Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: HOTĂRÂRE nr. 743 din 11 iulie 2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

HOTĂRÂRE nr. 743 din 11 iulie 2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 22 august 2002

Comenteaza legea

    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, precum şi ale art. 7 lit. f), art. 10 lit. f), art. 11 lit. c) şi ale art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Prezenta hotărâre se aplica motoarelor cu ardere interna destinate maşinilor mobile nerutiere pentru stabilirea procedurilor de aprobare de tip în scopul limitării emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la aceste motoare.
    ART. 2
    În sensul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc după cum urmează:
    a) maşină mobila nerutieră - orice maşină mobila, echipament industrial mobil sau orice vehicul prevăzut sau nu cu caroserie, care nu este destinat transportului rutier de pasageri sau de mărfuri, pe care este instalat un motor cu combustie interna;
    b) aprobare de tip - procedura prin care autoritatea aproba ca un tip de motor sau familie de motoare cu combustie interna satisface cerinţele tehnice prevăzute în prezenta hotărâre, cu referire la nivelul de emisii de gaze şi particule poluante produse de motor;
    c) tip de motor - categoria de motoare identice prin caracteristicile esenţiale cu cele ale motorului descris în anexa nr. 2 subanexa nr. 1;
    d) familie de motoare - grupare de motoare stabilită de producător, care prin concepţia şi proiectarea lor au caracteristici similare în privinţa emisiilor poluante;
    e) motor reprezentativ - motorul ales dintr-o familie de motoare care satisface cerinţele prevăzute în anexa nr. 1 pct. 7;
    f) puterea motorului - puterea netă aşa cum este prevăzută în anexa nr. 1 pct. 2.4;
    g) data de fabricaţie a motorului - data la care motorul a trecut de controlul final şi a părăsit linia de fabricaţie. În acest stadiu motorul este pregătit pentru a fi livrat sau depozitat;
    h) introducerea pe piaţa - acţiunea de a face disponibil, pentru prima data, contra cost sau gratuit, un produs din domeniul reglementat prin prezenta hotărâre, în vederea distribuirii şi/sau utilizării;
    i) producător - persoana fizica sau juridică responsabilă, în fata autorităţii care emite aprobarea de tip, pentru toate aspectele legate de procesul de aprobare de tip şi pentru asigurarea conformităţii producţiei. Aceasta persoana poate să nu fie implicată direct în toate etapele de fabricaţie a motorului;
    j) autoritate - autoritatea publica centrala responsabilă pentru toate aspectele legate de aprobarea de tip pentru un motor sau o familie de motoare, care acorda sau retrage certificatele de aprobare de tip şi verifica măsurile luate de producător în vederea asigurării conformităţii producţiei cu tipul aprobat, având ca scop protecţia atmosferei;
    k) serviciul tehnic - laborator de încercări sau organism de inspecţie desemnat de autoritate pentru a efectua încercări, respectiv inspecţii. Aceasta funcţie poate fi asigurată şi de autoritate, după caz;
    l) fişa de informaţii - documentul prevăzut în anexa nr. 2, care conţine informaţiile ce trebuie furnizate de solicitant;
    m) dosarul tehnic cu informaţii - ansamblul complet de date tehnice, desene, fotografii furnizate de solicitant serviciului tehnic sau autorităţii, conform prevederilor fisei de informaţii;
    n) dosarul de aprobare de tip - dosarul tehnic cu informaţii însoţit de rapoartele de încercări sau de alte documente pe care serviciul tehnic sau autoritatea le-a adăugat în cursul exercitării funcţiei sale;
    o) index al dosarului de aprobare de tip - documentul ce prezintă conţinutul dosarului de aprobare de tip, corespunzător numerotat sau notat în alt mod, pentru identificarea fiecărei pagini.
    ART. 3
    (1) Pentru obţinerea aprobării de tip pentru un motor sau o familie de motoare producătorul înaintează autorităţii o cerere, însoţită de dosarul tehnic al cărui conţinut este prezentat în fişa de informaţii prevăzută în anexa nr. 2. Un motor reprezentativ care corespunde caracteristicilor motorului tip, prevăzute în anexa nr. 2 subanexa nr. 1, trebuie pus la dispoziţie serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor pentru aprobarea de tip.
    (2) Dacă motorul reprezentativ al unei familii de motoare ales pentru aprobarea de tip nu reprezintă caracteristicile familiei de motoare prevăzute în anexa nr. 2 subanexa nr. 2, atunci se va prezenta un alt motor reprezentativ pentru a fi supus aprobării de tip, conform alin. (1).
    (3) Pentru fiecare motor sau familie de motoare ce trebuie aprobate se va face o singura cerere distinctă pentru aprobarea de tip.
    ART. 4
    (1) Autoritatea acorda aprobarea de tip pentru toate tipurile sau familiile de motoare numai dacă acestea sunt în conformitate cu datele conţinute în dosarul tehnic cu informaţii şi dacă satisfac cerinţele prezentei hotărâri.
    (2) Metodele de încercări efectuate pentru aprobarea de tip sunt prevăzute în anexa nr. 3. Pentru efectuarea acestor încercări se utilizează tipurile de carburant prevăzute în anexa nr. 4. Modul de prelevare a eşantioanelor de gaze şi particule poluante este prevăzut în anexa nr. 5.
    (3) Autoritatea trebuie să completeze toate rubricile corespunzătoare din certificatul de aprobare de tip pentru fiecare tip de motor sau familie de motoare aprobate şi trebuie să elaboreze sau să verifice conţinutul indexului dosarului de aprobare de tip. Modelul certificatului de aprobare de tip este prevăzut în anexa nr. 6.
    (4) Certificatele de aprobare de tip trebuie să fie numerotate în conformitate cu prevederile anexei nr. 7. Certificatul de aprobare de tip completat şi anexele sau completările la acesta trebuie să fie trimise solicitantului.
    (5) În cazul în care motorul ce urmează să fie încercat în vederea aprobării de tip nu îşi îndeplineşte funcţia sau prezintă anumite caracteristici specifice numai atunci când este conectat cu alte elemente ale maşinii mobile nerutiere, iar conformitatea cu una sau mai multe cerinţe ale prezentei hotărâri nu poate fi verificată decât atunci când motorul este montat pe masina mobila nerutieră, în regim real sau simulat, domeniul încercărilor care stau la baza emiterii certificatului de aprobare de tip se limitează corespunzător. În astfel de cazuri certificatul de aprobare de tip al motorului sau familiei de motoare trebuie să indice restricţiile de utilizare şi eventualele condiţii specifice de instalare a motorului pe masina mobila nerutieră.
    (6) Modelele listei aprobărilor de tip ale motorului/familiei de motoare, listei motoarelor produse şi fisei tehnice a motoarelor certificate sunt prezentate în anexele nr. 8, 9 şi 10.
    (7) Autoritatea menţine şi actualizează un exemplar din fişa prevăzută în anexa nr. 10 cuprinzând motoarele aprobate.
    ART. 5
    (1) Autoritatea care a acordat aprobarea de tip ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că va fi informată asupra oricărei modificări intervenite în dosarul de aprobare de tip.
    (2) În situaţia în care au fost operate modificări în pachetul de informaţii din dosarul de aprobare de tip, producătorul trebuie să înainteze autorităţii care a acordat aprobarea de tip iniţială o cerere de modificare sau de extindere a aprobării de tip.
    (3) Dacă informaţiile din dosarul de aprobare de tip au fost modificate, autoritatea:
    a) reeditează, dacă este necesar, pagina/paginile revizuită/revizuite ale dosarului de aprobare de tip, indicând în mod clar pe fiecare pagina revizuită natura modificării şi data ultimei reeditări. De asemenea, acolo unde sunt reeditate pagini revizuite, trebuie modificat şi indexul dosarului de aprobare de tip, care este anexat la certificatul de aprobare de tip, astfel încât să iasă în evidenta datele celor mai recente modificări;
    b) emite un certificat de aprobare de tip revizuit, însoţit de un număr de extindere, în cazul în care una dintre informaţiile conţinute de acesta s-a schimbat, exclusiv cele din documentele anexate. Certificatul revizuit trebuie să menţioneze clar motivul şi data revizuirii.
    (4) Dacă autoritatea considera ca o modificare a unui dosar de aprobare de tip necesita noi încercări sau noi verificări, atunci îl informează despre acestea pe producător şi numai în urma unui nou set de încercări sau verificări cu rezultate satisfăcătoare emite documentele prevăzute la alin. (3).
    ART. 6
    (1) Producătorul trebuie să aplice pe fiecare motor marcajul conform prevederilor anexei nr. 1 pct. 3, inclusiv numărul certificatului de aprobare de tip.
    (2) În cazul în care certificatul de aprobare de tip, conform art. 4 alin. (4), include restricţii asupra utilizării, producătorul trebuie să întocmească un document cu informaţii detaliate asupra acestor restricţii pentru fiecare exemplar fabricat şi să indice condiţiile specifice pentru instalarea acestuia.
    (3) Dacă o serie de motoare de acelaşi tip este livrata unui singur producător de maşini mobile nerutiere, este suficient ca acesta din urma să primească, cel mai târziu la data livrării primului motor, un singur document cu informaţiile prevăzute la alin. (2), însoţit de o lista cu numerele de identificare ale tuturor motoarelor care vor fi livrate.
    (4) La cererea autorităţii care acorda certificatul de aprobare de tip producătorul trebuie să transmită o lista cuprinzând seria numerelor de identificare pentru fiecare tip de motor produs, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Lista trebuie transmisă într-un interval de 45 de zile de la sfârşitul fiecărui an calendaristic sau imediat după intrarea în vigoare a unei noi reglementări care modifica cerinţele prezentei hotărâri. Lista trebuie să specifice legătura dintre numerele de identificare ale tipului sau familiei de motoare corespunzătoare şi numerele certificatelor de aprobare de tip. De asemenea, lista trebuie să conţină informaţii specifice pentru cazul în care producătorul încetează fabricarea unui tip de motor sau familii de motoare aprobate.
    (5) Producătorul păstrează aceste documente timp de minimum 20 de ani.
    (6) Producătorul trimite autorităţii care a acordat aprobarea de tip o declaraţie, precizând tipurile şi familiile de motoare, precum şi codurile necesare identificării motorului, pentru acele motoare pe care el intenţionează să le producă cu începere de la acea data. Declaraţia trebuie transmisă într-un interval de 45 de zile de la sfârşitul fiecărui an calendaristic şi de la fiecare data prevăzută la art. 9 alin. (2).
    ART. 7
    (1) Pentru motoarele destinate instalării pe maşini mobile nerutiere, pentru care au fost emise certificate de aprobare de tip de către autorităţi din state membre ale Uniunii Europene, nu se vor efectua procedurile pentru aprobarea de tip prevăzute în prezenta hotărâre.
    (2) Pentru motoarele prevăzute la alin. (1) persoanele responsabile cu introducerea pe piaţa a acestora trebuie să pună la dispoziţie autorităţii un exemplar al certificatului de aprobare de tip şi documentaţia pentru aprobarea de tip.
    (3) Pentru motoarele provenite din ţări, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, se aplica prevederile prezentei hotărâri.
    (4) Pentru motoarele destinate instalării pe maşini mobile nerutiere, pentru care s-a emis aprobare de tip sau omologare de tip, conform prevederilor din reglementările pentru motoarele destinate instalării pe maşini rutiere, nu este necesară efectuarea procedurilor pentru aprobarea de tip prevăzute de prezenta hotărâre.
    ART. 8
    (1) Introducerea pe piaţa şi înregistrarea motoarelor noi sunt permise numai dacă acestea îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri, referitoare la:
    a) aprobarea de tip conform art. 4 alin. (1);
    b) marcaj, conform prevederilor art. 6 alin. (1).
    (2) Autoritatea care acorda aprobarea de tip ia toate măsurile necesare în cadrul acestei aprobări pentru înregistrarea şi verificarea numerelor de identificare ale motoarelor fabricate, conform cerinţelor prezentei hotărâri.
    (3) În timpul controlului conformităţii producţiei, efectuat conform prevederilor art. 11, suplimentar se poate efectua o verificare a numerelor de identificare.
    (4) Pentru verificarea numerelor de identificare producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, trebuie să comunice, la cererea autorităţii, toate informaţiile necesare referitoare la clienţii săi şi numerele de identificare ale motoarelor declarate fabricate, conform prevederilor art. 6 alin. (4).
    (5) Dacă, la cererea autorităţii, producătorul nu respecta prevederile alin. (4) corelat cu art. 6, aprobarea de tip a motorului sau a familiei de motoare în cauza se retrage.
    ART. 9
    (1) Autoritatea nu poate refuza acordarea aprobării de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare şi emiterea certificatului de aprobare de tip şi nici să impună alte cerinţe pentru aprobarea de tip, din punct de vedere al emisiilor poluante, pentru vehicule mobile nerutiere pe care este instalat un astfel de motor, dacă motorul respecta prevederile prezentei hotărâri privind emisiile de gaze şi particule poluante.
    (2) Autoritatea nu acorda aprobare de tip pentru un tip de motor sau o familie de motoare şi nu emite certificatul de aprobare de tip şi refuza emiterea oricărei alte aprobări de tip pentru maşini mobile nerutiere pe care este instalat un motor cu o putere încadrată în categoriile indicate, dacă respectivul motor nu satisface cerinţele prezentei hotărâri şi dacă nivelul emisiilor de gaze şi de particule poluante nu se încadrează în valorile limita prevăzute în tabelul din anexa nr. 1 pct. 4.2.1, după cum urmează:
    a) începând cu data de 1 ianuarie 2003 pentru motoarele din categoria: 18 kW ≤ P < 37 kW;
    b) începând cu data de 1 ianuarie 2003 pentru motoarele din categoria: 37 kW ≤ P < 75 kW;
    c) începând cu data de 1 ianuarie 2005 pentru motoarele din categoria: 75 kW ≤ P < 130 kW;
    d) începând cu data de 1 ianuarie 2005 pentru motoarele din categoria: 130 kW ≤ P ≤ 560 kW.
    (3) Introducerea pe piaţa şi înregistrarea motoarelor noi sunt permise numai dacă acestea respecta cerinţele prezentei hotărâri şi dacă sunt aprobate în conformitate cu una dintre categoriile prevăzute la alin. (2), indiferent dacă sunt sau nu sunt instalate pe maşini mobile nerutiere.
    ART. 10
    (1) Se exceptează de la prevederile art. 9 motoarele de la sfârşitul unei serii care se mai afla în stoc sau motoarele maşinilor mobile nerutiere aflate în stoc la termenul/termenele limita pentru introducerea pe piaţa, în următoarele condiţii:
    a) anterior datei intrării în vigoare a termenelor limita prevăzute la art. 9 alin. (2) producătorul trebuie să înainteze o cerere către autoritatea care a aprobat tipul/tipurile sau familia/familiile de motoare corespunzătoare;
    b) cererea producătorului trebuie să fie însoţită de lista prevăzută la art. 6 alin. (4), care să cuprindă seriile motoarelor noi care nu sunt introduse pe piaţa până la termenul limita. În cazul în care motoarele sunt cuprinse pentru prima data în domeniul de aplicare a prezentei hotărâri, producătorul trebuie să înainteze cererea de exceptare către autoritate, cu indicarea locului de depozitare a motoarelor şi cu precizarea motivelor tehnice şi/sau economice pe care se bazează;
    c) motoarele trebuie să fie conforme cu un tip sau o familie de motoare a căror aprobare de tip nu mai este valabilă sau pentru care aprobarea de tip nu a fost necesară anterior, dar care au fost produse înainte de termenul limita;
    d) motoarele trebuie să fi fost depozitate fizic pe teritoriul tarii înainte de termenul/termenele limita.
    (2) Numărul maxim de motoare noi aparţinând unuia sau mai multor tipuri care se introduc pe piaţa, prin derogare conform prevederilor alin. (1), nu trebuie să depăşească 10% din numărul tuturor tipurilor de motoare noi care au fost introduse pe piaţa în timpul anului precedent.
    (3) Autoritatea care a acordat derogările conform prevederilor alin. (1) se va asigura că producătorul respecta toate obligaţiile stabilite pentru acordarea derogării.
    (4) Autoritatea emite pentru fiecare motor în cauza un certificat de aprobare de tip cu un număr special de înregistrare.
    (5) Prevederile art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (2) nu se aplica motoarelor destinate echipării tehnicii militare şi motoarelor care beneficiază de derogările prevăzute la alin. (1).
    (6) Derogările prevăzute la alin. (1) sunt limitate la o perioada de 12 luni, începând cu data aplicării termenelor prevăzute la art. 9 alin. (2), de la care motoarele se introduc pentru prima data pe piaţa.
    ART. 11
    (1) Înainte de acordarea aprobării de tip autoritatea verifica, potrivit cerinţelor prevăzute în anexa nr. 1 pct. 5, faptul că au fost luate măsurile necesare pentru a asigura un control eficient al conformităţii producţiei cu documentaţia depusa pentru acordarea aprobării de tip.
    (2) Pentru motorul sau familia de motoare aprobate autoritatea verifica faptul că măsurile prevăzute la alin. (1) sunt în continuare adecvate şi că fiecare motor produs care a primit un număr al aprobării de tip este conform descrierii prezentate în certificatul de aprobare de tip şi în anexele la acesta.
    ART. 12
    (1) Se considera ca fiind neconforme cu tipul sau cu familia de motoare aprobate cazurile de abateri de la datele cuprinse în certificatul de aprobare de tip şi/sau în documentaţia pentru aprobarea de tip ori cazurile de modificări aduse aprobărilor de tip existente care nu au fost aprobate conform prevederilor art. 5 alin. (3).
    (2) Dacă autoritatea care a acordat aprobarea de tip constata că motoarele însoţite de certificate de aprobare de tip sau care poarta marcajul nu sunt conforme tipului sau familiei pe care a aprobat-o, aceasta solicita producătorului să ia măsurile necesare pentru a aduce motoarele în cauza în stare de conformitate cu tipul de motor aprobat.
    ART. 13
    Autorităţile publice centrale pot reglementa cerinţele specifice de protecţie a sănătăţii, a muncii şi securităţii persoanelor care utilizează maşini mobile nerutiere, în condiţiile respectării prevederilor prezentei hotărâri.
    ART. 14
    Adaptarea la progresul tehnic a prevederilor cuprinse în anexele tehnice la prezenta hotărâre se face prin ordin al ministrului industriei şi resurselor, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 15
    (1) Ministerul Industriei şi Resurselor este autoritatea care acorda certificatul de aprobare de tip, în baza rapoartelor tehnice emise de serviciul tehnic, conform prevederilor prezentei hotărâri.
    (2) Până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Industriei şi Resurselor va desemna prin ordin al ministrului serviciul tehnic care efectuează încercările. Ordinul se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 16
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:
    a) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), cu amenda de la 15 milioane lei la 30 milioane lei şi retragerea de pe piaţa a motoarelor, după caz;
    b) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1), cu amenda de la 25 milioane lei la 50 milioane lei, retragerea aprobării de tip şi interzicerea introducerii pe piaţa a motoarelor;
    c) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a), cu amenda de la 75 milioane lei la 100 milioane lei şi retragerea de pe piaţa a motoarelor;
    d) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (3), cu amenda de la 75 milioane lei la 100 milioane lei, retragerea aprobării de tip şi/sau interzicerea introducerii pe piaţa a motoarelor;
    e) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2), cu amenda de la 15 milioane lei la 30 milioane lei şi retragerea de pe piaţa a motoarelor;
    f) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2) se sancţionează conform art. 47 pct. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 655/2001.
    (2) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.
    ART. 17
    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-e) se fac de personalul împuternicit de Ministerul Industriei şi Resurselor.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) se fac de personalul împuternicit de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, conform atribuţiilor stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001.
    ART. 18
    Orice decizie luată în baza prezentei hotărâri de personalul împuternicit de Ministerul Industriei şi Resurselor sau de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, după caz, din care rezulta limitarea introducerii pe piaţa a motoarelor, va menţiona temeiul legal al actului emis şi va fi adusă de îndată la cunoştinţa persoanelor interesate. Împotriva acestui act se poate face plângere la instanţa competenta de contencios administrativ, în condiţiile legii.
    ART. 19
    Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ART. 20
    Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.

                                 PRIM-MINISTRU
                                 ADRIAN NĂSTASE

                                Contrasemnează:
                                ───────────────
                            p. Ministrul industriei
                                 şi resurselor,
                                 Mihai Berinde,
                                secretar de stat

                              p. Ministrul apelor
                            şi protecţiei mediului,
                                 Florin Stadiu,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 11 iulie 2002.
    Nr. 743.

    ANEXA 1

                 DOMENIUL DE APLICARE, DEFINIŢII, SIMBOLURI ŞI
                  ABREVIERI, MARCAREA MOTOARELOR, SPECIFICAŢII
                    TEHNICE ŞI ÎNCERCĂRI, DISPOZIŢII PRIVIND
                 EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI, PARAMETRII
                   CARE DEFINESC FAMILIA DE MOTOARE, ALEGEREA
                            MOTORULUI REPREZENTATIV

    1. DOMENIUL DE APLICARE
    Motoarele definite în art. 1 al prezentei hotărâri sunt destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere.
    Motoarele definite în art. 1 al prezentei hotărâri nu sunt destinate propulsării următoarelor:
    - Autovehicule şi remorci
    - Tractoare agricole şi/sau forestiere
    - Vehicule cu două sau trei roţi
    care sunt reglementate prin Ordinul nr. 251/1999 completat de Ordinul nr. 566/august 2000 al Ministrului Transporturilor.
    a. Maşinile mobile nerutiere în care sunt instalate motoarele care fac obiectul prezentei hotărâri sunt acele maşini care răspund cerinţelor specificate în continuare:
    - se pot deplasa sau pot fi deplasate la sol, pe drum sau în afară drumurilor; şi
    - sunt echipate cu un motor cu aprindere prin comprimare având o putere netă, aşa cum este definită la pct. 2.4. al prezentei anexe, mai mare de 18 kW şi mai mică sau egala cu 560 kW; şi
    - motorul este prevăzut să funcţioneze mai mult la turaţie variabila decât la turaţie constantă
    b. Maşinile ale căror motoare sunt în domeniul de aplicare al prezentei hotărâri cuprind, între altele, următoarele:
    - instalaţii pentru foraj industrial, compresoare,
    - utilaje pentru construcţii: încărcătoare pe roti, buldozere, tractoare pe şenile, încărcătoare pe şenile, încărcătoare-transportoare, camioane de teren, escavatoare hidraulice,
    - maşini agricole şi motocultoare,
    - utilaje pentru silvicultura,
    - maşini agricole autopropulsate (cu excepţia tractoarelor definite mai sus),
    - utilaje pentru manipularea materialelor,
    - motostivuitoare cu braţe,
    - utilaje pentru întreţinerea drumurilor (nivelatoare autopropulsate, rulouri compresoare, finisoare asfaltice),
    - pluguri de zăpada,
    - utilaje de lucru la sol în aeroport,
    - telecabine,
    - macarale mobile.
    2. DEFINIŢII, SIMBOLURI ŞI ABREVIERI
    În scopul prezentei hotărâri, următorii termeni de specialitate se definesc după cum urmează:
    2.1. motor cu aprindere prin comprimare, un motor funcţionând prin autoaprinderea combustibilului injectat spre sfârşitul cursei de comprimare (motorul Diesel);
    2.2. gaze poluante, monoxidul de carbon, hidrocarburile, exprimate în echivalent C(1):H(1,85), şi oxizi de azot exprimaţi în echivalent dioxid de azot [NO(2)];
    2.3. particule poluante, orice material şi substanţa colectată într-un mediu filtrant specificat, după diluare cu aer filtrat curat a gazelor de evacuare a motorului (conform standardelor CEE) astfel încât temperatura să nu depăşească 325 K (52 grade C);
    2.4. puterea netă, puterea exprimată în "kW" determinata pe standul de încercări, la capătul arborelui motor sau echivalentul acestuia, măsurată prin metoda de determinare a puterii motoarelor cu ardere interna destinate vehiculelor rutiere descrisă în "Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1938/18.12.2001 pentru aprobarea reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2", fără a se lua în considerare puterea ventilatorului de răcire a motorului, dar respectând condiţiile de încercare şi combustibilul de referinţa specificat în prezenta hotărâre. Ventilatorul de răcire a motorului nu trebuie instalat în timpul încercării, în vederea verificării puterii nete a motorului. În cazul în care încercarea s-a efectuat cu ventilatorul montat, puterea absorbită de acesta va fi însumată la puterea măsurată.
    2.5. turaţia nominală, turaţia maxima la sarcina totală permisă de regulator, aşa cum este specificat de producător;
    2.6. coeficient de sarcina, valoarea exprimată procentual din cuplul maxim disponibil, la o turaţie data a motorului;
    2.7. turaţia la momentul maxim, turaţia motorului la care se atinge momentul motor maxim, aşa cum este specificat de producător;
    2.8. turaţia intermediară, turaţia la care motorul răspunde la una din următoarele cerinţe:
    - pentru motoarele destinate funcţionarii într-un interval de turaţii pe o curba a momentului motor în sarcina totală, turaţia intermediară trebuie să fie turaţia la momentul maxim declarat, dacă aceasta este cuprinsă între 60% - 75% din turaţia nominală,
    - dacă turaţia la momentul maxim declarat este mai mică de 60% din turaţia nominală, atunci turaţia intermediară trebuie să fie egala cu 60% din turaţia nominală,
    - dacă turaţia la momentul maxim declarat este mai mare de 75% din turaţia nominală, atunci turaţia intermediară trebuie să fie egala cu 75% din turaţia nominală.
    2.9. Simboluri şi abrevieri
    2.9.1. Simbolurile parametrilor de încercare:


┌───────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Simbol │Unitatea│                    Descriere                                │
│       │  de    │                                                             │
│       │ măsura │                                                             │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ A(p)  │  mp    │Secţiunea transversală a sondei de prelevare izocinetică     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ A(T)  │  mp    │Aria secţiunii transversale a ţevii de evacuare              │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ aver  │  -     │Indice ce desemnează valori medii ponderate pentru:          │
│       │ mc/h   │- debit volumic                                              │
│       │ kg/h   │- debit masic                                                │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C1    │   -    │Hidrocarburi exprimate în echivalent Carbon 1                │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ conc  │ ppm    │Concentraţie (cu indicele elementului care este la originea  │
│       │ vol%   │nominalizării)                                               │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│conc(c)│ ppm    │Concentraţia naturala corijată                               │
│       │ vol%   │                                                             │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│conc(d)│ ppm    │Concentraţia de aer de diluare                               │
│       │ vol%   │                                                             │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  DF   │  -     │Factor de diluare                                            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ f(a)  │  -     │Factor atmosferic de laborator                               │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ F(FH) │  -     │Factor specific al combustibilului utilizat pentru calcule   │
│       │        │de concentraţii în medii umede, începând de la concentraţiile│
│       │        │în mediu uscat (raport hidrogen/carbon)                      │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(AIRW)│kq/h    │Debit masic de aer de admisie (în condiţii umede)            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(AIRD)│kg/h    │Debit masic de aer de admisie (în condiţii uscate)           │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(DILW)│kg/h    │Debit masic de aer de diluare (în condiţii umede)            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(BDFW)│kg/h    │Echivalentul debitului masic al gazelor de evacuare în       │
│       │        │condiţii umede)                                              │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(BXHW)│kg/h    │Debitul masic al gazelor de evacuare (în condiţii umede)     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(FUEL)│kg/h    │Debit masic de combustibil                                   │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│G(TOTW)│kg/h    │Debit masic de gaze de evacuare diluate (în condiţii umede)  │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│H(REF) │g/kg    │Valoarea de referinţa a umidităţii absolute, egala cu        │
│       │        │10,71 g/kg, ce se ia în calculul factorilor de corecţie ai   │
│       │        │umidităţii pentru NO(x) şi particule poluante                │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│H(a)   │g/kg    │Umiditatea absolută a aerului de admisie                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│H(d)   │g/kg    │Umiditatea absolută a aerului de diluare                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│i      │ -      │Indice care desemnează modurile de încercare                 │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(H)   │ -      │Factor de corecţie a umidităţii pentru NO(x)                 │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(D)   │ -      │Factor de corecţie a umidităţii pentru particule poluante    │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(w,a) │ -      │Factor de corecţie pentru aerul de admisie (pentru trecerea  │
│       │        │de la mediul uscat la mediul umed)                           │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(w,d) │ -      │Factor de corecţie pentru aerul de diluare (pentru trecerea  │
│       │        │de la mediul uscat la mediul umed)                           │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(w.e) │ -      │Factor de corecţie pentru gazele de evacuare diluat (pentru  │
│       │        │trecerea de la mediul uscat la mediul umed)                  │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│k(w,t) │ -      │Factor de corecţie pentru gazele de evacuare brute (pentru   │
│       │        │trecerea de la mediul uscat la mediul umed)                  │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│L      │ %      │Coeficient calculat ca raport între momentul  motor la o     │
│       │        │turaţie data şi momentul motor maxim la turaţia respectiva   │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│masse  │  g/h   │Indice ce desemnează debitul masic al emisiilor poluante     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│M(DIL) │  kg    │Masa probei de aer de diluare trecut prin filtre de particule│
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│M(SAM) │  kg    │Masa probei de gaze de evacuare, diluate, trecute prin filtre│
│       │        │de particule                                                 │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│M(d)   │  mg    │Masa probei de particule reţinute din aerul de diluare       │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│M(f)   │  mg    │Masa probei de particule reţinute                            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(a)   │  kPa   │Presiunea de vapori, la saturaţie, pentru aerul admis în     │
│       │        │motor (conf. ISO 3046, P(sy) = PSY, presiunea ambiantă       │
│       │        │din stand)                                                   │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(B)   │  kPa   │Presiunea barometrică totală                                 │
│       │        │(conf. ISO 3046:p(x)= PX presiunea totală ambiantă, locală   │
│       │        │                p(y)= PY presiunea totală ambiantă           │
│       │        │                         în stand)                           │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(D)   │  kPa   │Presiunea de vapori de saturaţie, pentru aerul de diluare    │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│p(s)   │  kPa   │Presiunea atmosferică în condiţii uscate                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P      │  kW    │Puterea la frână, necorectată                                │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(AB)  │  kW    │Puterea totală declarată, absorbită de accesoriile prevăzute │
│       │        │pentru încercare, care nu sunt cerute de dispoziţiile        │
│       │        │pct. 2.4 din prezenta anexa                                  │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(M)   │  kW    │Puterea maxima măsurată în regim de stand în condiţiile      │
│       │        │de proba prevăzute în anexa 6, subanexa 1                    │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│P(m)   │  kW    │Puterea măsurată la diferite moduri de încercare             │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│q      │   -    │Coeficient de diluţie                                        │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│r      │   -    │Raportul între aria secţiunii transversale a sonde           │
│       │        │izocinetice şi cea a ţevii de evacuare                       │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│R(a)   │   %    │Umiditatea relativă a aerului de admisie                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│R(d)   │   %    │Umiditatea relativă a aerului de diluare                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│R(f)   │   -    │Factor de reacţie FID                                        │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│S      │  kW    │Încărcarea frânei                                            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│T(a)   │  K     │Temperatura absolută a aerului de admisie                    │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│T(D)   │  K     │Temperatura absolută a punctului de roua                     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│T(ref) │  K     │Temperatura de referinţa (a aerului de admisie 298 K)        │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(AIRD)│ mc/h   │Debit volumic al aerului de admisie (în condiţii uscate)     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(AIHW)│ mc/h   │Debit volumic al aerului de admisie (în condiţii umede)      │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(DIL) │ mc     │Volumul probei de aer de diluare trecut prin filtrele        │
│       │        │de particule                                                 │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(DILW)│ mc/h   │Debit volumic al aerului de diluare( în condiţii umede)      │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(BDFW)│ mc/h   │Echivalentul volumic al gazelor de evacuare, diluate         │
│       │        │(în condiţii umede)                                          │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(BXHD)│ mc/h   │Debit volumic al gazelor de evacuare(în condiţii uscate)     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(BXHW)│ mc/h   │Debit volumic al gazelor de evacuare (în condiţii umede)     │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(SAM) │ mc     │Volumul probei trecută prin filtrele de particule            │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│V(TOTW)│ mc/h   │Debitul volumic al gazelor de evacuare diluate               │
│       │        │(în condiţii umede)                                          │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│WF     │ -      │Factor de ponderare                                          │
├───────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│WF(E)  │ -      │Factor de ponderare efectiv                                  │
└───────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┘

2.9.2. Simbolurile compuşilor chimici


       CO        Monoxid (Oxid) de carbon
       CO(2)     Dioxid (Bioxid) de carbon
       HC        Hidrocarburi
       NO(x)     Oxizi de azot
       NO        Monoxid de azot (Oxid nitric)
       NO(2)     Dioxid (Bioxid) de azot
       O(2)      Oxigen
       C(2)H(6)  Etan
       PT        Particule
       DOP       Dioctilftalat
       CH(4)     Metan
       C(3)H(8)  Propan
       H(2)O     Apa
       PTFE      Politetrafloretilena

2.9.3. Abrevieri


          FID    Detector cu ionizare în flacără
          HFID   Detector cu ionizare în flacără, incandescent
          NDIR   Analizor cu absorbţie nedispersiv în infraroşu
          CLD    Detector cu chemiluminiscenta
          HCLD   Detector cu chemiluminiscenta, incandescent
          PDP    Pompa cu deplasare pozitivă
          CFV    Tub Venturi la debit unic

    3. MARCAREA MOTOARELOR
    3.1. Orice motor aprobat ca o unitate de produs tehnic trebuie să aibă aplicate următoarele marcaje:
    3.1.1. marca sau numele producătorului de motoare;
    3.1.2. tipul, respectiv familia de motoare şi un număr de identificare individual al motorului;
    3.1.3. numărul aprobării CS de tip, conform prevederilor din anexa nr. 7.
    3.2. Marcajele trebuie să fie durabile, uşor lizibile şi de neşters pe toată durata de viaţa a motorului.
    În cazul utilizării de etichete sau plăcute, acestea trebuie să fie aplicate astfel încât fixarea lor să se menţină pe toată durata de viaţa utila a motorului şi să nu poată fi îndepărtate decât prin distrugere sau deformare.
    3.3. Aceste marcaje trebuie să fie aplicate pe o piesa a motorului necesară în funcţionarea normală a acestuia şi care, nu necesita înlocuire în condiţii normale, pe toată durata de viaţa a motorului.
    3.3.1. Aceste marcaje trebuie să fie aplicate astfel încât să fie uşor vizibile de orice persoana, după ce motorul a fost instalat complet împreună cu toate piesele auxiliare necesare funcţionarii sale.
    3.3.2. Fiecare motor trebuie să fie prevăzut cu o placa suplimentară demontabilă, din material rezistent, care trebuie să conţină toate datele indicate la pct. 3.1; aceasta placa trebuie să fie aplicată astfel încât marcajele prevăzute la pct. 3.1 să fie uşor vizibile şi uşor accesibile după instalarea motorului pe maşină.
    3.4. Clasificarea motoarelor prin numerele de identificare trebuie făcută astfel încât să permită determinarea fără dubii a succesiunii de fabricaţie.
    3.5. Înainte de a ieşi de pe linia de fabricaţie, motoarele trebuie să poarte toate marcajele cerute.
    3.6. Precizarea locului de amplasare a marcajelor motorului se face conform prevederilor din anexa nr. 6, partea 1.

    4. SPECIFICAŢII TEHNICE ŞI ÎNCERCĂRI
    4.1. Generalităţi
    Componentele care sunt considerate că pot influenta emisia de gaze şi particule poluante trebuie să fie proiectate, fabricate şi montate astfel încât să permită motorului ca în condiţii normale de utilizare, indiferent de vibraţiile la care motorul poate fi supus, să fie conforme cu prevederile prezentei hotărâri.
    Producătorul trebuie să adopte o serie de măsuri tehnice astfel încât să asigure limitarea emisiilor, conform prevederilor prezentei hotărâri, pe toată durata normală de viaţa a motorului în condiţii normale de funcţionare. Se considera că aceste specificaţii sunt respectate atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la pct. 4.2.1 şi 5.3.2.
    În cazul în care se foloseşte un convertizor catalitic şi/sau un filtru pentru particule, producătorul trebuie să demonstreze, prin încercări de anduranta efectuate conform practicilor inginereşti şi prin documente corespunzătoare de înregistrare a încercărilor ca dispozitivele de post-tratare vor funcţiona corect pe toată durata de viaţa a motorului. Documentele de înregistrare a încercărilor trebuie să fie întocmite conform prevederilor de la pct. 5.2. şi în special de la pct. 5.2.3
    Clientul trebuie să primească o garanţie corespunzătoare. Este permisă înlocuirea sistematica a dispozitivelor de post-tratare, după o anumită perioada de funcţionare a motorului. Orice reglare, reparare, demontare, curăţare sau înlocuire a componentelor şi sistemelor motorului care se efectuează periodic, pentru a preveni proasta funcţionare a motorului, datorată dispozitivelor post-tratare pentru limitarea emisiilor, se va efectua doar dacă este necesar din punct de vedere tehnologic pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de limitare a emisiilor. În manualul utilizatorului trebuie incluse cerinţe de întreţinere periodică care fac obiectul garanţiei, cerinţe ce trebuie aprobate înaintea acordării aprobării de tip. Capitolul referitor la întreţinerea sau înlocuirea dispozitivelor de tratare şi la condiţiile de garanţie, din manualul utilizatorului trebuie să fie incluse în fişa de informaţii prevăzută în anexa nr. 2.
    4.2. Specificaţii tehnice referitoare la emisiile poluante
    Emisiile de gaze şi particule poluate provenite din motorul supus la încercări trebuie să fie măsurate prin metodele prevăzute în anexa nr. 5.
    Se pot accepta alte sisteme sau analizoare dacă conduc la rezultate cu efect echivalent cu cel al următoarelor sisteme de referinţa:
    - pentru emisiile din gazele de evacuare brut, sistemul prevăzut în anexa 5 fig. 2
    - pentru emisiile din gazele de evacuare diluate, al unui sistem de diluare în circuitul principal, sistemul prevăzut în anexa 5 fig. 3;
    - pentru emisiile de particule, printr-un sistem de diluare în circuitul principal, echipat fie cu filtre separate pentru fiecare mod de încercare, fie cu filtru unic, prevăzut în anexa 5 fig. 13.
    Stabilirea echivalentei sistemelor trebuie să se bazeze pe un studiu de corelare care cuprinzând un ciclu de 7 încercări sau mai multe, care se efectuează între sistemul luat în considerare şi unul sau mai sau mai multe din sistemele de referinţa menţionate anterior.
    Criteriul de echivalare este definit în limita de +/-5% din mediile valorilor ponderate ale emisiilor produse în timpul ciclului de încercări. Se va utiliza un ciclu conform prevederilor din anexa 3 pct. 3.6.1
    4.2.1. Emisiile de monoxid de carbon, hidrocarburi şi oxizi de azot precum şi emisiile de particule poluante, nu trebuie să depăşească valorile din tabelul următor:


┌────────────────┬─────────────────┬──────────────┬─────────────┬──────────────┐
│  Puterea       │  Masa specifica │Masa spec. de │Masa spec. de│Masa spec. de │
│    netă        │  de Monoxid de  │Hidrocarburi  │Oxizi de azot│  particule   │
│    (P)         │    carbon       │  (HC)        │  [NO(x)]    │   (PT)       │
│   (kW)         │     (CO)        │ (g/kWh)      │  (g/kWh)    │  (g/kWh)     │
│                │    (g/kWh)      │              │             │              │
├────────────────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼──────────────┤
│ 130 ≤ P ≤ 560  │       3,5       │  1,0         │    6,0      │    0,2       │
├────────────────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼──────────────┤
│  75 ≤ P < 130  │       5,0       │  1,0         │    6,0      │    0,3       │
├────────────────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼──────────────┤
│  37 ≤ P < 75   │       5,0       │  1,3         │    7,0      │    0,4       │
├────────────────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼──────────────┤
│  18 ≤ P < 37   │       5,5       │  1,5         │    8,0      │    0,8       │
└────────────────┴─────────────────┴──────────────┴─────────────┴──────────────┘

    4.2.2. Valorile emisiilor indicate la pct. 4.2.1. sunt limitele înregistrate la ieşirea din motor, înaintea dispozitivului de post-tratare a gazelor de evacuare.
    4.2.3. Dacă o familie de motoare, aşa cum este definită la pct. 6 corelat cu prevederile din anexa nr. 2 subanexa 2, acoperă mai mult de o gama de puteri, valorile emisiilor produse de motorul reprezentativ (aprobare de tip) şi ale tuturor tipurilor de motoare care fac parte din aceeaşi familie, trebuie să satisfacă cerinţele cele mai severe corespunzător gamei de puteri cea mai ridicată. Producătorul este liber să limiteze definirea familiei de motoare la o singura gama de puteri şi poate să solicite aprobarea corespunzător cu alegerea sa.
    4.3. Instalarea pe maşini mobile nerutiere
    Instalarea motorului pe o maşină mobila nerutieră va trebui să respecte condiţiile de limitare stabilite prin aprobarea de tip. Suplimentar, trebuie respectate următoarele caracteristici în ceea ce priveşte aprobarea motorului.
    4.3.1. depresiunea din admisie, nu trebuie să depăşească, pentru motorul aprobat, valoarea specificată în anexa nr. 2 subanexa nr. 1, sau respectiv 3.
    4.3.2. contrapresiunea din sistemul de evacuare nu trebuie să depăşească, pentru motorul aprobat, valoarea specificată în anexa nr. 2 subanexa nr. 1 sau respectiv 3.

    5. DISPOZIŢII PRIVIND EVALUAREA CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI
    5.1. Înainte ca aprobarea să fie acordată, în scopul verificării existenţei dispoziţiilor şi procedurilor necesare pentru asigurarea unui control eficient al conformităţii producţiei, autoritatea care acorda aprobarea de tip, trebuie să se asigure că producătorul s-a angajat să respecte standardul SR EN ISO 9002 (pentru fabricarea motoarelor în cauza sau un standard echivalent de acreditare care satisface astfel de cerinţe).
    Producătorul trebuie să informeze autoritatea care acorda aprobarea de tip, cu privire la angajamentul de a aplica standardul SR EN ISO 9002, şi după caz, cu privire la toate revizuirile duratei de valabilitate sau ale domeniului de aplicare. Pentru a verifica dacă prevederile de la pct. 4.2 din prezenta anexa sunt respectate permanent, trebuie efectuate controale corespunzătoare ale producţiei.
    5.2. Titularul aprobării are următoarele responsabilităţi:
    5.2.1. să asigure existenta procedurilor de control eficient al calităţii produselor;
    5.2.2. să aibă acces la echipamentul necesar pentru controlul conformităţii fiecărui tip aprobat;
    5.2.3. să se asigure că rezultatele încercărilor efectuate sunt înregistrate şi că documentele anexate sunt puse la dispoziţia autorităţii, într-un interval de timp convenit împreună cu aceasta;
    5.2.4. să analizeze rezultatele fiecărui tip de încercare pentru a controla şi a garanta stabilitatea caracteristicilor motorului, având în vedere toate variaţiile posibile datorate procesului de fabricaţie industriala;
    5.2.5. să se asigure că orice prelevare de mostre de motor sau componente care prin tipul de încercare efectuat se dovedesc neconforme, va fi urmată de o noua prelevare de mostre şi de o noua încercare. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a se restabili conformitatea producţiei în mod corespunzător.
    5.3. Autoritatea care a acordat aprobarea de tip, poate să verifice oricând metodele de control al conformităţii care se aplica la fiecare întreprindere/unitate de producţie.
    5.3.1. Cu ocazia fiecărei inspecţii, registrele care conţin rapoartele de încercări şi documentele de supraveghere a fabricaţiei, trebuie să fie puse la dispoziţia inspectorului.
    5.3.2. Atunci când nivelul de calitate este considerat nesatisfăcător sau când se considera necesară verificarea validităţii datelor prezentate conform prevederilor de la pct. 4.2, se aplica următoarea procedura:
    5.3.2.1. Se alege un motor din serie şi se supune încercării descrise în anexa nr. 3. Emisiile de monoxid de carbon, hidrocarburi şi oxizi de azot precum şi emisiile de particule măsurate, nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul de la pct. 4.2.1 cu respectarea prevederilor de la pct. 4.2.2
    5.3.2.2. Dacă motorul ales din serie nu se încadrează în prevederile de la pct. 5.3.2.1, producătorul poate cere ca măsurătorile să fie efectuate pe un număr mai mare de motoare având aceleaşi caracteristici tehnice care sunt prelevate din serie, incluzând şi motorul ales iniţial. Producătorul de comun acord cu serviciul tehnic stabileşte valoarea "n" a numărului de motoare prelevate. Motoarele, altele decât primul motor ales, sunt supuse unei încercări. În continuare se calculează pentru fiecare produs poluant media aritmetica (x) a rezultatelor obţinute pe motoarele încercate. Producţia de serie este apreciată ca fiind conformă dacă este satisfăcută următoarea relaţie:


                  _
                  X +k●S(t) = LIM^(1)

    unde:
    LIM: este valoarea limita fixată la pct. 4.2.1 pentru fiecare poluant considerat;
    k: este un factor statistic depinzând de mărimea "n" şi precizat în tabelul următor:


┌────┬──────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬────────┐
│ N  │   2  │    3  │    4  │    5  │   6   │   7   │   8   │   9   │   10   │
├────┼──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
│ k  │0,973 │ 0,613 │ 0,489 │ 0,421 │ 0,376 │ 0,342 │ 0,317 │ 0,296 │  0,279 │
└────┴──────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴────────┘
┌────┬──────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬────────┐
│ N  │  11  │   12  │  13   │   14  │  15   │  16   │   17  │  18   │  19    │
├────┼──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
│ k  │0,265 │ 0,253 │ 0,242 │ 0,233 │ 0,224 │ 0,216 │ 0,210 │ 0,203 │ 0,198  │
└────┴──────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴────────┘

    dacă   n ≥ 20,    k = 0,860 /radical n

    5.3.3. Autoritatea care acorda aprobarea de tip sau serviciul tehnic desemnat cu controlul conformităţii producţiei, va efectua încercări pe motoare rodate parţial sau complet, conform indicaţiilor producătorului.
    5.3.4. Frecventa normală a inspecţiilor aprobate de autoritatea care acorda aprobarea de tip va fi de o inspecţie pe an.
    Dacă prevederile de la pct. 5.3.2 nu sunt respectate, autoritatea trebuie să verifice că s-au luat imediat toate măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii producţiei cât mai curând posibil.

    6. PARAMETRII CARE DEFINESC FAMILIA DE MOTOARE
    O familie de motoare se poate defini prin parametri constructivi de baza care trebuie să fie comuni pentru toate motoarele aparţinând aceleiaşi familii. În anumite cazuri poate să existe o interacţiune între parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare de asemenea pentru a garanta că doar motoarele care au caracteristici similare ale emisiei de gaze de evacuare, sunt incluse într-o familie de motoare.
    Pentru ca motoarele să fie considerate ca aparţinând aceleiaşi familii de motoare, trebuie să aibă în comun următorii parametri de baza:
    6.1. Ciclul de funcţionare:
    - doi timpi
    - patru timpi
    6.2. Agentul de răcire:
    - aer
    - apa
    - ulei
    6.3. Cilindree:
    - cilindreea motoarelor să fie cuprinsă într-un ecart de 15 %
    - numărul de cilindri aparţinând motoarelor echipate cu dispozitive post tratare
    6.4. Modul de admisie:
    - motor cu admisie normală
    - motor supraalimentat
    6.5. Arhitectura camerei de ardere:
    - camera separată de preardere (antecamera)
    - camera separată de vârtej
    - camera unitară
    6.6. Configuraţia, poziţia şi numărul de supape şi/sau ferestre:
    - în chiulasă (supape)
    - în peretele cilindrului
    - în carterul motorului (ferestre)
    6.7. Sistemul de alimentare cu carburant:
    - pompa-injector
    - pompa în linie
    - pompa cu distribuitor rotativ
    - pompa individuală
    - pompa-conductor-injector
    6.8. Diverse:
    - recircularea gazului de evacuare
    - injecţie /emulsie de apa
    - injecţie de aer
    - sistem de răcire
    6.9. Post-tratare a gazelor de evacuare:
    - catalizator de oxidare
    - catalizator de reducere
    - reactor termic
    - filtru de particule.

    7. ALEGEREA MOTORULUI REPREZENTATIV
    7.1. Motorul reprezentativ al familiei se alege utilizând ca prim criteriu cel mai mare consum orar de combustibil al motorului în regim de turaţie la moment maxim declarat. În cazul în care nu se pot departaja prin aceasta metoda doua sau mai multe motoare, motorul reprezentativ trebuie să fie ales folosind un criteriu secundar, respectiv cel mai mare consum orar de combustibil al motorului în regimul nominal. În anumite cazuri autoritatea poate estima că punerea pe stand a unui al doilea motor este mijlocul cel mai bun de a găsi motorul cu nivelul de emisii cel mai ridicat. Astfel, autoritatea poate alege un motor suplimentar pentru a efectua încercări bazat pe caracteristici care indica faptul că acesta poate avea nivelul de emisii cel mai ridicat dintre motoarele din cadrul acelei familii.
    7.2. Dacă motoarele unei familii au şi alte caracteristici variabile, care pot fi considerate că influenţează emisiile de gaze de evacuare, atunci şi aceste caracteristici trebuie identificate şi luate în considerare la alegerea motorului reprezentativ.

    ANEXA 2


                              FIŞA DE INFORMAŢII

                    Privind aprobarea de tip şi constatarea
       nivelului emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la
       motoarele cu ardere interna instalate pe maşini mobile nerutiere.

    Motorul reprezentativ/tipul motorului*1) ................................
    0.   Generalităţi
    0.1. Marca (numele producătorului): ....................................
    0.2. Tipul şi descrierea motoarelor reprezentative şi, după caz, a
         motoarelor familiei*2) ............................................
    0.3. Codul tipului aplicat de producător pe motor (motoare)*2):
         ...................................................................
    0.4. Descrierea echipamentului antrenat de motor*2): ..................
    0.5. Numele şi adresa producătorului: .................................
         Numele şi adresa reprezentantului agreat de producător (după caz):
         ..................................................................
    0.6. Locul, codul şi metoda de aplicare a seriei de identificare a
         motorului:
    0.7. Locul şi metoda de aplicare a marcajului de aprobare CE:..........
    0.8. Adresa/adresele uzinei/uzinelor de montaj: .......................

    Anexe:
    1.1. Caracteristici principale ale motoarelor reprezentative, conform
         subanexei nr. 1
    1.2. Caracteristici principale ale familiei de motoare, conform subanexei
         nr. 2
    1.3. Caracteristici principale ale motorului tip din familie, conform
         subanexei nr. 3
    2. Caracteristicile pieselor maşinii mobile care sunt antrenate de motor
       (după caz)
    3. Fotografii ale motorului reprezentativ
    4. Lista de accesorii, după caz.

    Data
──────────
    *1) A se evita menţiunile inutile.
    *2) A se vedea definiţia în anexa 1, secţiunea 1
──────────

Subanexa 1


        CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE MOTORULUI REPREZENTATIV*3)

    1.   DESCRIEREA MOTORULUI
    1.1. Producător: .....................................................
    1.2. Seria motorului înscrisă de producător: .........................
    1.3. Ciclu motor: patru timpi/doi timpi*4)
    1.4. Alezaj: .........................................................mm
    1.5. Cursa: ..........................................................mm
    1.6. Numărul şi dispoziţia cilindrilor: ..............................
    1.7. Cilindree: .................................................... cmc
    1.8. Turaţia nominală: ..........................................rot/min
    1.9. Turaţia de moment motor maxim: .............................rot/min
    1.10. Raport de comprimare*5): ....................................
    1.11. Sistemul de ardere: .........................................
    1.12. Desenul/desenele camerei de ardere (secţiuni şi vederi):
          .............................................
    1.13. Ariile secţiunilor minime ale conductelor de admisie şi evacuare:
          ..............................................................
    1.14. Sistemul de răcire
          1.14.1. Cu lichid
                  1.14.1.1. Natura lichidului: ...............................
                  1.14.1.2. Pompa(e) de circulaţie: cu/fără*4)
                  1.14.1.3. Caracteristicile sau marca/mărcile şi tipul/
                            tipurile (după caz): .............................
                  1.14.1.4. Raportul/rapoartele de antrenare (după caz): .....
          1.14.2. Cu aer
                  1.14.2.1. Suflanta: cu/fără*4)
                  1.14.2.2. Caracteristici sau marca(i) şi tip(uri)
                            (după caz): ........
                  1.14.2.3. Raport/rapoarte de antrenare (după caz):
                            ..................................................
    1.15. Temperatura admisă de producător
          1.15.1. Răcire cu lichid: temperatura maxima a lichidului la ieşire:
          .............................................................. K
          1.15.2. Răcire cu aer: locul unde se măsoară temperatura:
                  Temperatura maxima la locul de măsurare: ..................K
          1.15.3. Temperatura maxima a aerului de admisie la ieşirea din
                  răcitorul intermediar de răcire a aerului (după caz) ...... K
          1.15.4. Temperatura maxima a gazelor de evacuare la nivelul
                  conductelor de evacuare adiacente cu flanşele de la
                  ieşirea din colectoare: ................................... K
          1.15.5. Temperatura uleiului: minima: ............................. K
                                        maxima: ............................. K
    1.16. Supraalimentare: cu/fără*4)
          1.16.1. Marca: .......................................................
          1.16.2. Tip: .........................................................
          1.16.3. Descrierea sistemului (de exemplu: presiune maxima, supapa de
                  descărcare, după caz) ........................................
          1.16.4. Răcitor intermediar: cu/fără*4)
    1.17. Sistem de admisie: depresiune maxima admisibilă la intrare, la
          turaţia nominală a motorului şi la sarcina totală
          ............................................................. kPa
    1.18. Sistem de evacuare: contrapresiunea maxima admisibilă la
          turaţia nominală a motorului şi la sarcina totală:
          ............................................................. kPa

    2. DISPOZITIVE ANTIPOLUANTE ADIŢIONALE (dacă exista şi dacă nu
       sunt descrise în alt loc)
       - Descriere şi/sau schema(e): ...................................

    3. ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL
    3.1. Pompa de alimentare
         Presiunea*1) sau schema: ...................................... kPa
    3.2. Sistemul de injecţie
    3.2.1. Pompa
           3.2.1.1. Marca (mărcile): ..........................................
           3.2.1.2. Tip (tipuri): .............................................
           3.2.1.3. Debit: ..mmc*1) pe injecţie sau pe ciclu, pentru turaţia
           nominală a pompei: ...rot/min şi respectiv turaţia la sarcina totală:
           .................................................rot/min sau schema
           3.2.1.4. Avans la injecţie
                    3.2.1.4.1. Curba de avans la injecţie*1): ................
                    3.2.1.4.2. Călare*1): ....................................
    3.2.2. Conducte de injecţie
           3.2.2.1. Lungime: ............................................... mm
           3.2.2.2. Diametru interior: ..................................... mm
    3.2.3. Injector (injectoare)
           3.2.3.1. Marca (mărci): ............................................
           3.2.3.2. Tip (tipuri): .............................................
           3.2.3.3. Presiunea de deschidere*1) sau schema: ...................
    3.2.4. Regulator
           3.2.4.1. Marca (mărci): ............................................
           3.2.4.3. Turaţia de început de tăiere la sarcina totală*1):
           ...................................................... rot/min
           3.2.4.4. Turaţia maxima de mers în gol*1): ............... rot/min
           3.2.4.5. Turaţia la ralanti*1): .......................... rot/min
    3.3 Sistem de pornire la rece
    3.3.1. Marca (mărci): ..........................................
    3.3.2. Tip (tipuri): ...........................................
    3.3.3. Descriere: .............................................

    4. CARACTERISTICILE DISTRIBUŢIEI
    4.1. Unghiurile de manivelă de deschidere şi închidere a supapelor
    de admisie şi evacuare precum şi înălţimea de ridicare maxima a supapelor,
    sau alte caracteristici echivalente:
    4.2. Referinţe (de ex.: Cartea tehnica a motorului) şi/sau gama de
reglaj*2)
         ......................................................................
──────────
    *1) Precizaţi toleranta
    *2) A se evita menţiunile inutile
    *3) În cazul mai multor motoare reprezentative se vor întocmi formulare
pentru fiecare în parte.
    *4) A se evita menţiunile inutile
    *5) Precizaţi toleranta
──────────

Subanexa 2

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE FAMILIEI DE MOTOARE


    1. PARAMETRII COMUNI*1)
    1.1. Ciclul de ardere: .............................................
    1.2. Agent de răcire: ..............................................
    1.3. Metoda de aspiraţie a aerului: ................................
    1.4. Tipul camerei de ardere: ......................................
    1.5. Configuraţia, amplasarea şi numărul supapelor şi/sau ferestrelor:
         ................................................................
    1.6. Sistemul de alimentare cu combustibil: .........................
    1.7. Instalaţii auxiliare ale motorului:
         Vor fi identificate prin numerele de desen:
         - sistemul de răcire: ................................................
         - recircularea gazului de evacuare*2):...............................
         - injecţie/emulsie de apa*2): .......................................
         - injecţie de aer*2): ...............................................
    1.8. Sistem de tratare a gazului de evacuare*2):.....................
         Se vor identifica din anexa 1, secţiunile 6 şi 7: ....................

    2. COMPONENTA FAMILIEI DE MOTOARE
    2.1. Numele familiei de motoare: .....................................
    2.2. Descrierea motoarelor familiei:

┌───────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐
│                                                               │     Motorul  │
│                                                               │    reprezen- │
│                                                               │     tativ*3) │
├────────────────────────────────────────┬────┬─────┬─────┬─────┼──────────────┤
│      Tipul motorului                   │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Număr cilindri                         │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Turaţie nominală (rot/min)             │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Debit de combustibil pe cursa (mmc)    │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Putere netă nominală (kW)              │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Turaţia de moment motor maxim (rot/min)│    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Debitul de combustibil pe cursa (mmc)  │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Cuplu maxim (Nm)                       │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Turaţia de ralanti (rot/min)           │    │     │     │     │              │
├────────────────────────────────────────┼────┼─────┼─────┼─────┼──────────────┤
│ Cilindree (în % din cea a motorului    │    │     │     │     │              │
│ reprezentativ)                         │    │     │     │     │        100   │
└────────────────────────────────────────┴────┴─────┴─────┴─────┴──────────────┘
──────────
    *1) A completa în funcţie de specificaţiile indicate în anexa 1,
secţiunile 6 şi 7
    *2) După caz, marcaţi cu literele "n.a." în cazul în care nu se face
recircularea gazelor de evacuare
    *3) Pentru detalii a se vedea subanexa 1
──────────

Subanexa 3


                   CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE MOTORULUI
                              TIP DIN FAMILIE*1)

    1. DESCRIEREA MOTORULUI
    1.1. Producător: ..................................................
    1.2. Codul motorului înscris de producător: ........................
    1.3. Ciclu motor: patru timpi/doi timpi*2)
    1.4. Alezaj: ....................................................... mm
    1.5. Cursa: .....................:.................................. mm
    1.6. Numărul şi dispoziţia cilindrilor:  ...........................
    1.7. Cilindree: ....................................................cmc
    1.8. Turaţia nominală: ............................................rot/min
    1.9. Turaţia la momentul motor maxim: ............................ rot/min
    1.10. Raport de comprimare*3): ...................................
    1.11. Sistem de ardere: ...........................................
    1.12. Desenul/desenele camerei de ardere şi a capului pistonului
          .......................................................
    1.13. Ariile secţiunilor minime ale conductelor de admisie şi evacuare:
          .................................................................
    1.14. Sistem de răcire
          1.14.1. Cu lichid
                  1.14.1.1. Natura lichidului: .............................
                  1.14.1.2. Pompa(e) de circulaţie: cu/fără*2)
                  1.14.1.3. Caracteristicile sau marca/mărcile şi
                  tipul/tipurile (după caz): ..................................
                  1.14.1.4. Raportul/rapoartele de antrenare (după caz): ......
          1.14.2. Cu aer
                  1.14.2.1. Ventilator: cu/fără*2)
                  1.14.2.2. Caracteristici sau marca(i) şi tip(uri)
                  (după caz): .................................................
                  1.14.2.3. Raport/rapoarte de antrenare (după caz): ..........
    1.15. Temperaturi admise de producător
          1.15.1. Răcire cu lichid: temperatura maxima a lichidului la ieşire
          ............................................................... K
          1.15.2. Răcire cu aer: locul unde se măsoară temperatura:
          ................................................................
          Temperatura maxima la locul de măsurare:
          ................................................................... K
          1.15.3. Temperatura maxima a aerului de admisie la ieşirea din
          răcitorul intermediar de răcire a aerului (după caz):
          ................................................................... K
          1.15.4 Temperatura maxima a gazelor de evacuare la nivelul
          conductelor de evacuare adiacente cu flanşele de la ieşirea din
          colectoare: ....................................................... K
          1.15.5. Temperatura uleiului: minima: ............................. K
                                        maxima: ............................. K
    1.16. Supraalimentare: cu/fără*2)
          1.16.1. Marca: .....................................................
          1.16.2. Tip: .......................................................
          1.16.3. Descrierea sistemului (de exemplu: presiune maxima, supapa de
          descărcare, după caz):
          1.16.4. Schimbător intermediar: cu/fără*2)
    1.17. Sistem de admisie: depresiune maxim admisibilă la intrare, la
          turaţia nominală a motorului şi la sarcina totală: .............. kPa
    1.18. Sistem de evacuare: contrapresiunea maxima admisibilă la turaţia
          nominală a motorului şi la sarcina totală: ...................... kPa
──────────
    *1) În cazul mai multor motoare reprezentative se vor întocmi formulare
        pentru fiecare în parte.
    *2) A se evita menţiunile inutile
    *3) Precizaţi toleranta
──────────

    2. DISPOZITIVE ANTIPOLUANTE ADIŢIONALE
    (dacă exista şi dacă nu sunt descrise în alt loc)
    - Descriere şi/sau schema(e): ..........................................

    3. ALIMENTAREA CU COMBUSTIBIL
    3.1. Pompa de alimentare
    Presiunea*1) sau schema: ........................................... kPa
    3.2. Sistemul de injecţie
         3.2.1. Pompa
                3.2.1.1. Marca (mărcile): ....................................
                3.2.1.2. Tip (tipuri): .......................................
                3.2.1.3. Debit: ........mmc*1) pe injecţie sau pe ciclu,
                pentru turaţia nominală a pompei........ rot/min şi respectiv
                turaţia la sarcina totală: ...rot/min sau schema
                3.2.1.4. Avans la injecţie
                3.2.1.4.1. Curba de avans la injecţie*1): ...................
                3.2.1.4.2. Călare*1): .......................................
        3.2.2. Conducte de Injecţie
                3.2.2.1. Lungime: ........................................ mm
                3.2.2.2. Diametru interior: .............................  mm
        3.2.3. Injector (injectoare)
                3.2.3.1. Marca (mărci): ......................................
                3.2.3.2. Tip (tipuri): .......................................
                3.2.3.3. Presiunea de deschidere*1) sau schema: .............
        3.2.4. Regulator
               3.2.4.1. Marca (mărci): .......................................
               3.2.4.2. Tip (tipuri): ........................................
               3.2.4.3. Turaţie de început de tăiere la sarcina totală*1):
               .....rot/min
               3.2.4.4. Turaţie maxima de mers în gol*1): ............rot/min
               3.2.4.5. Turaţia la ralanti*1): ...................... rot/min
    3.3 Sistem de pornire la rece
        3.3.1. Marca (mărci): ................................................
        3.3.2. Tip (tipuri):
        3.3.3. Descriere:

    4. CARACTERISTICILE DISTRIBUŢIEI
    4.1. Unghiurile de manivelă de deschidere şi închidere a supapelor de
    admisie şi evacuare precum şi înălţimea de ridicare maxima a supapelor,
    sau alte caracteristici echivalente:
         ...................................................................
    4.2. Referinţe (de ex: Cartea tehnica a motorului) şi/sau gama de reglaj*2)
         ...................................................................
──────────
    *1) Precizaţi toleranta
    *2) A se evita menţiunile inutile
──────────

    ANEXA 3

                        METODA DE ÎNCERCARE

    1. INTRODUCERE
    1.1. Prezenta anexa descrie metoda pentru măsurarea emisiilor de gaze şi particule poluante provenind din motoarele supuse încercării.
    1.2. Încercarea se efectuează cu motorul montat pe un stand de încercări şi cuplat la o frână.
    2. CONDIŢII DE ÎNCERCARE
    2.1. Prescripţii generale
    Toate volumele şi debitele volumetrice corespund unei temperaturi de 273 K (0 grade C) şi unei presiuni atmosferice de 101,3 kPa.
    2.2. Condiţii de încercare a motorului
    2.2.1. Valorile ce se măsoară sunt temperatura absolută T(a) a aerului la intrarea în motor, exprimată în Kelvin, şi presiunea atmosferică în condiţii uscate p(s) exprimată în kPa; parametrul f(a) este determinat obligatoriu prin una din următoarele relaţii:
    - pentru motoare cu admisie normală şi motoare supraalimentate mecanic:


                          ┌               ┐^0,7
                          │┌  99  ┐┌  T  ┐│
                   f(a) = ││ ──── ││ ─── ││
                          │└ p(s) ┘└ 298 ┘│
                          └               ┘

- pentru motorul cu turbocompresor cu sau fără răcire intermediară:


                           ┌  99  ┐^0,7   ┌  T  ┐^1,3
                   f(a) =  │ ──── │     x │ ─── │
                           └ p(s) ┘       └ 298 ┘

    2.2.2. Validitatea testului
    Pentru ca testul să fie recunoscut ca valabil, parametrul f(a) trebuie să fie:

                    0,96 ≤ f(a) ≤ 1,06

    2.2.3. Motoare cu răcirea aerului de supraalimentare
    Temperatura agentului de răcire şi a aerului de supraalimentare trebuie să fie înregistrate.
    2.3. Sistemul de admisie a aerului în motor (motoare cu răcire intermediară)
    Motorul supus încercării trebuie să fie echipat cu un sistem de admisie a aerului stabilit (fixat) în funcţie de limita superioară specificată de constructorul motorului pentru un filtru de aer curat şi un motor funcţionând în condiţii normale, acestea fiind indicate de constructor pentru a obţine un debit maxim de aer.
    Poate fi utilizat sistemul de admisie propriu al standului cu condiţia ca acesta să nu afecteze condiţiile normale de funcţionare ale motorului.
    2.4. Sistemul de evacuare al motorului
    Motorul supus încercării trebuie să fie echipat cu un sistem de evacuare a gazelor arse în care contrapresiunea gazelor să fie reglată la valoarea superioară indicată de producător pentru motorul funcţionând în condiţii normale, şi care să permită obţinerea puterii maxime declarate.
    2.5. Sistemul de răcire
    Sistemul de răcire trebuie să fie capabil să menţină motorul la temperaturile de exploatare normale, prescrise de producător.
    2.6. Uleiul de ungere
    Caracteristicile uleiului de ungere utilizat în timpul încercării trebuie să fie înregistrate şi prezentate odată cu rezultatele obţinute în urma testării motorului.
    2.7. Combustibilul utilizat pentru încercări
    Combustibilul utilizat este combustibilul de referinţa indicat în anexa 4.
    Cifra cetanica şi conţinutul în sulf al combustibilului de referinţa utilizat pentru încercare sunt indicate în anexa 4, subanexa 1, respectiv punctele 1.1.1 şi 1.1.2.
    Temperatura combustibilului la intrarea în pompa de injecţie trebuie să fie cuprinsă între 306 K şi 316 K (33 şi 43 grade C).
    2.8. Stabilirea regimurilor de încărcare a frânei
    Depresiunea la flansa galeriei de admisie şi contrapresiunea la flanşa ţevii de evacuare nu vor depăşi limitele superioare indicate de producător, în conformitate cu punctele 2.3 şi 2.4 de mai sus.
    Valorile maxime ale momentului motor la turaţiile de testare specificate vor fi determinate experimental.
    Din aceste valori vor fi calculate valorile momentului motor pentru modurile de testare specificate.
    Pentru motoarele care nu sunt destinate să funcţioneze pe o caracteristica de turaţie la sarcina totală, momentul motor maxim la turaţia de testare va fi indicat de producător.
    Reglajul motorului pentru fiecare din secvenţele de încercare va fi calculat cu ajutorul următoarei formule:


               ┌                     ┐
               │                  L  │
           S = │(P(M) + P(AE)) x ─── │ - P(AE)
               │                 100 │
               └                     ┘

    pentru un raport

                      P(AE)
                      ───── ≥ 0,03
                       P(M)

    valoarea P(AE) poate fi verificată de autoritatea abilitată însărcinată cu acordarea aprobării.

    3. EFECTUAREA ÎNCERCĂRII
    3.1. Pregătirea filtrelor de prelevare
    Înainte cu cel puţin o ora de începerea testării, se pune fiecare filtru (pereche de filtre) într-un recipient Petri închis dar nesigilat şi plasat în camera de cântărire pentru a stabiliza filtrul. La sfârşitul perioadei de stabilizare, se cântăreşte fiecare filtru/pereche de filtre şi se înregistrează greutatea ambalajului. În continuare filtrul/perechea de filtre este stocată în recipientul Petri închis sau într-un port-filtru până în momentul încercării. Dacă filtrul/perechea de filtre nu este utilizat(a) în următoarele 8 ore se scoate din camera de cântărire, el (ea) va fi cântărit(a) din nou înainte de utilizare.
    3.2. Instalarea aparaturii de măsurare
    Aparatura şi sondele de prelevare trebuie să fie instalate conform cerinţelor. Atunci când se utilizează un sistem de diluare a gazelor de evacuare în circuitul principal, sistemul trebuie să fie la extremitatea ţevii.
    3.3. Punerea în funcţiune a sistemului de diluare şi a motorului
    Sistemul de diluare şi motorul trebuie pornite şi încălzite astfel încât toate temperaturile şi presiunile să fie stabilizate la sarcina totală şi regim nominal (pct. 3.6.2).
    3.4. Reglajul coeficientului de diluare
    Sistemul de prelevare a particulelor trebuie să fie pornit şi cuplat cu un dispozitiv de derivare pentru metoda cu filtru unic (opţional pentru metoda cu filtre multiple). Se poate determina nivelul existent de particule, din aerul de diluare, prin trecerea acestui aer prin filtrele de particule. Dacă se foloseşte aer de diluare filtrat se poate face o măsurătoare înainte, în timpul sau după încercare. Dacă aerul de diluare nu este filtrat, trebuie făcute cel puţin 3 măsurători, la începutul, la sfârşitul sau spre mijlocul ciclului, iar valorile care se iau în considerare sunt cele medii (se face medierea valorilor respective)
    Temperatura aerului de diluare la intrarea în filtru nu trebuie să depăşească 325 K (52 grade C) în fiecare mod. Coeficientul total de diluţie trebuie să fie mai mic de patru.
    Pentru sistemele de diluare în circuit direct, în cazul metodei cu filtru unic, debitul masic al probei care trece prin filtru trebuie să reprezinte o fracţiune constantă din debitul masic al gazelor de evacuare diluate, pentru toate modurile. Aceasta fracţiune a debitului masic trebuie să fie menţinută cu o precizie de +/-5%, cu excepţia primelor 10 sec. pentru fiecare mod, pentru sistemele care nu au sistem de derivaţie.
    Pentru sistemele de diluare cu circuit derivat, debitul masic care traversează filtrul trebuie să fie menţinut constant între limitele de +/-5% cu excepţia primelor 10 sec. ale fiecărui mod în cazul sistemelor fără circuit de derivaţie.
    Pentru sistemele cu măsurarea concentraţiilor de CO(2) sau NO(x), conţinutul în CO(2) şi NO(x) al aerului de diluare trebuie măsurat la începutul şi la sfârşitul fiecărei încercări. Măsurările dinainte şi după încercare privind concentraţia de fond a CO(2) şi NO(x) în aerul de diluare, nu trebuie să depăşească limitele 100 ppm, respectiv 5 ppm fiecare.
    Când se foloseşte un sistem de analiza a gazului de evacuare diluat, concentraţiile de fond, în cauza, sunt determinate prin trecerea aerului de diluare pritr-un filtru cu sac pe toată durata încercării.
    Măsurarea concentraţiei de fond, în continuu (fără filtru cu sac) poate fi efectuată de cel puţin trei ori la începutul, la sfârşitul şi spre mijlocul ciclului; cu acestea se calculează o valoare medie. La cererea producătorului, se pot omite măsurătorile concentraţiilor de fond.

    3.5. Etalonarea analizoarelor
    Analizoarele de emisii poluante trebuie reglate la "zero" şi apoi etalonate.
    3.6. Ciclul de testare
    3.6.1. Specificaţia A privind mecanismul, conform anexei 1, secţiunea 1:
    3.6.1.1. Se parcurge ciclul cu 8 moduri prin încărcarea frânei conform următorului tabel:


┌──────────┬─────────────────────┬─────────────────┬──────────────────────┐
│ Numărul  │ Turaţia motorului   │  Sarcina (%)    │  Factor de ponderare │
│ modului  │                     │                 │                      │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   1      │    Nominală         │    100          │       0,15           │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   2      │    Nominală         │     75          │       0,15           │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   3      │    Nominală         │     50          │       0,15           │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   4      │    Nominală         │     10          │       0,1            │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   5      │  Intermediară       │    100          │       0,1            │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   6      │  Intermediară       │     75          │       0,1            │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   7      │  Intermediară       │     50          │       0,1            │
├──────────┼─────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┤
│   8      │    în gol           │     -           │       0,15           │
└──────────┴─────────────────────┴─────────────────┴──────────────────────┘

    3.6.2. Pregătirea motorului
    Pentru stabilizarea parametrilor motorului la nivelul celor recomandaţi de producător, motorul şi sistemul trebuie încălzite şi apoi aduse la regimul de încercare.
    Nota: perioada de pregătire pentru încercări trebuie să preîntâpine influenta depunerilor în sistemul de evacuare, rezultate dintr-o încercare precedenta. Se cere, deasemenea, o perioada de stabilizare între punctele de încercare, care a fost inclusă pentru a minimaliza influentele între puncte.
    3.6.3. Efectuarea încercării
    Încercarea este efectuată în ordinea numerică a modurilor aşa cum s-a arătat mai sus (pct. 3.6.1.1).
    În timpul fiecărui mod al ciclului de încercare, după perioada iniţială de tranziţie, turaţia indicată este menţinută în limitele +/-1% din turaţia nominală sau de +/- 3 rot/min, alegându-se valoarea care este mai mare, cu excepţia turaţiei de mers în gol care trebuie să fie între limitele tolerantelor declarate de producător. Momentul motor indicat trebuie menţinut astfel încât media, pe durata perioadei cât se fac măsurătorile să fie în limitele de +/- 2% din momentul motor maxim la turaţia de testare.
    Pentru fiecare punct de măsurare sunt necesare minimum 10 min. Dacă pentru încercarea unui motor este nevoie de un timp mai îndelungat de prelevare pentru a obţine o masa suficienta de particule poluante pe filtrul de măsurare, durata acestui mod de încercare poate fi extinsă după nevoie.
    Durata modului este înregistrată şi raportată.
    Valorile concentraţiei emisiei gazelor de evacuare trebuie măsurate şi înregistrate pe durata ultimelor trei minute ale modului.
    Măsurătorile privind prelevarea particulelor şi gazelor poluante nu trebuie să înceapă înainte ca stabilizarea motorului, (aşa cum a fost ea definită de producător), să fie realizată şi terminarea acestor măsurători să se facă în aceleaşi condiţii de stabilizare
    Temperatura combustibilului trebuie măsurată la intrarea în pompa de injecţie sau după specificaţiile producătorului, iar locul în care s-a făcut măsurătoarea trebuie să fie precizat.
    3.6.4. Datele furnizate de analizoare
    Datele furnizate de analizoare trebuie să fie înregistrate pe un înregistrator cu banda sau măsurate cu un sistem de achiziţie echivalent al datelor, gazele de eşapament trebuind să treacă prin analizor cel puţin pe durata ultimelor trei minute ale fiecărui mod. Dacă prelevarea cu sac se aplica pentru măsurarea CO şi CO(2) diluate (vezi subanexa 1, pct. 1.4.4), o proba se introduce în sac pe durata ultimelor trei minute ale fiecărei secvenţe, iar conţinutul sacului de prelevare este analizat şi înregistrat.
    3.6.5. Prelevarea particulelor
    Prelevarea particulelor se poate efectua fie prin metoda filtrului unic, fie prin metoda filtrelor multiple (subanexa 1, pct. 1.5). Având în vedere că rezultatele pot fi uşor diferite, în funcţie de metoda se vor indica metoda împreună cu rezultatele.
    Pentru metoda cu filtru unic trebuie ţinut seama, pe timpul prelevării, de factorii de ponderare indicaţi în procedura ciclului de încercare, prin reglarea în consecinţa a debitului sau a timpului de prelevare.
    Prelevarea trebuie făcută cât mai târziu posibil pe durata fiecărui mod. Timpul de prelevare pentru fiecare mod trebuie să fie de cel puţin 20 sec. pentru metoda cu filtru unic şi de cel puţin 60 sec. pentru metoda cu filtre multiple. În cazul sistemelor fără dispozitiv de derivaţie, timpul de prelevare pe mod trebuie să fie de cel puţin 60 sec. pentru metodele cu filtru unic şi/sau filtre multiple.
    3.6.6. Parametrii privind motorul
    Turaţia şi sarcina motorului, temperatura aerului de admisie, debitul de combustibil, debitul de aer şi al gazelor de evacuare trebuie măsurate pentru fiecare mod după stabilizarea motorului.
    Dacă nu este posibila măsurarea debitului de gaze de evacuare şi consumul de ardere şi combustibil, acestea se pot calcula folosind metoda echivalent carbon şi oxigen (subanexa 1 pct. 1.2.3
    Toate datele adiţionale necesare calculului trebuie înregistrate (Vezi subanexa 3, pct. 1.1 şi 1.2).
    3.7. Reetalonarea analizoarelor
    După efectuarea încercărilor pe un motor, analizoarele trebuie reetalonate. Pentru aceasta se folosesc: gaze pentru punerea la zero şi gaze pentru control, încercarea este considerată drept acceptabilă dacă diferenţa dintre rezultatele a doua măsurători este mai mică de 2%.

    Subanexa 1

    1. METODE DE MĂSURA ŞI PRELEVARE
    Gazele şi particulele emise de motorul prezentat la standul de încercări sunt măsurate prin metodele descrise în anexa 5. Acestea definesc sistemele de analiza recomandate pentru emisiile gazoase (pct. 1.1) şi sistemele recunoscute pentru diluarea şi prelevarea probelor (pct. 1.2).
    1.1. Specificaţii privind frână
    Motorul va fi instalat pe un stand echipat cu o frână ale carei caracteristici să permită execuţia ciclului de încercări prevăzute în anexa 3, pct. 3.6.1. Aparatele de măsurare a încărcării şi turaţiei frânei trebuie să permită determinarea puterii la frână în limitele de precizie indicate. După necesităţi, se admit calcule suplimentare. Precizia instrumentelor de măsura trebuie să fie aşa fel aleasă încât toleranţele maxime ale mărimilor indicate la pct. 1.3 să nu fie depăşite.
    1.2. Debitul gazelor de evacuare
    Debitul gazelor de evacuare va fi determinat prin una din metodele indicate la pct. 1.2.1.-1.2.4.
    1.2.1. Metoda de măsurare directa.
    Măsurarea directa a debitului de gaze de evacuare cu ajutorul unui debitmetru de tip Venturi sau cu un aparat echivalent (pentru precizări suplimentare a se vedea standardul ISO 5167).
    Nota: Măsurarea directa a debitului de gaze de evacuare este o sarcina dificilă. S-a convenit a se lua precauţii pentru evitarea erorilor de măsurare care pot antrena erori ale valorilor emisiilor.
    1.2.2. Metoda de măsurare a debitului de aer şi de combustibil
    Măsurarea debitului de aer şi a debitului de combustibil se face cu utilizarea debitmetrelor de aer şi respectiv de combustibil, având o precizie conform aceleia definită la pct. 1.3.
    Debitul de gaze de evacuare se calculează după cum urmează:


    G(EXHW) = G(AIRW) + G(FUEL)       (masa gazelor de evacuare, umede)

    sau:

    V(EXHD) = V(AIRD) - 0,766 x G(FUEL) (volumul gazelor de evacuare, uscate)

    sau:

    V(EXHW) = V(AJRW) + 0,746 X G(FUEL) (volumul gazelor de evacuare, umede)

    1.2.3. Metoda Carbonului echivalent
    Calculul masei gazelor de evacuare după consumul de combustibil şi ţinând cont de concentraţiile componentelor gazelor de evacuare prin Metoda Carbonului Echivalent (vezi anexa 3, subanexa 3)
    1.2.4. Debitul de gaze de evacuare diluate
    Dacă se utilizează un sistem de diluare în circuitul principal, trebuie măsurat debitul total de gaze de evacuare diluate [G(TOTW), V(TOTW)] cu ajutorul unui PDP sau a unui CFV (vezi anexa 5, pct. 1.2.1.2.) a cărui precizie trebuie să fie conformă prevederilor din anexa 3, subanexa 2, pct. 2.2.
    1.3. Precizia
    Etalonarea tuturor instrumentelor de măsura va corespunde standardelor naţionale internaţionale şi următoarelor prevederi:


┌────┬───────────────────────────┬───────────────────┬───────────┬────────────┐
│Nr. │  Caracteristica           │Câmpul de toleranta│ Câmpul de │ Frecventa  │
│crt.│                           │admis (câmpul admis│ toleranta │etalonărilor│
│    │                           │ este +/- faţă de  │    admis  │    (luni)  │
│    │                           │ valoarea de baza, │ (conf.    │            │
│    │                           │  pentru valorile  │ ISO 3046) │            │
│    │                           │   maximale ale    │           │            │
│    │                           │    motorului)     │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 1  │Turaţia motorului          │        2%         │    2%     │       3    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 2  │Momentul motorului         │        2%         │    2%     │       3    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 3  │Puterea                    │        2%*1)      │    3%     │ fără obiect│
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 4  │Consumul de combustibil    │        2%*1)      │    3%     │       6    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 5  │Consumul specific de       │                   │           │            │
│    │combustibil                │      fără obiect  │    3%     │ fără obiect│
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 6  │Consumul de aer            │        2%*1)      │    5%     │       6    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 7  │Debitul de gaze de evacuare│        4%*1)      │fără obiect│       6    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 8  │Temperatura lichidului de  │        2K         │    2K     │       3    │
│    │răcire                     │                   │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│ 9  │Temperatura uleiului       │        2K         │    2K     │       3    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│10  │Presiunea gazelor de       │        5%         │    5%     │       3    │
│    │evacuare                   │      din valoarea │           │            │
│    │                           │        maxima     │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│11  │Depresiunea aerului de     │        5%         │    5%     │       3    │
│    │admisie                    │     din valoarea  │           │            │
│    │                           │       maxima      │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│12  │Temperatura gazelor de     │        15K        │   15K     │       3    │
│    │evacuare                   │                   │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│13  │Temperatura aerului de     │        2K         │   2K      │       3    │
│    │admisie                    │                   │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│14  │Presiunea atmosferică      │       0,5%        │   0,5%    │       3    │
│    │                           │     din valoarea  │           │            │
│    │                           │      măsurată     │           │            │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│15  │Umiditatea relativă a      │                   │           │            │
│    │aerului de admisie         │         3%        │fără obiect│       1    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│16  │Temperatura combustibilului│         2K        │    5K     │       3    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│17  │Temperatura în canalele de │                   │           │            │
│    │diluţie                    │         1,5 K     │fără obiect│       3    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│18  │Umiditatea aerului de      │                   │           │            │
│    │diluţie                    │          3%       │fără obiect│       1    │
├────┼───────────────────────────┼───────────────────┼───────────┼────────────┤
│19  │Debitul diluat al gazelor  │          2%       │fără obiect│   24 (debit│
│    │de evacuare                │      din valoarea │           │    parţial)│
│    │                           │       măsurată    │           │   (debit   │
│    │                           │                   │           │   total)*2)│
└────┴───────────────────────────┴───────────────────┴───────────┴────────────┘

    Legenda:
──────────
    *1) Calculele emisiilor poluante din gazele de evacuare descrise în prezenta sunt stabilite în fiecare caz pe baza diferitelor metode de măsura şi/sau calcul. Toleranţele totale vor fi limitate, pentru calculul emisiilor din gazele de evacuare. Valorile autorizate pentru fiecare rubrica, utilizate în ecuaţiile aproximate, trebuie să fie inferioare tolerantelor admise, indicate în standardul ISO 3046-3.
    *2) Sistemele din circuitul principal - pompa cu deplasament pozitiv CVS sau tubul Venturi vor fi etalonate la debitul critic, după prima instalare, după operaţiunile de întreţinere sau de câte ori se considera necesar sau este indicat pentru verificarea sistemului CVS descris în anexa 5.
──────────

    1.4. Definirea componenţilor gazoşi
    1.4.1. Specificaţii generale cu privire la analizoare
    Analizoarele trebuie să poată efectua măsurări într-o plaja corespunzătoare preciziei de măsura a concentraţiilor din gazul de evacuare (pct. 1.4.1.1). Este recomandată utilizarea analizoarelor care pot măsura o concentraţie situata între 15% şi 100% din scara completa.
    Concentraţiile mai mici de 15% din scara completa sunt deasemenea acceptabile dacă valoarea scării complete este de 155 ppm (sau ppm C) sau mai puţin sau dacă utilizează sisteme de copiere (calculatoare, baze de date) care dau o precizie suficienta şi o rezoluţie mai mică de 15% din scara completa. În acest caz, etalonările suplimentare trebuie să asigure garanţia corectitudinii curbelor de etalonare (anexa 3, subanexa 2, pct. 1.5.5.2).
    Compatibilitatea electromagnetică (EMC) a materialului trebuie să fie la un nivel propriu care să minimalizeze erorile suplimentare
    1.4.1.1. Eroarea de măsura
    Prin eroarea totală de măsura, se înţelege sensibilitatea la interacţiunea cu alte gaze (anexa 3, subanexa 2, pct. 1.9) care nu trebuie să depăşească +/- 5% din valoarea măsurată sau de 3,5 ori scală completă, valoarea cea mai mică fiind reţinută. Pentru concentraţiile inferioare lui 100 ppm, eroarea de măsura nu trebuie să depăşească +/- 4 ppm.
    1.4.1.2. Repetabilitatea
    Este definită ca fiind de 2,5 ori abaterea a zece valori consecutive la o etalonare data sau la un gaz de etalonare. Repetabilitatea nu trebuie să fie mai mare de +/- 1% din concentraţia la scala completa pentru fiecare interval utilizat de peste 155 ppm (sau ppm C) sau +/- 2% pentru fiecare interval utilizat sub 155 ppm (sau ppm C).
    1.4.1.3. Zgomotul de fond
    Răspunsul unui vârf faţă de altul al analizorului de gaz pus la zero şi etalonarea pe o perioada de cca. 10 secunde nu trebuie să depăşească 2% din scala completa pe toată plaja utilizata.
    1.4.1.4. Abaterea de zero.
    Abaterea de zero pe o durata de o ora trebuie să fie inferioară lui 2% din întreaga scala pe toată plaja de baza utilizata. Răspunsul zero este definit ca fiind răspunsul mediu şi prin aceasta se înţelege zgomotul de fond, la un gaz pus la zero luând un interval de 30 secunde.
    1.4.1.5. Abaterea valorii de etalonare
    Abaterea valorii de etalonare în timp de o ora trebuie să fie inferioară lui 2% din întreaga scala pe cel mai de jos interval utilizat. Abaterea este definită ca fiind diferenţa între răspunsul etalonării şi răspunsul zero. Răspunsul etalonării este definit ca fiind răspunsul mediu, inclusiv zgomotul de fond, la un gaz etalon pe durata unui interval de timp de 30 secunde.
    1.4.2. Uscarea gazelor
    Dispozitivul facultativ pentru uscarea gazelor trebuie să aibă un efect minimal asupra concentraţiei gazelor măsurate. Agenţii chimici de uscare nu sunt acceptaţi ca metoda de eliminare a apei din probele de gaz.
    1.4.3. Analizoare
    Punctele de la 1.4.3.1 la 1.4.3.5 din prezenta subanexa indica principiile de măsurare folosite. O descriere detaliată a sistemelor de măsurare este data în anexa 5.
    Gazele de măsurat trebuie să fie analizate cu ajutorul aparatelor descrise în continuare. Utilizarea circuitelor de liniarizare este autorizata în cazul analizoarelor nelineare.
    1.4.3.1. Analiza monoxidului de carbon (CO)
    Analizorul de monoxid de carbon (CO) va fi de tipul nedispersiv cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.2. Analiza bioxidului de carbon [CO(2)]
    Analizorul de bioxid de carbon va fi de tipul nedispersiv cu absorbţie în infraroşu (NDIR).
    1.4.3.3. Analiza hidrocarburilor (HC)
    Analizorul hidrocarburilor va fi de tipul detectoarelor cu ionizare în flacără incandescente (HFID), detectorul, vanele, tubulatura, etc. fiind încălzite pentru menţinerea unei temperaturi a gazului de 463 K (190 grade C) +/- 10K.
    1.4.3.4. Analiza oxizilor de azot [NO(x)]
    Analizorul oxizilor de azot va fi de tipul detectorului chemiluminiscenta (CLD) sau a detectorului cu chemiluminiscenta incandescent (HCLD) cu un convertizor NO(2)/NO dacă măsurarea se efectuează în stare uscată. Dacă măsurătoarea se face în starea umedă, se va utiliza un HCLD cu convertizorul menţinut la o temperatura mai mare de 333 K (60 grade C) cu condiţia să se verifice că efectul de atenuare al apei, (anexa 3, subanexa 2, pct. 1.9.9.2) să fie satisfăcător.
    1.4.4. Prelevarea probelor pentru emisiile gazoase
    Sondele de prelevare a emisiilor gazoase trebuie să fie montate, faţă de flanşa (flanşele) colectorului de evacuare la o distanta de cel puţin 0,5 m sau la de trei ori diametrul conductei de evacuare, alegându-se cea mai mare valoare, pentru a garanta o temperatura a gazelor de evacuare de cel puţin 343 K (70 grade C) în vecinătatea sondei.
    În cazul unui motor policilindric cu colector de evacuare ramificat, intrarea în sonda trebuie să fie situata suficient de departe, în aval, pentru a garanta că proba este reprezentativă pentru nivelul mediu al emisiilor din evacuare al tuturor cilindrilor. Pentru motoarele policilindrice echipate cu grupuri distincte de colectoare, ca în cazul motoarelor în "V", poate fi admisă preluarea câte unei probe de pe fiecare grup considerat individual şi calcularea unei medii a nivelului emisiilor poluante. Se poate de asemenea recurge la alte metode, dar trebuie demonstrată corelarea cu metodele precedente. Pentru a calcula nivelul emisiilor din gazele de evacuare trebuie utilizat debitul masic total al acestora.
    Dacă compoziţia gazelor de evacuare este influenţată de un dispozitiv de post tratament, proba de gaze de evacuare va trebui să fie luată în amonte de acest dispozitiv pentru încercarea de la etapa I şi în aval de acest dispozitiv pentru încercarea de la etapa II. Dacă se utilizează un sistem de diluare în circuitul principal pentru determinarea particulelor, se pot de asemenea determina emisiile din gazele de evacuare diluate.
    Sondele de prelevare a probelor de gaze trebuie să fie în imediata vecinătate a sondelor de prelevare a particulelor, în tunelul de diluare (anexa 5, pct. 1.2.1.2 pentru DT şi pct. 1.2.2 pentru PSP). Conţinutul în CO şi în CO(2) poate fi, opţional, determinat prin prelevare într-un sac şi apoi prin măsurarea concentraţiei conţinutului sacului prelevat.
    1.5. Determinarea particulelor
    Determinarea particulelor necesita un sistem de diluare. Diluarea poate fi obţinută cu un sistem în circuit derivat sau cu un sistem în circuitul principal. Debitul la sistemul de diluare trebuie să fie suficient pentru a elimina complet condensarea apei în sistem şi pentru menţinerea temperaturii gazului de evacuare diluat la valoarea de 325 K (52 grade C) sau mai mica, imediat în amonte de intrarea în filtre. Dezumidificarea aerului de diluare înainte de intrarea în sistem este autorizata dacă umiditatea aerului este ridicată. Preîncălzirea aerului de diluare peste temperatura limita de 303 K (30 grade C) este recomandată dacă temperatura ambiantă este inferioară lui 293 K (20 grade C). Temperatura aerului de diluare nu trebuie să depăşească, în nici un caz, 325 K (52 grade C) înainte de punctul de intrare al ţevii de evacuare în tunelul de diluare.

    Într-un sistem de diluare în circuit derivat, sonda de prelevare pentru particule trebuie să fie montată în imediata vecinătate şi în amonte de sonda pentru gaze definită la pct. 4.4 şi conform anexei 5, pct. 1.2.1.1, fig. 4 - fig. 12, EP şi SP.
    Sistemul de diluare în circuit derivat trebuie să fie proiectat astfel încât să separe debitul de gaz de evacuare în doua fracţiuni, din care cea mai mică va fi diluată cu aer şi utilizata în continuare pentru măsurarea particulelor. Este deci esenţial ca raportul de diluţie să fie calculat cu foarte mare precizie. Se pot aplica diferite metode de fracţionare, tipul acesteia impunând, în mare măsura, materialul şi metodele de prelevare utilizate (anexa 5, pct. 1.2.1.1).
    Pentru determinarea masei particulelor, trebuie să existe un sistem de prelevare, filtre pentru prelevarea particulelor, o balanţa analitica şi o camera de cântărire controlată din punct de vedere a temperaturii şi umidităţii.
    Pentru prelevarea gazelor conţinând particule pot fi folosite una din următoarele metode:
    - metoda cu filtru unic care utilizează o pereche de filtre (pct. 1.5.1.3 din prezenta subanexa) pentru toate modurile ciclului de încercare. Trebuie data atenţie duratei şi debitului de prelevare în aceasta faza a încercării pe stand. O singura pereche de filtre este necesară pentru ciclul de încercare pe stand.
    - metoda cu filtre multiple prevede utilizarea câte unei perechi de filtre (pct. 1.5.1.3 din prezenta subanexa) pentru fiecare mod al ciclului de încercare. Aceasta metoda permite utilizarea unor procedee de prelevare mai simple dar necesita mai multe filtre.
    1.5.1. Filtre pentru prelevarea particulelor
    1.5.1.1. Specificarea cerinţelor filtrelor
    Încercările de aincercare necesita filtre cu fibre de sticla placate cu fluorocarburi sau filtre cu membrane pe baza de fluorocarburi. Pentru aplicaţii speciale pot fi utilizate alte materiale. Toate tipurile de filtre trebuie să aibă o eficacitate de prelevare de 0,3 (mu)m DOP (diocrilftalat) cu un minim de 95% la o viteza nominală a gazului de evacuare cuprinsă între 35 şi 80 cm/s. Pentru executarea încercărilor de corelare între diverse laboratoare sau între un producător şi autoritatea abilitată în materie de aincercare trebuie utilizate filtre de calitate identică.
    1.5.1.2. Dimensiunile filtrelor
    Filtrele pentru particule trebuie să aibă diametrul nominal de 47 mm (diametrul petei: 37 mm). Se pot deasemenea folosi filtre cu un diametru superior (pct. 1.5.1.5)
    1.5.1.3. Filtre primare şi secundare.
    În timpul încercării, gazele de evacuare diluate sunt prelevate cu ajutorul a doua filtre plasate unul după altul (un filtru primar şi un filtru secundar). Filtrul secundar nu trebuie să fie situat la mai mult de 100 mm în aval de primul dar nici în contact cu acesta. Filtrele pot fi cântărite separat sau împreună, ele fiind, aşezate pata contra pata
    1.5.1.4. Viteza nominală în filtru
    Viteza nominală a gazului la trecerea prin filtru trebuie să fie de 35 până la 80 cm/s. Pentru a se evita înfundarea filtrului, pierderea de presiune între începutul şi sfârşitul încercării nu poate depăşi 25 kPa.
    1.5.1.5. Încărcarea filtrului
    La metoda cu filtru unic, încărcarea minimă recomandată, pentru filtru este de 0,5 mg pentru o suprafaţa a petei de 1075 mmp. Valorile pentru dimensiunile cele mai curente ale filtrelor sunt următoarele:


┌─────────────────────┬────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│ Diametrul filtrului │ Diametrul recomandat al petei  │  Încărcarea minimă  │
│       (mm)          │           (mm)                 │  recomandată (mg)   │
├─────────────────────┼────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│        47           │           37                   │        0,5          │
├─────────────────────┼────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│        70           │           60                   │        1,3          │
├─────────────────────┼────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│        90           │           80                   │        2,3          │
├─────────────────────┼────────────────────────────────┼─────────────────────┤
│       110           │          100                   │        3,6          │
└─────────────────────┴────────────────────────────────┴─────────────────────┘

    Pentru metoda cu filtre multiple, încărcarea minimă recomandată pentru ansamblul filtrelor este egala cu produsul dintre valoarea corespunzătoare şi rădăcina pătrată a numărului total de moduri de încercări.
    1.5.2. Specificaţii ale camerei de cântărire şi balanţei analitice
    1.5.2.1. Starea camerei de cântărire
    Temperatura camerei (sau a locului) în care filtrele de particule sunt cântărite şi stabilizate trebuie menţinută la 295 K (22 grade C) +/- 3 K pe toată durata condiţionării şi după. Umiditatea trebuie menţinută la un punct de roua de 282,5 K (9,5 grade C) +/- 3 K şi umiditate relativă de 45 +/- 8%.
    1.5.2.2. Cântărirea filtrelor de referinţa
    Atmosfera din camera (sau a locului) trebuie să fie ferită de orice fel de contaminare ambiantă (de exemplu praf) susceptibile de a se depune pe filtrele de particule în cursul stabilizării lor. Abateri de la specificaţiile camerei de cântărire indicate la pct. 1.5.2.1 sunt admise dacă durata lor nu depăşeşte 30 minute. Camera balanţei trebuie să răspundă la specificaţia respectiva înainte ca personalul să intre aici. Doua filtre sau perechi de filtre de referinţa, nefolosite, trebuie să fie cântărite în următoarele patru ore de la cântărirea (perechii) filtrelor de prelevare, dar de preferinţa în acelaşi timp. Ele trebuie să fie de aceleaşi dimensiuni şi executate din aceleaşi materiale cu filtrele de prelevare.
    Dacă greutatea medie a filtrelor (perechilor de filtre) de referinţă se schimba între cântăriri cu mai mult de +/- 5% (+/- 7,5% pentru perechea de filtre) din încărcarea minimă recomandată a filtrului (pct. 1.5.1.5) atunci se arunca toate filtrele care s-au folosit la prelevare şi se repeta testul de determinare a emisiei de particule.
    Dacă criteriile de stabilitate a camerei balanţei, indicate la pct. 1.5.2.1, nu sunt îndeplinite, dar greutăţile filtrelor (perechii de filtre) de referinţa răspund la criteriile de mai sus, producătorul motorului are posibilitatea de a accepta greutăţile filtrelor de prelevare sau de a declara încercările ca fiind nule, solicitând repararea sistemului de control al camerei batantei şi refacerea testului.
    1.5.2.3. Balanţa analitica
    Balanţa analitica servind la determinarea greutăţilor tuturor filtrelor trebuie să aibă o precizie (diferenţa tip) de 20 (mu)g şi o rezoluţie de 10 (mu)g (1 diviziune = 10 (mu)g). Pentru filtrele cu diametrul mai mic de 70 mm, precizia şi rezoluţia vor fi de 2 (mu)g, respectiv 1 (mu)g.
    1.5.2.4. Eliminarea efectelor electricităţii statice
    Pentru a elimina efectele electricităţii statice, filtrele trebuie să fie neutralizate înainte de cântărire, de exemplu printr-un neutralizant cu poloniu sau cu un dispozitiv având acelaşi efect.
    1.5.3. Prescripţii adiţionale pentru determinarea particulelor poluante
    Toate elementele sistemului de diluare şi ale sistemului de prelevare care sunt în contact cu gazele de evacuare brute şi diluate, tubulatura de evacuare până la intrarea în filtre, trebuie să fie cunoscute pentru a minimaliza depunerile sau modificarea materialelor specifice. Toate trebuie să fie executate din materiale bune conducătoare de electricitate, care nu reacţionează cu componentele din gazele de evacuare şi să fie puse la reţeaua de împământare pentru a împiedica efectele electrostatice.

    Subanexa 2

    1. ETALONAREA APARATURII DE ANALIZA
    1.1. Introducere
    Fiecare analizor va fi etalonat periodic pentru a respecta condiţiile de precizie din prezentele norme. Metoda de etalonare utilizata este descrisă în prezenta subanexa şi se referă la analizoarele indicate în subanexa 1, pct. 1.4.3.
    1.2. Gazul de etalonare
    Durata de conservare a tuturor gazelor de etalonare trebuie să fie respectată.
    Data expirării perioadei de conservare a gazelor de etalonare, indicată de producător trebuie să fie înregistrată.
    1.2.1. Gaze pure
    Puritatea cerută a gazelor este definită prin limita de contaminare indicată mai jos. Pentru operaţiunea de etalonare este nevoie de următoarele gaze:
    - Azot purificat
      [Contaminare admisă: ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO(2), ≤ 0,1 ppm NO]
    - Oxigen purificat
      [(Puritate > 99,5 % vol.O(2)]
    - Amestec hidrogen-heliu
     (40 +/- 2% hidrogen, restul heliu) [contaminare admisă ≤ 1 ppm C, ≤ 400 ppmCO(2)]
    - Aer de sinteza purificat
     [(Contaminare admisă ≤ 1 ppm C, ≤ 1 ppm CO, ≤ 400 ppm CO(2), ≤ 0,1 ppm NO]
     (Conţinutul în oxigen cuprins între 18 şi 21 % vol.)
    1.2.2. Gaze de etalonare
    Se va utiliza un amestec gazos având următoarea compoziţie chimica:
    - C(3)H(8) şi aer de sinteza purificat (pct. 1.2.1)
    - CO şi azot purificat
    - NO şi azot purificat (cantitatea de NO(2) conţinută în gazul de etalonare nu trebuie să depăşească 5% din conţinutul de NO)
    - O(2) şi azot purificat
    - CO(2) şi azot purificat
    - CH(4) şi aer de sinteza purificat
    - C(2)H(6) şi aer de sinteza purificat
    Nota: Alte combinaţii de gaze sunt admise cu condiţia ca acestea să nu reacţioneze unul cu altul. Compoziţia reală a unui gaz de etalonare trebuie să fie conformă cu valorile nominale cu o toleranta de +/- 2%. Toate concentraţiile gazelor de etalonare sunt date în volume (procent de volum sau ppm de volum). Gazele servind pentru etalonare pot fi obţinute cu ajutorul unui amestecător dozator de gaz, prin diluare cu N(2) purificat sau cu aer de sinteza purificat. Precizia aparatelor de amestec trebuie să fie la acelaşi nivel cu concentraţia gazului de etalonare diluat pentru a putea fi determinata cu o precizie de +/- 2%.
    1.3. Modul de utilizare a analizoarelor şi a sistemului de prelevare
    Modul de utilizare a analizoarelor trebuie să fie în conformitate cu instrucţiunile de punere în funcţiune şi de utilizare date de producătorul aparatului. Trebuie respectate prevederile minimale indicate de la pct. 1.4 până la 1.9 ale prezentei subanexe.
    1.4. Încercarea de etanşeitate
    Trebuie efectuată o încercare de etanşeitate a sistemului. Sonda este deconectată de la sistemul de evacuare şi introdusă în priza. Se pune în funcţiune pompa analizorului. După o perioada iniţială de stabilizare, toate aparatele de măsurare a debitului ar trebui să indice "zero". În caz contrar conductele de prelevare trebuie controlate iar erorile corectate. Cantitatea maxima acceptată a pierderilor prin neetanşeitate pe latura vidată este de 0,5 % din debitul de curgere curent, pentru porţiunea de sistem controlată. Debitele analizorului şi ale derivaţiei pot fi folosite pentru a estima debitele de curgere curente.
    O alta metoda presupune introducerea unei schimbări graduale în concentraţie la intrarea în conducta de prelevare, prin înlocuirea gazului de punere la zero, printr-un gaz de etalonare. Dacă după o perioada adecvată de timp, indicatoarele arată o concentraţie mai mică decât concentraţia introdusă, acest fapt indica probleme de etalonare sau de etanşeitate.
    1.5. Procedura de etalonare
    1.5.1 Ansamblul dispozitivului
    Ansamblul dispozitivului trebuie să fie etalonat iar curbele de etalonare verificate în raport cu cele ale gazelor etalon. Debitele de gaz folosite trebuie să fie aceleaşi ca pentru etalonarea gazelor de evacuare.
    1.5.2. Timpul de încălzire
    Timpul de încălzire trebuie să fie conform cu recomandările producătorului aparatului. În lipsa indicaţiilor se recomanda un timp de încălzire al analizoarelor de minim doua ore.
    1.5.3. Analizoarele NDIR şi HFID
    Analizorul NDIR trebuie să fie reglat, dacă este necesar, iar flacara de ardere a analizorului HFID trebuie să fie optimizată (pct. 1.8.1).
    1.5.4. Etalonarea
    Pentru o utilizare normală, pe orice plaja de funcţionare a aparatului, trebuie să se facă etalonarea acestuia.
    Cu ajutorul aerului sintetic purificat (sau azot) se pun la zero analizoarele de CO, CO(2), NO(x), HC şi O(2).
    Gazele de etalonare corespunzătoare se introduc în analizoare, valorile sunt înregistrate, iar curbele de etalonare sunt stabilite conform pct. 1.5.5.
    Se verifica din nou reglajul la zero şi se repeta dacă este necesar, procedura de etalonare.
    1.5.5. Stabilirea curbei de etalonare
    1.5.5.1. Principiu general
    Se stabileşte curba de etalonare a analizorului determinând cel puţin cinci puncte de etalonare (în afară de zero) dispuse cât mai uniform posibil. Concentraţia nominală cea mai mare, trebuie să fie egala sau mai mare decât la 90% din scala completa.
    Curba de etalonare este calculată prin metoda celor mai mici pătrate. Dacă gradul polinomului este superior lui trei, numărul punctelor de etalonare (se înţelege şi zero) trebuie să fie cel puţin egal cu gradul polinomului plus doi.
    Curba de etalonare nu trebuie să difere cu mai mult de +/- 2% faţă de valoarea nominală în orice punct de etalonare dar nu mai mult de +/- 1% din întreaga scala.
    Curba şi punctele de etalonare permit verificarea ca etalonarea a fost corect executată. Trebuie indicaţi diferiţi parametri caracteristici ai analizorului, astfel:
    - domeniul de măsura,
    - sensibilitatea,
    - data etalonării.
    1.5.5.2. Etalonarea la mai puţin de 15% din întreaga scala
    Se stabileşte curba de etalonare a analizorului determinând minim 10 puncte de etalonare (în afară de zero) dispuse în aşa fel ca 50% din punctele de etalonare să fie inferioare a 10% din întreaga scala. Curba de etalonare se stabileşte prin metoda celor mai mici pătrate.
    Curba de etalonare nu trebuie să difere cu mai mult de +/- 4% faţă de valoarea nominală a fiecărui punct de etalonare şi cu mai mult de +/- 1% din întreaga scala.
    1.5.5.3. Alte metode
    Alte tehnici (de exemplu calculatoare, comutatoare de plaja electronice) pot fi deasemenea utilizate dacă se poate demonstra că ele asigura o precizie echivalenta.
    1.6. Verificarea etalonării
    Toate plajele de funcţionare, utilizate normal, sunt verificate înaintea fiecărei analize conform procedurii următoare:
    Etalonarea se verifica cu ajutorul unui gaz de punere la zero şi a unui gaz de etalonare, dacă valoarea nominală este superioară lui 80% din întreaga scala.
    Dacă, pentru doua puncte considerate, valoarea găsită este mai mare decât valoarea de referinţa cu peste +/- 4% din întreaga scala, parametrii de reglaj trebuie modificaţi corespunzător. În caz contrar, trebuie stabilită o noua curba de etalonare conform pct. 1.5.4.
    1.7. Încercarea de eficienta a convertizorului de NO(x)
    Eficienta convertizorului utilizat pentru conversia NO(2) în NO este verificată în modul indicat la punctele 1.7.1 la 1.7.8 (fig. 1).
    1.7.1. Instalaţia de încercare
    Cu instalaţia de încercare ilustrată în fig. 1 (vezi anexa 3, subanexa 1, pct. 1.4.3.5) şi cu metoda descrisă mai jos, se poate verifica eficacitatea convertizoarelor cu ajutorul unui ozonizator.
    1.7.2. Etalonarea
    Detectoarele CLD şi HCLD sunt etalonate în plaja de funcţionare cel mai des utilizata, conform specificaţiilor producătorului, cu un gaz de punere la zero şi un gaz de etalonare (conţinutul de NO trebuie să fie egal cu cca. 80% din plaja de funcţionare, iar concentraţia de NO(2) în amestec cu gazul sub 5% în concentraţie de NO). Analizorul de NO(x) trebuie să fie în modul de funcţionare NO astfel încât gazul de etalonare să nu treacă prin convertizor. Concentraţia indicată trebuie să fie înregistrată.
    1.7.3. Calcule
    Eficienta convertizorului de NO(x) se calculează cu următoarea formula:


                            ┌    a-b ┐
         Eficacitatea (%) = │ 1+ ────│x 100
                            └    c-d ┘

    a = concentraţia de NO(x) conform pct. 1.7.6
    b = concentraţia de NO(x) conform pct. 1.7.7
    c = concentraţia de NO conform pct. 1.7.4
    d = concentraţia de NO conform pct. 1.7.5
    1.7.4. Adaosul de oxigen
    Cu ajutorul unui racord în T, se adauga continuu oxigen în fluxul de gaz până ce concentraţia indicată ajunge cu cca. 20% mai mică decât concentraţia de etalonare afişată conform pct. 1.7.2 (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO).
    Concentraţia înregistrată corespunde literei "c" din formula. Înaintea acestei operaţiuni ozonizatorul trebuie scos din funcţiune.
    1.7.5. Punerea în funcţiune a ozonizatorului
    Ozonizatorul este deci pus în funcţiune pentru a furniza suficient ozon pentru a reduce concentraţia de NO la cca. 20% (minimum 10%) din concentraţia de etalonare indicată la pct. 1.7.2. Concentraţia înregistrată corespunde literei "d" din formula (analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO).

    fig. 1
──────────
    *) Notă CTCE:
    Schema convertizorului de N0(2), se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 23 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    1.7.6. Modul de funcţionare NO(x)
    Analizorul de NO va fi comutat pe modul de funcţionare NO(x) pentru ca amestecul de gaze [(constituit din NO, NO(2), O(2), şi N(2)] să treacă prin convertizor. Concentraţia înregistrată corespunde literei "a" din formula [analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO(x)].

    1.7.7. Oprirea ozonizatorului
    Acum ozonizatorul este oprit. Amestecul de gaze indicat la pct. 1.7.6 traversează convertizorul pentru a ajunge în detector. Concentraţia înregistrată corespunde literei "b" din formula [analizorul fiind folosit în modul de funcţionare NO(x)].
    1.7.8. Modul de funcţionare NO
    O data comutat pe modul de funcţionare NO, ozonizatorul fiind oprit, deasemenea se întrerupe alimentarea cu oxigen sau aer de sinteza. Valoarea NO(x) afişată de analizor nu trebuie să depăşească cu mai mult de +/- 5% valoarea măsurată conform pct. 1.7.2 (analizorul fiind în modul de funcţionare NO).
    1.7.9. Intervalul între încercări
    Eficienta convertizorului trebuie să fie verificată înainte de fiecare etalonare a analizorului de NO(x).
    1.7.10. Randamentul cerut
    Randamentul convertizorului nu trebuie să fie mai mic de 90%, dar un randament mai mare de 95% este recomandat.
    Nota: Dacă cu analizorul în plaja de funcţionare cea mai curenta, ozonizatorul nu permite obţinerea unei reduceri de la 80% la 20% conform pct. 1.7.5, atunci se utilizează plaja cea mai ridicată care va asigura aceasta reducere.
    1.8. Reglajul FID-ului
    1.8.1. Optimizarea răspunsului detectorului
    Detectorul HFID trebuie să fie reglat conform indicaţiilor producătorului aparatului. Se utilizează un gaz de etalonare conţinând propan şi aer pentru optimizarea răspunsului în plaja de funcţionare uzuală. Debitele de combustibil şi de aer fiind reglate conform recomandărilor producătorului, se introduce în analizor un gaz de etalonare cu 350 +/- 75 ppm C. Răspunsul aparatului pentru un debit de combustibil dat este determinat din diferenţa între răspunsul gazului de etalonare şi răspunsul gazului de punere la zero. Debitul de combustibil trebuie să fie reglat progresiv peste şi sub cel specificat de producător. Se înregistrează răspunsul cu gazul de etalonare şi cu gazul de punere la zero pentru debitele de combustibil. Se trasează o curba a diferenţei celor doua răspunsuri iar debitul de combustibil este reglat spre partea cea mai bogata a curbei.
    1.8.2. Factori de răspuns pentru hidrocarburi
    Analizorul trebuie să fie calibrat utilizând propan în amestec cu aer şi cu aer de sinteza purificat, conform pct. 1.5.
    Factorii de răspuns trebuie să fie determinaţi la punerea în funcţiune a unui analizor şi, după intervale lungi de timp, în perioada duratei de serviciu. Factorul de răspuns R(f), pentru un grup de hidrocarburi dat, este raportul între valoarea C1 indicată de FDI şi concentraţia gazului în butelie, exprimat în ppm C1.
    Concentraţia gazului de încercare trebuie să fie situata la un nivel la care să dea un răspuns corespunzător la cca. 80% din întreaga scala. Concentraţia trebuie să fie cunoscută cu o precizie de +/- 2% în raport cu un etalon gravimetric exprimat în volume. Altfel spus, butelia de gaz trebuie să fie, în prealabil, ţinuta mai mult de 24 ore la o temperatura de 298 K (25 grade C) +/- 5 K.
    Gazele de încercare folosite şi gama de factori de răspuns, recomandaţi sunt:


    - Metan şi aer de sinteza purificat             1,00 ≤ R(f) ≤ 1,15
    - Propilenă şi aer de sinteza purificat         0,90 ≤ R(f) ≤ 1,10
    - Toluen şi aer de sinteza purificat            0,90 ≤ R(f) ≤ 1,10

    în raport cu factorul de răspuns [R(f)] de 1,00 pentru amestec de propan şi aer sintetic purificat.
    1.8.3. Verificarea interferentei oxigenului
    Verificarea interferentei oxigenului trebuie să fie efectuată la punerea în funcţiune a analizorului şi, prin urmare, la intervale lungi de timp în perioada duratei de serviciu.
    Factorul de răspuns trebuie să fie determinat conform pct. 1.8.2.
    Gazele de încercare folosite şi gama de factori de răspuns, recomandaţi sunt:
    - Propan şi azot: 0,95 ≤ R(f) ≤ 1,05
    în raport cu factorul de răspuns [R(f)] de 1,00 pentru amestecul de propan şi aer de sinteza purificat. Concentraţia oxigenului în aerul conţinut în arzătorul FID-ului nu trebuie să se situeze la mai mult de +/- 1%, în moli, faţă de concentraţia oxigenului din aerul utilizat de arzător la ultima verificare a interferentei oxigenului. Dacă diferenţa este mai mare, interferenta oxigenului trebuie să fie verificată şi dacă este necesar, analizorul va fi reglat din nou.
    1.9. Efecte de interferenta cu analizoarele NDIR şi CLD
    Gazele prezente în evacuare, altele decât acelea care sunt în curs de analizat pot interfera în mai multe feluri cu cele analizate. Exista interferenta pozitivă, în aparatele NDIR, dacă, gazul care interfera da acelaşi efect cu al gazului care se măsoară, dar la un grad mai mic. Exista interferenta negativa, în aparatele NDIR, dacă, gazul care interfera măreşte banda de absorbţie a gazului de măsurat şi în aparatele CLD, dacă, gazul care interfera atenuează radiaţia.
    Verificările interferentei indicate la pct. 1.9.1 şi 1.9.2 trebuie să fie executate înainte de punerea în funcţiune a analizorului şi, apoi, se face la intervale mari de timp în perioada duratei de serviciu.
    1.9.1. Verificarea interferentei pe analizorul de CO
    Apa şi CO(2) pot interfera în funcţionarea analizorului de CO. În consecinţa, se lasa să barboteze în apa, la temperatura ambiantă, un gaz de etalonare cotinand C0(2) în concentraţie cuprinsă între 80 şi 100% din întreaga scala a plajei maxime de măsura folosită în cursul încercării şi se înregistrează răspunsul analizorului. Acesta nu trebuie să depăşească 1% din întreaga scala pentru plaja egala sau superioară lui 300 ppm sau 3 ppm pentru o plaja inferioară lui 300 ppm.
    1.9.2. Verificarea efectelor de atenuare în analizorul de NO(x)
    Cele doua gaze importante, pentru analizoarele CLD (şi HCLD) sunt CO(2) şi vaporii de apa. Gradele de atenuare rezultate ale acestor gaze sunt proporţionale cu concentraţia lor şi necesita, în consecinţa, tehnici de încercare pentru determinarea efectului de atenuare al concentraţiilor celor mai mari, prevăzute, în timpul încercării.
    1.9.2.1. Verificarea efectului de atenuare în analizorul de CO(2)
    Se trece prin analizorul NDIR, un gaz de etalonare a CO(2) într-o concentraţie de 80 până la 100% din întreaga scala a domeniului maxim de măsura şi se înregistrează valoarea indicată pentru CO(2) (A). În continuare se diluează la 50% cu gaz de etalonare a NO şi se trece prin NDIR şi (H)CLD inregistrand valorile de CO(2) şi NO respectiv (B) şi (C). Se închide aducţiunea de CO(2) pentru ca numai gazul de etalonare a lui NO să treacă prin analizorul (H)CLD şi se înregistrează valoarea indicată pentru NO, (D). Efectul de atenuare se calculează după cum urmează:


                                      ┌                ┐
                                      │  ┌   C x A   ┐ │
    Efectul de atenuare al C0(2)(%) = │1-│───────────│ │ x 100
                                      │  └(DxA)-(DxB)┘ │
                                      └                ┘

    şi nu trebuie să fie superior lui 3% din întreaga scala.

    unde:
    A = concentraţia de CO(2) nediluat, măsurat cu NDIR (%)
    B = concentraţia de CO(2) diluat, măsurat cu NDIR (%)
    C = concentraţia de NO diluat, măsurat cu CLD (ppm)
    D = concentraţia de NO nediluat, măsurat cu CLD (ppm)
    1.9.2.2. Verificarea efectului de atenuare al apei
    Aceasta verificare se aplica numai la măsurarea concentraţiei de gaze umede. La calcularea efectului de atenuare a apei trebuie ţinut cont de diluarea gazului de etalonare NO cu vaporii de apa şi de stabilirea unui raport între concentraţia vaporilor de apa în amestec şi a celui prevăzut în timpul încercării. Gazul de etalonare NO având o concentraţie de 80 până la 100% din întreaga scala raportată la plaja normală de funcţionare trebuie să treacă prin (H)CLD şi valoarea înregistrată pentru NO se retine ca valoare (D). Se lasa gazul NO să barboteze în apa la temperatura ambiantă, apoi să traverseze (H)CLD şi valoarea înregistrată pentru NO se retine ca valoare (C). Presiunea absolută de funcţionare a analizorului şi temperatura apei trebuie să fie măsurate şi înregistrate ca (E) şi (F). Temperatura apei va fi determinata şi înregistrată ca (F). Presiunea vaporilor de saturaţie a amestecului care corespunde la temperatura apei din vasul de barbotare (F) trebuie să fie măsurată şi înregistrată ca valoare (G). Concentraţia vaporilor de apa din amestec (în %) trebuie să fie calculată cu formula următoare:


                   ┌  G  ┐
         H = 100 x │─────│
                   └ P(B)┘

şi se înregistrează ca valoare (H). Concentraţia prevăzută a gazului de etalonare NO diluat (cu vapori de apa) trebuie să fie calculată cu formula următoare:


                        ┌     H  ┐
               De = D x │ 1- ─── │
                        └    100 ┘

    şi se înregistrează ca valoare De. Concentraţia maxima a vaporilor de apa de evacuare (în %), pentru evacuarea motoarelor Diesel, admisă în cursul încercărilor, trebuie să fie estimată în ipoteza unui raport atomic H/C al combustibilului de 1,8 la 1, pornind de la concentraţia maxima a gazului de etalonare CO(2) nediluat, [(A) măsurat cum se indica la pct. 1.9.2.1] şi se calculează cu următoarea formula:

                      Hm = 0,9 x A

    şi se înregistrează ca valoare Hm.

    Efectul atenuării apei se calculează cu următoarea formula:


                                      ┌De-C ┐   ┌ Hm ┐
    Efectul de atenuare al H(2)O(%) = │──── │ x │────│ x 100
                                      └ De  ┘   └  H ┘

    şi nu trebuie să depăşească 3% din întreaga scala

    unde:
    De = concentraţia admisă a NO diluat (ppm)
    C = concentraţia NO diluat (ppm)
    Hm = concentraţia maxima a vaporilor de apa (%)
    H = concentraţia reală a vaporilor de apa (%).
    Nota: Este important ca gazul de etalonare, al NO, să conţină o concentraţie minimă de NO(2) pentru aceasta verificare, deoarece absorbţia de NO(2) în apa nu a intrat în calculele privind efectul de atenuare.
    1.10. Intervalele de etalonare
    Analizoarele trebuie să fie etalonate conform pct. 1.5 la trei luni sau mai puţin sau cu ocazia fiecărei reparaţii sau schimbare de sistem, susceptibilă de a influienta etalonarea.

    2. ETALONAREA SISTEMULUI DE MĂSURA A PARTICULELOR
    2.1. Introducere
    Fiecare element este etalonat pentru că trebuie să respecte condiţiile de precizie din prezentele norme. Metoda de etalonare utilizata este descrisă în acest capitol pentru elementele indicate în anexa 3, subanexa 1, pct. 1.5 şi în anexa 5.
    2.2. Debit
    Contoarele de gaze sau debitmetrele, sunt etalonate conform normelor naţionale şi/sau internaţionale. Eroarea maxima admisă a valorilor măsurate trebuie să fie de +/- 2%.
    Dacă debitul de gaz este determinat prin măsurarea diferentiala a curgerii, eroarea maxima a diferenţei trebuie să fie la fel ca precizia de măsurare a GEDF care este de +/- 4% (vezi anexa 5, pct. 1.2.1.1 EGA). Eroarea se poate calcula ca rădăcina pătrată medie a erorilor fiecărui instrument.
    2.3. Verificarea raportului de diluţie
    Pentru a utiliza sistemele de prelevare a particulelor fără EGA (anexa 5, pct. 1.2.1.1) se verifica raportul de diluţie pentru fiecare instalare de motor nou, cu motorul în funcţiune şi măsurând concentraţiile de CO(2) sau de NO(x) în gazele de evacuare brute şi diluate.
    Raportul de diluţie măsurat trebuie să fie în limitele de +/- 10% faţă de raportul de diluţie calculat plecând de la măsurarea concentraţiei de CO(2) sau NO(x).
    2.4. Verificarea condiţiilor de curgere parţială
    Plaja oscilaţiilor de viteza şi presiunea gazelor de evacuare trebuie să fie verificată şi reglată în conformitate cu cerinţele din anexa 5, pct. 1.2.1.1, EP, acolo unde este cazul.
    2.5. Intervalele de etalonare
    Aparatele de măsura a debitului sunt etalonate la trei luni sau mai puţin sau de fiecare data când modificarea adusă sistemului este susceptibilă să influienteze etalonarea.

    Subanexa 3

    1. EVALUAREA ŞI CALCULUL DATELOR
    1.1. Evaluarea datelor pentru emisiile gazoase
    Pentru evaluarea emisiilor gazoase, se ia media indicaţiilor aparatelor din ultimele 60 secunde a fiecărui mod de funcţionare şi concentraţiile medii (conc) de HC, CO, NO(x) şi CO(2), dacă se utilizează metoda echivalentului carbon, în timpul fiecărui mod de funcţionare sunt determinate, pornind de la datele medii citite şi de la datele de etalonare coresponzatoare. Se poate utiliza un tip de înregistrare diferit dacă acesta garantează obţinerea de date echivalente.
    Concentraţiile de fond medii [conc(d)] pot fi determinate după datele de pe sacii de aer de diluare sau după datele de fond continue (altele decât cele de pe saci) şi datele de etalonare corespondente.
    1.2. Emisiile de particule
    Pentru evaluarea nivelului emisiilor de particule poluante, se înregistrează, pentru fiecare mod de funcţionare, masele [M(SAM,i)] sau volumele [V(SAM,i)] totale ale probelor prelevate.
    Filtrele trebuie să fie retrimise la camera de cântărire şi menţinute în camera timp de cel puţin o ora, dar nu mai mult de 80 ore, apoi vor fi cântărite. Se înregistrează greutatea bruta a filtrelor, şi se scade greutatea proprie (anexa 3, pct. 3.1). Masa particulelor [M(f) pentru metoda filtrului simplu, M(f,i) pentru metoda filtrelor multiple] este suma maselor particulelor colectate de pe filtrele primare şi secundare.
    Dacă o corecţie de fond trebuie a fi aplicată, se înregistrează masa [M(DIL)] sau volumul [V(DIL)] aerului de diluare care traversează filtrele şi masa particulelor [M(d)]. Dacă se efectuează mai mult de o măsurare, trebuie calculat coeficientul M(d)/M(DIL) sau V(d)/V(DIL) pentru fiecare măsurare individuală şi se ia media valorilor.
    1.3. Calculul emisiilor gazoase
    Rezultatele finale ale încercărilor se obţin prin operaţiunile următoare.
    1.3.1. Determinarea debitului de gaz de evacuare
    Se determina debitul masic al gazelor de evacuare [G(EXHW), V(EXHW), sau V(EXHD)], pentru fiecare mod de funcţionare, conform anexei 3, subanexa 1, pct. de la 1.2.1 la 1.2.3.
    Dacă se utilizează un sistem de diluare în circuitul principal, se determina debitul total al gazului de evacuare diluat [G(TOTW), V(TOTW) pentru fiecare mod de funcţionare, conform anexei 3, subanexa 1, pct. 1.2.4.
    1.3.2. Corecţia pentru trecerea de la starea uscată la starea umedă
    Dacă se folosesc valorile G(EXHW), V(EXHW), G(TOTW) sau V(TOTW), acestea se convertesc la concentraţia în stare umedă, folosind formula următoare, dacă concentraţia nu este măsurată deja în stare umedă:

              conc (umedă) = k(w) x conc (uscată)

    Pentru gazele de evacuare brute:


                         ┌             G(FUEL) ┐
              k(w,r,1) = │ 1 - F(FH) x ─────── │ - k(w2)
                         └             G(AIRD) ┘


                  ┌                     1                        ┐
       k(w,r,2) = │───────────────────────────────────────────── │ - k(w2)
                  └ 1+1,88 x 0,005 x (%CO[uscat])+ %CO(2)[uscat] ┘

Pentru gazele de evacuare diluate:


                 ┌    1,88 x %CO(2)[umed]  ┐
       k(w,e,1)= │ 1- ──────────────────── │- k(w1)
                 └           200           ┘


                      ┌                         ┐
                      │         1 - K(w1)       │
           k(w,e,2) = │─────────────────────────│
                      │    1,88 x %CO(2)[uscat] │
                      │1+ ────────────────────  │
                      │           200           │
                      └                         ┘

Valorile lui F(FH) pot fi calculate cu următoarea formula:


                        1,969
           F(FH) = ──────────────
                   ┌      G(FUEL) ┐
                   │  1 + ─────── │
                   └      G(AIRW) ┘

Pentru aerul de diluare:


             k(w,d) =  1 - k(w1)

                 1,608 x [H(d) x (1 - 1/DF) + H(a) x (1/DF)]
      k(w1) = ────────────────-────────────────────────────────
              1000 + 1,608 x [H(d) x (1-1/DF) + H(a) x (1/DF)]


                      6,22 x R(d) x P(d)
              H(d) = ─────────────────────
                     P(B) - P(d) x R(d) x 10^-2

Pentru aerul de admisie (dacă diferă de aerul de diluare):


                 k(w,a) = 1 - k(w2)

                         1,608 x Ha
             k(w2) = ────────────────────
                     1000+[1,608 x H(a)]


                          6,22 x R(a) x P(a)
               H(a) = ───────────────────────────
                       P(B) - P(a) x R(a) x 10^-2

    unde:

    H(a) = umiditatea absolută a aerului de admisie, în grame apa/kg aer uscat;
    H(d) = umiditatea absolută a aerului de diluare, în grame apa/kg aer uscat;
    R(d) = umiditatea relativă a aerului de diluare (%);
    R(a) = umiditatea relativă a aerului de admisie (%);
    P(d) = presiunea de vapori la saturaţie a aerului de diluare (kPa);
    P(a) = presiunea de vapori la saturaţie a aerului de admisie (kPa);
    P(B) = presiunea barometrică totală (kPa).
    1.3.3. Corecţia de umiditate a NO(x)
    Emisia de NO(x) fiind funcţie de condiţiile atmosferice ambiante, concentraţia de NO(x) trebuie să fie corectată în funcţie de temperatura şi umiditatea aerului ambiant prin factorul K(H) calculat cu următoarea formula:


                                    1
          K(H) = ──────────────────────────────────────
                 1 + A x [H(a)-10,71] + B x [T(a)-298)

    unde:

    A = 0,309 x G(FUEL)/G(AIRD) - 0,0266
    B = - 0,209 x G(FUEL)/G(AIRD) + 0,00954
    T = temperatura aerului în grade K
    G(FUEL)/G(AIRD) = raportul combustibil/aer uscat
    H(a), R(a), P(a) şi P(B) conform pct. 1.3.2 de mai sus

    1.3.4. Calculul debitelor masice ale emisiilor
    Calculul pentru fiecare mod de funcţionare se calculează după cum urmează:
    a) Pentru gazele de evacuare brute*1):

              Gaz(mass) = u x conc x G(EXHW)

     sau:

              Gaz(mass) = v x conc x V(EXHD)

     sau:

              Gaz(mass) = w x conc x V(EXHW)

    b) Pentru gazele de evacuare diluate*1):


              Gaz(mass) = u x [conc](c) x G(TOTW)

    sau:

              Gaz(mass) = w x [conc](c) x V(TOTW)

    unde:

    [conc](c) = concentraţia de baza corectată

            [conc](c) = conc - [conc](d) x [1 - (1/DF)]

                          13,4
    DF = ────────────────────────────────────
         conc CO(2) + (concCO + concHC) x 10^-4

    sau

                   DF= 13,4/concC0(2)


    Coieficientii u = umiditate, v = uscat, w = umiditate, trebuie luaţi
     din tabelul de mai jos:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         Gaz            u             v           w          conc
────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         NO(x)      0,001587      0,002053     0,002053      ppm
────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         CO         0,000966      0,00125      0,00125       ppm
────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         HC         0,000479         -         0,000619      ppm
────────────────────────────────────────────────────────────────────────
         CO(2)       15,19         19,64        19,64         %
────────────────────────────────────────────────────────────────────────

──────────
    *1) În cazul oxizilor de azot concentraţia de NO(x) (NO sau NO ) trebuie să fie multiplicata prin K[HNO(x)], factorul de corecţie al umidităţii pentru NO(x) (menţionat la pct. 1.3.3), după cum urmează:
──────────

    Densitatea componentei HC este calculată pe baza unui raport mediu:
    carbon/hidrogen de 1/1,85.


          K[HNO(x)] x conc   sau    K[HNO(x)] x [conc](c)

1.3.5. Calculul emisiilor specifice
Emisia specifica (g/kWh) trebuie să fie calculată pentru toate componentele, individual, în modul următor:


                          n
                          Σ  Gaz(mass) x WF(i)
                         i=1
      Gaz individual = ───────────────────────
                          n
                          Σ P(i) x WF(i)
                         i=1

    unde P(i)= P(m,i) + P(AE,i)

    Factorii de ponderare şi numărul de moduri de funcţionare (n) utilizate în calculul de mai sus sunt conforme cu anexa 3, pct. 3.6.1.
    1.4. Calculul emisiei de particule
    Emisia de particule se calculează conform indicaţiilor ce urmează:
    1.4.1. Factorul de corecţie de umiditate, pentru particule
    Emisia de particule a motoarelor Diesel depinzând de condiţiile atmosferice ambiante, debitul masic de particule trebuie corectat pentru a tine cont de umiditatea aerului ambiant prin factorul K(p) dat prin formula următoare:


                                        1
                     K(p) = ────────────────────────────
                             1+0,0133 x [H(a)-10,71]

H(a) = umiditatea aerului de admisie, în grame apa/kg aer uscat


                                  6,22 x Ra xPa
                     H(a) = ──────────────────────────
                            P(B)-P(a) x R(a) x 10^-2

    R(a) = umiditatea relativă a aerului de admisie (%)
    P(a) = presiunea vaporilor saturati în aerul de admisie (kPa)
    P(B) = presiunea barometrică totală (kPa)
    1.4.2. Sistemul de diluare în circuit derivat
    Rezultatele încercărilor finale raportate la emisia de particule se obţin prin operaţiunile următoare. Pentru diferenţe tipuri de comanda a debitului de diluare, pot fi utilizate diferite metode de calcul a debitului masic al gazelor de evacuare diluate G(EDF) sau a debitului volumic echivalent al gazelor de evacuare diluate V(EDF). Toate calculele sunt efectuate pe baza valorilor medii ale diferitelor moduri de funcţionare (i) în timpul perioadei de prelevare.
    1.4.2.1. Sisteme izocinetice

        G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

    sau:


        V(EDFW,i) = V(EXHW,i) x q(i)

                     G(DILW,i) + [G(EXHW,i) x r]
             q(i) = ─────────────────────────────
                        [G(EXHW,i) x r]


                     V(DILW,i) + [V(EXHW,i) x r]
             q(i) = ─────────────────────────────
                         [V(EXHW,i) x r]

unde "r" reprezintă raportul între secţiunea transversală a sondei izocinetice A(p) şi secţiunea transversală a ţevii de evacuare A(T):


                A(p)
            r = ────
                A(T)

    1.4.2.2. Sisteme cu măsurarea concentraţiei de C(O)2 sau NO(x)

               G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

    sau:


               V(EDFW,i) = V(EXHW,i) x q(i)

                      [Conc](E,i) - [Conc](A,i)
               q(i) = ──────────────────────────
                      [Conc](D,i) - [Conc](A,i)

    unde:

    Conc(E) = concentraţia umedă a gazului marcher în gazele de evacuare brute
    Conc(D) = concentraţia umedă a gazului marcher în gazele de evacuare diluate
    Conc(A) = concentraţia umedă a gazului marcher în aerul de diluare.
    Concentraţiile măsurate în stare uscată sunt convertite în concentraţii în stare umedă conform pct. 1.3.2 din prezenta subanexa.
    1.4.2.3. Sisteme cu măsurarea CO(2) şi metoda echivalentului carbon


                       206,6 x G(FUEL,i)
      G(EDFW,i) = ────────────────────────────
                  [CO(2)](D,i) - [CO(2)](A,i)

    unde:
    [CO(2)](D) = concentraţia de CO(2) în gazele de evacuare diluate
    [CO(2)](A) = concentraţia de CO(2) în aerul de diluare
    (concentraţii în volume (%) din starea umedă)
    Aceasta ecuaţie are la baza ipoteza unui echilibru al carbonului (atomii de carbon sunt emişi de motor sub forma de CO(2)) şi se obţine prin următoarele etape:


        G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

     şi

                           206,6 x G(FUEL,i)
          q(i) = ────────────────────────────────────────
                  G(EXHW,i) x [CO(2)](D,i) - [CO(2)](A,i)

1.4.2.4. Sisteme cu măsurarea debitului


               G(EDFW,i) = G(EXHW,i) x q(i)

                       G(TOTW,i)
             q(i) = ─────────────────────
                    G(TOTW,i) - G(DILW,i)

    1.4.3. Sisteme de diluare în circuit principal
    Rezultatele încercărilor finale, raportate la emisia de particule se obţin prin următoarele operaţiuni.
    Toate calculele sunt stabilite pe baza valorilor medii ale diferitelor moduri de funcţionare în timpul perioadei de prelevare.

                    G(EDFW,i) = G(TOTW,i)

                    V(EDFW,i) = V(TOTW,i)

    1.4.4. Calculul debitului masic de particule
    Debitul masic de particule se calculează după cum urmează:
       - Pentru metoda cu filtru unic:


                      M(f)      [G(EDFW)](aver)
         PT(masse) = ──────── x ────────────
                     M(SAM)        1000

    sau

                       M(f)    [V(EDFW)](aver)
         PT(masse) = ─────── x ─────────────
                      V(SAM)       1000

unde:

[G(EDFW)](aver), [V(EDFW)](aver), [M(SAM)](aver), [V(SAM)](aver) în cursul ciclului de încercare sunt calculate însumând valorile medii ale diferitelor moduri de funcţionare din perioada de prelevare:


                              n
          [G(EDFW)](aver) =   Σ G(EDFW,i) x WF(i)
                             i=1

                              n
          [V(EDFW)](aver) =   Σ V(EDFW,i) x WF(i)
                             i=1

                          n
                 M(SAM) = Σ M(SAM,i)
                         i=1

                        n
             V(SAM) =   Σ V(SAM,i)
                       i=1

    unde i = 1, ... n.

- Pentru metoda cu filtre multiple:


                      M(f,i)      [G(EDFW,i)]
       PT(masse,i) = ───────── x ────────────
                      M(SAM,i)       1000

    sau

                      M(f,i)      [V(EDFW,i)]
       PT(masse,i) = ───────── x ────────────
                      V(SAM,i)       1000

    unde i = 1, ... n.

Debitul masic de particule poate suferi o corecţie de fond, după cum urmează:
- pentru metoda cu filtru unic:


             ┌         ┌                                   ┐┐   ───────
             │ M(f)    │M(d)     ┌i=n ┌      1   ┐        ┐││   G(FDFW)
 PT(masse) = │ ───── - │────── x │ Σ  │1 - ───── │ x WF(i)│││ x ───────
             │ M(SAM)  │M(DIL)   └i=1 └    DF(i) ┘        ┘││    1000
             └         └                                   ┘┘

Dacă se efectuează mai mult de o măsurătoare atunci [M(d)/M(DIL)] sau [M(d)/V(DIL) se înlocuiesc respectiv cu [M(d)/M(DIL)](aver) sau [M(d)/V(DIL)](aver).


                                   13,4
            DF =  ──────────────────────────────────────
                  conc CO(2) + (concCO + concHC) x 10^-4

    sau

            DF = 13,4/concCO(2)

- pentru metoda cu filtre multiple:


                   ┌           ┌                 ┐┐
                   │  M(f,i)   │ M(d)   ┌     1 ┐││   ┌[G(EDFW)](i)┐
     PT(masse,i) = │ ─────── - │───── x │1 - ── │││ x │────────────│
                   │ M(SAM,i)  │M(DIL)  └    DF ┘││   └    1000    ┘
                   └           └                 ┘┘
                   ┌           ┌                 ┐┐
                   │ M(f,i)    │ M(d)   ┌     1 ┐││   ┌[V(EDFW)](i)┐
     PT(masse,i) = │ ─────── - │───── x │1 - ── │││ x │────────────│
                   │ V(SAM,i)  │V(DIL)  └    DF ┘││   └    1000    ┘
                   └           └                 ┘┘

Dacă se efectuează mai mult de o măsurătoare atunci [M(d)/M(DIL)] sau [M(d)/V(DIL) se înlocuiesc respectiv cu [M(d)/M(DIL)](aver) sau [M(d)/V(DIL)](aver).


                                   13,4
            DF =  ──────────────────────────────────────
                  concCO(2) + (concCO + concHC) x 10^-4

                   13,4
            DF = ─────────
                 concCO(2)

    1.4.5. Calculul emisiilor specifice
    Emisia de particule PT(g/kWh) este calculată în felul următor:*1)
──────────
    *1) Debitul masic de particule PT(masse) trebuie să fie multiplicat cu factorul de corecţie pentru umiditate [K(p)], pentru particule, calculat conform pct. 1.4.1.
──────────

        - pentru metoda cu filtru unic:


                      PT(masse)
                 PT = ──────────
                      n
                      Σ  p(i) x WF(i)
                     i=1

- pentru metoda cu filtre multiple:


                      n
                      Σ  PT(masse) x WF(i)
                     i=1
               PT = ──────────────────────
                      n
                      Σ  p(i) x WF(i)
                     i=1

    p(i) = P(m,i) + P(AE,i)

1.4.6. Factorul efectiv de ponderare
Pentru metoda cu filtru unic, factorul de ponderare efectiv WF(E,i) pentru fiecare mod de funcţionare, se calculează cu formulele următoare:


                   M(SAM,i) x [G(EDFW)](aver)
        WF(E,i) = ─────────────────────────────
                     M(SAM) x [G(EDFW,i)]

    sau:

                   V(SAM,i) x [V(EDFW)](aver)
        WF(E,i) = ─────────────────────────────
                     V(SAM) x [V(EDFW,i)]

    unde i = 1, ... n.

Valorile factorilor efectivi de ponderare nu pot să difere cu mai mult de +/- 0,005 (în valoare absolută) faţă de factorii de ponderare indicaţi în anexa 3, pct. 3.6.1.

ANEXA 4


                    CARACTERISTICILE TEHINCE ALE
                COMBUSTIBILULUI DE REFERINŢA PRESCRIS
                PENTRU ÎNCERCĂRILE DE APROBARE DE TIP
             ŞI PENTRU CONTROLUL CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI

        COMBUSTIBIL DE REFERINŢA PENTRU MOTOARE CU APRINDERE
        PRIN COMPRESIE DESTINATE MAŞINILOR MOBILE NERUTIERE*1)

    Nota: Caracteristicile esenţiale pentru funcţionarea motorului şi pentru
emisiile de gaze de evacuare apar în tabel cu litere "bold".
    Nota: Toate proprietăţile combustibilului şi valorile limita trebuie să fie
reexaminate periodic în funcţie de tendinţele pieţei.

┌─────────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────┐
│                         │ Limite şi unităţi*2)  │    Metoda de încercare   │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Cifra cetanica*3)        │   minimum 45*4)       │                          │
│                         │    maximum 50         │   SR EN ISO 5165:2001    │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Densitate la 15 grade C  │ minimum 835 kg/mc     │    pr. SR ISO 3675       │
│                         │maximum 845 kg/mc*5)   │   (ASTM D 4052)          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Distilarea*6) a 95%      │maximum 370 grade C    │SR ISO 3405:1998/C1:1999  │
│din volum                │                       │                          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Viscozitate la 40 grade C│  minimum 2,5 mmp/s    │                          │
│                         │  maximum 3,5 mmp/s    │   SR ISO 3104:1996       │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Conţinutul în sulf       │minimum 0,1 %          │   SR ISO 8754:1996       │
│                         │(în masa)*7)           │                          │
│                         │maximum 0,2 %          │   pr. SR EN 24260        │
│                         │(în masa)*11)          │                          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Punct de                 │minimum 55grade C      │   SR EN 22719:2001       │
│inflamabilitate          │                       │                          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Cifra de filtrabilitate  │   minimum -           │                          │
│(CFPP)                   │maximum +5 grade C     │    SR EN 116:1997        │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Coroziunea lamei         │maximum 1              │   SR ISO 2160:1998       │
│de cupru                 │                       │                          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Cocs Conradson           │                       │                          │
│(% reziduuri din         │                       │                          │
│distilare) în            │                       │                          │
│greutate                 │maximum 0,3 % (în masa)│   SR ISO 10370:2000      │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Conţinutul în cenusa     │maximum 0,01% (în masa)│     ASTM D 482*8)        │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Conţinutul în apa        │maximum 0,05% (în masa)│  ASTM D 95, ASTM D 1744  │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Indicele de              │                       │                          │
│neutralizare             │                       │                          │
│(acid tare)              │maximum 0,20 mg KOH/g  │                          │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Stabilitatea la          │                       │                          │
│oxidare*9)               │maximum 2,5 mg/100 ml  │  ASTM D 2274 - pr. SR    │
├─────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┤
│Aditivi*10)              │                       │                          │
└─────────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────────┘
──────────
    *1) Dacă este necesar să se calculeze randamentul termic al unui motor,
puterea calorifica a combustibilului poate fi obţinută cu următoarea formula:
    Puterea calorifica (energia specifica) netă [MJ/kg] =
(46,423 - 8,792.d(2) + 3,17.d) x [1 - (x + y +S)] + 9,42 . S -2,499 . x
    unde:
    d = densitatea măsurată la 288 K (15 grade C);
    x = procentul de apa, în masa combustibilului (procentul împărţit la 100);
    y = procentul de cenusa, în masa combustibilului (procentul împărţit
la 100);
    s = procentul de sulf, în masa combustibilului (procentul împărţit la 100).
    *2) Valorile indicate în specificaţii sunt "valori efective". La
stabilirea valorilor limita, se aplica condiţiile din norma ASTM D 3244
"Deinning a basis for petroleum produce quality disputes" la stabilirea unei
valori maxime s-a luat în considerare o diferenţa minimă de 2R în raport cu
"zero"; la stabilirea unui maxim şi a unui minim, diferenţa minimă între valori
este de 4R (R= reproductibilitate). Prin aceasta măsura, care este necesară
pentru a corecta statistica, producătorul combustibilului va fi vizat nu numai
la valoarea "zero" când maximul stipulat este de 2R, ci şi la valoarea medie
când exista un minim şi un maxim, În cazul în care a fost necesară verificarea
respectării specificaţiilor, termenii normei ASTM D 3244 trebuie aplicaţi.
    *3) Intervalul indicat nu este în acord cu minimul 4R. În cazul unei
dispute între furnizor şi utilizator, se pot aplica prescripţiile din norma
ASTM D 3244, prevăzând un număr suficient de măsurări şi trebuind să se obţină
precizia necesară, aceasta fiind preferabila unei determinări unice.
    *4) Valori mai reduse sunt admise, dar în acest caz cifra cetanică a
combustibilului de referinţa trebuie specificată.
    *5) Valori mai mari sunt admise, până la 855 kg/mc; în acest caz, se
accepta indicarea densităţii combustibilului de referinţa utilizat. La finalul
evaluării conformităţii producţiei (vezi pct. 5.3.2 din anexa 1) condiţiile
trebuie să fie îndeplinite utilizând un combustibil de referinţa cu un conţinut
de sulf corespunzător nivelului minim/maxim de 835/845 kg/mc.
    *6) Valorile indicate corespund cantităţilor totale evaporate (% recuperare
+ % pierdere).
    *7) Aceste valori trebuie să fie reexaminate în permaneta, în funcţie de
tendinţele pieţei. La sfârşitul primei recepţii a unui motor fără post-tratare
a gazelor de evacuare, la cererea beneficiarului, un conţinut minim de sulf de
0,05% în masa (minimum 0,03% în masa) este admisibil, în acest caz nivelul
măsurat al particulelor trebuie să fie corectat printr-o creştere
corespunzătoare a valorii medii nominale specificată pentru un conţinut în sulf
al combustibilului de 0,15% în masa, folosind următoarea formula:
    PT(adj) = PT + [SFC x 0,0917 x (NSLF - FSF)] unde:
    PT(adj) = valoarea lui PT ajustata (g/kWh);
    PT = valoarea emisiei specifice ponderată, măsurată pentru emisia de
particule (g/kWh);
    SFC = consumul specific de combustibil, ponderat (g/kWh) calculat numai cu
formula de mai jos;
    NSLF= media nominală specificată a conţinutului de sulf în raport cu masa
(adică 0,15%/100);
    FSF = raportul conţinutului de sulf al combustibilului, în raport cu masa
(procentul împărţit la 100).
    Ecuaţia pentru calculul consumului specific de combustibil ponderat, este:
           n
           Σ G(FUEL,i) x WFi
          i=1
 SFC = ────────────────────────
           n
           Σ P(i) x WF(i)
          i=1

    unde:
    P(i) = P(m,i) + P(AE,i)
    La finele evaluărilor de conformitate a producţiei conform pct. 5.3.2 din
anexa 1, condiţiile trebuie să fie îndeplinite cu un combustibil de referinţa
cu un conţinut de sulf răspunzând unui nivel minim/maxim de 0,1/0,2% în masa.
    *8) Se înlocuieşte cu EN/ISO 6245, la data intrării în vigoare a acestuia.
    *9) Stabilitatea la oxidare va fi controlată, deoarece durata de viaţa a
produsului este limitată. Se recomanda ca depoziatrea să se facă în condiţiile
specificate de către furnizor şi să nu se depăşească durata de viaţa a
produsului recomandată de furnizor.
    *10) Acest combustibil nu poate fi fabricat decât plecând de la produse
distilate sau cracate; desulfurarea este permisă. Nu trebuie să conţină aditivi
metalici şi nici amelioratori ai cifrei cetanice.
    *11) Valori mai mari sunt admise, dar în acest caz cifra cetanică a
combustibilului de referinţa trebuie indicată.

ANEXA 5


    1. SISTEME DE ANALIZA ŞI DE PRELEVARE
    SISTEME DE PRELEVARE ALE GAZELOR ŞI ALE PARTICULELOR
┌───────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Figura │                                                                      │
│numărul│                    Descriere                                         │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   2   │Schema sistemului de analiza a compoziţiei chimice a gazelor de       │
│       │evacuare brute (nediluate) pentru măsurarea concentraţiei de CO(2)    │
│       │NO(x) şi HC.                                                          │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   3   │Schema sistemului de analiza a compoziţiei chimice a gazelor de       │
│       │evacuare diluate                                                      │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   4   │Sistemul de diluare în circuit derivat şi prelevare proba fracţionată │
│       │(reglare prin aspirator).                                             │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   5   │Sistemul de diluare în circuit derivat, şi prelevare fracţionată      │
│       │(reglare prin suflanta).                                              │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   6   │Sistemul de diluare în circuit derivat, cu măsurarea concentraţiei    │
│       │de CO(2) sau NO(x) şi prelevare fracţionată.                          │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   7   │Sistemul de diluare în circuit derivat cu măsurarea concentraţiei     │
│       │de CO(2) şi echivalentului în carbon şi prelevare totală.             │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   8   │Sistemul de diluare în circuit derivat cu tub Venturi, măsurarea      │
│       │concentraţiilor şi prelevare fracţionată                              │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│   9   │Sistemul de diluare în circuit derivat cu doua tuburi Venturi sau doua│
│       │diafragme şi măsurarea concentraţiilor, prelevare fracţionată.        │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  10   │Sistemul de diluare în circuit derivat, separare prin tuburi multiple │
│       │şi măsurarea concentraţiilor şi prelevare fracţionată.                │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  11   │Sistemul de diluare în circuit derivat cu reglarea debitului şi       │
│       │prelevare totală.                                                     │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  12   │Sistemul de diluare în circuit derivat cu reglarea debitului şi       │
│       │prelevare fracţionată.                                                │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  13   │Sistemul de diluare a debitului în circuit direct.                    │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  14   │Sistemul de prelevare pentru determinarea nivelului de particule.     │
├───────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│  15   │Sistemul de diluare (numai pentru sistemul în circuit direct).        │
└───────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    1.1. Determinarea emisiilor poluante gazoase
    Pct. 1.1.1. şi figurile 2 şi 3 conţin scheme detaliate ale sistemelor de prelevare şi de analiza, recomandate. Deoarece se pot obţine rezultate echivalente şi cu alte scheme, diferite de cele din fig. 2 şi 3, nu se cere o conformare exactă cu aceste scheme. Se pot folosi componente adiţionale precum instrumente, valve, solenoizi, pompe şi comutatoare, pentru a furniza informaţii suplimentare şi pentru a coordona funcţiile sistemelor componente. Alte componente neesenţiale pentru menţinerea acurateţei acestor sisteme se pot exclude, cu condiţia ca decizia să fie fundamentată de raţionamente tehnice valabile.
    1.1.1. Componentele CO, CO(2), HC, NO(x) din gazele de evacuare
    Sistemul de analiza utilizat pentru determinarea compoziţiei gazelor de evacuare brute sau diluate cuprind următoare elemente:
    - un analizor HFID pentru măsurarea hidrocarburilor,
    - analizoare NDIR pentru măsurarea monoxidului şi dioxidului de carbon,
    - un analizor HCLD sau alt analizor echivalent pentru măsurarea oxizilor de azot.
    Pentru gazele de evacuare brute (vezi fig. 2), proba pentru toate componentele poate fi prelevata cu o singura sonda sau cu doua sonde apropriate una de alta şi cu ramificaţii către analizoare diferite. Trebuie să se urmărească evitarea condensarii oricăruia dintre compuşii gazelor de evacuare (în special a apei şi acidului sulfuric) în orice punct al sistemului de analiza.
    Pentru gazele de evacuare diluate (vezi fig. 3), proba pentru hidrocarburi se prelevează cu o sonda diferita de cea folosită pentru celelalte componente. Trebuie evitata producerea condensarii la componentele evacuate (incluzând apa şi acidul sulfuric) în orice punct al sistemului de analiza.

    Figura 2
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 37 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Figura 3
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 37 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Descrieri -fig. 2 şi 3
    Enunţ general:
    Toate componentele de pe traseul prelevării gazului trebuie menţinute la temperatura indicată pentru fiecare sistem.
    - SP1: sonda de prelevare pentru gazele de evacuare brute (numai în fig. 2) Se recomanda o sonda statica din oţel inoxidabil prevăzută cu mai multe găuri şi închisă etanş. Diametrul sau interior nu trebuie să fie mai mare decât diametrul interior al conductei de prelevare. Grosimea peretelui sondei nu trebuie să fie mai mare de 1 mm. Trebuie să aibă minimum trei găuri, în planuri radiale diferite, calibrate pentru a preleva fiecare un debit aproximativ egal. Sonda trebuie să acopere cel puţin 80% din diametrul ţevii de evacuare.
    - SP2: sonda de prelevare pentru analizorul hidrocarburilor HC, din gazele de evacuare diluate, (numai în fig. 3)
    Sonda trebuie:
    - să fie amplasata la o distanta cuprinsă între 254 şi 762 mm de conducta de prelevare pentru hidrocarburi (HSL3).
    - să aibă un diametru interior de minimum 5 mm.
    - să fie instalata în interiorul tunelului de diluare DT (pct. 1.2.1.2.) într-un punct în care aerul pentru diluare şi gazele evacuate sunt bine amestecate (aproximativ la zece diametre de tunel în aval, faţă de punctul unde gazele de evacuare intra în tunelul de diluare).
    - să fie plasata la o distanta (radială) suficienta de celelalte sonde şi de peretele tunelului pentru a nu fi influenţata de jeturile de curenţi şi de vârtejuri.
    - să fie încălzită în aşa fel încât temperatura gazelor să atinga 463K (190 grade C) +/- 10K la ieşirea din sonda.
    - SP34: sonda de prelevare a gazelor evacuate diluate pentru analiza CO, CO(2), NO(x) (numai în fig. 3)
    Sonda trebuie:
    - să fie în acelaşi plan cu sonda SP2.
    - să fie la o distanta (radială) suficienta de celelalte sonde şi de peretele tunelului pentru a nu fi influenţata de jeturile de curenţi şi de vârtejuri.
    - să fie încălzită şi izolata pe întreaga sa lungime pentru a asigura o temperatura minimă de 328 K (55 grade C) pentru a împiedica condensarea apei.
    - HSL1: conducta încălzită de prelevare
    Conducta de prelevare furnizează proba de gaz de la o singura sonda spre punctele de ramificaţie şi spre analizorul de hidrocarburi HC.
    Conducta de prelevare trebuie:
    - să aibă un diametru interior de minimum 5mm şi maximum 13,5mm,
    - să fie din oţel inoxidabil sau teflon (PTFE),
    - să menţină o temperatura a peretelui de 463 K (190 grade C) +/- 10K măsurată la fiecare secţiune încălzită, reglată/controlată separat, dacă temperatura gazului evacuat din sonda de prelevare este mai mică sau egala cu 463 K (190 grade C),
    - să menţină o temperatura a peretelui mai mare de 453 K (180 grade C), dacă temperatura gazului evacuat din sonda de prelevare este mai ridicată de 463 K (190 grade C),
    - să menţină o temperatura a gazului de 463 K (190 grade C) +/- 10K chiar în faţă filtrului încălzit (F2) şi a HFID.
    - HSL2: conducta încălzită de prelevare pentru NO(x)
    Conducta de prelevare trebuie:
    - trebuie să menţină o temperatura a peretelui cuprinsă între 328 şi 473 K (55-200 grade C) până la convertizor, când se foloseşte o incinta de răcire şi pînă la analizor, cînd nu se foloseşte o incinta de răcire;
    - să fie făcută din oţel inoxidabil sau din teflon.
    Deoarece conducta de prelevare trebuie încălzită doar pentru a împiedica condensarea apei şi a acidului sulfuric, temperatura conductei depinde de conţinutul de sulf din combustibil.
    - SL conducta de prelevare pentru CO, CO(2)
    Conducta de prelevare trebuie să fie făcută din oţel inoxidabil sau din teflon. Poate fi încălzită sau nu.
    - BK: sac pentru determinarea concentraţiei de particule (opţional numai în fig. 3)
    - BG: sac pentru determinarea concentraţiilor probelor CO, CO(2) (opţional, numai în fig. 3)
    - F1: prefiltru încălzit (opţional)
    Temperatura va fi aceeaşi ca pentru conducta HSL1
    - F2: filtru încălzit
    Filtrul trebuie să retina orice particula solida înainte ca proba de gaz să intre în analizor. Temperatura trebuie să fie aceiaşi ca şi pentru conducta HSL1. Filtrul trebuie schimbat ori de câte ori este necesar.
    - P: pompa de prelevare încălzită
    Pompa trebuie încălzită la temperatura conductei HSL1
    - HC: detectorul (analizorul) încălzit cu ionizare în flacara (HFID) pentru hidrocarburi nearse.
    Temperatura trebuie menţinută între 453 şi 473 K (180...200 grade C)
    - CO, CO(2): analizoare NDIR pentru determinarea monoxidului şi bioxidului de carbon
    - NO(2) analizor H(CLD) pentru determinarea oxizilor de azot
    Dacă se foloseşte HCLD, acesta trebuie menţinut la o temperatura cuprinsă între 328 şi 473 K (55-200 grade C)
    - C: convertizor
    Trebuie folosit un convertizor catalitic pentru reducerea NO(2) la NO înaintea intrării în analizorul H(CLD)
    - B; incinta de răcire
    Este folosită pentru a raci şi condensa apa din proba de gaze de evacuare. Incinta va fi menţinută la o temperatura cuprinsă între 273 şi 277 K (0 până la 4 grade C) prin inghetare sau congelare. Acest echipament este opţional, dacă analizorul nu conţine vapori de apa conform definiţiei date în anexa nr. 3, subanexa 3 pct. 1.9.1 şi pct. 1.9.2. Nu se permite folosirea desicatorilor chimici pentru a îndepărta apa din proba.
    - T1, T2, T3: traductoare de temperatura
    Pentru a urmări temperatura gazelor care circula prin sistem
    - T4: traductor de temperatura
    Măsoară temperatura în convertizorul de NO(2) la NO
    - T5: traductor de temperatura
    Pentru a urmări temperatura în incinta de răcire.
    - G1, G2, G3: manometre
    Pentru măsurarea presiunii în conductele de prelevare.
    - R1, R2: regulatoare de presiune
    Pentru a regla presiunea aerului şi respectiv a combustibilului pentru HFID.
    - R3, R4, R5: regulatori de presiune
    Pentru a regla presiunea în conductele de prelevare şi debitul către analizoare,
    - FL1, FL2, FL3: debitmetru
    Pentru a măsura debitul de gaze prelevate.
    - FL4 - FL7: debitmetru (opţional)
    Pentru a măsura debitul ce trece prin analizoare.
    - V1 - V6: ventile (robinete)
    Ventile corespunzătoare pentru selectarea şi distribuirea către analizor a probei de gaz prelevate, a gazului de etalonare a aerului sau a gazului de aducere la zero.
    - V7,V8: electroventile
    Pentru a baipasa convertizorul de NO(2), NO.
    - V9: robinet cu ac
    Pentru a echilibra debitul între în convertizorul NO(2) la NO şi derivaţie
    - V10, V11: robinete cu ac
    Pentru a regla debitele către analizoare
    - V12, V13: robinete de purjare
    Pentru a evacua condensul din incinta de răcire (B)
    - V14: robinete de selectare
    Pentru a selecta proba sau sacul de prelevare a particulelor din aerul de diluare (contradicţiile de fond)
    - gaz zero: gaz pentru punerea la << zero >> a aparatului de măsura a concentraţiilor diverselor gaze
    - evacuare: sistemul de evacuare a gazelor de evacuare
    1.2. Determinarea particulelor
    Punctele 1.2.1 şi 1.2.2. şi fig. 4 ...15 conţin descrieri detaliate ale sistemelor recomandate pentru diluare şi prelevare. Deoarece cu scheme diferite se pot obţine rezultate echivalente, nu este necesară o conformare exactă cu schemele din aceste figuri. Componentele adiţionale, cum ar fi instrumentele, ventilele, electroventilele, pompele şi comutatoarele se pot folosi pentru a oferi informaţii suplimentare şi pentru a coordona funcţiile sistemelor componente. Componentele neesenţiale pentru menţinerea acuratetii, la unele sisteme pot fi excluse (vezi pct. 1.1)
    1.2.1. Sisteme de diluare
    1.2.1.1. Sistem de diluare în circuit derivat (fig. 4...12)
    Sistemul de diluare prezentat funcţionează pe principiul diluării unei părţi din volumul gazelor de evacuare. Separarea acestei părţi şi operaţia de diluare care urmează ei poate fi realizată prin diferite sisteme de diluare: trecind prin sistemul de măsurare întreaga proba sau numai o parte (fracţiune) din aceasta. Pentru colectarea ulterioara a particulelor se trece fie volumul total de gaze de evacuare diluate, fie numai o fracţiune din acesta. Prima metoda denumeşte un sistem de prelevare parţială, cea de-a doua un sistem de prelevare fracţionată.
    Calculul coeficientului de diluţie depinde de tipul de sistem folosit.
    Se recomanda următoarele tipuri:
    - sisteme izocinetice (fig. 4 şi 5)
    Cu aceste sisteme fluxul de gaze de evacuare care intra în tubul de transfer, trebuie să aibă o viteza şi/sau o presiune egala cu aceea a masei totale a gazelor de evacuare ceea ce reclama un flux neperturbat şi uniform în zona sondei. Aceasta se rezolva în general prin utilizarea unui rezonator şi unui tub de captare rectiliniu în amonte de punctul de prelevare. Coeficientul de fracţionare se calculează apoi, plecând de la mărimi uşor măsurabile, ca de ex: diametrele tuburilor. Trebuie observat faptul că metoda izocinetică se foloseşte numai la egalizarea caracteristicilor debitului şi nu la adaptarea distribuţiei mărimilor. Aceasta din urma nu este, în mod normal, necesară deorece particulele sunt suficient de mici pentru a urma liniile de curent ale fluidului purtător.
    - sisteme cu reglare a debitelor şi măsurarea concentraţiilor (fig.6... 10 )
    Cu aceste sisteme se prelevează o proba din masa totală de gaze de evacuare măsurând debitul de aer pentru diluare şi debitul total de gaze diluate. Raportul de diluare se determina din concentraţiile gazelor de marcare (de ex. CO(2) sau NO(x), care apar în mod normal în gazele de evacuare ale motorului. Concentraţiile gazului diluat evacuat şi ale aerului de diluare se măsoară, în timp ce concentraţia gazului primar brut se poate măsura, fie direct, fie se poate determina din debitul combustibilului, cu condiţia ca compoziţia combustibilului să fie cunoscută. Sistemele pot fi reglate cu ajutorul coeficientului de diluţie calculat, (fig. 6 şi 7) sau cu ajutorul debitului care intra în tubul de transfer (fig. 8, 9 şi 10 ).
    - sisteme cu reglarea şi măsurarea debitului (fig. 11 şi 12)
    Cu aceste sisteme se prelevează o proba din masa totală de gaz controlând debitul aerului pentru diluare şi debitul total de gaze de evacuare diluate. Coeficientul de diluare se determina din diferenţa dintre cele doua debite. Este necesară o calibrara corecta a debitmetrelor unul faţă de celălalt, deoarece amplitudinea relativă a celor doua debite poate să ducă la erori semnificative în cazul unor proporţii de diluare mai ridicate (fig. 9 şi cele de mai sus). Reglarea debitelor se face în mod direct prin menţinerea constantă a debitului de gaze de evacuare diluate şi prin modificarea debitului aerului de diluare în caz de necesitate. La folosirea sistemelor de diluare în circuit derivat trebuie să se evite problemele care pot apărea în cazul pierderii de particule în tubul de transfer, prin prelevarea unei probe reprezentative din gazele de evacuare ale motorului şi să se determine, cu atenţie, fracţiunea de debit care va trece prin circuitul derivat.
    Sistemele descrise mai sus ţin cont de aceşti factori esenţiali.

    Figura 4
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 41 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare (EP), în tunelul de diluare (DT), prin tubul de transfer (TT), cu ajutorul sondei de prelevare izocinetică (ISP). Diferenţa de presiune dintre conducta de evacuare şi orificiul de intrare în sonda se măsoară cu traductorul de presiune DPT. Acest semnal este transmis regulatorului de debit FC1 care regleaza exhaustorul SB, pentru a menţine o diferenţa de presiune nulă la vârful sondei. În aceste condiţii vitezele gazului de evacuare în EP şi ISP sunt identice iar debitul prin ISP şi TT este o fracţiune constantă din masa totală a gazelor evacuate. Coeficientul de fracţionare se determina din ariile secţiunilor transversale ale EP şi ISP. Debitul aerului pentru diluare se măsoară cu ajutorul debitmetrului FM1. Coeficientul de diluare se calculează din debitul aerului de diluare şi coeficientul de fracţionare.

    Figura 5
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 42 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare (EP), în tunelul de diluare (DT), prin tubul de transfer (TT), cu ajutorul sondei de prelevare isocinetice (ISP). Diferenţa de presiune dintre conducta de evacuare şi orificiul de intrare în sonda se măsoară cu traductorul de presiune DPT. Acest semnal este transmis regulatorului de debit FC1 care controlează funcţionarea suflantei PB, pentru a menţine o diferenţa de presiune nulă la vârful (intrarea) sondei. Se prelevează o mică fracţiune de aer de diluare al carei debit a fost deja măsurat cu ajutorul debitmetrului FM1 şi se introduce în TT printr-un orificiu. În aceste condiţii, vitezele gazului evacuat în EP şi ISP sunt identice, iar debitul care trece prin ISP şi TT este o fracţie constantă din masa totală de gaz. Coeficientul de fracţionare se determina din ariile secţiunilor transversale ale EP şi ISP. Aerul de diluare este absorbit şi trecut prin DT de către aspiratorul PB, iar debitul sau se măsoară cu FM1 la orificiul de intrare în DT. Coeficientul de diluare se calculează din debitul aerului diluat şi coeficientul de fracţionare.

    Figura 6
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 43 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT. Concentraţiile de CO(2) sau NO(x) sunt măsurate în gazul de evacuare brut şi diluat precum şi în aerul de diluare cu unul sau mai multe analizoare EGA. Semnalele acestora sunt transmise unui regulator de debit FC2 care controlează atât suflanta PB, cât şi exhaustorul SB, pentru a menţine fractionarea dorita la evacuare şi coeficientul de diluare în DT. Coeficientul de diluţie se calculează din concentraţiile gazelor de evacuare brute, a gazelor de evacuare diluate şi a aerului de diluare.

    Figura 7
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 44 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT, Concentraţiile de CO(2) sunt măsurate în gazele de evacuare diluate şi în aerul de diluare cu unul sau mai multe analizoare EGA. Semnalele de la analizorul de CO(2) şi debitul masic de combustibil G(FUEL) se transmit fie regulatorului de debit FC2, fie regulatorului de debit FC3 al sistemului de prelevare a particulelor (vezi fig.14). FC2 comanda suflanta PB, iar FC3 sistemul de prelevare a particulelor (vezi fig, 14). Astfel este reglat debitul la intrarea şi la ieşirea din sistem pentru a menţine fractionarea gazelor de evacuare dorita şi coeficientul de diluţie în DT. Coeficientul de diluare se calculează din concentraţiile CO(2) şi G(FUEL), fosindu-se metoda carbonului echivalent (bilanţul carbonului).

    Figura 8
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 45 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT datorită depresiunii create de (tubul Venturi) VN situat în tunelul de diluare DT. Debitul gazului prin TT depinde de depresiunea din zona (tubului Venturi VN) şi este influenţat de temperatura absolută a gazului la ieşirea din TT. În consecinţa, fractionarea gazului de evacuare pentru un anumit debit în tunel nu este constantă, iar coeficientul de diluare la debite mici (sarcina mică a motorului) este uşor mai scăzut decât la debite mari (sarcina mare a motorului). Concentraţiile gazelor marcher CO(2) sau NO(x) se măsoară în gazele evacuate brute, în gazele diluate, gazul evacuat diluat şi aerul de diluare cu unul sau mai multe analizoare EGA, iar coeficientul de diluare se calculează din valorile astfel măsurate.

    Figura 9
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 46 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT, folosindu-se un separator de debit care conţine un set de diafragme sau tuburi Venturi. Primul (FD1) este montat în EP, iar al doilea (FD2) în TT. În plus, sunt necesare doua clapete, de reglare a presiunii (PCV 1 şi PCV2) pentru a menţine constantă fractionarea gazului de evacuare prin controlul contrapresiunii în EP şi al presiunii în DT. PCV1 este amplasata în aval de SP, în EP; PCV2 este aşezata între suflanta PB şi DT. Concentraţiile CO(2) sau NO(x) se măsoară în gazele evacuate brute, gazele diluate şi aerului de diluare, cu unul sau mai multe analizoare EGA. Acestea sunt necesare pentru a verifica separarea gazelor şi pentru a servi la reglarea PCV1 şi PCV2 cu scopul obţinerii unei separări riguroase. Coeficientul de diluare se calculează din concentraţiile de gaze marcher.

    Figura 10
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 47 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin tubul de transfer TT, folosindu-se un separator de debit FD3 care conţine un număr de tuburi de aceleaşi dimensiuni (acelaşi diametru, lungime şi raza de curbura), care sunt introduse în EP. Gazul de evacuare care trec printr-un din aceste tuburi în DT, iar gazele care trec prin celelalte intra în umidificatorul DC. Separarea gazelor este astfel determinata de numărul total de tuburi. Un control constant al separării pretinde o diferenţa de presiune nulă între DC şi ieşirea din TT, măsurată cu traductorul de presiune diferentiala DPT. Presiunea diferentiala zero se obţine injectand aer proaspăt în DT la ieşirea lui TT. Concentraţiile gazelor marcher CO(2) sau NO(x) se măsoară în gazele de evacuare brute, gazul de evacuare diluat şi aerul de diluare cu ajutorul unuia sau mai multor analizoare EGA. DPT este necesar pentru controlul fracţionării la evacuare şi pentru reglarea debitului de aer injectat în vederea creşterii preciziei fracţionării. Coeficientul de diluare se calculează din concentraţiile gazelor marcher.

    Figura 11
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 48 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT. Debitul total la trecerea prin tunel este reglat cu regulatorul de debit FC3 şi pompa de prelevare P a sistemului de prelevare a particulelor (vezi fig. 16). Debitul de aer de diluare este reglat cu regulatorul de debit FC2 care poate folosi drept semnale de comanda G(EXH), G(AIR) sau G(FUEL) pentru a realiza separarea la dorita a gazelor. Debitul de prelevare la intrarea în DT este diferenţa dintre debitul total şi debitul de aer de diluare. Debitul aerului de diluare se măsoară cu debitmetrul FM1, iar debitul total cu debitmetrul FM3 din sistemul de prelevare particule (vezi fig, 14). Coeficientul de diluare se calculează din aceste doua debite.

    Figura 12
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 49 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    O parte din gazele de evacuare brute sunt transferate din conducta de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare SP şi tubul de transfer TT. Separarea gazelor şi debitul în DT sunt reglate cu ajutorul regulatorului de debit FC2 care ajustează, după caz, debitul (sau turaţia) suflantei PB şi a aspiratorului SB. Acest lucru este posibil pentru că proba luată cu sistemul de prelevare a particulelor este returnată în DT. Se pot folosi G(EXH), G(AIR) sau G(FUEL) ca semnale de comanda pentru FC2. Debitul aerului de diluare este măsurat cu debitmetrul FM1, iar debitul total cu debitmetrul FM2. Coeficientul de diluare se calculează din aceste doua debite,

    Descrierea figurilor 4 ...12
    EP - Conducta de evacuare
    Conducta de evacuare poate fi izolata. Pentru a reduce inerţia termica a conductei de evacuare se recomanda un raport între grosimea şi diametrul de 0,015 sau mai puţin. Folosirea de porţiuni flexibile trebuie limitată la un raport lungime/diametru de 12 sau mai puţin. Numărul coturilor va fi micşorat pentru a reduce depunerea inertiala. Dacă sistemul include şi un amortizor, de încercare, acesta poate fi deasemenea izolat.
    Cu un sistem izocinetic, conducta de evacuare nu trebuie să aibă coturi, elemente de curbura, sau variaţii bruşte de diametru pe o distanta de cel puţin şase diametre de conducta în amonte, şi trei diametre de conducta în aval, de la capătul sondei. Viteza gazului în zona de prelevare trebuie să fie mai mare de 10 m/s cu excepţia cazului în care motorul se afla la turaţia de mers în gol. Oscilatiile de presiune ale gazului de evacuare nu trebuie să depăşească în medie +/- 500 Pa. Orice demers de a reduce oscilatiile de presiune în afară folosirii unui sistem de evacuare tip sasiu (inclusiv amortizor şi sistem de post-tratare) nu trebuie să modifice turaţia motorului şi nici să cauzeze depunere de particule. Pentru sistemele fără sonde izocinetice, se recomanda folosirea unei conducte drepte avînd lungimea de şase ori diametrul în amonte şi de trei ori diametrul în aval,
    - SP Sonda de prelevare (fig. 6-12)
    Diametrul minim interior trebuie să fie de 4mm. Raportul minim de diametru între conducta de evacuare şi sonda trebuie să fie 4. Sonda va fi un tub deschis orientat în amonte faţă de axa medie a conductei de evacuare sau un tub cu mai multe găuri aşa cum se descrie în SP1 de la pct. 1.1.1
    - ISP Sonda izocinetică de prelevare (fig. 4 şi 5)
    Sonda izocinetică de prelevare trebuie orientata spre amonte şi amplasata pe axa mediana a conductei de evacuare acolo unde condiţiile de debit sunt îndeplinite. Ea trebuie astfel concepută încât să ofere o prelevare proporţională de gaze de evacuare brute. Diametrul minim interior trebuie să fie de 12mm. Trebuie prevăzut un sistem de control pentru separarea izocinetică a gazelor de evacuare prin menţinerea unei presiuni diferenţiale nule între EP şi ISP. În aceste condiţii vitezele gazelor din EP şi din IPS sunt identice iar debitul masic ce trece prin ISP şi TT reprezintă o fracţiune constantă din masa totală de gaz. ISP trebuie să fie conectata la un traductor diferenţial de presiune. Presiunea diferentiala nulă între EP şi ISP se realizează prin variaţia turaţiei suflantei sau cu un regulator de debit,
    - FD1 şi FD2 Divizoarele de debit (Fig. 9)
    Se instalează un set de tuburi Venturi sau de diafragme în conducta de evacuare EP şi, respectiv, în tubul de transfer TT, în scopul obţinerii unei prelevări proporţionale de gaze de evacuare brute. Este nevoie de un sistem de reglaj ce consta în doua clapete de reglare a presiunii PCV1 şi PCV2 pentru separarea proporţională ce este obţinută prin reglajul presiunii în EP şi DT.
    - FD3 Divizorul de debit (Fig. 10)
    Se instalează un ansamblu de tuburi (unitate cu tuburi multiple) în conducta de evacuare EP pentru a obţine o prelevare proporţională de gaze brute. Unul din tuburi alimentează cu gaz brut tunelul de diluare DT, în timp ce celelalte tuburi gazul la umidificatorul DC. Tuburile trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni (acelaşi diametru, lungime, raza de curbura), astfel încât separarea gazului depinde numai de numărul total de tuburi. Este nevoie de un sistem de control pentru separarea proporţională prin menţinerea unei presiuni diferenţiale nule între intrarea unităţii cu tuburi multiple în DC şi ieşirea din TT (aflată în DT). În aceste condiţii vitezele gazelor în EP şi FD3 sunt proporţionale, iar debitul TT reprezintă o fracţiune constantă din debitul total de gaz. Cele doua puncte trebuie conectate la un traductor de presiune diferentiala DPT. Presiunea diferentiala nulă se obţine cu ajutorul unui regulator de debit FC1.
    - EGA Analizorul de gaze de evacuare (fig. 6-10)
    Se pot folosi analizoare de CO(2) sau NO(x) (numai prin metoda echivalentei (bilanţului) carbonului pentru analiza de CO(2). Analizoarele trebuie etalonate, la fel ca cele folosite pentru măsurarea emisiilor de gaze. Se pot folosi unul sau mai multe analizoare pentru a determina diferenţele de concentraţie. Precizia sistemelor de măsurare trebuie să fie astfel încât precizia debitelor G(EDFW,I) sau V(EDFV,I) să se încadreze în marja de +/- 4%.
    - TT Tubul de transfer (fig. 4-12)
    Tubul de transfer pentru prelevarea probei pentru particule va trebui:
    - să fie cât se poate de scurt, cu o lungime de maxim 5 m;
    - să aibă un diametrul egal sau mai mare decât al sondei dar nu mai mare de 25mm;
    - să aibă un capăt de ieşire pe axa mediana a tunelului de diluare şi să fie orientat spre aval.
    Dacă tubul are o lungime mai mică sau egala cu 1 m, aceasta trebuie izolat cu un material avînd coeficientul de conductivitate termica de maxim de 0,05 W/m●K şi o grosime radială a izolaţiei corespunzătoare cu diametrul sondei. Dacă tubul este mai lung de 1 m, trebuie izolat şi încălzit la o temperatura maxima a pereţilor de 523 K (250 grade C). Pentru cazuri diferite, temperaturile prevăzute pentru pereţii tubului de transfer se pot determina prin calcule clasice de transfer de căldura.
    - DPT Traductorul de presiune diferentiala (fig. 4, 5 şi 10)
    Traductorul de presiune diferentiala trebuie să aibă un domeniu de măsura de +/- 500 Pa sau mai puţin.
    - FCI Regulatorul de debit (fig. 4, 5 şi 10)
    Pentru sistemele izocinetice (fig. 4 şi 5) este nevoie de un regulator de debit pentru a menţine o diferenţa de presiunea nulă între EP şi ISP. Aceasta se poate menţine:
    (a) reglând turaţia sau debitul aspiratorului SB şi menţinând constantă turaţia suflantei PB în timpul fiecărei secvenţe(fig. 4);
    sau
    (b) reglând aspiratorul la un debit constant de gaze diluate şi reglând debitul suflantei PB şi, astfel, pe cel al gazelor prelevate într-o zona aproape de capătul tubului de transfer TT (fig. 5).
    În cazul în care se foloseşte un sistem de reglare a presiunii, eroarea buclei de reglaj nu trebuie să depăşească +/- 3 Pa. Variaţiile de presiune din tunelul de diluare nu trebuie să depăşească în medie +/- 250 Pa.
    La un sistem multituburi (fig. 10) este nevoie de un regulator de debit pentru o separare proporţională a gazelor şi o presiune diferentiala nulă între ieşirea unităţii cu tuburi multiple în DC şi ieşirea din TT (aflată în DT).
    Reglarea se poate face controlând debitul aerului injectat în DT la ieşirea din TT.
    - PCV1, PCV2 clapetele de reglare a presiunii (fig. 9)
    Sunt necesare doua robinete de reglaj a presiunii în sistemul cu doua tuburi Venturi sau doua diafragme pentru a asigura o separare proporţională a debitului prin reglajul contrapresiunii în EP şi a presiunii DT. Robinetele de reglaj vor fi plasate după SP în EP şi între PB şi DT.
    - DC Umidificatorul (fig. 10)
    Se instalează un umidificator la ieşirea din unitatea multituburi pentru a reduce la maxim oscilatiile de presiune din EP.
    - VN Tubul Venturi pentru aer (fig. 8)
    Se instalează un tub Venturi în tunelul de diluare DT pentru a crea o depresiune în zona de ieşire din tubul de transfer TT. Debitul de gaze prin TT se determina prin variaţia presiunii în zona difuzorului tubului Venturi şi este proporţional cu debitul suflantei PB conducând la un coeficient de diluare constant. Deoarece variaţia de presiune este afectată de temperatura la ieşirea din TT şi de diferenţa de presiune dintre ED şi DT, coeficientul efectiv de diluare este sensibil mai mic la sarcina mică decât la sarcina mare a motorului.
    - FC2 Regulatorul de debit (fig. 6, 7, 11 şi opţional 12)
    Se poate folosi un regulator de debit pentru a regla debitul suflantei PB şi/sau al aspiratorului SB. Regulatorul de debit poate fi comandat prin semnalele de debitmetrele pentru gazele de evacuare sau de combustibil şi/sau de la traductorul de presiune diferentiala pentru CO(2) sau NO(x).
    Când se foloseşte un sistem de alimentare cu aer comprimat (fig. 11), FC2 regleaza direct debitul de aer.
    - FM1 Debitmetrul (fig. 4, 5, 11 şi 12)
    Contor de gaze sau alt instrument de măsura a debitului de aer de diluare; FM1 este opţional dacă suflanta PB este etalonata să măsoare debitul.
    - FM2 Debitmetrul (fig. 12)
    Contor de gaze sau alt instrument de măsura a debitului de gaze de evacuare diluate; FM2 este opţional dacă aspiratorul SB este etalonat să măsoare debitul.
    - PB Suflanta (fig. 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 12)
    Pentru a regla debitul aerului de diluare, PB poate fi conectata la regulatoarele de debit FC1 sau FC2. PB nu este necesar când se folosete un robinet cu clapeta de reglare a presiunii. Dacă este etalonata PB poate fi folosită la măsurarea debitului de aer de diluare.
    - SB Aspiratorul (fig. 4, 5, 6, 9, 10 şi 12)
    Se foloseşte numai pentru sistemele de prelevare fracţionată. Dacă este etalonat SB se poate folosi la măsurarea debitului de aer de diluare.
    - DAF Filtrul pentru aerul de diluare (fig. 4-12)
    Se recomanda ca aerul de diluare să fie filtrat şi trecut prin mangal (cărbune de lemn) pentru eliminarea concentraţiei de fond (naturala) a hidrocarburilor. Aerul de diluare trebuie să aibă temperatura de 298 K(25 grade C) +/-5 K.
    La solicitarea producătorului, aerul de diluare trebuie să fie analizat cu mijloace tehnice uzuale pentru a determina nivelul de fond (natural) al particulelor, care trebuie să fie, ulterior, scăzut din valorile măsurate în gazele de evacuare diluate.
    - PSP Sonda de prelevare pentru determinarea nivelului de particule (fig. 4, 5, 6, 8, 9, 10 şi 12)
    Sonda este componenta principala a PTT şi:
    - trebuie să fie montată orientata spre amonte şi amplasata într-un punct unde aerul de diluare şi gazele de evacuare sunt bine amestecate, adică pe axa mediana a tunelului de diluare DT la aproximativ o distanta egala cu 10 diametre de tunel în aval faţă de punctul în care gazele de evacuare intra în tunelul de diluare;
    - trebuie să aibă diametrul interior de minimum de 12 mm;
    - să poată fi încălzită la o temperatura a pereţilor nu mai mare de 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin pre-incaizirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare;
    - să poată fi izolata.
    - DT Tunelul de diluare (fig. 4-12)
    Tunelul de diluare:
    - trebuie să aibă o lungime suficient de mare pentru a asigura amestecarea optima a gazelor de evacuare cu aerul de diluare în condiţii de turbulenta;
    - trebuie construit din oţel inoxidabil cu:
    - un raport între grosime şi diametru de 0,025 sau mai mic pentru tunelul de diluare cu diametrul interior mai mare de 75 mm;
    - grosime nominală a pereţilor nu mai mică de 1,5 mm pentru tunelul de diluare cu diametru interior egal sau mai mic de 75 mm;
    - trebuie să aibă diametru de cel puţin 75 mm pentru prelevarea fracţionată;
    - ar fi recomandabil ca acesta să aibă un diametru de cel puţin 25 mm pentru prelevare totală.
    - să poată fi încălzit la o temperatura a pereţilor de cel mult 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin pre-încălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare.
    - să poată fi izolat.
    Gazele de evacuare ale motorului trebuie să fie bine amestecate cu aerul de diluare. Pentru sistemele cu prelevare fracţionată trebuie să se verifice calitatea amestecului, în cel puţin patru puncte egal distantate, trasind o curba a concentraţiei de CO(2) din tunelul DT (cu motorul în funcţiune). Dacă este nevoie, se foloseşte un orificiu de amestec,
    Nota: Dacă temperatura mediului din vecinătatea tunelului de diluare DT este sub 293 K (20 grade C), se iau măsuri de precauţie pentru evitarea depunerilor de particule pe pereţii reci ai tunelului de diluare. De aceea, se recomanda încălzirea şi/sau izolarea tunelului în limitele parametrilor menţionaţi mai sus.
    La sarcini mari ale motorului, tunelul poate fi răcit printr-o metoda neagresivă, cum ar fi un ventilator de recirculare, atâta timp cât temperatura mediului de răcire nu scade sub 293 K (20 grade C).
    - HE Schimbătorul de căldura (fig. 9 şi 10)
    Schimbătorul de căldura trebuie să aibă o capacitate suficienta pentru menţinerea temperaturii de la admisie până la exhaustorul SB în limitele a +/- 11 K faţă de temperatura medie de funcţionare măsurată în timpul încercării
    - evacuare: sistemul de evacuare a gazelor de eşapament.
    1.2.1.2. Sistemul de diluare în circuit principal (fig. 13)
    Sistem de diluare descris funcţionează pe principiul diluării volumului total a gazelor de evacuare prelevat după metoda de prelevare la volum constant (CVS). Operaţia consta în măsurarea volumului total al amestecului dintre gazele de evacuare şi aerul de diluare. Se poate utiliza fie un sistem cu pompa volumetrica (PDP), fie un sistem cu tub Venturi (CFV). Pentru colectarea ulterioara de particule, se trece prin sistemul de prelevare a particulelor o proba de gaze de evacuare diluate (pct. 1.2.2 fig. 14 şi 15). Dacă diluarea se face direct, atunci se numeşte diluare simpla. Dacă proba este diluată a doua oara într-un tunel de diluare secundară, atunci se numeşte diluare dubla. Diluarea dubla se aplica atunci când nu se pot îndeplini normele de temperatura la suprafaţa filtrului printr-o singura diluare. Deşi constituie, în principiu, un sistem de diluare, metoda de diluare dubla este studiata ca o varianta a sistemului de prelevare de probe pentru particule la pct. 1.2.2 fig. 15, deoarece are cele mai multe caracteristici comune cu un sistem tipic de prelevare de probe pentru particule. Emisiile gazoase pot fi de asemenea determinate şi în tunelul de diluare al unui sistem complet de diluare în circuit principal. De aceea, sondele de prelevare pentru componenţii gazoşi apar în fig. 13, dar nu apar şi în lista elementelor componente. Condiţiile de îndeplinit sunt indicate la pct. 1.1.1. din prezenta anexa.

    Figura 13
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 53 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Volumul total de gaze brute de evacuare este amestecat în tunelul de diluare DT cu aerul de diluare. Debitul gazelor de evacuare diluate se măsoară fie cu o pompa volumerica PDP fie cu un tub Venturi functionind în regim critic CFV. Se poate folosi un schimbător de căldura sau un compensator electronic de debit pentru prelevarea proporţională sau pentru determinarea debitului. Deoarece determinarea masei particulelor se bazează pe debitul total al gazelor de evacuare diluate, nu este necesară calcularea coeficientului de diluare.
    Descrieri- Fig. 13
    - EP Conducta de evacuare
    Lungimea conductei de evacuare măsurată de la ieşirea din colectorul de evacuare al motorului sau din turbosuflanta sau din sistemul de post-tratare până la tunelul de diluare nu trebuie să aibă mai mult de 10 m. Dacă sistemul are mai mult de 4 m lungime, tot ceea ce depăşeşte 4 m trebuie izolat, cu excepţia fummetrului montat în linie. Grosimea radială a izolaţiei trebuie să fie de cel puţin 25 mm. Coeficientul de conductivitate termica a materialului de izolaţie nu trebuie să aibă o valoare mai mare de 0,1 W/m●K măsurată la 673 K (400 grade C). Pentru a reduce inerţia termica a conductei de evacuare se recomanda un raport între grosime şi diametru de cel mult 0.015. Folosirea sectoarelor flexibile trebuie limitată la un raport între lungime şi diametru de cel mult 12 sau mai puţin.
    - PDP Pompa volumetrica
    Debitul total de gaze de evacuare diluate se determina luând în calcul turaţia şi debitul pe o rotaţie ale pompei. Contrapresiunea sistemului de evacuare nu trebuie, în mod artificial, micşorată prin PDP sau prin sistemul de admisie a aerului de diluare. Presiunea statica a gazului de evacuare măsurată cu sistemul CVS în funcţiune, la o turaţie şi sarcina identice ale motorului, trebuie să rămână în limitele a +/- 1,5 K. Pa faţă de presiunea statica măsurată fără ca CVS să fie conectat. Dacă nu se foloseşte un compensator de debit, temperatura amestecului de gaze imediat înaintea PDP trebuie să se încadreze între +/- 6 K faţă de temperatura medie de funcţionare măsurată în timpul încercării.
    Compensarea debitului se poate face dacă temperatura la admisie în PDP nu depăşeşte 323 K (50 grade C).
    - CFV Tubul Vânturi la debit critic
    CFV măsoară debitul total al gazelor de evacuare diluate prin menţinerea lui la un nivel minim (debit critic). Contrapresiunea statica a gazelor de evacuare cu sistemul CFV în funcţiune trebuie să rămână în limitele a +/- 1,5 kPa faţă de presiunea statica măsurată fără ca CFV să fie conectat, la o turaţie şi sarcina a motorului identice. Când nu se foloseşte un compensator de debit, temperatura amestecului de gaze imediat înaintea CFV trebuie să se încadreze între +/- 11 K faţă de temperatura medie de funcţionare măsurată în timpul testului.
    - HE Schimbătorul de căldura (se poate folosi opţional un EFC) Schimbătorul de căldura trebuie să aibă o capacitate suficienta pentru a menţine temperatura în limitele prevăzute mai sus.
    - EFC Compensatorul electronic de debit (opţional, dacă se foloseşte HE)
    Dacă temperatura la admisie în PDP sau în CFV nu este menţinută în limitele prevăzute mai sus, este nevoie de un compensator de debit pentru măsurători continue ale debitului şi pentru reglarea esantionarii fracţionate din sistemul pentru prelevarea particulelor.
    La acelaşi efect se poate ajunge măsurând, în permanenta, debitul efectiv şi corectind debitul prelevat ce trece prin filtrele de particule ale sistemului de prelevare (vezi fig. 14 şi 15)
    - DT Tunelul de diluare
    Tunelul de diluare:
    - trebuie să aibă un diametru suficient de mic pentru a menţine curgerea gazelor într-un regim turbulent (numărul lui Reynolds mai mare de 4 000) şi o lungime suficienta pentru a asigura amestecarea completa a gazelor de evacuare cu aerul de diluare. Se poate, deasemenea, utiliza o priza de amestecare.
    - trebuie să aibă un diametru de cel puţin 75 mm;
    - să poată fi izolat.
    Gazele de evacuare ale motorului trebuie dirijate spre aval până în punctul în care intra în tunelul de diluare, apoi trebuie bine amestecate.
    Când se foloseşte diluarea simpla se transfera o proba din tunelul de diluare în sistemul de prelevare de probe pentru particule (pct. 1.2.2. fig.14). Debitul PDP sau capacitatea CFV trebuie să fie suficient de mare încât să menţină gazele diluate la o temperatura mai mică sau egala cu 325 K (52 grade C) imediat în amonte de filtrul primar.
    Când se foloseşte diluarea dubla, o proba din tunelul de diluare este transferata în cel de-al doilea tunel de diluare unde este încă odată diluată, iar apoi trecută prin filtrele de prelevare (pct. 1.2.2. fig. 15).
    Debitul a PDP sau capacitatea CFV trebuie să fie suficient de mare pentru a menţine gaze diluate din DT la o temperatura mai mică sau egala cu 464 K (191 grade C ) în zona de prelevare. Sistemul suplimentar de diluare trebuie să producă suficient aer de diluare pentru a menţine gaze dublu-diluate la o temperatura mai mică sau egala cu 325 K (52 grade C) imediat în amonte de filtrul primar.
    - DAF Filtrul pentru aerul de diluare
    Se recomanda ca aerul de diluare să fie filtrat şi trecut prin mangal pentru eliminarea concentraţiei de fond (naturala) a hidrocarburilor. Aerul de diluare trebuie să aibă o temperatura de 298 K (25 grade C) +/- 5 K.
    La cererea fabricantului, aerul de diluare trebuie să poată fi analizat conform normelor stabilite pentru a determina nivelul de fond (natural) al particulelor, care, ulterior, poate fi scăzut din valorile măsurate în gazele de evacuare diluate.
    - PSP Sonda de prelevare pentru determinarea nivelului de particule
    Sonda este componenta principala a PTT şi:
    - trebuie să fie montată orientata spre amonte şi amplasata printr-un punct unde aerul de diluare şi gazele de evacuare sunt bine amestecate, adică pe axa mediana a tunelului de diluare DT la aproximativ o distanta egala cu 10 diametre de tunel în aval faţă de punctul în care gazele de evacuare intra în tunelul de diluare;
    - trebuie să aibă diametrul interior de minimum de 12 mm;
    - poate fi încălzită la o temperatura a pereţilor nu mai mare de 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin pre-încălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare;
    - poate fi izolata.
    1.2.2. Sistemul de prelevare pentru determinarea nivelului de particule (fig. 14 şi 15)
    Sistemul de prelevare pentru determinarea nivelului de particule va retine particulele cu ajutorul unuia sau mai multor filtre. În cazul diluării în circuit derivat cu prelevare totală care consta trecerea volumului total de gaze diluate prin filtre, sistemul de diluare (pct. 1.2.1.1, fig. 7 şi 11) şi sistemul de prelevare formează o singura unitate.
    În cazul diluării în circuit derivat sau în circuit direct cu prelevare fracţionată care consta în a face să treacă prin filtre numai a unei părţi din gazele de evacuare diluate, sistemul de diluare (pct. 1.2.1.1, fig. 4, 5, 6, 8, 9, 10 şi 12 şi pct. 1.2.1.2, fig. 13) şi sistemul de prelevare formează unităţi distincte.
    În acesta directiva, sistemul de diluare dubla DDS (fig. 15) a unui sistem de diluare completa este considerat ca o varianta a unui sistem tipic de prelevare pentru particule, aşa cum se arată în fig. 14. Sistemul de diluare dubla conţine toate componentele importante ale sistemului de prelevare pentru particule, cum ar fi port-filtrele şi pompa de alimentare cu aer de diluare şi tuneul secundar de diluare.
    Pentru a evita modificările la buclele de control, se recomanda ca pompa de prelevare să funcţioneze continuu pe toată durata încercării. În cazul metodei cu un singur filtru trebuie folosit un sistem de derivaţie pentru a trece proba prin filtru la momentul dorit. Interferenta acestei alternante de procedeu asupra buclelor de control trebuie să fie minima.
    Descrieri- Fig. 14 şi 15
    - PSP Sonda pentru prelevarea de particule ilustrată în figuri este primul element al tubului de transfer de particule PTT şi: (fig. 14 şi 15)
    - trebuie să fie orientata spre amonte şi amplasata printr-un punct unde aerul de diluare şi gazele de evacuare sunt bine amestecate, adică pe axa mediana a tunelului de diluare DT la aproximativ o distanta egala cu 10 diametre de tunel în aval faţă de punctul în care gazele de evacuare intra în tunelul de diluare;
    - trebuie să aibă diametrul interior de minimum de 12 mm;
    - să poată fi încălzită la o temperatura a pereţilor nu mai mare de 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin pre-încălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare;
    - să poată fi izolata.
    - PTT Tubul de transfer al probelor pentru determinarea particulelor (fig. 14 şi 15) Acest tub nu trebuie să depăşească 1020 mm în lungime; el trebuie să fie cât mai scurt.
    Dimensiunile sunt valabile pentru:
    - de la capătul sondei pînă la port-filtru în cazul sistemului de prelevare fracţionată cu diluare în circuit derivat şi a sistemului de diluare simpla în circuit principal;
    - de la capătul terminal al tunelului de diluare pînă la port-filtru în cazul sistemului de prelevare totală cu diluare în circuit derivat;
    - de la vârful sondei pînă la tunelul de diluare secundară în cazul sistemului de diluare dubla.
    Tubul de transfer
    - să poată fi încălzit la o temperatura a pereţilor de cel mult 325 K (52 grade C) fie prin încălzire directa fie prin pre-încălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare;
    - să poată fi izolat.
    - SDT Tunelul de diluare secundară (Fig. 15)
    Tunelul de diluare secundară trebuie să aibă un diametru minim de 75 mm şi o lungime suficienta pentru a permite probei diluate a doua oara să stea cel puţin 0,25 sec. în tunel. Port-filtrul primar FH nu trebuie plasat la mai mult de 300 mm faţă de ieşirea din SDT.
    Tunelul de diluare secundară:
    - să poată fi încălzit la o temperatura a pereţilor de cel mult 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin preîncălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C) înainte de introducerea gazelor de evacuare în tunelul de diluare;
    - să poată fi izolat.

    Figura 14
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 56 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Pompa de prelevare P extrage din tunelul DT al unui sistem de diluare în circuit derivat prin sonda PSP şi prin tubul de transfer PTT o proba gaze de evacuare diluate. Proba este trecută prin port-filtrele FH ce conţin filtrele pentru reţinerea particulelor. Debitul probei este controlat de regulatorul de debit FC3. Dacă se foloseşte un compensator electronic de debit EFC (vezi Fig. 13) debitul gazelor de evacuare diluate serveşte drept semnal de comanda pentru FC3.

    Figura 15
──────────
    *) Notă CTCE:
    Reprezentarea grafică se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 bis din 22 august 2002, la pagina 57 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Cu ajutorul sondei de prelevare PSP şi a tubului de transfer PTT se transfera o proba de gaze de evacuare diluate din tunelul de diluare DT în tunelul secundar de diluare SDT unde mai este diluat încă o data. Proba este trecută apoi prin port- filtrele FH care conţin filtrele pentru reţinerea particulelor. Debitul aerului de diluare este de obicei constant, pe când debitul probei este controlat de regulatorul de debit FC3. Dacă se foloseşte un compensator electronic de debit EFC (vezi fig. 13), debitul total de gaze diluate serveşte drept semnal de comanda pentru FC3.
    - FH Port-filtrele (fig. 14 şi 15)
    Pentru filtrele primare şi pentru cele secundare se pot folosi carcase comune sau individuale. Trebuie îndeplinite prevederile din anexa III, subanexa 1, pct. 1.5.1.3.
    Carcasa (carcasele) filtrului:
    - poate fi încălzită la o temperatura a pereţilor de cel mult 325 K (52 grade C) prin încălzire directa sau prin pre-încălzirea aerului de diluare, cu condiţia ca temperatura aerului să nu depăşească 325 K (52 grade C).
    - poate fi izolata.
    - P Pompa de prelevare (fig. 14 şi 15)
    Proba de prelevare trebuie plasata la o distanta suficienta de tunel pentru a menţine temperatura gazului la intrare, constantă (+/- 3 K), dacă nu se foloseşte corectarea debitului cu ajutorul lui FC3.
    - DP Pompa pentru aerul de diluare (Fig. 15) (numai pentru sistemul în diluare dubla în circuit principal)
    Pompa pentru aerul de diluare trebuie astfel plasata încât aerul pentru diluarea secundară să fie furnizat la o temperatura de 298 K (25 grade C) +/- 5 K.
    - FC3 Regulatorul de debit (fig. 14 şi 15)
    Trebuie folosit un regulator de debit pentru a compensa debitul probei pentru particule în cazul variaţiilor de temperatura sau contrapresiune din circuitul probei, dacă nu exista alte mjloace.
    Regulatorul de debit este necesar dacă se foloseşte un compensator electronic de debit EFC (fig. 13).
    - FM 3 Debitmetru/(fig. 14 şi 15)(debitul probei pentru particule)
    Debitmetrul trebuie amplasat la o distanta suficienta de pompa de prelevare pentru a menţine temperatura gazului la intrare constantă (+/-3 K), în absenta corectării debitului cu ajutorul lui FC3.
    - FM 4 Debitmetru/(fig. 15)(numai pentru aerul de diluare, cu diluare dubla, în circuit direct)
    Debitmetrul trebuie amplasat astfel încât temperatura aerului la intrare să aibă valoarea de 298 K (25 grade C) +/- 5 K.
    - BV Robinetul cu bila (opţional)
    Robinetul cu bila trebuie să aibă un diametru nominal nu mai mic decât diametrul interior al tubului de prelevare şi un timp de comutare mai mic de 0,5 secunde.
    Nota: Dacă temperatura mediului din vecinătatea PSP, SDT şi FH este sub 293 K (20 grade C), trebuie luate măsuri de precauţie pentru evitarea depunerilor de particule pe pereţii reci ai acestor componente. De aceea, se recomanda încălzirea şi/sau izolarea componentelor în limitele parametrilor menţionaţi în descrierile corespunzătoare fiecăruia. Se recomanda, de asemenea, ca temperatura suprafeţei filtrului, în timpul prelevării, să nu scada sub 293 K(20 grade C).
    În cazul supraincalzirii motorului, componentele menţionate mai sus pot fi răcite print-o metoda neagresivă, cum ar fi un ventilator de recirculare, cu condiţia ca temperatura lichidului de răcire să nu scada sub 293 K (20 grade C).

    ANEXA 6

CERTIFICAT DE APROBARE DE TIP

Loc pentru
ştampila
autorităţii
Informaţii referitoare la:
acordarea/extinderea/refuzul/retragerea*1) aprobării de tip
a unui tip de motor sau tipuri de familii de motoare, privind emisiile
poluante, în aplicarea
hotărârii Nr......./......................................................
modificată prin ............../...........................................
Aprobarea de tip nr. ......... Extinderea Nr. ........../.................
Motivarea extinderii (dacă este cazul): ..................................

PARTEA 1
0. Generalităţi
0.1. Marca (numele producătorului): ........................................
0.2. Numele producătorului tipului de motor reprezentativ şi dacă este
cazul, al tipului familiei de motoare*1): .............................
0.3. Codul tipului de motor înscris de producător: .........................
Amplasarea codului: ...................................................
Metoda de aplicare a codului: .........................................
0.4. Specificarea maşinii care este propulsata de motor*2): ................
0.5. Numele şi adresa producătorului: ......................................
Numele şi adresa reprezentantului autorizat al producătorului, dacă
este cazul ............................................................
0.6. Amplasarea, codificarea şi metoda de aplicare a numărului de
identificare a motorului: .............................................
0.7. Amplasarea şi metoda de aplicare a marcajului pentru aprobarea CS de
tip: ..................................................................
0.8. Adresa uzinei care montează motorul: .................................
──────────
*1) Se sterg menţiunile inutile
*2) Conform definiţiei din partea 1 a anexei 1
──────────

PARTEA 2

1. Restricţii de utilizare a motorului (dacă este cazul): ..................
1.1. Condiţii speciale care trebuie respectate la instalarea motorului/
motoarelor pe maşină ...............................................
1.1.1. Depresiunea maxim admisibilă la intrare: .................kPa
1.1.2. Contrapresiunea maxim admisibilă la evacuare: ........... kPa
2. Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor*3): .........
3. Data întocmirii raportului de încercare: ................................
4. Numărul raportului de încercare: ........................................
5. Subsemnatul, prin prezenta certifica faptul că descrierea din documentul
de informaţii pentru motorul de mai sus, sau întocmită de producător,
este corecta şi că rezultatele încercărilor din anexa sunt aplicabile
tipului. Mostra a fost selectata de autoritatea competenta şi pusă la
dispoziţie de producător ca motor tip*1).

Aprobarea de tip se acorda/refuza/retrage*1).

Locul: .............................................................

Data: ..............................................................

Semnătura: .........................................................

Documente anexate: Pachet de informaţii

Rezultatele încercărilor (anexa nr. 1)

Studiul relevant de corelare cu sistemele de
prelevare utilizate, care sunt diferite de sistemele de
referinţa*2) (dacă este cazul).
──────────
*1) Se sterg menţiunile inutile
*2) Conform definiţiei din partea 1 a anexei 1
*3) Indicaţi: "fără obiect", dacă serviciul tehnic aparţine autorităţii
──────────

Subanexa 1


                     REZULTATELE ÎNCERCĂRILOR

    1. Informaţii referitoare la efctuarea încercărilor(4)
    1.1. Combustibilul de referinţa utilizat pentru încercări
         1.1.1. Cifra cetanică:
         1.1.2. Conţinutul în sulf: ...........................................
         1.1.3. Densitate: ....................................................
    1.2. Lubrifiant
         1.2.1. Marca/ mărci: .................................................
         1.2.2. Tip /tipuri: ..................................................
         (indicaţi procentajul de ulei în amestec, dacă uleiul şi carburantul
         sunt amestecate)
    1.3. Echipamentul acţionat de motor (dacă este cazul)
         1.3.1 Enumerarea şi caracteristicile distinctive
         1.3.2. Puterea absorbită la turaţiile indicate ale motorului (indicate
         de producător):

┌────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐
│                    │    Puterea P(AE) (kW) la diferite turaţii ale motorului │
├────────────────────┼────────────────────────────┬────────────────────────────┤
│     Echipament     │        Intermediară        │          Nominală          │
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
├────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────┤
│ Total              │                            │                            │
└────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────┘

    Nota: P(AE) nu trebuie să depăşească 10% din puterea măsurată în timpul
încercării
    1.4. Performanţele motorului
    1.4.1. Turaţiile motorului:
    relanti: ..................................... rot/min
    intermediară: ................................ rot/min
    nominală: .................................... rot/min
──────────
    *4) În cazul mai multor motoare reprezentative se va completa separat
pentru fiecare
──────────

Subanexa 1


    1.4.2. Puterea motorului*5)
┌──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────┐
│                                              │   Reglajul puterii (kW) la │
│                                              │   diferite turaţii ale     │
│                                              │           motorului        │
├──────────────────────────────────────────────┼────────────────┬───────────┤
│            Condiţii                          │ Intermediară   │  Nominală │
├──────────────────────────────────────────────┼────────────────┼───────────┤
│Puterea maxima determinata la stand           │                │           │
│[P(M)] (kW) (a)                               │                │           │
├──────────────────────────────────────────────┼────────────────┼───────────┤
│Puterea totală absorbită de echipamentul      │                │           │
│antrenat de motor aşa cum este indicată       │                │           │
│la pct. 1.3.2 din prezenta subanexa sau       │                │           │
│în anexa 3 pct. 2.8 [P(AE)] (kW) (b)          │                │           │
├──────────────────────────────────────────────┼────────────────┼───────────┤
│Puterea nominală a motorului aşa cum este     │                │           │
│indicată în anexa 1 pct. 2.4 în (kW) (c)      │                │           │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────┴───────────┤
│c = a + b                                                                  │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    1.5. Nivelul emisiilor

         1.5.1. Puterea la frână (kW)
┌───────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
│                               │        Puterea la frână (kW) la diferite  │
│                               │              turaţii ale motorului        │
├───────────────────────────────┼──────────────────────────┬────────────────┤
│  Coeficint de sarcina         │         Intermediară     │    Nominală    │
├───────────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────┤
│       10                      │                          │                │
├───────────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────┤
│       50                      │                          │                │
├───────────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────┤
│       75                      │                          │                │
├───────────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────┤
│      100                      │                          │                │
└───────────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────┘

    1.5.2. Rezultatele încercărilor privind emisiile, pe 8 secvenţe de
funcţionare:
            CO: ....................... g/kWh
            HC: ....................... g/kWh
            NO(x): .................... g/k/Nh
            Particule: ................ g/kWh
    1.5.3. Sistemele de prelevare utilizate pentru încercări:
        1.5.3.1. Emisiile de gaze*5):......................................
        1.5.3.2. Particule*6):..............................................
                 1.5.3.2.1. Metoda*7): filtru unic / multiplu
──────────
    *5) Puterea măsurată necorectată conform prevederilor anexei nr. 1 pct. 2.4
    *6) Indicaţi codul numeric definit în anexa 5, pct.1.
    *7) Idem nota 6
    *8) Se sterg menţiunile inutile
──────────

    ANEXA 7

                    SISTEMUL DE NUMEROTARE A CERTIFICATELOR
                               DE APROBARE DE TIP


    1. Numărul va fi compus din cinci părţi separate prin caracterul (*)

    Partea 1: litera de tipar "e" minuscula urmată de simbolul distinctiv al
              Statului care a eliberat certificatul de aprobare de tip:
  1 pentru Germania        12 pentru Austria
  2 pentru Franta          13 pentru Luxemburg
  3 pentru Italia          17 pentru Finlanda
  4 pentru Olanda          18 pentru Danemarca
  5 pentru Suedia          21 pentru Portugalia
  6 pentru Belgia          23 pentru Grecia
  9 pentru Spania         IRL pentru Irlanda
 11 pentru Regatul Unit    RO pentru România

    Partea 2: numărul prezentei hotărâri 000/2002. Deoarece aceasta conţine
              diferite date de aplicare şi diferite standarde tehnice, se vor
              adauga doua litere. Aceste litere se referă la diferite date de
              intrare în vigoare a valorilor limita şi la montarea motorului
              la diferite tipuri de maşini mobile nerutiere, pe baza cărora
              s-a acordat certificatul de aprobare de tip.
              - primul caracter este definit conform categoriilor prevăzute la
              art. 9 din hotărâre şi se notează cu litere de tipar astfel:
                  - categoria 18 kW ≤ P < 37 kW se notează cu litera D
                  - categoria 37 kW ≤ P < 75 kW se notează cu litera C
                  - categoria 75 kW ≤ P < 130 kW se notează cu litera B
                  - categoria 130 kW ≤ P < 560 kW se notează cu litera A
              - al doilea caracter este definit în anexa nr. 1, secţiunea 1 şi
              se referă la modul de încercare prevăzut în anexa 3, pct. 3.6.
    Partea 3: numărul ultimului act normativ care modifica prezenta hotărîre şi
              care se aplica pe certificatul de aprobare de tip. Dacă este
              cazul, se adauga alte doua litere în funcţie de condiţiile
              descrise în partea 2, chiar dacă în urma noilor parametri numai
              o singura litera ar trebui schimbată. Dacă nu s-a efectuat nici
              o modificare, aceste litere se vor omite.
    Partea 4: un număr compus din patru cifre (cu zerouri figurand la început,
              dacă este cazul) care reprezintă numărul aprobării de tip
              iniţiale. Secventa de numerotare începe cu 0001.
    Partea 5: un număr compus din doua cifre (cu zerouri figurand la început,
              dacă este cazul) reprezentând numărul extinderii aprobării de
              tip. Secventa de numerotare începe cu 01, pentru fiecare aprobare
              de tip iniţială.
    2. Exemplu de numerotare pentru a treia aprobare de tip (aceasta este fără
    extindere), care corespunde categoriei de putere D (18 kW ≤ P < 37 kW,
    începînd cu 1 ianuarie 2003) care se aplica motoarelor pentru tipurile A de
    maşini mobile nerutiere, acordat de România:
           e RO * 000/2002 DA * 000/OOOOXX * 0003 * 00
    3. Exemplu de numerotare pentru a doua extindere la a patra aprobare de tip
    care corespunde categoriei de putere B (75 kW ≤ P < 130 kW, începînd cu
    1 ianuarie 2005) care se aplica motoarelor pentru tipurile A de maşini
    mobile nerutiere, acordat de România:
           e RO * 000/2002 BA * 000/0000XX * 0004 * 02

ANEXA 8


                   LISTA APROBĂRILOR DE TIP ALE MOTORULUI/
                      FAMILIEI DE MOTOARE PREZENTATE

                                                 Loc pentru
                                                 ştampila
                                                 autorităţii

    Lista nr. ........................................................
    Valabilă de la: ............... până la: .........................
    Informaţiile următoare vor fi indicate pentru toate aprobările acordate/
    refuzate/ retrase în cursul perioadei precizate:
    Producătorul: ....................................................
    Numărul certificatului de aprobare de tip: .......................
    Motivele prelungirii (dacă este cazul): ..........................
    Marca: ...........................................................
    Tipul de motor / familie de motoare: .............................
    Data emiterii: ...................................................
    Data primei emiteri (în cazul prelungirii): ......................

ANEXA 9


                   LISTA MOTOARELOR PRODUSE

                                            Loc pentru
                                            ştampila
                                           autorităţii

    Lista nr: ..............................................
    Valabilă de la: ................ până la: ..............
    Informaţiile următoare vor fi indicate pentru toate seriile de identificare,
    tipurile, familiile motoarelor produse şi pentru toate numerele aprobărilor
    de tip acordate, în cursul perioadei precizate:
    Producătorul: ...................................................
    Marca: ..........................................................
    Numărul certificatului de aprobare de tip: ......................
    Numele familiei de motoare*1): .................................
    Tipul motorului: 1: ........... 2: .............  n: ............

    Numărul de identificare
    al motoarelor: ...........001 ..........001 ............. 001
                   ...........002 ..........002 ............. 002
                   ...........m   ..........p   ............. p

    Data emiterii: ...........................................
    Data primei emiteri (în cazul prelungirii):
──────────
    *1) Unde este cazul
──────────

ANEXA 10



                    FIŞA TEHNICĂ A MOTOARELOR APROBATE

                                                                             Loc pentru
                                                                             ştampila
                                                                             autorităţii
┌────┬─────┬──────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Data │Fabri-│                   Descriere motor                          │   Emisii (g/kWh)    │
│cer-│cer- │cant  ├─────┬──────┬─────┬──────┬────┬─────┬──────┬────────────────┼───┬───────┬────┬────┤
│ti- │ti-  │      │Tip  │Modul │Număr│Cilin-│Pu- │Regim│Ardere│Post-tratament  │PT │ NO(x) │ CO │ HC │
│fi- │fica-│      │fami-│  de  │  de │dree  │te- │nomi-│      │                │   │       │    │    │
│cat │rii  │      │lie  │răcire│cil. │(cmc) │re  │nal  │      │                │   │       │    │    │
│    │     │      │     │      │     │      │(kw)│(rpm)│      │                │   │       │    │    │
├────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼────┼─────┼──────┼────────────────┼───┼───────┼────┼────┤
├────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼────┼─────┼──────┼────────────────┼───┼───────┼────┼────┤
├────┼─────┼──────┼─────┼──────┼─────┼──────┼────┼─────┼──────┼────────────────┼───┼───────┼────┼────┤
└────┴─────┴──────┴─────┴──────┴─────┴──────┴────┴─────┴──────┴────────────────┴───┴───────┴────┴────┘

------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Altele, Guvernul Romaniei, HOTĂRÂRE nr. 743 din 11 iulie 2002

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"