Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 13, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Numărul maxim de posturi este de 421, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului." 2. La articolul 14, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Statele de funcţii pentru instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu încadrarea în normativele de personal şi numărul de posturi repartizat, în limita bugetului aprobat cu această destinaţie." 3. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a direcţiilor de sănătate publică se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii." 4. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. 5. În anexa nr. 2, la litera A punctul I, numărul curent 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "4. Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină «Prof. Dr. C.T. Nicolau»;" 6. În anexa nr. 2, la litera A punctul I, după numărul curent 9 se introduce un nou număr curent, numărul curent 10, cu următorul cuprins: "10. Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate" 7. În anexa nr. 2, la litera A punctul I, nota se modifică şi va avea următorul cuprins: "Numărul maxim de posturi la unităţile finanţate integral de la bugetul de stat prevăzute la nr. 1-10 este de 19.472, din care: - Spitalul Tichileşti (leprozerie) - 28." 8. Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Ministrul sănătăţii, Adriana Pistol, secretar de stat p. Ministrul finanţelor, Carmen Moraru, secretar de stat Bucureşti, 8 septembrie 2023. Nr. 817. ANEXA 1 ^1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Sănătăţii (a se vedea imaginea asociată) ANEXA 2 (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010) PARCUL DE AUTOTURISME al Ministerului Sănătăţii pentru activităţile specifice
┌────┬─────────────────────┬───────────┐
│Nr. │Activitatea specifică│Număr de │
│crt.│ │autoturisme│
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│1. │Programul naţional de│1 │
│ │sănătate │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│2. │Inspecţia sanitară de│1 │
│ │stat │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Activitatea de │ │
│ │coordonare a │ │
│ │politicilor şi │ │
│3. │strategiilor din │1 │
│ │domeniul sănătăţii │ │
│ │populaţiei la nivel │ │
│ │naţional │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Activitatea în │ │
│ │relaţiile cu │ │
│4. │Ministerul │1 │
│ │Finanţelor, │ │
│ │trezorerie şi bănci │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│5. │Activitatea de │1 │
│ │control administrativ│ │
└────┴─────────────────────┴───────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.