Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 668 din 14 august 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 742 din 14 august 2020
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 11.08.2020“, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei,
ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 40/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, 4, 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Începând cu data de 16 august 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
a) anexa nr. 1 - „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;
b) anexa nr. 2 - „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“;
c) anexa nr. 3 - „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.
ART. 3
În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.
ART. 4
Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.
ART. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 6
Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
Ministrul sănătăţii,
Nelu Tătaru
p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
Vetuţa Stănescu,
secretar de stat
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cristina Monica Anisie
p. Ministrul afacerilor externe,
Dănuţ Sebastian Neculăescu,
secretar de stat
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Victoria Violeta Alexandru
Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
p. Ministrul tineretului şi sportului,
Dragoş-Florin Coman,
secretar de stat
p. Ministrul culturii,
Camelia Veronica Marcu,
secretar general
p. Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,
Ionel Scrioşteanu,
secretar de stat
p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Mircea Fechet,
secretar de stat
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros
Ministrul finanţelor publice,
Vasile-Florin Cîţu
Secretariatul de Stat pentru Culte
Victor Opaschi,
secretar de stat
Bucureşti, 14 august 2020.
Nr. 668.
ANEXA 1
MĂSURI
ANEXA 2
MĂSURI
ANEXA 3
MĂSURI
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: