Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 784 din 10 septembrie 2014  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 784 din 10 septembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 16 septembrie 2014

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Hotărârea Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 8 mai 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. Formula introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al Deciziei Comisiei Europene C (2014) 2240 final şi al dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007,
    având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre."

    2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Acordarea ajutoarelor de stat regionale pentru investiţii în cadrul schemei se face cu respectarea prevederilor privind ajutorul de stat regional din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 187 din 26 iunie 2014, denumit în continuare Regulament, şi este exceptată de la obligaţia notificării către Comisia Europeană."

    3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.700."

    4. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul proiectelor mari de investiţii, ajutorul nu poate depăşi valoarea maximă prevăzută pentru fiecare regiune de dezvoltare la art. 8 alin. (1) şi se calculează conform formulei prevăzute la art. 2 pct. 20 din Regulament."

    5. La articolul 11 alineatul (2), litera b) se abrogă.

    6. La articolul 13, literele a), b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) ajutoare acordate în sectorul pescuitului şi al acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;
    b) ajutoare acordate în sectorul producţiei agricole primare;
    ......................................................................
    e) ajutoare care favorizează activităţile din sectorul siderurgic, sectorul cărbunelui, sectorul construcţiilor navale, sectorul fibrelor sintetice, sectorul transporturilor şi al infrastructurii conexe, sectorul producerii şi distribuţiei de energie şi al infrastructurii pentru aceasta."

    7. La articolul 15 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) nu intră în categoria «întreprinderilor în dificultate» definite potrivit art. 2 pct. 18 din Regulament;"

    8. La articolul 16, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) să conducă la crearea, pentru fiecare locaţie a realizării investiţiei, a cel puţin 10 locuri de muncă dintre care minimum 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizaţi;"

    9. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 16^1. - Imobilizările corporale şi necorporale aferente investiţiilor iniţiale trebuie să fie noi, cu excepţia celor achiziţionate de către IMM-uri."

    10. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

    11. În anexa nr. 2, la articolul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
    "c^1) comercializarea produselor agricole - deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei altei activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi;"

    12. În anexa nr. 2, la articolul 1, literele j), k), w) şi aa) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "j) imobilizări necorporale - activele care nu au o concretizare fizică sau financiară, precum brevete, licenţe, know-how ori alte drepturi de proprietate intelectuală;
    k) investiţia iniţială - investiţia în imobilizări corporale şi necorporale legate de înfiinţarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi existente sau o schimbare fundamentală în procesul general de producţie din cadrul unei unităţi existente, după cum urmează:
      (i) înfiinţarea unei unităţi noi - crearea unui nou amplasament pentru desfăşurarea activităţii pentru care se solicită finanţarea, independent din punct de vedere tehnologic de alte unităţi existente;
      (ii) extinderea capacităţii unei unităţi existente - mărirea capacităţii de producţie în amplasamentul existent;
      (iii) diversificarea producţiei unei unităţi existente - obţinerea de produse care nu erau realizate anterior în unitatea respectivă;
      (iv) schimbare fundamentală în procesul general de producţie - introducerea de noi tehnologii de producţie în amplasamentul existent sau dotarea cu echipamente ori instalaţii înalt tehnologizate, a căror valoare trebuie să depăşească amortizarea activelor legate de activitatea pentru care se solicită finanţarea în cursul celor 3 exerciţii financiare anterioare anului depunerii cererii de acord pentru finanţare;
    ....................................................................
    w) planul de afaceri - document din care rezultă eficienţa economică a întreprinderii şi viabilitatea proiectului de investiţii, vizând cel puţin următoarele aspecte: descrierea afacerii, locaţia realizării investiţiei, prezentarea proiectului de investiţii, planul de investiţii, fundamentarea planului de creare a locurilor de muncă, analiza pieţei relevante pe care întreprinderea solicită finanţare, fundamentarea cifrei de afaceri, situaţia financiară actuală şi proiecţii financiare. În document se fundamentează: încadrarea investiţiei în categoria investiţiei iniţiale, modul de îndeplinire a indicatorilor cantitativi şi calitativi prevăzuţi în modelul de plan de afaceri din anexa nr. 7. Planul de afaceri are anexate documente justificative necesare fundamentării acestuia. Planul de afaceri este elaborat pentru perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data ocupării ultimului loc de muncă, respectiv 3 ani în cazul IMM-urilor;
    .....................................................................
    aa) producţie agricolă primară - producţia de produse ale solului şi ale creşterii animalelor, enumerate în anexa I la tratat, fără a se mai efectua o altă operaţiune de modificare a naturii produselor respective;"

    13. În anexa nr. 2, la articolul 1, după litera aa) se introduce o nouă literă, litera aa^1), cu următorul cuprins:
    "aa^1) produse agricole - produsele enumerate în anexa I la tratat, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi din acvacultură enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013;"

    14. În anexa nr. 2, la articolul 8 alineatul (2) litera c), punctul (ii) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(ii) nu sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 16 şi condiţia prevăzută la art. 16^1 din hotărâre;"

    15. În anexa nr. 2, la articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Prima plată a ajutorului de stat este condiţionată de crearea a minimum 10 noi locuri de muncă pentru aceeaşi locaţie a realizării investiţiei, dintre acestea minimum 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizaţi."

    16. În anexa nr. 1 la procedură "Cerere de acord pentru finanţare", secţiunea IV se abrogă.

    17. În anexa nr. 1 la procedură "Cerere de acord pentru finanţare", secţiunea VI se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "VI. Declaraţie pe propria răspundere
    Subsemnatul/Subsemnata, ......, identificat/ identificată cu actul de identitate seria .... nr. ....., eliberat de ..... la data de ....., cu domiciliul în localitatea ....., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., sectorul/judeţul ........, în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ......., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte şi complete.
    Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
    Declar pe propria răspundere că întreprinderea:
    [] se încadrează în categoria întreprinderilor mari;
    [] se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii;
    [] nu a demarat proiectul de investiţii pentru care solicită finanţare;
    [] nu intră în categoria «întreprinderilor în dificultate» definite conform prevederilor din Regulament;
    [] nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
    [] nu face obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
    [] nu a beneficiat şi nu va beneficia de ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
    [] nu a închis o activitate identică sau similară în Spaţiul Economic European în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, nu are planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de 2 ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiţiei iniţiale;
    [] nu va angaja persoane cu care aceasta sau întreprinderi asociate acesteia a/au avut raporturi de muncă în ultimele 12 luni;
    [] nu aparţine unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii 2 ani anteriori datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare o altă întreprindere înregistrată conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară ori a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare, în cazul întreprinderilor nou-înfiinţate;
    [] va achiziţiona active noi, în cazul întreprinderii mari.
    Declar pe propria răspundere că, în ultimii 3 ani*7), întreprinderea:
    [] nu a beneficiat de ajutor de minimis şi de alte ajutoare de stat;
    [] a beneficiat de următoarele ajutoare de minimis şi ajutoare de stat:

┌────┬─────────────┬───────────┬──────────┬──────────┬────────┬───────────┐
│Nr. │Denumirea │ Locaţia │ Anul │Furnizorul│ Actul │ Cuantumul │
│crt.│proiectului │ realizării│acordării │ajutorului│normativ│ajutorului │
│ │de investiţii│investiţiei│ajutorului│ │ │- euro*8) -│
│ │ │(judeţul) │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────┼────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────┴────────┴───────────┘

___________
    *7) Se consideră ultimii 3 ani: anul fiscal în curs şi 2 ani anteriori.
    *8) Echivalentul în euro se preia din actul juridic sau se determină la cursul de schimb valutar valabil la data acordării ajutorului conform actului juridic.

    De asemenea, declar pe propria răspundere că întreprinderea:
    [] nu a beneficiat şi nu va beneficia de ajutor de stat pentru acelaşi proiect unic de investiţii din partea altor furnizori de ajutor;
    [] a beneficiat sau va beneficia de următoarele ajutoare de stat pentru acelaşi proiect unic de investiţii din partea altor furnizori de ajutor:

┌────┬─────────────┬───────────┬──────────┬──────────┬────────┬───────────┐
│Nr. │ Denumirea │ Locaţia │ Anul │Furnizorul│ Actul │ Cuantumul │
│crt.│ proiectului │ realizării│acordării │ajutorului│normativ│ajutorului │
│ │de investiţii│investiţiei│ajutorului│ │ │- euro*8) -│
│ │ │(judeţul) │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────┼────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────┴────────┴───────────┘


    Numele: ..............................................................
    Funcţia: .............................................................
    Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului*9): ..................
    Data semnării: .......................................................
______________
    *8) Echivalentul în euro se preia din actul juridic sau se determină la cursul de schimb valutar valabil la data acordării ajutorului conform actului juridic.
    *9) Cererea va fi semnată de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea."

    18. Anexa nr. 4 la procedură se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

    19. Anexa nr. 5 la procedură "Criterii pe baza cărora se calculează punctajul întreprinderilor solicitante de ajutor de stat" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

    20. Anexa nr. 7 la procedură "Plan de afaceri" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.


               PRIM-MINISTRU
             VICTOR-VIOREL PONTA

                    Contrasemnează:
                   ────────────────
             Ministrul finanţelor publice,
               Ioana-Maria Petrescu

            Ministrul delegat pentru buget,
                Darius-Bogdan Vâlcov

                  Ministrul muncii,
             familiei, protecţiei sociale
               şi persoanelor vârstnice,
                     Rovana Plumb

           Ministrul afacerilor externe,
                 Titus Corlăţean

                Ministrul economiei,
                  Constantin Niţă

                 Ministrul delegat
       pentru întreprinderi mici şi mijlocii,
              mediul de afaceri şi turism,
               Florin Nicolae Jianu


    Bucureşti, 10 septembrie 2014.
    Nr. 784.


    ANEXA 1
    ───────
(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 332/2014)
──────────────────────────────────────────────────

                                 LISTA
       sectoarelor de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat

┌───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Cod │ │
│ crt. │ CAEN │ Denumire cod CAEN │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA A - AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ŞI PESCUIT │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ 01 │Agricultură, vânătoare şi servicii anexe │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ 02 │Silvicultură şi exploatare forestieră │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ 03 │Pescuitul şi acvacultura │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA B - INDUSTRIA EXTRACTIVĂ │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │ 05 │Extracţia cărbunelui superior şi inferior │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │ 06 │Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │ 071 │Extracţia minereurilor feroase │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ 0892 │Extracţia şi aglomerarea turbei │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │ 091 │Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi │
│ │ │gazelor naturale │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ 099 │Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA C - INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │ 102 │Prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi │
│ │ │moluştelor │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │ 1101 │Distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │ 1102 │Fabricarea vinurilor din struguri │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │ 1103 │Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │ 1104 │Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin │
│ │ │fermentare │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │ 1105 │Fabricarea berii │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │ 1106 │Fabricarea malţului │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │ 12 │Fabricarea produselor din tutun │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │ 131 │Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │ 19 │Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute │
│ │ │din prelucrarea ţiţeiului │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │ 2014 │Fabricarea altor produse chimice organice de bază │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │ 2051 │Fabricarea explozivelor │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │ 206 │Fabricarea fibrelor sintetice şi artificiale │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │ 24 │Industria metalurgică │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │ 254 │Fabricarea armamentului şi muniţiei │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │ 2591 │Fabricarea de recipiente, containere şi alte produse similare│
│ │ │din oţel │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │ 301 │Construcţia de nave şi bărci │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │ 304 │Fabricarea vehiculelor militare de luptă │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │ 33 │Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi │
│ │ │echipamentelor │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA D - PRODUCŢIA ŞI FURNIZAREA DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE, │
│APĂ CALDĂ ŞI AER CONDIŢIONAT │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │ 35 │Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, │
│ │ │gaze, apă caldă şi aer condiţionat │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA F - CONSTRUCŢII │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 30 │ 41 │Construcţii de clădiri │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │ 42 │Lucrări de geniu civil │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │ 4399 │Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA G - COMERŢ CU RIDICATA ŞI CU AMĂNUNTUL; REPARAREA AUTOVEHICULELOR ŞI│
│MOTOCICLETELOR │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │ 45 │Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea│
│ │ │autovehiculelor şi a motocicletelor │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │ 46 │Comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi│
│ │ │motociclete │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │ 47 │Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi │
│ │ │motocicletelor │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA H - TRANSPORT ŞI DEPOZITARE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │ 49 │Transporturi terestre şi transporturi prin conducte │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │ 50 │Transporturi pe apă │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 38 │ 51 │Transporturi aeriene │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 39 │ 522 │Activităţi anexe pentru transporturi │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA I - HOTELURI ŞI RESTAURANTE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 40 │ 55 │Hoteluri şi alte facilităţi de cazare │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 41 │ 56 │Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA J - INFORMAŢII ŞI COMUNICAŢII │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 42 │ 60 │Activităţi de difuzare şi transmitere de programe │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 43 │ 61 │Telecomunicaţii │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA K - INTERMEDIERI FINANCIARE ŞI ASIGURĂRI │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 44 │ 64 │Intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de │
│ │ │asigurări şi ale fondurilor de pensii │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 45 │ 65 │Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de │
│ │ │pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări │
│ │ │sociale) │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 46 │ 66 │Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi │
│ │ │de asigurare şi fonduri de pensii │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA L - TRANZACŢII IMOBILIARE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 47 │ 68 │Tranzacţii imobiliare │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA N - ACTIVITĂŢI DE SERVICII ADMINISTRATIVE ŞI ACTIVITĂŢI DE SERVICII │
│SUPORT │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 48 │ 77 │Activităţi de închiriere şi leasing │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 49 │ 78 │Activităţi de servicii privind forţa de muncă │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA O - ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI APĂRARE; ASIGURĂRI SOCIALE DIN SISTEMUL│
│PUBLIC │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 50 │ 84 │Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din │
│ │ │sistemul public │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA R - ACTIVITĂŢI DE SPECTACOLE, CULTURALE ŞI RECREATIVE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 51 │ 92 │Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 52 │ 93 │Activităţi sportive, recreative şi distractive │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA S - ALTE ACTIVITĂŢI DE SERVICII │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 53 │ 94 │Activităţi asociative diverse │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA T - ACTIVITĂŢI ALE GOSPODĂRIILOR PRIVATE ÎN CALITATE DE ANGAJATOR DE│
│PERSONAL CASNIC; ACTIVITĂŢI ALE GOSPODĂRIILOR PRIVATE DE PRODUCERE DE BUNURI │
│ŞI SERVICII DESTINATE CONSUMULUI PROPRIU │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 54 │ 97 │Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator│
│ │ │de personal casnic │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 55 │ 98 │Activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri │
│ │ │şi servicii destinate consumului propriu │
├───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│SECŢIUNEA U - ACTIVITĂŢI ALE ORGANIZAŢIILOR ŞI ORGANISMELOR EXTRATERITORIALE │
├───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 56 │ 99 │Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extra- │
│ │ │teritoriale │
└───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┘


    ANEXA 2
    ───────
(Anexa nr. 4 la procedură)
──────────────────────────


┌──────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│ Criterii de eligibilitate - întreprindere │ Documente relevante │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Este înregistrată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, │ │
│republicată, cu modificările şi completările ulterioare. │Certificat constatator │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Realizează o investiţie iniţială în România, în unul dintre │Cerere de acord pentru finanţare │
│domeniile de activitate eligibile. │Certificat constatator │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale │ │
│bugetului general consolidat. │Certificate fiscale │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu intră în categoria "întreprinderilor în dificultate". │Cerere de acord pentru finanţare - │
│ │declaraţie pe propria răspundere │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, │Cerere de acord pentru finanţare - │
│faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere │declaraţie pe propria răspundere │
│operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii│Certificat constatator │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu face obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de │Cerere de acord pentru finanţare - │
│stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, │declaraţie pe propria răspundere │
│acestea au fost executate. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu a beneficiat de ajutoare de stat regionale pentru costuri │Cerere de acord pentru finanţare - │
│eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în │declaraţie pe propria răspundere │
│cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu a închis o activitate identică sau similară în Spaţiul │Cerere de acord pentru finanţare - │
│Economic European în ultimii 2 ani anteriori înregistrării │declaraţie pe propria răspundere │
│cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregis- │ │
│trării cererii, nu are planuri concrete de a închide o astfel │ │
│de activitate într-o perioadă de 2 ani după finalizarea, în │ │
│regiunea în cauză, a investiţiei iniţiale. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Creează pentru fiecare locaţie a realizării investiţiei │Cerere de acord pentru finanţare │
│minimum 10 locuri de muncă, dintre care minimum 3 locuri de │Plan de creare a locurilor de muncă │
│muncă pentru lucrători defavorizaţi. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Are rentabilitatea cifrei de afaceri >= 1% în ultimul │Situaţii financiare │
│exerciţiu financiar încheiat, în cazul întreprinderilor în │ │
│activitate. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Are capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar│Situaţii financiare │
│încheiat, în cazul întreprinderilor în activitate. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Are capital social subscris vărsat în valoare de minimum │Certificat constatator │
│30.000 lei, în cazul întreprinderilor nou-înfiinţate. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Nu aparţine unor acţionari care deţin sau au deţinut în │Cerere de acord pentru finanţare - │
│ultimii 2 ani anteriori datei înregistrării cererii o altă │declaraţie pe propria răspundere │
│întreprindere înregistrată conform Legii nr. 31/1990, │ │
│republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care │ │
│desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită │ │
│finanţare, în cazul întreprinderilor nou-înfiinţate. │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘


    ANEXA 3
    ───────
(Anexa nr. 5 la procedură)
──────────────────────────

                                   CRITERII
           pe baza cărora se calculează punctajul întreprinderilor
                        solicitante de ajutor de stat


┌──────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Criterii de evaluare │ Mod de determinare │ Punctaj │
├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Numărul de locuri de muncă nou-create │Număr de locuri de muncă nou-create/│Rezultatul obţinut se │
│ │Număr minim de noi locuri de muncă │transformă în număr de │
│ │prevăzute de schemă*) │puncte. │
├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Perioada de creare a minimum 10 locuri│Termen de creare de la primirea │Perioada │
│de muncă │acordului pentru finanţare │< = 1 an - 10 pct. │
├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Locaţia realizării investiţiei │Investiţia se realizează într-un │Rşomaj > Rşomaj medie │
│ │judeţ unde rata şomajului este peste│pe ţară - 10 pct. │
│ │media pe ţară comunicată de INS în │ │
│ │ultimul buletin statistic lunar. │ │
│ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Rentabilitatea cifrei de afaceri în │Rca = (Profit net/Cifra de afaceri) │Rca > 2% - 10 pct. │
│ultimul exerciţiu financiar încheiat, │x 100 │ │
│în cazul întreprinderilor în │ │ │
│activitate │ │ │
├──────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea capitalului social subscris │ │Capital social > │
│vărsat, în cazul întreprinderilor │ │35.000 lei - 10 pct. │
│nou-înfiinţate │ │ │
└──────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴───────────────────────┘


_________
    *) Schema prevede minimum 10 noi locuri de muncă.


    ANEXA 4
    ───────
(Anexa nr. 7 la procedură)
──────────────────────────


                             Plan de afaceri


┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐
│ Cerinţa │ Referinţa │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Descrierea afacerii │Scurt istoric al întreprinderii, activitatea curentă,│
│ │produsele/serviciile oferite │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Prezentarea activităţii pentru care se solicită │
│ │finanţarea │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Prezentarea proiectului de investiţii şi │Investiţia în imobilizări corporale şi necorporale │
│încadrarea investiţiei în categoria investiţiei │legate de: │
│iniţiale, respectiv în categoria investiţiei │[] înfiinţarea unei unităţi noi │
│iniţiale în favoarea unei noi activităţi │[] extinderea capacităţii unei unităţi existente │
│economice, în cazul întreprinderilor mari din │[] diversificarea producţiei unei unităţi existente │
│regiunea Bucureşti │[] schimbarea fundamentală în procesul general de │
│ │producţie din cadrul unei unităţi existente │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Planul de investiţii cuprinzând lista activelor │Indicarea denumirii activului, cantităţii, preţului │
│corporale şi necorporale amortizabile, │unitar şi a valorii totale, precum şi a calendarului │
│excluzând terenurile, şi fundamentarea necesi- │de efectuare a cheltuielilor aferente │
│tăţii achiziţionării acestora în corelare cu │ │
│locurile de muncă nou-create │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Fundamentarea planului de creare a locurilor de │Plan de creare a locurilor de muncă │
│muncă în funcţie de necesităţile întreprinderii │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Valoarea costurilor eligibile şi a finanţării │Cerere de acord pentru finanţare │
│solicitate ├─────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Plan de creare a locurilor de muncă │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Analiza pieţei relevante pe care întreprinderea │Prezentarea pieţei relevante susţinută cu date şi │
│solicită finanţare │informaţii din surse oficiale │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Situaţia financiară actuală şi proiecţii │Întreprinderile în activitate realizează proiecţiile │
│financiare pe perioada implementării proiectului│având în vedere situaţiile financiare aferente │
│de investiţii, creării locurilor de muncă şi pe │ultimului exerciţiu financiar încheiat. │
│următorii 5 ani de la crearea ultimelor locuri ├─────────────────────────────────────────────────────┤
│de muncă, respectiv 3 ani în cazul IMM-urilor │Întreprinderile nou-înfiinţate realizează proiecţiile│
│ │având în vedere obiectivele stabilite. │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Fundamentarea cifrei de afaceri │Contracte, precontracte, scrisori de intenţie din │
│ │partea potenţialilor clienţi │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Rentabilitatea cifrei de afaceri │ │
│Rca = 100 x (Profit net/Cifra de afaceri) │Rca ≥ 2,5% │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Rata de solvabilitate generală │ │
│Rsg = Active totale/Datorii totale │Rsg > 1,66 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Lichiditate imediată │ │
│Rlr = (Active curente - Stocuri)/Pasive curente │(Rlr) ≥ 0,65 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│ Indicatori calitativi │ Referinţa │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Asigurarea resurselor financiare necesare │Documente relevante care atestă existenţa surselor de│
│derulării investiţiei │finanţare │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Poziţia pe piaţă şi experienţa în domeniul │Situaţii posibile: │
│pentru care solicită finanţare │[] întreprinderea a desfăşurat până în prezent │
│ │activitatea pentru care solicită finanţare │
│ │[] acţionarii sau managerii întreprinderii au fost │
│ │implicaţi în implementarea unor proiecte similare │
│ │(documente justificative) │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Contribuţia investiţiei la îmbunătăţirea │Informaţii/Documente privind: │
│standardelor de protecţie a mediului │[] respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei │
│ │mediului înconjurător │
│ │[] impactul pozitiv al proiectului asupra mediului │
│ │înconjurător │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Contribuţia întreprinderii la creşterea │Plata de taxe şi impozite la bugetul general │
│economică şi la dezvoltarea regională │consolidat pe perioada implementării investiţiei şi │
│ │5 ani de la crearea ultimelor locuri de muncă, │
│ │respectiv 3 ani în cazul IMM-urilor, din care se │
│ │deduce valoarea ajutorului de stat │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Implicarea întreprinderii în diferite proiecte │Activităţi cu caracter social posibile: │
│sociale cu impact pozitiv asupra comunităţii din│[] activităţi în unităţi de învăţământ, medicale, │
│regiunea unde se realizează investiţia │sportive etc. la nivel local │
│ │[] colaborări cu AJOFM în vederea recrutării │
│ │persoanelor şomere şi organizării de cursuri de │
│ │pregătire profesională │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Situaţia juridică a locaţiei realizării │Probată prin următoarele documente: │
│investiţiei │[] extras de carte funciară/contract de vânzare/ │
│ │certificat de moştenitor etc. │
│ │[] contract de închiriere │
│ │[] contract de concesiune/cesiune │
│ │[] alte documente │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│Prezentarea potenţialului investiţiei de │Contribuţia la dezvoltarea regională pe orizontală şi│
│atragere a altor investiţii conexe, efectul │generarea de noi locuri de muncă la nivelul │
│acesteia asupra dezvoltării activităţii altor │furnizorilor de produse şi servicii conexe │
│întreprinderi din regiune │ │
└────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘



                   ___________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016