Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 78 din 26 ianuarie 2023  privind deschiderea Punctului internaţional de trecere a frontierei de stat şi a Biroului Vamal de Frontieră Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina şi pentru modificarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 78 din 26 ianuarie 2023 privind deschiderea Punctului internaţional de trecere a frontierei de stat şi a Biroului Vamal de Frontieră Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina şi pentru modificarea unor acte normative

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 74 din 27 ianuarie 2023
    Luând în considerare prevederile art. 2 şi 3 din Acordul dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene, semnat la Kiev la 2 februarie 2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 675/2006,
    având în vedere aspectele convenite prin Acordul încheiat între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, prin schimb de note verbale, din datele de 31 august 2012 şi 11 septembrie 2012, privind deschiderea unor puncte internaţionale de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene, modificat prin Acordul încheiat între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, prin schimb de note verbale, din 4 noiembrie 2022 şi 7 noiembrie 2022,
    ţinând cont de Memorandumul cu tema: Măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova în contextul conflictului armat din Ucraina, aprobat în şedinţa Guvernului din data de 7 septembrie 2022, semnat de prim-ministrul României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 7 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Se aprobă deschiderea punctului de trecere a frontierei de stat pentru traficul internaţional de persoane şi a Biroului vamal de frontieră Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina, după următorul regim: trafic pietonal şi rutier - inclusiv autobuze, inclusiv marfă, cu program de funcţionare permanent.
    (2) Punctul internaţional de trecere a frontierei prevăzut la alin. (1) va fi dat în folosinţă după realizarea infrastructurii şi asigurarea utilităţilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a controlului de frontieră.

    ART. 2
    (1) Spaţiile, utilate corespunzător, pentru desfăşurarea activităţii de control la punctul de trecere a frontierei de stat între localităţile Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina, conform anexelor nr. 1 şi 2, se asigură cu titlu gratuit de către administratorul punctului de trecere a frontierei, conform legii.
    (2) Costurile cu utilităţile aferente se achită de către administratorul imobilului şi se recuperează de la fiecare instituţie în parte, pe bază de protocol, în condiţiile legii.

    ART. 3
    (1) Pentru Poliţia de Frontieră Română, Autoritatea Vamală Română şi pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., posturile necesare efectuării controlului pentru frontiera de stat, respectiv controlul mărfurilor, vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat Poliţiei de Frontieră Române din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin suplimentarea numărului de posturi aprobat Autorităţii Vamale Române, precum şi a numărului de posturi necesare efectuării controlului specific de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
    (2) Cheltuielile de personal, pentru dotări şi alte amenajări specifice se suportă de fiecare instituţie care desfăşoară activităţi în punctul de trecere a frontierei, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România“, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare anuale aprobate, potrivit legii, prin bugetul fiecărui ordonator principal de credite.
    (3) Personalul, spaţiile, dotările şi serviciile pentru desfăşurarea activităţii în punctul de trecere a frontierei şi a biroului vamal, la momentul înfiinţării, sunt prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 4
    Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 24 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La punctul V litera A, după subpunctul 7 se introduce un nou subpunct, subpct. 8, cu următorul cuprins:
    "8. Racovăţ, judeţul Botoşani - rutier"

    2. La punctul V litera B, subpunctul 5 se abrogă.


    ART. 5
    La anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, la litera A, punctul I. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "

┌─────────────────────────────┬────────┐
│„5. Autoritatea Vamală Română│3093^5)“│
└─────────────────────────────┴────────┘

"


    ART. 6
    Hotărârea Guvernului nr. 237/2022 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Vamale Române şi pentru modificarea pct. 1 de la lit. C din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 10, alineatul (8) va avea următorul cuprins:
    "(8) Numărul maxim de posturi pentru aparatul central al Autorităţii şi structurile teritoriale este de 3.093, inclusiv preşedintele, vicepreşedintele şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor."

    2. La anexa nr. 4 punctul I, nr. crt. 3 şi totalul prevăzut al mijloacelor de transport vor avea următorul cuprins:
    "

┌────┬───────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────┐
│ │ │ │Numărul │
│Nr. │Unitatea/ │Tipul mijlocului de transport │maxim │
│crt.│Subunitatea│ │aprobat │
│ │ │ │(bucăţi)│
├────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │................................................................................................................│ │
│ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │Birouri │- Autovehicule operative pentru birourile vamale de frontieră (transport de │ │
│ │vamale de │valori, de bunuri confiscate, al personalului operativ, supraveghere şi control │124 │
│ │interior şi│vamal porturi, zone libere, accize) │ │
│„3. │birouri ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │vamale de │- Autovehicule operative pentru birourile vamale cu puncte vamale între 5 şi 90 │ │
│ │frontieră │km faţă de localitatea de reşedinţă (transport valori, de bunuri confiscate, al │24 │
│ │ │personalului operativ) │ │
│ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │ │................................................................................................................│ │
├────┼───────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
│ │TOTAL │409“ │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────┘

"



    ART. 7
    Prevederile art. 5 şi 6 intră în vigoare la data de 1 februarie 2023.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                    Sorin Mihai Grindeanu
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu
                    p. Ministrul afacerilor interne,
                    Aneta Matei,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul afacerilor externe,
                    Janina-Mirela Sitaru,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Ion Găman,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Marius-Constantin Budăi

    Bucureşti, 26 ianuarie 2023.
    Nr. 78.
    ANEXA 1

    SPAŢIILE, DOTĂRILE ŞI PERSONALUL
    necesare Poliţiei de Frontieră Române pentru punctul internaţional de trecere a frontierei de stat Racovăţ, judeţul Botoşani
    1. Infrastructura exterioară
    a) Infrastructura rutieră:
    - 2 artere rutiere de control pentru fiecare sens, prevăzute cu sistem antipneu;
    – culoar separat cu gard, pentru intrare şi ieşire trafic pietonal;
    – zonă de întoarcere pentru vehicule în situaţia refuzului intrării;
    – zonă separată pentru controlul amănunţit al vehiculelor - hală prevăzută cu rampă.

    b) Cabine de control:
    - 4 cabine duble de control, dotate cu sisteme de climatizare, câte o cabină dublă pe fiecare arteră din cele menţionate la lit. a);
    – 1 cabină dublă, separat, pentru traficul pietonal.

    c) Împrejmuire şi supraveghere perimetrală:
    - gard de separare a fluxurilor de intrare/ieşire;
    – gard perimetral suficient de înalt, prevăzut cu sisteme antiescaladare şi de securitate;
    – bariere la intrarea în punctul de trecere frontieră, fixate pe axul drumului şi care să fie acţionate din cabina de control acces;
    – cabină control acces în PTF la intrare şi la ieşire;
    – sistem de supraveghere perimetral;
    – sistem de supraveghere video care să acopere întreaga suprafaţă a punctului de trecere;
    – sistem semaforizat cu bariere duble pentru încadrarea vehiculului la control.

    d) Semnalizare/Presemnalizare:
    - panou de semnalizare care să marcheze intrarea în România, stat membru al Uniunii Europene;
    – panouri electronice pentru presemnalizarea tuturor fluxurilor de pasageri, cu cel puţin 75 de metri în faţă;
    – panouri electronice deasupra fiecărei artere pentru semnalizarea fluxurilor de călători, potrivit prevederilor anexei III la Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen).


    2. Spaţii interioare
    - o încăpere pentru şeful punctului de trecere a frontierei;
    – o încăpere pentru dispecerat şi pentru monitorizarea sistemelor de supraveghere video de la nivelul punctului de trecere a frontierei;
    – o încăpere pentru intervievarea persoanelor, eliberarea de formulare;
    – o cameră tehnică cu facilităţile necesare (servere);
    – o încăpere pentru biroul criminalistic (linia a II-a control documente) cu vizibilitate directă către fluxul de pasageri (linia de control, pe partea sensului de intrare) şi o încăpere pentru pregătirea personalului turei;
    – o încăpere pentru persoanele reţinute;
    – 2 încăperi pentru persoanele cărora li se refuză intrarea, în funcţie de sex, dotate cu camere de supraveghere şi grupuri sanitare; încăperi;
    – 2 încăperi pentru solicitanţii de azil (una pentru bărbaţi şi una pentru femei şi copii), dotate cu camere de supraveghere şi grupuri sanitare;
    – seifuri metalice - confecţii metalice în funcţie de specific - punct pentru păstrarea vizelor şi ştampilelor de intrare/ieşire;
    – mobilier pentru fiecare încăpere, conform destinaţiei acesteia;
    – toate încăperile vor fi prevăzute cu sisteme de climatizare.

    3. Echipamente tehnice şi IT&C
    a) Linia I de control:
    - 10 staţii de lucru cu acces la baze de date în cabinele de control;
    – 5 scanere de mare viteză tip Kodak - scaner documente minori;
    – 10 UPS;
    – 10 dispozitive de preluare a amprentelor digitale;
    – 10 sisteme de captură a imaginii faciale;
    – 16 ştampile de trafic;
    – 12 staţii radioportabile;
    – 10 lămpi UV fixe, cu filtre de lumină şi lupă (docubox);
    – 51 de lanterne;
    – 1 trusă narcotest;
    – 2 seturi oglinzi control autovehicul;
    – 10 cititoare optice fixe pentru documente;
    – 10 telefoane interior;
    – 2 truse pentru identificarea şi testarea stupefiantelor;
    – 4 detectoare CO(2);
    – 2 detectoare radiaţii;
    – 2 endoscoape;
    – câte un post telefonic pentru fiecare cabină de acces în PTF;
    – 4 tablete mobile pentru controlul de frontieră;
    – 26 de bastoane;
    – 26 de cătuşe;
    – 10 pulverizatoare cu substanţă iritant-lacrimogenă;
    – 10 bastoane reflectorizante;
    – 2 dispozitive de verificare a continuităţii densităţii materialelor;
    – 1 aparat cu raze X pentru controlul scrisorilor şi trimiterilor poştale;
    – 1 aparat portabil de radiografiere cu raze X;
    – 2 detectoare de metale portabile;
    – 2 detectoare de persoane;
    – 4 dozimetre/debitmetre;
    – 51 de aparate detecţie falsuri în înscrisuri;
    – 1 spectrograf pentru detectarea şi identificarea drogurilor şi explozivilor;
    – 51 de camere video portabile;
    – 1 alcooltest;
    – 4 complete de blocare trecere auto;
    – 2 complete/obstacole de intervenţie şi oprire.

    b) Linia a II-a de control:
    - 1 staţie de lucru pentru acces baze de date;
    – 1 dispozitiv de preluare a amprentelor digitale;
    – 1 sistem de captură a imaginii faciale;
    – 1 UPS;
    – 1 scaner de mare viteză tip Kodak - scaner documente minori;
    – 1 telefon/fax;
    – 1 telefon de interior;
    – 1 imprimantă;
    – 1 sistem de amprentare EURODAC;
    – 1 comparator videospectral;
    – 1 stereomicroscop;
    – 1 cititor documente;
    – trusă criminalistică;
    – complet echipament SNIV (furnizat de către Ministerul Afacerilor Externe).

    c) Dispecerat:
    - 1 staţie de lucru;
    – UPS;
    – telefax;
    – staţie TETRA fixă;
    – 1 scaner;
    – 1 aparat de multiplicat xerox;
    – 1 rastel armament muniţie reţinută;
    – 1 telefon interior.

    d) Şef PTF:
    - 1 staţie de lucru;
    – 1 UPS;
    – 1 imprimantă;
    – 1 telefon interior.

    e) Sală pentru pregătirea turei:
    - 2 staţii de lucru;
    – 2 UPS-uri.

    f) Cameră tehnică:
    - 1 RACK minimum 12 U;
    – 1 UPS;
    – 1 nod de comunicaţii;
    – aparat aer condiţionat.

    g) Autovehicule:
    - 3 autovehicule de ordine publică;
    – 2 autovehicule transport efective;
    – 1 autovehicul transport câini.


    4. Personal
    - 51 de poliţişti de frontieră:
    – 1 ofiţer şef de punct;
    – 4 ofiţeri;
    – 46 de agenţi.


    ANEXA 2

    PERSONALUL, SPAŢIILE, DOTĂRILE ŞI SERVICIILE
    necesare Biroului Vamal de Frontieră Racovăţ
    I. Personalul necesar biroului vamal de frontieră, 21 de posturi structurate astfel:
    a) 1 post de conducere, şef birou vamal;
    b) 15 posturi de execuţie, respectiv funcţii publice de execuţie supraveghere şi control vamal;
    c) 1 post de execuţie, respectiv funcţii publice de execuţie echipe canine;
    d) 1 post de execuţie, respectiv funcţii publice de execuţie informatizare;
    e) 1 post de execuţie, respectiv funcţii publice de execuţie financiar-contabilitate;
    f) 2 posturi personal contractual: 1 muncitor şi 1 casier.

    II. Infrastructură
    1. Spaţii:
    a) 1 birou şef birou vamal;
    b) 1 birou tură operativă;
    c) 1 birou arhivă;
    d) 1 birou financiar-contabilitate;
    e) 1 cameră cazare;
    f) 1 cameră vestiar lucrători vamali;
    g) 1 cameră depozitare bunuri reţinute;
    h) 1 cameră casierie;
    i) 1 cameră pentru centrala termică;
    j) 1 cameră pentru echipamente de comunicaţii, server supraveghere video, centrală telefonică;
    k) 1 cameră grup electrogen.

    2. Cabine de control:
    a) 2 pe sensul de intrare, cabină dublă dotată cu sisteme de climatizare;
    b) 2 pe sensul de ieşire, cabină dublă, dotată cu sisteme de climatizare.

    3. Semnalizare/Presemnalizare:
    a) panou de semnalizare care să marcheze intrarea în România, stat membru al Uniunii Europene;
    b) panouri electronice pentru presemnalizarea tuturor fluxurilor de pasageri, cu cel puţin 75 de metri în faţă;
    c) panouri electronice deasupra fiecărei artere pentru semnalizarea fluxurilor de călători, potrivit prevederilor anexei III la Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen).

    4. Împrejmuire şi supraveghere perimetrală:
    a) sistem de protecţie antiincendiu cu senzori de fum - verificare şi punere în funcţiune;
    b) servicii de comunicaţii voce-date: linie telefonică, interconectare la sistemul informatic integrat vamal, circuit date asigurat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.


    III. Echipamente:
    1. birou de lucru - 6 bucăţi;
    2. corp mobil 3 sertare pentru birou - 6 bucăţi;
    3. etajeră fără uşi, cu poliţe - 4 bucăţi;
    4. dulap 2 uşi, 4 rafturi - 4 bucăţi;
    5. scaun ergonomic - 10 bucăţi;
    6. scaun fix - 10 bucăţi;
    7. fotoliu - 2 bucăţi;
    8. fişet metalic pentru păstrarea documentelor clasificate - 1 bucată;
    9. seif pentru păstrarea sumelor şi metalelor preţioase reţinute sau confiscate în cadrul controlului vamal de frontieră - 1 bucată;
    10. aparat climatizare 9000 BTU cu invertor cu montaj inclus - 2 bucăţi;
    11. aparat climatizare 12000 BTU cu invertor cu montaj inclus - 6 bucăţi;
    12. combină frigorifică - 1 bucată;
    13. ladă frigorifică pentru depozitare produse alimentare reţinute - 1 bucată;
    14. televizor LCD LED cu diagonala de 81 cm şi cu suport perete fix sau mobil - 1 bucată;
    15. staţie de lucru Sistem Desktop PC All-in-One - 6 bucăţi;
    16. sistem de interconectare:
    a) cablare structurată fibră optică pentru conectarea cabinelor de control;
    b) router cu management - 1 bucată;
    c) switch cu management cu 24 de porturi şi 1 port fibră optică - 1 bucată;
    d) switch cu management cu 4 porturi şi 1 port fibră optică - 4 bucăţi;
    e) dulap de comunicaţii;

    17. sursă de alimentare neîntreruptibilă de 1.000 VA - 5 bucăţi;
    18. multifuncţională laser cu capacitate alimentare automată documente, duplex, reţea, A4, minimum 35 ppm, 35 cpm, fax - 2 bucăţi;
    19. imprimantă laser - 1 bucată;
    20. centrală telefonică cu 16 interioare - 1 bucată.

    IV. Echipamente şi dotări necesare controlului vamal fizic:
    1. trusă de scule - 4 bucăţi;
    2. maşină de găurit - 4 bucăţi;
    3. flex - 4 bucăţi;
    4. sistem de control oglinzi - 4 bucăţi;
    5. lanternă - 12 bucăţi;
    6. lampă ultraviolete - 4 bucăţi;
    7. echipament de montare/demontare anvelope - 1 bucată;
    8. echipaj canin specializat în control antitabac, necesar câine şi auto.

    V. Echipamente de control nedistructiv:
    1. scaner cu raze X pentru bagaje - 1 bucată;
    2. videoendoscop - 1 bucată;
    3. dispozitiv identificare izotopi - 1 bucată;
    4. monitor portabil de radiaţii - 1 bucată;
    5. detector/monitor individual de radiaţii - 8 bucăţi;
    6. detecţie urme prin spectrometrie de mobilitate a ionilor pentru detecţie droguri şi explozibil - 1 bucată;
    7. truse narcotest - 2 bucăţi;
    8. porţi de radiaţii pentru trafic pietonal pentru intrare şi ieşire - 2 bucăţi;
    9. porţi de radiaţii pentru trafic rutier pentru intrare şi ieşire - 2 bucăţi;
    10. sistem de scanare cu raze X pentru controlul vamal nedistructiv al autoturismelor - 1 bucată;
    11. platformă de lucru pentru sistemul de scanare - 1 bucată;
    12. zid protecţie radiologică pentru sistemul de scanare - 1 bucată;
    13. sisteme de scanare cu raze X relocabile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă şi containere - 1 bucată;
    14. platformă de lucru pentru sistemul de scanare - 1 bucată;
    15. zid protecţie radiologică pentru sistemul de scanare - 1 bucată.

    VI. Autovehicule
    1. autovehicule operative pentru birourile vamale cu puncte vamale între 5 şi 90 km faţă de localitatea de reşedinţă, transport valori, de bunuri confiscate, al personalului operativ, microbuz cu 7 + 1 locuri - 1 bucată;
    2. autoturisme operative pentru birourile vamale de frontieră pentru transport valori, de bunuri confiscate, al personalului operativ, supraveghere şi control vamal, porturi, zone libere, accize - 1 bucată.

    VII. Servicii
    1. curăţenie şi salubrizare în incinta biroului vamal de frontieră pentru dare în folosinţă;
    2. curăţenie şi salubrizare în incinta biroului vamal de frontieră pentru funcţionare;
    3. punere în funcţiune şi de întreţinere a instalaţiilor de termoficare, electrice şi sanitare;
    4. mentenanţă a sistemelor informatice şi a sistemelor de supraveghere şi de semnalizare;
    5. furnizare utilităţi: energie electrică, servicii de telefonie, combustibil solid - lemne.


    ANEXA 3

    PERSONALUL, SPAŢIILE ŞI DOTĂRILE
    necesare Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. pentru desfăşurarea controlului specific, la punctul de trecere a frontierei de stat Racovăţ, judeţul Botoşani
    1. Personalul necesar desfăşurării activităţii specifice punctului de trecere a frontierei: maximum 20 de posturi
    2. Infrastructură:
    a) suprafaţă de teren de cca 10 m x min. 80 m (I x L), adiacentă drumului principal, amplasată înaintea controlului IGPF si AVR;
    b) containere racordate la reţeaua electrică - 2 bucăţi;
    c) cabine racordate la reţeaua electrică - 2 bucăţi;
    d) sisteme de cântărire - 2 bucăţi;
    e) generator curent electric - 1 bucată;
    f) sisteme video ANPR montate pe stâlpi şi console - 2 bucăţi;
    g) birou în clădirea administrativă principală.

    3. Mobilier şi sisteme de încălzire:
    a) birouri - 7 bucăţi;
    b) scaune ergonomice de birou - 7 bucăţi;
    c) dulapuri cu rafturi de mărime mare - 3 bucăţi;
    d) dulapuri cu rafturi de mărime mică - 2 bucăţi;
    e) jaluzele orizontale de aluminiu - 8 bucăţi;
    f) convector cu montare pe perete - 2.000 waţi - 2 bucăţi;
    g) convector cu montare pe perete - 1.000 waţi - 2 bucăţi.

    4. Tehnica de calcul şi racordare internet:
    a) calculator desktop PC compus din unitate centrală, monitor, tastatură, mouse şi UPS - 7 bucăţi;
    b) imprimante laser - 7 bucăţi;
    c) multifuncţional laser (copiator, scaner şi fax) - 1 bucată;
    d) scaner documente - 4 bucăţi;
    e) scaner cod bare - 2 bucăţi;
    f) switch - 5 bucăţi;
    g) prize de reţea aplicate pe perete - 6 bucăţi;
    h) racordare şi acces internet.

    5. Aparatură specifică activităţii desfăşurate:
    a) seif metalic - 3 bucăţi;
    b) sistem de alarmă casierie cu acumulator, senzori şi sirenă exterioară - 1 bucată;
    c) sistem de supraveghere video cu 4 camere IN/OUT, cu hard disk şi server web integrat - 4 bucăţi;
    d) cutie metalică cu cheie pentru numerar - 3 bucăţi;
    e) lampă multifuncţională UV pentru verificare valută - 3 bucăţi;
    f) case de marcat - 3 bucăţi.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016