Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 678 din 23 mai 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 506 din 23 mai 2022
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (3) şi art. 12 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/2021, precum şi prevederile art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 19 februarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:
"HOTĂRÂRE
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene"
2. La articolul 1, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este autoritatea pentru: coordonarea instrumentelor structurale 2007-2013, coordonarea fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, coordonarea fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 în temeiul art. 71 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.060/2021, coordonarea fondurilor alocate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei, mecanismele financiare ale Spaţiului Economic European şi norvegian, prin Programul de cooperare elveţiano-român, respectiv gestionarea Facilităţii de tranziţie 2007, Frontierelor Externe, Fondul Facilitatea Schengen, Fondul de Securitate Internă 2014-2020, programele de înfrăţire instituţională şi asistenţă tehnică, şi a fondurilor de preaderare PHARE şi ISPA.
..................................................................................................
(4) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene coordonează, la nivel naţional, politica în domeniul instrumentelor structurale 2007-2013, al fondurilor structurale şi de investiţii 2014-2020 şi al fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027."
3. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are calitatea de coordonator naţional pentru elaborarea, negocierea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă."
4. La articolul 4, alineatele (1) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 4
(1) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene exercită funcţiile autorităţii de management şi îndeplineşte atribuţiile aferente acesteia, pentru: Programul operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice», Programul operaţional «Competitivitate», Programul operaţional sectorial «Dezvoltarea resurselor umane» (POSDRU) 2007-2013, Programul operaţional «Capital uman» (POCU) 2014-2020, Programul operaţional «Ajutorarea persoanelor defavorizate» (POAD) 2014-2020, Programul operaţional «Infrastructura mare» 2014-2020, Programul operaţional sectorial «Transport» 2007-2013, Programul operaţional sectorial «Mediu» 2007-2013 şi Programul operaţional «Asistenţă tehnică» 2007-2013, 2014-2020 şi 2021-2027, Programul ISPA, Programul operaţional Dezvoltare durabilă 2021-2027 (PODD), Programul operaţional pentru Tranziţie justă 2021-2027 (POTJ), Programul operaţional Educaţie şi ocupare (POEO) 2021-2027, Programul operaţional Incluziune şi demnitate socială (POIDS) 2021-2027, Programul operaţional Creşterea inteligentă, digitalizare şi instrumente financiare (POCIDIF) 2021-2027 şi Programul operaţional Sănătate (POS).
..................................................................................................
(9) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îndeplineşte atribuţia de organism intermediar pentru implementarea programelor finanţate din instrumente structurale 2007-2013, fonduri europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi fonduri europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 pe care le gestionează potrivit alin. (1), prin unităţile din subordine."
5. La articolul 4, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alineatele (12)-(14), cu următorul cuprins:
"(12) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îndeplineşte funcţiile rezultate din calitatea de coordonator naţional pentru elaborarea, negocierea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
(13) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îndeplineşte funcţiile rezultate din calitatea de coordonator de investiţii în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României.
(14) Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene exercită funcţiile agenţiei de implementare şi îndeplineşte atribuţiile aferente acesteia, pentru componentele de investiţii din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României:
a) componenta 1 - Managementul apei, investiţia 1. Extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenţi, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene;
b) componenta 11 - Turism şi cultură, cu următoarele investiţii: investiţia 1. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale şi investiţia 2. Modernizarea/Crearea de muzee şi memoriale."
6. La articolul 5, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 5^1, cu următorul cuprins:
"5^1. îndeplineşte atribuţiile prevăzute pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene de Hotărârea Guvernului nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităţilor şi instituţiilor din România în procesul de programare şi negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 şi a cadrului instituţional de coordonare, gestionare şi control al acestor fonduri;"
7. La articolul 5, punctele 7, 9, 15 şi 18 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"7. coordonează pregătirea, dezvoltarea, armonizarea şi funcţionarea cadrului legislativ, instituţional şi procedural pentru implementarea, gestionarea şi controlul instrumentelor structurale 2007-2013, al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi al fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, instrumentelor de preaderare PHARE şi ISPA, al Fondului pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, instrumentului financiar provizoriu Facilitatea de tranziţie, Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2004-2009, Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014, Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2014-2021, Programului de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă 2004-2009, al Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, al Mecanismului financiar norvegian 2014-2021 şi are atribuţii legate de Programul de cooperare elveţiano-român;
..................................................................................................
9. realizează procesul de elaborare, negociere, gestionarea cadrului şi mecanismelor instituţionale, modificare, monitorizare şi evaluare a implementării documentelor de programare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, a Planului naţional de redresare şi rezilienţă, a programelor finanţate prin fondurile europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 şi prin mecanismele financiare ale Spaţiului Economic European şi norvegian 2009-2014 şi 2014-2021 pentru domeniul gestionat, coordonează programarea, negocierea, monitorizarea şi implementarea fondurilor din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
..................................................................................................
15. elaborează reglementări privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene, asistenţa financiară acordată României prin instrumentele de preaderare PHARE şi ISPA, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranziţie, instrumentele structurale 2007-2013, fondurile europene structurale şi de investiţii 2014-2020 şi fondurile europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, FEAD, Mecanismul financiar norvegian 2009-2014, Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi norvegian 2014-2021;
..................................................................................................
18. colaborează/cooperează cu structurile implicate în activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi asigură comunicarea cu acestea, cu instituţiile care au atribuţii în domeniul achiziţiilor publice pentru asigurarea unui cadru adecvat de derulare a procedurilor de achiziţie publică desfăşurate în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale 2007-2013, fonduri europene structurale şi de investiţii 2014-2020, FEAD, fonduri europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, în condiţiile prevăzute de lege, cu Ministerul Finanţelor care asigură funcţia de autoritate de audit pentru Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi pentru Mecanismul financiar norvegian şi de autoritate de certificare şi plată şi cu Ministerul Finanţelor în vederea stabilirii şi implementării măsurilor necesare realizării unui management financiar riguros şi eficient al fondurilor alocate programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale 2007-2013, fonduri europene structurale şi de investiţii 2014-2020, Fondul european pentru ajutorarea persoanelor defavorizate şi fondurile europene nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada de programare 2021-2027;"
8. La articolul 5, după punctul 45 se introduc două noi puncte, punctele 46 şi 47, cu următorul cuprins:
"46. îndeplineşte atribuţiile generale şi specifice rezultate din calitatea de coordonator naţional pentru elaborarea, negocierea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
47. este desemnat coordonator de investiţii în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021. În calitate de coordonator de investiţii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îndeplineşte atribuţiile stabilite la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 cu privire la implementarea reformelor şi investiţiilor din cadrul componentelor Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României;"
9. La articolul 9, alineatele (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al unităţilor subordonate prevăzute în anexa nr. 2 este de 1.943, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.
..................................................................................................
(6) În cadrul structurii organizatorice pot fi înfiinţate, prin ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, direcţii în cadrul direcţiilor generale, servicii, birouri sau compartimente, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, fără a fi modificată anexa nr. 1."
10. La articolul 9, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:
"(8) În sprijinul realizării obiectivelor ministerului şi conform mandatului acordat Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene de către Guvernul României, ministrul poate atribui unor persoane, prin ordin, calitatea de consilier onorific, având activitate de consultanţă.
(9) Activitatea de consultanţă a consilierului onorific este neremunerată."
11. La articolul 14, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene este ordonator principal de credite şi îndeplineşte atribuţiile generale prevăzute la art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene poate delega această calitate, în condiţiile legii."
12. La articolul 15, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 15
(1) Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene este ajutat în activitatea sa de 8 secretari de stat şi 2 subsecretari de stat numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizii ale prim-ministrului, precum şi de secretarul general şi de 4 secretari generali adjuncţi, numiţi în condiţiile legii.
(2) Secretarii de stat şi subsecretarii de stat exercită atribuţiile delegate prin ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene.
(3) Secretarul general al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene are atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Secretarii generali adjuncţi ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene îndeplinesc atribuţiile stabilite de ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, potrivit art. 61 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare."
13. Anexele nr. 1 şi 2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi la prezenta hotărâre.
ART. II
(1) Aplicarea procedurilor prevăzute la art. 408 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la măsurile de reorganizare din cadrul structurii organizatorice a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Respectarea regimului juridic aplicabil personalului contractual se realizează în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei muncii şi ale prevederilor art. 538-542, respectiv art. 544-548 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la măsurile de reorganizare din cadrul structurii organizatorice a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
ART. III
Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 19 februarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Marcel-Ioan Boloş
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 23 mai 2022.
Nr. 678.
ANEXA 1
^1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 52/2018)
Structura organizatorică a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2
(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 52/2018)
UNITĂŢI
care funcţionează în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
1. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Nord-Est
2. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Sud-Est
3. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea SudMuntenia
4. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Sud-Vest Oltenia
5. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Vest
6. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Nord-Vest
7. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Centru
8. Organismul intermediar regional pentru Programe europene capital uman - Regiunea Bucureşti-Ilfov
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: