Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 7 din 18 februarie 2019 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce priveşte măsurile de consolidare a cooperării administrative în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA - COM (2018) 813 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 147 din 25 februarie 2019
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/49 din 13.02.2019,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României constată că:
- prezenta propunere este întemeiată pe articolul 113 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul, hotărând în unanimitate, adoptă dispoziţiile referitoare la armonizarea normelor statelor membre în domeniul impozitării indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru a asigura instituirea şi funcţionarea pieţei unice şi pentru a evita denaturarea concurenţei;
– propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii, întrucât principala problemă în discuţie (frauda în materie de TVA legată de comerţul electronic) este comună tuturor statelor membre şi este amplificată de faptul că autorităţile fiscale nu dispun de instrumente suficiente. Statele membre singure nu pot obţine de la terţi, precum prestatorii de servicii de plată, informaţiile de care au nevoie pentru a controla TVA-ul aferent livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii transfrontaliere, pentru a se asigura că normele privind TVA-ul aplicabil comerţului electronic sunt aplicate corect şi pentru a lupta împotriva fraudelor în domeniul TVA legate de comerţul electronic. În special, obiectivul legat de realizarea, la nivel transfrontalier, de schimburi de informaţii privind plăţile în scopul combaterii fraudei în domeniul TVA legate de comerţul electronic nu poate fi îndeplinit de statele membre singure prin interconectarea sistemelor electronice naţionale prin intermediul unei interfeţe electronice. Un astfel de sistem nu ar putea agrega informaţiile referitoare la plăţi din partea diferiţilor prestatori de servicii de plată privind acelaşi beneficiar al plăţii şi nu ar putea recunoaşte înregistrările duble referitoare la aceleaşi plăţi. Un sistem european central pentru colectarea şi schimbul de date referitoare la plăţi este modalitatea cea mai eficace de a oferi autorităţilor fiscale o perspectivă completă care să le permită să controleze respectarea normelor privind TVA-ul aplicabil comerţului electronic şi să combată frauda în domeniul TVA;
– propunerea de regulament respectă principiul proporţionalităţii, întrucât nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a îndeplini obiectivul de combatere a fraudei în domeniul TVA legate de comerţul electronic. În special, în termeni de protecţie a datelor, prelucrarea informaţiilor referitoare la plăţi respectă principiile necesităţii (sunt prelucrate numai informaţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA legate de comerţul electronic) şi proporţionalităţii (tipul de informaţii şi modul de prelucrare de care experţii antifraudă ai autorităţilor fiscale nu depăşesc limitele a ceea ce este adecvat pentru îndeplinirea obiectivului de combatere a fraudei în domeniul TVA legate de comerţul electronic) şi este conformă cu Regulamentul general privind protecţia datelor, cu Regulamentul (UE) nr. 2018/1.725 şi cu Carta drepturilor fundamentale.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 februarie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
Bucureşti, 18 februarie 2019.
Nr. 7.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: