Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 886 din 6 iulie 2022 privind drepturile de transport ale poliţiştilor de penitenciare, ale cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare şi ale personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 735 din 21 iulie 2022
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 105 din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de acordare a drepturilor de transport ale poliţiştilor de penitenciare, ale cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare şi ale personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute la art. 105 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
ART. 2
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) autoturismul deţinut legal - autoturismul aflat în proprietatea poliţistului de penitenciare ori a soţului/soţiei, copiilor sau părinţilor acestuia ori ai soţului/soţiei acestuia sau aflat în folosinţa poliţistului de penitenciare în baza unor acte încheiate cu terţe persoane în condiţiile legii;
b) calculator de rute - program computerizat cu ajutorul căruia se poate determina distanţa rutieră între o localitate de plecare şi o localitate de destinaţie;
c) deplasare în interes de serviciu - deplasarea personalului în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau pentru activităţi în legătură cu serviciul, precum convocări, conferinţe, cursuri, misiuni de instrucţie, trageri şi aplicaţii, în tabere, în poligoane şi altele asemenea sau ca urmare a schimbării condiţiilor şi/sau locului de muncă, potrivit statutului profesional;
d) domiciliul - domiciliul, astfel cum este reglementat la art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) personal civil din sistemul administraţiei penitenciare - funcţionarii publici şi personalul contractual din sistemul administraţiei penitenciare, astfel cum este reglementat la art. 2 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
f) reşedinţa - reşedinţa, astfel cum este reglementată la art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. I
Acordarea drepturilor de transport poliţiştilor de penitenciare
ART. 3
(1) În cazul deplasărilor reglementate de prezenta hotărâre, poliţiştii de penitenciare pot călători cu:
a) mijloace de transport public feroviar, aerian, naval sau rutier;
b) mijloace de transport în comun - autobuze urbane, microbuze, tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou, mijloace specifice de transport prin cablu;
c) mijloace de transport auto în regim de taxi sau car sharing, în situaţiile prevăzute la art. 10 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului;
d) autoturismul deţinut legal.
(2) În condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, poliţiştii de penitenciare pot folosi şi mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare.
(3) Cheltuielile de călătorie cu mijloacele de transport prevăzute la alin. (1) se decontează de către unităţi, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă, pe baza documentelor justificative.
ART. 4
(1) În cazul în care se deplasează cu mijloace de transport feroviare, poliţiştii de penitenciare au dreptul să călătorească la clasa I sau clasa a II-a, pe orice distanţă.
(2) Costul suplimentelor de viteză şi al tichetelor de rezervare a locurilor se decontează poliţiştilor de penitenciare, la orice categorie de trenuri de călători, indiferent de distanţă.
(3) Costul suplimentului de pat la vagonul de dormit şi cuşetă se decontează poliţiştilor de penitenciare, dacă aceştia călătoresc, pe timp de noapte, pe distanţe mai mari de 300 km.
(4) Costul comisioanelor percepute de agenţiile de voiaj intră în cheltuielile de transport care se decontează.
ART. 5
(1) Poliţiştii de penitenciare care se deplasează în interes de serviciu au dreptul la decontarea transportului cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică sau cursă low-cost, cu aprobarea prealabilă a conducătorului unităţii.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi cu prilejul detaşării sau delegării poliţistului de penitenciare într-o altă localitate decât cea în care îşi are locul de muncă, la începutul şi la terminarea detaşării/delegării.
ART. 6
Poliţiştii de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării cu mijloace de transport navale.
ART. 7
(1) În cazul deplasării cu autoturismul deţinut legal, poliţiştilor de penitenciare li se decontează contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă.
(2) Distanţa de parcurs pentru care se decontează drepturile de transport aferente deplasării cu autoturismele deţinute legal se stabileşte cu ajutorul calculatorului de rute, pe distanţa cea mai scurtă între localităţi.
(3) În vederea aplicării prevederilor alin. (1) este necesară prezentarea bonului de carburant emis pe perioada deplasării, a certificatului de înmatriculare al autoturismului cu care s-a efectuat deplasarea şi, după caz, a altor documente justificative, stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 22 alin. (1). Calculul sumei care se decontează se efectuează pe baza preţului unitar/litru de carburant înscris pe bonul fiscal emis de staţia de alimentare.
ART. 8
(1) Poliţiştii de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors în situaţiile în care se deplasează la şi de la locul de muncă:
a) dacă domiciliază în altă localitate decât cea în care se află locul de muncă, în limita a 70 km dus şi 70 km întors;
b) de la domiciliu până la cel mai apropiat punct de unde unitatea asigură transportul personalului propriu cu mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, în limita a 70 km dus şi 70 km întors, calculaţi pe întreaga distanţă parcursă;
c) atunci când se deplasează în zilele nelucrătoare, pentru a intra sau a ieşi din serviciul de zi pe unitate ori pentru a executa, în afara orelor de program, controale inopinate sau alte acţiuni dispuse; acest drept se acordă în cazul în care unitatea este situată în afara perimetrului localităţii de domiciliu ori de reşedinţă sau în afara distanţelor prevăzute la lit. a), dacă unitatea penitenciară nu asigură transportul cu mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare.
(2) Poliţistul de penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b), când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dacă în localitatea în care se află locul de muncă:
a) acesta, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere au o locuinţă proprietate personală ori, după caz, le-a fost atribuită o locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale;
b) acesta sau soţul/soţia beneficiază de locuinţă de serviciu;
c) acesta sau soţul/soţia beneficiază de compensarea chiriei în condiţiile art. 111 din Legea nr. 145/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
d) acesta, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere au înstrăinat o locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare.
(3) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) se aplică şi poliţiştilor de penitenciare care beneficiază, conform legii, de compensaţie lunară a chiriei în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, în situaţia inexistenţei unui fond locativ corespunzător în localitatea în care se află locul de muncă. Distanţa pentru care se acordă decontarea cheltuielilor de transport se determină cu ajutorul calculatorului de rute între localitatea de reşedinţă şi localitatea în care se află locul de muncă sau, după caz, între localitatea de reşedinţă şi cel mai apropiat punct de unde unitatea asigură transportul personalului propriu cu mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare.
(4) Pentru deplasarea poliţiştilor de penitenciare la şi de la locul de muncă, în condiţiile alin. (1) lit. a) şi b), beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport numai unul dintre soţi, în cazul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi unităţi penitenciare sau în cadrul unităţilor penitenciare situate la aceeaşi adresă şi care îşi desfăşoară activitatea conform aceluiaşi program de lucru.
(5) Distanţa prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b) se determină cu ajutorul calculatorului de rute între localitatea de domiciliu şi, după caz, localitatea în care se află locul de muncă sau localitatea de unde unitatea asigură transportul personalului propriu cu mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, pe distanţa cea mai scurtă.
ART. 9
Poliţiştii de penitenciare care au stabilite în fişa postului sarcini care necesită deplasări frecvente cu mijloace de transport în comun au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prevederile art. 14 alin. (2)-(3) şi (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 aplicându-se în mod corespunzător.
ART. 10
(1) Poliţiştii de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors şi în situaţiile în care se deplasează:
a) în alte localităţi, pentru a participa la instructaje, cursuri de perfecţionare, specializare, convocări, stagii de practică şi alte forme de pregătire;
b) în alte localităţi decât cea de domiciliu, la spitale, sanatorii, centre de refacere a capacităţii de efort sau similare, în vederea internării, recuperării sau stabilirii situaţiei medico-militare pe baza documentelor legale de trimitere sau internare, precum şi în cazuri de urgenţe medico-chirurgicale;
c) pentru efectuarea concediului de odihnă, pentru distanţa dus-întors, dintre localitatea de domiciliu sau de reşedinţă şi localitatea din ţară unde îşi petrec concediul de odihnă. Poliţiştii de penitenciare care efectuează concediul de odihnă în străinătate beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu sau de reşedinţă şi punctul de trecere a frontierei;
d) în cazul mutării în interesul serviciului, cu acordul lor scris, în unităţi situate în alte localităţi decât cele în care îşi au domiciliul sau reşedinţa;
e) în cazul în care sunt chemaţi la organele de urmărire penală sau la instanţele de judecată pentru a furniza informaţii cu privire la aspecte ce interesează sistemul administraţiei penitenciare.
(2) Plata pentru dreptul prevăzut la lit. c) se face o singură dată în decursul unui an calendaristic, pentru efectuarea concediului în afara localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, indiferent dacă efectuează concediul de odihnă aferent anului în curs sau concediul de odihnă restant. Decontarea se face pe baza unor documente justificative, stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 22 alin. (1).
ART. 11
În cazul mutării în interesul serviciului în unităţi situate în alte localităţi decât cele în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, poliţiştii de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport pentru ei, soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere, precum şi a cheltuielilor de transport al mobilierului.
ART. 12
(1) În cazul delegării, detaşării sau deplasării în interesul serviciului, poliţiştilor de penitenciare li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu sau de reşedinţă şi localitatea unde sunt delegaţi, detaşaţi sau în care s-au deplasat în interesul serviciului.
(2) În situaţia în care în cadrul delegării sau deplasării în interesul serviciului sunt efectuate deplasări zilnice între mai multe unităţi din localitatea în care are loc delegarea sau deplasarea în interesul serviciului se decontează cheltuielile efectuate cu mijloacele de transport în comun în cadrul localităţii respective.
(3) În situaţia în care în cadrul delegării sau deplasării în interesul serviciului sunt efectuate deplasări succesive în mai multe localităţi, drepturile de transport se acordă pentru deplasarea între localităţile de plecare şi localităţile de sosire, aşa cum sunt stabilite prin itinerarul de deplasare.
(4) În cazul în care condiţiile de transport permit ca poliţiştii de penitenciare să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea în care sunt trimişi în delegare sau detaşare, se pot deconta cheltuielile zilnice de transport sau costul unui abonament lunar de transport, dacă acestea sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizaţiei de delegare sau detaşare şi a cazării, cu condiţia ca prin aceasta să nu se afecteze bunul mers al activităţilor care fac obiectul misiunii. În această situaţie nu se acordă indemnizaţia zilnică de delegare sau detaşare.
(5) Poliţiştilor de penitenciare care, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, trebuie să se deplaseze cu regularitate în alte localităţi li se poate deconta contravaloarea abonamentelor lunare de transport în locul cheltuielilor de transport ce li s-ar cuveni la plecarea şi înapoierea din deplasarea în interesul serviciului, în cazul în care valoarea abonamentului lunar este mai mică decât costul legitimaţiilor de călătorie ce ar putea fi folosite pentru toate deplasările efectuate în cursul unei luni. Persoanele prevăzute la teza I beneficiază de acest drept, cu condiţia respectării programului de lucru stabilit în vederea executării misiunilor pentru care se deplasează.
ART. 13
Se decontează drept cheltuieli de transport în perioada delegării, detaşării sau deplasării în interesul serviciului şi cheltuielile prevăzute la art. 10 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018.
ART. 14
Mijloacele de transport aparţinând unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare pot fi utilizate de către poliţiştii de penitenciare, cu aprobarea directorului unităţii, în limita disponibilului şi cu luarea în considerare a situaţiei operative existente, cu respectarea destinaţiei acestora şi asigurarea de către unitate a cheltuielilor aferente pentru:
a) îndeplinirea sarcinilor sau altor atribuţii de serviciu;
b) transportul la unităţile sanitare, în cazuri de urgenţe medico-chirurgicale ori în scopul internării în unităţi sanitare, pentru afecţiuni care impun să fie transportaţi cu automobile, în cazul în care asemenea transporturi nu pot fi efectuate în timp util de către unităţile sanitare;
c) transportul mobilierului în situaţiile prevăzute în prezenta hotărâre;
d) transportul la şi de la locul de muncă, potrivit programului de activitate, pentru poliţiştii de penitenciare care sunt încadraţi în unităţi situate la distanţe cuprinse între 5 şi 70 km faţă de localitatea unde domiciliază, conform traseului aprobat;
e) transportul de la locul decesului până la locul unde urmează să fie înhumaţi sau incineraţi, precum şi pentru transportul membrilor familiei, respectiv soţ sau soţie şi copii aflaţi în întreţinere, decedaţi ai poliţistului de penitenciare până la locul unde urmează să fie înhumaţi sau incineraţi.
ART. 15
(1) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru sistemul administraţiei penitenciare, precum şi cei ai instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 11, dacă sunt numiţi în alte localităţi decât cele în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.
(2) La absolvirea instituţiilor de învăţământ, elevii şi studenţii cărora li se acordă gradele profesionale prevăzute pentru poliţiştii de penitenciare sau cei care au obţinut asemenea grade pe timpul şcolarizării au dreptul, la prezentarea la unităţi, la decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu, pentru ei, soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere, precum şi a cheltuielilor de transport al mobilierului, dacă sunt numiţi în alte localităţi decât în cele în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.
(3) Decontarea drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face în baza documentelor justificative, de către unitatea penitenciară la care absolvenţii sunt numiţi, în baza ordinului de serviciu emis de instituţia de învăţământ.
ART. 16
Poliţiştii de penitenciare care se deplasează în străinătate în interes de serviciu beneficiază de drepturile de transport prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. II
Acordarea drepturilor de transport cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare
ART. 17
În cazul deplasărilor reglementate de prezenta hotărâre, cursanţii instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare pot călători cu:
a) mijloace de transport public feroviar, naval sau rutier;
b) mijloace de transport în comun local - autobuze urbane, microbuze, tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;
c) mijloace de transport aerian, cu aprobarea prealabilă a conducătorului unităţii;
d) autoturismul deţinut legal, cu aprobarea prealabilă a conducătorului unităţii.
ART. 18
Cursanţii instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, în baza documentelor justificative, când se deplasează:
a) în stagii de practică, cu mijloacele de transport prevăzute la art. 17 lit. a);
b) în interes de serviciu, misiuni sau pentru participarea la activităţi cuprinse în planurile de învăţământ, în situaţia în care instituţia de învăţământ sau unităţile penitenciare nu pun la dispoziţie mijloace de transport, cu orice mijloc de transport prevăzut la art. 17;
c) o singură dată pentru fiecare vacanţă din cursul unui an de învăţământ dacă au domiciliul în altă localitate decât cea în care se află instituţia de învăţământ, cu mijloacele de transport prevăzute la art. 17 lit. a) şi d).
ART. 19
(1) În cazul în care se deplasează cu mijloace de transport feroviare, cursanţii instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare au dreptul să călătorească la clasa a II-a, cu orice categorie de trenuri de călători, pe orice distanţă.
(2) Tariful de transport corespunzător rangurilor de tren folosite şi tarifului de rezervare se decontează cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare, în baza legitimaţiilor de călătorie eliberate de operatorii de transport feroviar de călători, pentru orice categorie de trenuri de călători, pe orice distanţă.
(3) Costul comisioanelor percepute de agenţiile de voiaj intră în cheltuielile de transport care se decontează cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare.
(4) Cursanţii instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare au dreptul la decontarea cheltuitelor de transport în cazul deplasării cu mijloace de transport navale.
(5) În situaţia deplasării cu autoturismul deţinut legal, cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru formarea poliţiştilor de penitenciare li se aplică prevederile art. 7.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 20
Poliţiştii de penitenciare detaşaţi în afara sistemului administraţiei penitenciare beneficiază de drepturile de transport stabilite prin prezenta hotărâre. Cheltuielile de transport se asigură de instituţia la care sunt detaşaţi.
ART. 21
Personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază de drepturile de transport reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 714/2018.
ART. 22
(1) Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabileşte modul de aplicare a dispoziţiilor legale privind drepturile de transport ale poliţiştilor de penitenciare şi ale cursanţilor instituţiilor de învăţământ proprii pentru pregătirea poliţiştilor de penitenciare, inclusiv documentaţia necesară şi procedura de avizare a decontărilor.
(2) Până la intrarea în vigoare a deciziei prevăzute la alin. (1) se aplică Ordinul ministrului justiţiei nr. 511/C/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind drepturile de transport ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în măsura în care nu cuprinde dispoziţii contrare prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 23
Dispoziţiile prezentei hotărâri se completează, în privinţa acordării cheltuielilor de transport, cu prevederile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, în măsura în care nu sunt contrare prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 24
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.398/2007 privind drepturile de transport ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
Ministrul justiţiei,
Marian-Cătălin Predoiu
p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 6 iulie 2022.
Nr. 886.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: