Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 804 din 26 octombrie 2016  privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/426 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoşi şi de abrogare a Directivei 2009/142/CE    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 804 din 26 octombrie 2016 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/426 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoşi şi de abrogare a Directivei 2009/142/CE

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 880 din 3 noiembrie 2016
    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/426 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoşi şi de abrogare a Directivei 2009/142/CE, precum şi ale Deciziei nr. 768/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor şi de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal şi instituţional necesar aplicării directe a Regulamentului (UE) 2016/426 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoşi şi de abrogare a Directivei 2009/142/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 81 din 31 martie 2016, denumit în continuare Regulament.

    ART. 2
    Se desemnează Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri ca autoritate naţională competentă pentru coordonarea aplicării dispoziţiilor Regulamentului.

    ART. 3
    Autoritatea responsabilă pentru aplicarea art. 4 alin. (1) din Regulament este Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

    ART. 4
    Autoritatea competentă pentru supravegherea pieţei, potrivit capitolului V din Regulament, este Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

    ART. 5
    (1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri este autoritatea de notificare responsabilă de instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii şi de monitorizare a organismelor notificate, incluzând conformitatea cu dispoziţiile art. 25 din Regulament.
    (2) Evaluarea şi monitorizarea prevăzute la alin. (1) sunt efectuate de către un organism naţional de acreditare în sensul şi potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.

    ART. 6
    (1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri notifică Comisiei Europene şi celorlalte state membre organismele desemnate să îndeplinească sarcini de evaluare a conformităţii ca părţi terţe în temeiul Regulamentului în termen de 10 zile lucrătoare de la data desemnării.
    (2) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri informează Comisia Europeană cu privire la procedurile de evaluare, notificare şi monitorizare a organismelor notificate, precum şi cu privire la orice modificări aduse acestora.

    ART. 7
    În aplicarea art. 23 alin. (9) din Regulament, organismele de evaluare a conformităţii trebuie să îndeplinească obligaţia prevăzută la art. R17 alin. (9) din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor şi de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului.

    ART. 8
    (1) Pentru a fi notificat, organismul de evaluare a conformităţii trebuie să depună o cerere de desemnare în vederea notificării la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în calitate de autoritate competentă.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de documentele prevăzute în ordinul ministrului autorităţii competente pentru aprobarea Procedurii privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate.
    (3) Certificatul de acreditare prevăzut în ordinul ministrului autorităţii competente prevăzut la alin. (2) atestă că organismul de evaluare a conformităţii îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 23 din Regulament.

    ART. 9
    Lista standardelor române care adoptă standardele armonizate prevăzute la art. 13 din Regulament se elaborează şi se aprobă prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, se actualizează periodic şi se publică în Monitorul Oficial al României.

    ART. 10
    (1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni şi se sancţionează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 5 din Regulament, precum şi una dintre următoarele măsuri administrative: interzicerea utilizării, retragerea de pe piaţă, interzicerea introducerii pe piaţă a aparatelor şi accesoriilor nemarcate neconforme;
    b) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 14 şi 15 din Regulament, precum şi una dintre următoarele măsuri administrative: interzicerea utilizării, retragerea de pe piaţă, interzicerea introducerii pe piaţă şi interzicerea comercializării aparatelor şi accesoriilor neconforme, până la o dată stabilită de organismul de supraveghere a pieţei de comun acord cu producătorul sau cu reprezentantul autorizat al acestuia, după caz, pentru eliminarea neconformităţilor;
    c) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 7-10 şi 12 din Regulament, precum şi una dintre următoarele măsuri administrative: interzicerea utilizării, retragerea de pe piaţă şi interzicerea introducerii pe piaţă a aparatelor şi accesoriilor nemarcate neconforme;
    d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 16, art. 17 alin. (1)-(4) şi 18 din Regulament, precum şi una dintre următoarele măsuri administrative: retragerea de pe piaţă şi interzicerea introducerii pe piaţă a aparatelor şi accesoriilor nemarcate sau marcate incorect, până la eliminarea neconformităţilor.

    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către personalul împuternicit din cadrul ISCIR.
    (3) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
    (4) Orice decizie luată pe baza prezentei hotărâri de către ISCIR, din care rezultă sancţiuni şi una dintre următoarele măsuri administrative, respectiv: restricţii de introducere pe piaţă sau punere în funcţiune a aparatelor şi accesoriilor, va menţiona:
    a) temeiul legal al deciziei, în condiţiile prezentei hotărâri;
    b) căile de atac împotriva deciziei ISCIR;
    c) termenele pentru exercitarea căilor de atac; în cazul plângerii la organul de control care a aplicat sancţiunea, se va indica şi termenul în care acesta trebuie să se pronunţe.

    (5) Decizia prevăzută la alin. (4) este adusă imediat la cunoştinţă persoanelor interesate, Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Comisiei Europene şi celorlalte state membre.
    (6) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 11
    Prevederile prezentei hotărâri se aplică de la data de 21 aprilie 2018, cu excepţia art. 3 şi art. 5-8 care se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum şi a art. 10 care se aplică de la data de 21 martie 2018.

    ART. 12
    (1) Hotărârea Guvernului nr. 775/2011 privind stabilirea măsurilor pentru supravegherea pieţei aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi şi stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 23 august 2011, se abrogă la data de 21 aprilie 2018, cu excepţia art. 3 care se abrogă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Ori de câte ori în alt act normativ anterior se face trimitere la actul normativ abrogat la alin. (1), trimiterea se va considera a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare din Regulament şi ale prezentei hotărâri.



                    PRIM-MINISTRU
                    DACIAN JULIEN CIOLOŞ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
                    Costin Grigore Borc
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 26 octombrie 2016.
    Nr. 804.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016