Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 764 din 4 septembrie 2014 pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 858/2011 privind aprobarea finanţării din bugetul Fondului pentru mediu a Programului de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului şi pentru completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul Fondului pentru mediu
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 11 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 858/2011 privind aprobarea finanţării din bugetul Fondului pentru mediu a Programului de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 1 septembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se aprobă alocarea din bugetul Fondului pentru mediu a sumei de 50.000 mii lei, în perioada 2011-2016, sub formă de finanţare nerambursabilă, pentru realizarea acţiunilor multianuale pentru Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi ale Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobate anual."
ART. II
După alineatul (5) al articolului 2 din Hotărârea Guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul Fondului pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 9 martie 2011, cu completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Fondurile provenite din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii 2015 şi 2016 al Fondului pentru mediu se regăsesc în bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în anexa nr. 3/23/13 «Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2014-2017 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)»."
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
───────────────
p. Ministrul mediului
şi schimbărilor climatice,
Anne-Rose-Marie Jugănaru,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Darius-Bogdan Vâlcov
Bucureşti, 4 septembrie 2014.
Nr. 764.
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: