Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Se aprobă transmiterea imobilului, proprietate publică a statului, situat în municipiul Bucureşti, Str. Sperantei nr. 40, sectorul 2, compus din clădire şi terenul aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Finanţelor, în vederea utilizării ca sediu pentru unităţile din subordinea acestui minister. ART. 2 Ministerul Finanţelor are obligaţia de a prelua contractele de închiriere în vigoare, aferente spaţiilor din acest imobil, până la expirarea duratei acestora. ART. 3 Patrimoniul Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" se diminuează cu valoarea contabila a imobilului transmis potrivit art. 1. ART. 4 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes Secretarul general al Guvernului, Radu Stroe Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, Nicolae Noica ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului, proprietate publică a statului, transmis în administrarea Ministerului Finanţelor
┌──────────┬──────────────┬──────────┬──────────────┐
│Locul unde│ │ │ │
│este │Persoana │Persoana │ │
│situat │juridică │juridică │Caracteristici│
│imobilul │de la care se │la care se│tehnice │
│care │transmite │transmite │ │
│se │imobilul │imobilul │ │
│transmite │ │ │ │
├──────────┼──────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │ │ │Aria │
│ │ │ │desfăşurată a │
│Municipiul│ │ │clădirii = 712│
│Bucureşti,│Regia Autonomă│ │mp, │
│Str. │"Administraţia│Ministerul│compusa din: │
│Sperantei │Patrimoniului │Finanţelor│subsol, │
│nr. 40, │Protocolului │ │parter, trei │
│sectorul 2│de Stat" │ │etaje │
│ │ │ │Suprafaţa │
│ │ │ │terenului = │
│ │ │ │200 mp. │
└──────────┴──────────────┴──────────┴──────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.