Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a schimbării unităţii de administrare şi actualizării valorii de inventar a unui imobil aparţinând domeniului public al statului, în urma reorganizării Poliţiei de Frontieră Române şi reevaluării, conform datelor prevăzute în anexa nr. 1. ART. 2 (1) Se aprobă trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în domeniul public al comunei Comloşu Mare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2. (2) Trecerea în domeniul public al comunei Comloşu Mare se face în scopul modernizării imobilului prevăzut la alin. (1) de către Consiliul Local Comloşu Mare, în vederea recalificării în Punct de trecere a frontierei Lunga - Nakovo, în regim de trafic internaţional, pentru a răspunde cerinţelor din Catalogul Schengen. ART. 3 La finalizarea lucrărilor de modernizare a imobilului sau dacă în termen de 5 ani de la trecerea în domeniul public local nu se finalizează lucrările de modernizare ori în cazul în care nu se respectă scopul pentru care a fost trecut în domeniul public local, imobilul transmis potrivit art. 2 alin. (1) revine de drept în domeniul public al statului şi se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în condiţiile legii. ART. 4 Predarea-primirea imobilului, potrivit art. 2 alin. (1), se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 5 Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 6 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ──────────────── p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Ilie Botoş, secretar de stat p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu p. Ministrul delegat pentru buget, Daniela Pescaru, secretar de stat Bucureşti, 26 august 2014. Nr. 728. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului pentru care se schimbă unitatea de administrare şi se actualizează valoarea de inventar
┌───────┬────────┬──────────┬────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────┬──────────┐
│Nr. MFP│Codul de│Denumirea │Unitatea de administrare│Unitatea de administrare│ Adresa │ Valoarea │
│ │clasifi-│imobilului│ înscrisă în prezent în │ după actualizare │ imobilului │ de │
│ │caţie │ │ inventarul centralizat │ │ │ inventar │
│ │ │ │ │ │ │ actuali- │
│ │ │ │ │ │ │ zată │
│ │ │ │ │ │ │ (lei) │
├───────┼────────┼──────────┼────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼──────────┤
│147.198│ 8.19.01│ 49-506│Ministerul Afacerilor │Ministerul Afacerilor │Judeţul Timiş│ 65.876,14│
│ │ │ │Interne - Inspectoratul │Interne - Inspectoratul │ │ │
│ │ │ │Judeţean al Poliţiei de │Teritorial al Poliţiei │ │ │
│ │ │ │Frontieră Timiş │de Frontieră Timişoara │ │ │
│ │ │ │Cod unic de identificare│Cod unic de identificare│ │ │
│ │ │ │(CUI) 4250638 │(CUI) 4250638 │ │ │
└───────┴────────┴──────────┴────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────┴──────────┘
ANEXA 2 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care trece din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în domeniul public al comunei Comloşu Mare
┌──────────────┬───────┬────────────────────┬───────────────┬───────────────────────────┬───────────┐
│Locul unde │ Codul │Persoana juridică de│ Persoana │Datele de identificare ale │Nr. M.F.P. │
│este situat │ de │la care se transmite│ juridică la │ imobilului care se │ │
│imobilul care │clasi- │ imobilul │ care se │ transmite │ │
│se transmite │ficaţie│ │ transmite │ │ │
│ │ │ │ imobilul │ │ │
├──────────────┼───────┼────────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼───────────┤
│Comuna Comloşu│8.19.01│Statul român, │Comuna Comloşu │Denumire imobil: 49-506 │ 147.198│
│Mare, │ │administrarea │Mare, judeţul │Suprafaţă teren = 1.604 mp │ │
│judeţul Timiş │ │Ministerului │Timiş Cod unic │Nr. construcţii = 1 │ │
│ │ │Afacerilor Interne -│de identificare│Suprafaţă C1 = 105 mp │ │
│ │ │Inspectoratul │(CUI) 4483854 │Suprafaţă totală construită│ │
│ │ │Teritorial al │ │= 105 mp │ │
│ │ │Poliţiei de │ │Nr. CF = 400999 │ │
│ │ │Frontieră Timişoara │ │Valoarea de inventar = │ │
│ │ │Cod unic de │ │67.876,14 lei │ │
│ │ │identificare │ │ │ │
│ │ │(CUI) 4250638 │ │ │ │
└──────────────┴───────┴────────────────────┴───────────────┴───────────────────────────┴───────────┘
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.