Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 671 din 19 septembrie 2016  pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 671 din 19 septembrie 2016 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 21 septembrie 2016

    Având în vedere prevederile pct. 1 lit. b^3) din cap. II din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2007, se modifică după cum urmează:

    1. La articolul 2, alineatul (3) se abrogă.

    2. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Repartizarea pe acţiunile de promovare a exportului prevăzute la art. 2 alin. (1) a sumei alocate anual de la bugetul de stat pentru aplicarea Programului de promovare a exportului se face conform propunerilor ordonatorului principal de credite, cu consultarea prealabilă a Consiliului de export."

    3. În anexă, la articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziţii, pe bază de programe anuale elaborate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu consultarea prealabilă a patronatelor de ramură şi a Consiliului de export."

    4. În anexă, articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Administrarea programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
    (2) Contractele de prestări de servicii pentru organizarea participării la târguri şi expoziţii internaţionale se încheie de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri astfel:
    a) cu organizatorul extern pentru închirierea spaţiului expoziţional şi plata taxelor obligatorii; în cazul în care organizatorul extern impune preluarea de standuri preamenajate, conform legislaţiei specifice ţării unde se organizează expoziţia, decontarea se va realiza direct de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri din bugetul alocat Programului de promovare a exportului;
    b) cu operatori economici specializaţi, denumiţi în continuare societate organizatoare, selectaţi în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice, pe baza caietelor de sarcini elaborate pentru serviciile necesar a fi achiziţionate, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit. a).
    (3) Detaliile de arhitectură şi/sau de execuţie ale standului se definesc la propunerea patronatelor de ramură sau a asociaţiilor profesionale şi constituie anexă la caietul de sarcini."

    5. În anexă, la articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Beneficiarii programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale sunt operatorii economici, persoane juridice române, care îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:
    a) sunt înregistraţi potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în România;
    b) au în obiectul de activitate operaţiuni de export şi nomenclatorul de export corespunde cu profilul târgului la care se solicită participarea;
    c) produsele sunt de concepţie şi/sau marcă proprie, de calitate şi cu valoare adăugată ridicată;
    d) nu beneficiază de finanţare de la alţi furnizori de minimis, pentru acoperirea aceloraşi categorii de cheltuieli eligibile pentru târgul sau expoziţia internaţională organizată în străinătate la care aplică;
    e) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;
    f) nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, la data depunerii cererii de înscriere - declaraţiei pe propria răspundere pentru participare la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate;
    g) nu se află în procedura de executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, insolvenţă colectivă şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;
    h) nu sunt consideraţi în dificultate în conformitate cu Orientările privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C248/01;
    i) pot face dovada că au depus garanţia de participare în valoare de 2.000 lei;
    j) au obţinut rezultate pozitive privind eficienţa participării la târguri şi expoziţii, cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenţei la astfel de acţiuni anterioare;
    k) sunt respectate de către solicitanţi prevederile normelor privind principalele activităţi/acţiuni care vor fi realizate de operatorii economici participanţi la târguri şi expoziţii internaţionale finanţate parţial de la bugetul de stat, elaborate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în cazul prezenţei acestora la astfel de acţiuni anterioare;
    l) numărul de participări ale unui operator economic la târguri internaţionale, cu sprijin de la bugetul de stat, este de maximum 4 pe an;
    m) nu folosesc ajutorul pentru achiziţionarea de vehicule de transport rutier de mărfuri;
    n) nu au beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis care, cumulat, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro."

    6. În anexă, la articolul 4, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor categorii de cheltuieli, după cum urmează:"

    7. În anexă, la articolul 5, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    "(4) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate pentru derularea acţiunilor din cadrul Programului de promovare a exportului se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediului de Afaceri în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţilor, conform documentelor financiar-contabile. Pentru ţările a căror monedă oficială nu este comunicată de Banca Naţională a României, decontarea cheltuielilor în valută se va efectua în baza chitanţei de schimb valutar, valabilă la data efectuării plăţilor."

    8. În anexă, articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri poate modifica sau completa programul anual de participare la târguri şi expoziţii cu alte acţiuni de interes pentru promovarea exporturilor româneşti, în baza consultării prealabile cu patronatele de ramură şi Consiliul de export, în limita plafonului de cheltuieli alocat cu această destinaţie."

    9. În anexă, la articolul 8, alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:
    "(3) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a exportului se organizează în ţări de interes pentru exportatorii români şi se stabilesc de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri în baza consultării prealabile cu patronatele de ramură sau cu asociaţiile profesionale, având în vedere următoarele criterii:
    a) expansiunea şi diversificarea geografică a exportului românesc pe pieţe cu potenţial de import ridicat;
    b) promovarea produselor şi serviciilor cu valoare adăugată ridicată.
    (4) Misiunile economice şi acţiunile de promovare a exportului se administrează şi se coordonează de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri."

    10. În anexă, la articolul 8, alineatul (6) se abrogă.

    11. În anexă, articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Participarea operatorilor economici la aceste manifestări promoţionale se face pe baza următoarelor criterii de eligibilitate:
    a) operatorii economici sunt înregistraţi potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2005, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în România;
    b) nu se află în procedura de executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, insolvenţă colectivă şi nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;
    c) nu beneficiază pentru misiunea economică organizată în străinătate la care aplică de finanţare de la alţi furnizori de minimis pentru acoperirea aceloraşi categorii de cheltuieli eligibile;
    d) nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, la data depunerii cererii de înscriere - declaraţiei pe propria răspundere pentru participare la misiunile economice organizate în străinătate;
    e) nu sunt consideraţi în dificultate în conformitate cu Orientările privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C248/01;
    f) nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;
    g) au în obiectul de activitate operaţiuni de export;
    h) nomenclatorul de export corespunde domeniilor prevăzute în tematica misiunii economice;
    i) produsele sunt de concepţie şi/sau marcă proprie, de calitate şi cu valoare adăugată ridicată;
    j) au înregistrat rezultate concrete ca urmare a participării la astfel de acţiuni anterioare;
    k) nu folosesc ajutorul pentru achiziţionarea de vehicule de transport rutier de mărfuri;
    l) nu au beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis care, cumulat, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro."

    12. În anexă, la articolul 10, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea misiunilor economice şi a acţiunilor de promovare a exportului se asigură din bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Sumele astfel repartizate se utilizează pentru acoperirea parţială sau totală a unor categorii de cheltuieli, după cum urmează:"

    13. În anexă, la articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Decontarea cheltuielilor în valută efectuate de operatorul economic şi societatea organizatoare se face de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţilor de către aceştia, conform documentelor financiar-contabile prezentate. Pentru ţările a căror monedă oficială nu este comunicată de Banca Naţională a României, decontarea cheltuielilor în valută se va efectua în baza chitanţei de schimb valutar prezentate, valabilă la data efectuării plăţilor de către operatorul economic sau de către societatea organizatoare."

    14. În anexă, la articolul 22, alineatul (5) se abrogă.

    15. În anexă, articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - Fondurile bugetare repartizate anual pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 22 alin. (4) se asigură de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri."

    16. În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele "Ministerul Economiei şi Comerţului" şi "Centrul Român pentru Promovarea Comerţului" se înlocuiesc cu sintagma "Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri".

    ART. II
    Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2007, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.


               PRIM-MINISTRU
            DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                  Contrasemnează:
                 -----------------
                 Viceprim-ministru,
          ministrul economiei, comerţului
         şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
                Costin Grigore Borc

            Ministrul finanţelor publice,
                   Anca Dana Dragu


    Bucureşti, 19 septembrie 2016.
    Nr. 671.

                         ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016