Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 840 din 14 septembrie 2023 privind reorganizarea unor structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 830 din 14 septembrie 2023
Având în vedere prevederile Hotărârii Senatului Universitar al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ nr. 68 din 11 aprilie 2022,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 232-235 şi art. 244 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 20 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ şi Institutul de Studii pentru Ordine Publică, structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, se reorganizează prin fuziune, ca urmare a absorbţiei în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ a Institutului de Studii pentru Ordine Publică, care se desfiinţează.
(2) Activitatea, personalul şi patrimoniul Institutului de Studii pentru Ordine Publică se preiau, în condiţiile legii, de către Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile acestuia.
(3) Patrimoniul stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se preia de către Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ pe baza protocolului de predare-preluare întocmit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) Prevederile bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2023 ale Institutului de Studii pentru Ordine Publică se preiau de către Ministerul Afacerilor Interne, al cărui conducător are calitatea de ordonator de credite ierarhic superior, pe bază de protocol de predare-preluare.
(5) Încadrarea personalului Institutului de Studii pentru Ordine Publică în noua structură organizatorică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ se face la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare aplicabilă fiecărei categorii de personal.
ART. 2
Hotărârea Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 3 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Academia coordonează metodologic, didactic şi curricular Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen şi Centrul de Formare Iniţială şi Continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne, structuri MAI cu atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea programelor de formare continuă nonuniversitară, în context formal."
2. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Planurile de învăţământ se elaborează de către facultăţile Academiei în colaborare cu inspectoratele generale, pe baza standardelor ocupaţionale şi a rezultatelor învăţării şi în conformitate cu standardele naţionale stabilite de instituţiile responsabile cu asigurarea calităţii, se validează de către senatul universitar, se avizează de Direcţia generală management resurse umane a MAI şi de Ministerul Educaţiei şi se aprobă de către ministrul afacerilor interne."
3. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Suplimentar cerinţelor prevăzute la alin. (2), planurile de învăţământ elaborate de Facultatea de Pompieri se avizează de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă."
4. La articolul 10, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) În scopul desfăşurării de activităţi de formare profesională continuă a personalului MAI, pentru elaborarea de studii şi analize în domeniul ordinii publice, precum şi pentru asigurarea formării manageriale în MAI, principala componentă organizatorică a Academiei este Institutul de Studii pentru Ordine Publică, structură fără personalitate juridică."
5. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Academia este instituţie de învăţământ superior finanţată integral din venituri proprii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2014 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2015."
6. La articolul 13, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Activitatea de instruire şi formare continuă nonuniversitară din cadrul Academiei se desfăşoară cu formatori."
7. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 16
Frecvenţa la cursuri a studenţilor Academiei este obligatorie în cadrul ciclului studiilor universitare de licenţă şi de master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie/ofiţerilor."
8. La articolul 17, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Pe durata studiilor universitare de licenţă sau de master profesional prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), studenţii Academiei îndeplinesc serviciul militar activ, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare. În această calitate aceştia participă la misiuni şi la alte activităţi ordonate de conducerea MAI.
(5) Regimul juridic aplicabil studenţilor Academiei prevăzuţi la alin. (1), inclusiv regimul disciplinar, precum şi condiţiile participării la misiunile şi activităţile ordonate se reglementează de către Academie prin Regulamentul activităţii profesionale a studenţilor Academiei şi fac parte integrantă din contractul de studii."
9. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 18
Finalizarea studiilor universitare de licenţă/master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie/ofiţerilor se face prin susţinerea examenului de licenţă/disertaţie potrivit planului de învăţământ aprobat pentru seria respectivă şi în conformitate cu prevederile ordinelor ministrului educaţiei privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie pentru anii universitari incidenţi, precum şi ale metodologiei proprii a Academiei cu privire la finalizarea studiilor."
10. După articolul 18 se introduce un nou articol, art. 18^1, cu următorul cuprins:
"ART. 18^1
Absolvirea cursurilor de formare profesională organizate şi desfăşurate în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică se finalizează cu certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite, conform prevederilor legale în vigoare."
11. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 19
(1) Absolvenţii studiilor universitare de master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie/ofiţerilor, cu excepţia celor care au calitatea de agent de poliţie/subofiţer/ maistru militar, şi ai studiilor universitare de licenţă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), care nu promovează examenul de licenţă/disertaţie, se repartizează la unităţi în specialităţile pentru care s-au pregătit şi li se acordă gradul profesional de agent de poliţie şi, după caz, gradul de sergent-major pentru structurile militare.
(2) Absolvenţii studiilor universitare de master profesional şi ai studiilor universitare de licenţă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), care nu promovează examenul de licenţă/disertaţie, pot susţine examenul de licenţă/disertaţie cu seriile următoare, conform contractului de studii, iar în cazul promovării li se acordă grade de ofiţeri, în condiţiile legii."
ART. 3
Cursurile/Programele de formare profesională organizate şi desfăşurate de către Institutul de Studii pentru Ordine Publică, aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se desfăşoară în continuare, până la finalizare, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, potrivit graficului anual al programelor de formare profesională pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne.
ART. 4
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2023.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
a) Hotărârea Guvernului nr. 1.678/2008 privind înfiinţarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi pentru completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, cu modificările ulterioare;
b) punctul 17 din anexa nr. 2 „Unităţi, instituţii şi structuri aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne“ la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) articolul II din Hotărârea Guvernului nr. 266/2009 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.678/2008 privind înfiinţarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi pentru completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 14 septembrie 2023.
Nr. 840.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: