Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Sentinţa civilă nr. 10.029 din 25.11.2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, judeţul Gorj, în Dosarul nr. 9.437/318/2010, definitivă prin Decizia nr. 2.143/2012, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 3.003/95/2012, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1), art. 299, art. 361 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 362 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului a suprafeţei de 0,6549 ha teren cu destinaţie agricolă, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, conform legii. (2) Predarea-preluarea suprafeţei de teren se face prin încheierea unui protocol între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală de fond funciar Târgu Jiu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 2 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, iar Agenţia Domeniilor Statului îşi va modifica corespunzător datele din evidenţa contabilă. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, interimar, Ion Găman, secretar de stat Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Cristina Florentina Stanca Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 6 iulie 2022. Nr. 885. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil care se transmite din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului (CUI 12708834), în vederea reconstituirii dreptului de proprietate
┌─────────┬───────────┬─────────┬──────────────────────┬────────┐
│ │ │ │Datele de identificare│Valoarea│
│Nr. MF │Codul de │Denumirea├───────────┬──────────┤de │
│ │clasificare│ │Descrierea │Adresa │inventar│
│ │ │ │tehnică │ │(lei) │
├─────────┼───────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │6.549 mp │Ţara: │ │
│ │ │ │Date │România; │ │
│114483 │ │Teren │cadastrale:│judeţul: │ │
│(parţial)│8.05.01 │agricol │T67, │Gorj; │7.261,68│
│ │ │ │parcelele │municipiul│ │
│ │ │ │6, 8, 10, │Târgu Jiu │ │
│ │ │ │14, 23, 24 │ │ │
└─────────┴───────────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.