Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 80 din 12 decembrie 2023  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor -  Asigurarea unei utilizări reziliente şi sustenabile a resurselor naturale ale UE COM (2023) 410    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 80 din 12 decembrie 2023 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Asigurarea unei utilizări reziliente şi sustenabile a resurselor naturale ale UE COM (2023) 410

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1125 din 13 decembrie 2023
    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 164 - 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/664, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 5 decembrie 2023, Camera Deputaţilor:
    1. susţine Comunicarea Comisiei Europene referitoare la asigurarea unei utilizări reziliente şi sustenabile a resurselor naturale ale Uniunii Europene;
    2. subliniază necesitatea cooperării la nivelul Uniunii Europene pentru a promova pregătirea profesională şi ştiinţifică de bază a utilizatorilor din domeniile agricole, în special a fermierilor, din toate regiunile şi localităţile Uniunii Europene, cu scopul de a beneficia pe deplin de datele de înaltă calitate obţinute pe plan european ca urmare a dezvoltării tehnologice şi a inovării;
    3. recomandă intensificarea sprijinirii eforturilor de dezvoltare a infrastructurii de irigaţie şi a activităţilor de combatere a eroziunii solurilor, în principal în regiunile cu venituri sub media europeană sau dependente de agricultură;
    4. îşi manifestă îngrijorarea cu privire la reducerea populaţiilor de insecte polenizatoare, ce afectează culturile alimentare pe termen mediu şi lung, şi cheamă la alocarea de resurse umane şi financiare suplimentare la nivelul Uniunii Europene pentru identificarea şi aplicarea de măsuri pentru combaterea declinului;
    5. recomandă implicarea comunităţilor locale, a organizaţiilor cetăţeneşti, a sectorului de afaceri şi a unităţilor de învăţământ de la toate nivelurile în activităţile de cercetare şi monitorizare a calităţii solului la nivel european, inclusiv prin valorificarea datelor obţinute prin teledetecţie;
    6. recomandă măsuri de popularizare a strategiei privind utilizarea noilor substanţe active de control biologic la nivelul micilor fermieri şi elaborarea la nivelul Uniunii a unor îndrumare privind integrarea acestor substanţe în practicile tehnologiilor agricole moderne sau ecologice;
    7. recomandă încurajarea culturilor de specii tradiţionale sau mai puţin răspândite, în vederea sporirii biodiversităţii şi consolidării ecosistemelor agricole ce oferă o producţie agricolă adaptabilă cerinţelor pieţei şi mai puţin dependentă de îngrăşăminte şi substanţe chimice;
    8. recomandă definirea coerentă şi armonizată pe plan european a agenţilor de control biologic şi elaborarea unui îndrumar cuprinzător în ce priveşte utilizarea acestora;
    9. recomandă analiza capacităţii solurilor agricole europene de a asigura microelementele necesare obţinerii unor alimente sănătoase;
    10. recomandă aprofundarea studiilor de evaluare a riscurilor ridicate de plantele bazate pe noile tehnici genomice pentru ecosistemele agricole, investigarea impactului cultivării acestor plante asupra pieţei şi efectuarea de studii referitoare la influenţa acestora asupra stabilităţii economice a comunităţilor bazate pe agricultură, în special a celor din zone izolate sau marginalizate;
    11. recomandă un cadru normativ permisiv pentru fermierii care doresc să îşi vândă seminţele, astfel încât să fie redusă dependenţa de marii producători de seminţe;
    12. recomandă sprijinirea investiţiilor ce au ca obiectiv trecerea la practici sustenabile de gestionare a seminţelor şi a resurselor genetice autohtone;
    13. recomandă promovarea accesului pe piaţa unică a produselor agricole provenite de la ferme mici sau de pe suprafeţe agricole restrânse, pe plan local;
    14. recomandă sprijinirea grădinarilor amatori şi a şcolilor de agronomie, vocaţionale sau superioare, în vederea practicării unei agriculturi ce aplică rezultatele progresului tehnic şi ştiinţific şi a protecţiei biodiversităţii solului;
    15. recomandă sprijinirea plantării arborilor pe orice categorie de suprafaţă, nu doar în vederea împăduririi, precum şi prioritizarea speciilor autohtone;
    16. recomandă conectarea obiectivelor privind risipa alimentară cu cele referitoare la biodiversitate, bunăstarea animalelor, dezvoltare rurală şi promovarea sănătăţii, într-o foaie de parcurs comună.


    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 decembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    ALFRED-ROBERT SIMONIS

    Bucureşti, 12 decembrie 2023.
    Nr. 80.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016