Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă modificarea şi completarea, după caz, a descrierii tehnice şi adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, instituţie publică în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară. ART. 2 Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Attila Korodi Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Adriana Doina Pană Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu p. Ministrul delegat pentru buget, Daniela Pescaru, secretar de stat Bucureşti, 26 august 2014. Nr. 732. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, pentru care se modifică şi se completează, după caz, descrierea tehnică şi adresa ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────────────────────────────────────────────┐
│1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorităţi ale │ │Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice │
│administraţiei publice centrale) │ 16335444│ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│2. Ordonator secundar de credite │RO 24326056│Administraţia Naţională "Apele Române" │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│3. Ordonator terţiar de credite │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────────────────────────────────────────┤
│4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale aflate sub autoritatea ordonatorului principal de credite, institute naţionale│
│de cercetare-dezvoltare care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi │
│dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările │
│ulterioare, şi, după caz, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniul │
│public de stat │
├────┬──────┬────────┬──────────────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────────┬─────────┬───────────────────┤
│Nr. │Nr. MF│Codul de│ Denumirea │ Descrierea tehnică │ Adresa │ Anul │ Valoarea de │
│crt.│ │clasifi-│ │ │ │ PIF │ inventar │
│ │ │ care │ │ │ │ │ (lei) │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 1 │ 62730│ 8.28.06│Teren Staţie │Steren=2.700 mp, Sconstr_C1-birouri=43 mp,│Ţara: România; │ 1970 │ 4,614 │
│ │ │ │experimentală │Sdesf_C1-birouri=43 mp, │judeţul: Buzău; │ │ │
│ │ │ │Aldeni │Sconstr_C2-cabină_limnigraf=3 mp, │comuna Cernăteşti; │ │ │
│ │ │ │ │Sdesf_C2-cabină_limnigraf=3 mp, │satul Aldeni; │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C3-cabină_limnigraf=4 mp, │nr.: -; INHGA │ │ │
│ │ │ │ │Sdesf_C3-cabină_limnigraf=4 mp, │ │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C4-cabină_limnigraf=3 mp, │ │ │ │
│ │ │ │ │Sdesf_C4-cabină_limnigraf=3 mp, │ │ │ │
│ │ │ │ │construcţii tip P, CF nr. 20037, │ │ │ │
│ │ │ │ │UAT Cernăteşti │ │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 2 │ 62773│ 8.28.06│Teren Staţie │Steren=10101 mp, CF nr. 70841, │Ţara: România; │ 1965 │ 1│
│ │ │ │experimentală │UAT Voineşti │judeţul: Dâmboviţa;│ │ │
│ │ │ │Voineşti │ │comuna Voineşti; │ │ │
│ │ │ │ │ │nr.: -; INHGA │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 3 │ 62909│ 8.28.01│Clădire Corp C│Sconstr_C15=1.268 mp, Sdesf_C15=3.067 mp, │Ţara: România; │ 1964 │ 510,834│
│ │ │ │extindere │clădire tip S+P+1, CF nr. 248038 │municipiul │ │ │
│ │ │ │Bucureşti │Bucureşti sectorul 1 │Bucureşti; │ │ │
│ │ │ │ │ │sectorul 1; şoseaua│ │ │
│ │ │ │ │ │Bucureşti-Ploieşti │ │ │
│ │ │ │ │ │nr. 97 │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 4 │ 62919│ 8.28.01│Baracă tip │Steren=853 mp, Sconstr_C1-baracă=45 mp, │Ţara: România; │ 1986 │ 12,126│
│ │ │ │piatră pereţi │Sdesf_C1-baracă=45 mp, construcţie tip P, │judeţul: Dâmboviţa;│ │ │
│ │ │ │portanţi lemn │CF nr. 70256, UAT Malu cu Flori │comuna Malu cu │ │ │
│ │ │ │Malu cu Flori │ │Flori; -; nr.: -; │ │ │
│ │ │ │ │ │INHGA │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 5 │ 63032│ 8.28.01│Staţie │Sconstr_C1-birouri=84 mp, │Ţara: România; │ 1970 │ 51,436│
│ │ │ │experimentală │Sdesf_C1-birouri=157 mp, clădire tip P+1, │judeţul: Dâmboviţa;│ │ │
│ │ │ │Voineşti │terenul este înregistrat la nr. MF 62773, │comuna Voineşti; -;│ │ │
│ │ │ │ │CF nr. 70841, UAT Voineşti │nr.: -; INHGA │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 6 │ 63033│ 8.28.01│Staţia │Steren=335 mp, CF nr. 70843, UAT Voineşti │Ţara: România; │ 1970 │ 15,000│
│ │ │ │experimentală │ │judeţul: Dâmboviţa;│ │ │
│ │ │ │evaporimetrică│ │comuna Voineşti; -;│ │ │
│ │ │ │subt. Voineşti│ │nr.: -; INHGA │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 7 │ 64260│ 8.17.02│Acumulare │volum total=2,6 mil. mc., │Ţara: România; │ 1978 │ 10,982,406│
│ │ │ │Ciric III │Vaten=1.75 mil. mc, │judeţul: Iaşi; │ │ │
│ │ │ │ │Steren=182.242 mp, │MRJ Iaşi; -; │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C1-dig=16.475 mp, │nr.: -; Iaşi │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C2-călugăr=59 mp, │ │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C3-deversor=11.107 mp, │ │ │ │
│ │ │ │ │CF nr. 146349, UAT Iaşi │ │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 8 │ 65290│ 8.28.01│Canton │Steren=3.954 mp, Sconstr_C1-canton=87 mp, │Ţara: România; │ 1998 │ 42,841│
│ │ │ │Cucuteni │Sdesf_C1-canton=87 mp, Sconstr_C2-magazie=│judeţul: Iaşi; │ │ │
│ │ │ │ │63 mp, Sdesf_C2-magazie=63 mp, │comuna Leţcani; │ │ │
│ │ │ │ │Sconstr_C3-anexă=29 mp, Sdesf_C3-anexă= │satul Cogeasca; │ │ │
│ │ │ │ │29 mp, CF nr. 61791, UAT Leţcani │ nr.: -; Iaşi │ │ │
├────┼──────┼────────┼──────────────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ 9 │121044│ 8.28.01│Platformă │Steren=3.601 mp, CF nr. 70842, │Ţara: România; │ 1998 │ 1,929│
│ │ │ │observaţii │UAT Voineşti │judeţul: Dâmboviţa;│ │ │
│ │ │ │Voineşti │ │comuna Voineşti; -;│ │ │
│ │ │ │ │ │nr.: -; INHGA │ │ │
└────┴──────┴────────┴──────────────┴──────────────────────────────────────────┴───────────────────┴─────────┴───────────────────┘
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.