Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă modificarea denumirii, descrierii tehnice şi actualizarea valorii de inventar a două bunuri imobile din domeniul public al statului şi darea în administrarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a reevaluării, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) au ca destinaţie Sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi. (3) Predarea-primirea bunurilor imobile prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 2 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împreună cu Ministerul Finanţelor vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 28 septembrie 2023. Nr. 898. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE a două bunuri imobile din domeniul public al statului, pentru care se modifică denumirea, descrierea tehnică şi se actualizează valoarea de inventar şi se dau în administrarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a reevaluării
┌──────┬─────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┐
│ │Ordonator principal de credite (ministere sau│ │Ministerul│
│1. │autorităţi ale administraţiei publice │16335444 │Mediului, │
│ │centrale) │ │Apelor şi │
│ │ │ │Pădurilor │
├──────┼─────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │Agenţia │
│ │ │ │Naţională │
│2. │Ordonator secundar de credite │16462898 │pentru │
│ │ │ │Protecţia │
│ │ │ │Mediului │
├──────┼─────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │Agenţia │
│ │ │ │pentru │
│3. │Ordonator terţiar de credite │4540852 │Protecţia │
│ │ │ │Mediului │
│ │ │ │Iaşi │
├──────┼─────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│ │Regii autonome şi companii/societăţi │ │ │
│ │naţionale aflate sub autoritatea │ │ │
│ │ordonatorului principal, institute naţionale │ │ │
│ │de cercetare-dezvoltare, care funcţionează în│ │ │
│ │baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 │ │ │
│4. │privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea│ │ │
│ │tehnologică, aprobată cu modificări şi │ │ │
│ │completări prin Legea nr. 324/2003, cu │ │ │
│ │modificările şi completările ulterioare, şi, │ │ │
│ │după caz, societăţi comerciale cu capital │ │ │
│ │majoritar de stat care au în administrare │ │ │
│ │bunuri din domeniul public de stat. │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului) │
├──────┬───────────┬─────────┬───────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ │ │ │Datele de identificare │Anul │Valoarea │
│ │Codul de │ ├───────────┬───────────┤dobândirii│de │
│Nr. MF│clasificare│Denumirea│Descrierea │ │/ │inventar │
│ │ │ │tehnică (pe│Adresa │dării în │(lei) │
│ │ │ │scurt) │ │folosinţă │ │
├──────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │Clădire P +│ │ │ │
│ │ │ │1E cu │ │ │ │
│ │ │ │suprafaţa │ │ │ │
│ │ │ │construită │ │ │ │
│ │ │ │la sol SC =│ │ │ │
│ │ │ │1.049 mp; │Ţara: │ │ │
│ │ │Sediu │suprafaţa │România; │ │ │
│ │ │Agenţie │construită │judeţul │ │ │
│155220│8.29.08 │pentru │desfăşurată│Iaşi; │2007 │4.888.579 │
│ │ │Protecţia│SD = 2.098 │MRJ Iaşi; │ │ │
│ │ │Mediului │mp; │Calea │ │ │
│ │ │Iaşi │Suprafaţa │Chişinăului│ │ │
│ │ │ │utilă SU = │nr. 43 │ │ │
│ │ │ │1.873,07 │ │ │ │
│ │ │ │mp; │ │ │ │
│ │ │ │cartea │ │ │ │
│ │ │ │funciară= │ │ │ │
│ │ │ │124415 Iaşi│ │ │ │
├──────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │Teren cu │ │ │ │
│ │ │ │suprafaţa │ │ │ │
│ │ │ │totală S = │ │ │ │
│ │ │ │1.977,49 mp│Ţara: │ │ │
│ │ │ │înscris în │România; │ │ │
│ │ │ │CF 124412 │judeţul │ │ │
│155221│8.29.08 │Teren │Iaşi; │Iaşi; │2007 │1.316.199 │
│ │ │sediu │124414 │MRJ Iaşi; │ │ │
│ │ │ │Iaşi; │Calea │ │ │
│ │ │ │124415 │Chişinăului│ │ │
│ │ │ │Iaşi; │nr. 43 │ │ │
│ │ │ │124416 │ │ │ │
│ │ │ │Iaşi; │ │ │ │
│ │ │ │124417 Iaşi│ │ │ │
└──────┴───────────┴─────────┴───────────┴───────────┴──────────┴──────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.