Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 80 din 27 iulie 2021  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 35/2014 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice şi juridice, şi pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 80 din 27 iulie 2021 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 35/2014 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice şi juridice, şi pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar

EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 749 din 2 august 2021
    În temeiul:
    - art. 1,art. 5 alin. (2) şi art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 2 alin. (3) şi (4), art. 13 alin. (3) lit. k), art. 15 alin. (1)-(4), art. 46 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 2/2018;
    – art. 4 din Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România, cu modificările şi completările ulterioare,

    Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 27 iulie 2021, adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 35/2014 privind aprobarea cotizaţiilor şi taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice şi juridice, şi pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 15 mai 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (2), după litera a^2) se introduce o nouă literă, litera a^3), cu următorul cuprins:
    "a^3) pentru auditorii financiari persoane fizice active în primul an de la momentul redobândirii calităţii de membru al CAFR: 1.500 lei;"

    2. La articolul 2 alineatul (2), după litera b^1) se introduce o nouă literă, litera b^2), cu următorul cuprins:
    "b^2) pentru auditorii financiari persoane fizice nonactive în primul an de la momentul redobândirii calităţii de membru al CAFR: 1.100 lei;"

    3. La articolul 2 alineatul (2), după litera c^1) se introduce o nouă literă, litera c^2), cu următorul cuprins:
    "c^2) pentru firmele de audit în primul an de la momentul redobândirii calităţii de firmă de audit membru al CAFR: 2.100 lei;"

    4. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Plata cotizaţiilor fixe anuale pentru firme de audit se face până la data de 31 martie a fiecărui an."

    5. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Cotizaţiile fixe pentru auditorii financiari persoane fizice active în primul an de la momentul redobândirii calităţii de membru al CAFR, pentru auditorii financiari persoane fizice nonactive în primul an de la momentul redobândirii calităţii de membru al CAFR şi pentru firmele de audit în primul an de la momentul redobândirii calităţii de firmă de audit membru al CAFR, aşa cum au fost reglementate la art. 2 alin. (2) lit. a^3), b^2) şi c^2), se achită integral la momentul depunerii documentelor necesare pentru redobândirea calităţii de membru al CAFR."

    6. La articolul 3, alineatul (5) se modifică după cum urmează:
    "(5) Auditorii financiari şi firmele de audit care solicită suspendarea/încetarea suspendării într-un an calendaristic vor achita astfel:
    a) auditorii financiari şi firmele de audit care solicită suspendarea pe parcursul unui an calendaristic achită cotizaţia fixă proporţional cu lunile cât au avut statut de membru (activ sau nonactiv) al Camerei;
    b) auditorii financiari şi firmele de audit a căror suspendare încetează pe parcursul unui an calendaristic achită cotizaţia fixă proporţional cu lunile rămase de la data încetării suspendării;
    c) luna depunerii cererii de suspendare sau de încetare a suspendării va fi luată în calcul la determinarea perioadei noului statut."

    7. La articolul 3, după alineatul (11) se introduc două noi alineate, alineatele (12) şi (13), cu următorul cuprins:
    "(12) Auditorii financiari şi firmele de audit cărora li se retrage calitatea de membru al CAFR ca urmare a retragerii autorizării prin ordin al preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar vor achita astfel:
    a) auditorii financiari şi firmele de audit cărora li se retrage calitatea de membru al CAFR pe parcursul unui an calendaristic achită cotizaţia fixă proporţional cu lunile cât au avut statut de membru (activ sau nonactiv) al Camerei;
    b) luna în care se retrage calitatea de membru al CAFR prin hotărâre a Consiliului va fi luată în calcul la determinarea cotizaţiei fixe;
    c) cotizaţia variabilă se achită integral în funcţie de veniturile declarate.
(13) În cazul decesului unui auditor financiar membru al CAFR, orice membru al familiei sau moştenitor poate solicita CAFR, în decurs de 90 de zile de la data decesului, pe baza unei cereri şi a unei copii după certificatul de deces, cotizaţia fixă achitată de către defunct pentru anul în care s-a produs evenimentul, proporţional cu lunile rămase până la sfârşitul anului."

    8. La articolul 6 alineatul (1), litera e) se abrogă.


    ART. II
    Compartimentele din cadrul aparatului executiv al Camerei Auditorilor Financiari din România vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

    ART. III
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
                    Adrian Popescu


    Bucureşti, 27 iulie 2021.
    Nr. 80.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016