Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reparaţii linia CF 400 Topliţa-Stânceni (de la km 183 + 945 la km 192 + 945), inclusiv liniile 2, III, 4 şi aparatele de cale nr. 1, 3, 9, 5/7, 2, 8, 14 şi 4/6 din Topliţa“, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Căi Ferate „CFR“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Cătălin Drulă Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila Zoltán Bucureşti, 30 iunie 2021. Nr. 716. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reparaţii linia CF 400 Topliţa-Stânceni (de la km 183 + 954 la km 192 + 945), inclusiv liniile 2, III, 4 şi aparatele de cale nr. 1, 3, 9, 5/7, 2, 8, 14 şi 4/6 din Topliţa“ lucrare de utilitate publică de interes naţional Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. Amplasament: Judeţele Harghita şi Mureş Indicatorii tehnico-economici
┌─────────────────────────┬────┬───────┐
│Valoarea totală a │ │ │
│investiţiei (inclusiv │mii │ │
│TVA) (în preţuri la data │lei │119.619│
│de 14.12.2018, 1 euro = │ │ │
│4,6540 lei) │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│Construcţii-montaj │ │mii │97.934 │
│ │ │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Eşalonarea │INV/│mii │ │
│investiţiei: │C+M │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│ │ │mii │ │
│Anul I │INV │lei │74.770 │
│ │C+M │mii │61.210 │
│ │ │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│ │ │mii │ │
│Anul II │INV │lei │44.849 │
│ │C+M │mii │36.724 │
│ │ │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Capacităţi: │ │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- Lungime linie │ │m │8.991 │
│directă cf │ │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- Linii în staţii │ │m │2.569 │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- Podeţe │ │buc.│3 │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Durata de execuţie a│ │luni│16 │
│investiţiei │ │ │ │
└────────────────────┴────┴────┴───────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100 - 1/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.