Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 716 din 27 august 2020  privind aprobarea schemei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 716 din 27 august 2020 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol"

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 792 din 31 august 2020
    Având în vedere prevederile art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Prezenta hotărâre stabileşte aprobarea unei scheme de ajutor de minimis, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul de minimis în sectorul agricol, respectiv acordarea unui ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol.
    (2) Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, schema este exceptată de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    (3) Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

    ART. 2
    Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României.

    ART. 3
    În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) ajutor de minimis - ajutor acordat unei întreprinderi, a cărui valoare cumulată pe durata a 3 exerciţii financiare, exerciţiul financiar în cauză şi două exerciţii financiare precedente, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol;
    b) întreprindere - orice entitate care, potrivit pct. (4) din preambulul Regulamentului de minimis în sectorul agricol, desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată;
    c) întreprindere unică - reprezintă, potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre următoarele relaţii:
    (i) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;
    (ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
    (iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
    (iv) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective;

    d) autoritatea competentă - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţi responsabile cu administrarea schemei de ajutor de minimis;
    e) fenomene hidrometeorologice nefavorabile - secetă, grindină, ploi torenţiale, vânt puternic.


    ART. 4
    Schema de ajutor de minimis reglementată de prezenta hotărâre nu se aplică următoarelor categorii de ajutoare:
    a) ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza preţului sau cantităţii de produse cumpărate ori introduse pe piaţă;
    b) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
    c) ajutoarelor condiţionate de utilizarea cu precădere a produselor naţionale faţă de produsele importate.


    CAP. II
    Beneficiarii, criteriile de eligibilitate, cuantumul sprijinului financiar şi modalitatea de acordare a schemei de ajutor de minimis
    ART. 5
    Prevederile prezentei scheme se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. b) şi c), respectiv:
    a) apicultorilor, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
    b) apicultorilor, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
    c) apicultorilor, persoane juridice, precum şi oricărei forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.


    ART. 6
    Pentru a fi eligibile la acordarea ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre, întreprinderile/ întreprinderile unice prevăzute la art. 5 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
    a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor;
    b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.


    ART. 7
    (1) Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii, potrivit art. 3 alin. (6) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
    (2) Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis potrivit prezentei hotărâri se acordă beneficiarilor prevăzuţi la art. 5 pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie, în cuantum de 25 lei/familia de albine.
    (3) Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
    (4) În cazul nerespectării prevederilor art. 6, beneficiarii schemei de minimis sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 8
    Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă.

    ART. 9
    Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49.948.500 lei şi se asigură din bugetul de stat, în limitele prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020 la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice“, prin bugetul repartizat direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2020, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenţii“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.

    CAP. III
    Reguli procedurale
    ART. 10
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi înainte de depunerea cererii al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în prezenţa potenţialilor beneficiari, verifică sumele rămase şi potenţial a fi primite prin prezenta schemă de ajutor de minimis, rezultate după însumarea ajutoarelor de minimis primite pe durata a 3 exerciţii financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciţii financiare precedente şi în exerciţiul financiar în cauză, şi până la concurenţa sumei de 20.000 euro, potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
    (2) Ajutoarele de minimis primite pe durata a 3 exerciţii financiare sunt cele stabilite potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii“, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, pentru anul 2018, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc“, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 107/2019 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“ pentru anul 2019, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi“, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 705/2019 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol“, Hotărârii Guvernului nr. 248/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“ pentru anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa“, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.
    (3) Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti solicită Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“ lista apicultorilor cu efectivele de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2020.
    (4) După efectuarea verificării prevăzute la alin. (1) şi informarea beneficiarilor asupra efectivelor înscrise în lista prevăzută la alin. (3), beneficiarii depun la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti cererea însoţită de următoarele documente:
    a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
    b) copie a atestatului de producător în cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 5 lit. a);
    c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;
    d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
    e) copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială se desfăşoară permanent activitatea stupinei.

    (5) Cererea prevăzută la alin. (1), însoţită de documentele prevăzute la alin. (4), poate fi transmisă la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. Verificarea sumelor rămase sau potenţial a fi primite prin schema de ajutor de minimis se realizează de către persoana împuternicită din direcţia pentru agricultură judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi se comunică telefonic/prin fax sau în format electronic, prin e-mail, înainte de înregistrarea cererii.
    (6) În situaţia în care beneficiarii prevăzuţi la art. 5 deţin în exploataţie mai multe stupine care sunt situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la direcţia pentru agricultură judeţeană pe teritoriul căreia beneficiarul deţine numărul cel mai mare de familii de albine.
    (7) Termenul final de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare prevăzute la alin. (4) este data de 15 septembrie 2020.

    ART. 11
    (1) Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti înregistrează şi verifică cererile împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul judeţean de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.
    (2) Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti calculează şi aprobă sumele aferente reprezentând sprijin financiar pentru fiecare beneficiar în parte şi se asigură că sumele totale care se acordă solicitantului se încadrează în plafonul maxim, conform art. 7 alin. (3).

    ART. 12
    Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, pe care o transmit Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la data de 21 septembrie 2020.

    ART. 13
    (1) Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de situaţia centralizatoare a sumelor corespunzătoare ajutorului de minimis defalcate pentru fiecare direcţie pentru agricultură judeţeană, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
    (2) După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (3) Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, potrivit legislaţiei în vigoare.

    ART. 14
    (1) Registrele judeţene de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar acordat potrivit prezentei hotărâri se păstrează la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.
    (2) Direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti întocmesc lista cuprinzând beneficiarii ajutoarelor de minimis şi sumele acordate potrivit prezentei hotărâri, precum şi orice alte sume acordate acestor beneficiari prin alte scheme de minimis în exerciţiul financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
    (3) Lista prevăzută la alin. (2) se publică pe site-ul direcţiilor pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti şi se transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru publicare pe site-ul oficial al instituţiei.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 15
    Ajutorul de minimis acordat în temeiul prezentei hotărâri este avut în vedere pentru a fi dedus din orice schemă viitoare de ajutor de minimis.

    ART. 16
    (1) În cazul nerespectării de către beneficiari a condiţiilor prevăzute prin prezenta schemă, aceştia sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Sumele reprezentând ajutor de minimis necuvenit, prevăzut la alin. (1), reprezintă creanţe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile de recuperare întocmite de către direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională constituie titluri de creanţă şi cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de scadenţă prevăzut în acesta.
    (4) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora către debitor se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării debitului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    (6) Cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii se calculează de către direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de la data scadenţei şi până la data transmiterii către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit alin. (5), iar organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor calcula obligaţii fiscale accesorii de la data transmiterii titlurilor executorii şi până la data stingerii sumelor prevăzute în acestea.
    (7) Obligaţiile fiscale accesorii calculate de către direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor fi individualizate într-un titlu de creanţă, prevederile alin. (2)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.
    (8) În procedura insolvenţei, înscrierea creanţei bugetare la masa credală se face de către direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (9) Sumele încasate potrivit prevederilor alin. (2) se fac venit la bugetul de stat şi se virează într-un cont de venituri distinct.

    ART. 17
    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    George Scarlat,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu
                    p. Ministrul afacerilor externe,
                    Iulia Raluca Matei,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 27 august 2020.
    Nr. 716.
    ANEXA 1

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.




    CERERE
    pentru ajutor de minimis în sectorul apicol
    (model)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2





    REGISTRUL JUDEŢEAN
    de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis (model)
    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
    Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ........................../a Municipiului Bucureşti

┌────┬────────────┬───────┬────────┬───────┬────────┐
│ │ │Cerere │Nr. │ │Suma │
│ │Apicultor │pentru │familii │Cuantum│totală │
│Nr. │(numele şi │ajutor │de │aplicat│aprobată│
│crt.│prenumele, │de │albine │(lei/ │(*) │
│/ │denumirea, │minimis│pentru │familie│(lei) │
│data│CNP/CUI, │(nr./ │care se │de │(col. 3 │
│ │localitatea)│data) │solicită│albine)│x col. │
│ │ │ │sprijin │ │4) │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│1 │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│2 │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│3 │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│4 │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┤
│... │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴───────┴────────┴───────┴────────┘


    (*) Nu poate depăşi echivalentul în lei a 20.000 euro.
                             Întocmit
    ..................................................................
    (numele, prenumele, funcţia, semnătura şi ştampila)

    ANEXA 3





    SITUAŢIA CENTRALIZATOARE
    a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema
    „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile
    manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol“ (model)
    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
    Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ............................................................./a Municipiului Bucureşti

┌─────┬───────────┬───────┬───────┬────────┐
│ │ │ │Cuantum│ │
│ │ │Număr │pe │ │
│ │ │familii│familia│ │
│ │ │de │de │Suma │
│Nr. │Număr │albine │albine │totală │
│crt. │beneficiari│pentru │(25 lei│aprobată│
│ │ │care se│/ │ │
│ │ │acordă │familia│ │
│ │ │sprijin│de │ │
│ │ │ │albine)│ │
├─────┼───────────┼───────┼───────┼────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │
├─────┼───────────┼───────┼───────┼────────┤
│1 │ │ │ │ │
├─────┼───────────┼───────┼───────┼────────┤
│2 │ │ │ │ │
├─────┼───────────┼───────┼───────┼────────┤
│… │ │ │ │ │
├─────┼───────────┼───────┼───────┼────────┤
│TOTAL│ │ │ │ │
└─────┴───────────┴───────┴───────┴────────┘


    Director executiv,
    ………………………..……………….
    (numele, prenumele, semnătura şi ştampila)
    Întocmit
    ………………………..……………….
    (numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

    ANEXA 4





    SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
    a sumelor corespunzătoare ajutorului de minimis defalcate pentru fiecare direcţie pentru agricultură judeţeană (model)
                          Se aprobă,
           Ordonator principal de credite,
    .................................................................
    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

┌────────┬───────┬─────────────────────┐
│Nr. crt.│Judeţul│Suma totală aprobată │
│ │ │(lei) │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│0 │1 │2 │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│1 │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│2 │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│3 │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│... │ │ │
├────────┼───────┼─────────────────────┤
│TOTAL: │ │ │
└────────┴───────┴─────────────────────┘


    Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene
    Director general,
    ...................................................................
                    (semnătura şi ştampila)

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016