimbolia,│ │
│ │ │ │Jimbolia │ │str. │ │
│ │ │ │ │ │Eftimie │ │
│ │ │ │ │ │Murgu nr.│ │
│ │ │ │ │ │5 │ │
└────┴────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴─────────┴────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.