Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 683 din 31 mai 2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 475 din 1 iunie 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. UNIC
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 24 aprilie 2001, se completează după cum urmează:
1. La articolul 12 alineatul (1) litera B, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
"j) dovada emisă de Serviciul Public pentru Asistenţă Specială/primar, din care să rezulte că părinţii/părintele solicitanţi/solicitant de locuri de muncă în străinătate au/a notificat acestora intenţia de a lucra în străinătate."
2. După alineatul (1) al articolului 12 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În aplicarea acordurilor, convenţiilor, înţelegerilor, aranjamentelor şi protocoalelor în domeniul circulaţiei forţei de muncă la care România, Guvernul României sau ministerul de resort, după caz, este parte, care conţin prevederi referitoare la documentele solicitate la alin. (1) lit. B, vor prevala prevederile acestor acorduri, convenţii, înţelegeri, aranjamente şi protocoale."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Bucureşti, 31 mai 2006.
Nr. 683.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: