Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 64 din 21 mai 2024 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97 al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului - COM (2023) 770 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 477 din 23 mai 2024
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/145 din 14.05.2024,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97 al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului - COM (2023) 770 final - respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 2
Senatul României:
1. recomandă următoarele:
a) art. 3 pct. 2 - sunt necesare explicarea sau înlocuirea termenului „o săptămână“, precum şi evaluarea impactului economic şi de mediu al implementării acestei cerinţe;
b) art. 3 pct. 4 - este necesar ca definiţia „călătoriei“ să fie pusă în concordanţă cu prevederile art. 30 alin. (1);
c) art. 3 pct. 24 - în Regulamentul nr. 1.255/97, la art. 1, nu apare definiţia „punctelor de control“, ci se face referire la „puncte de aşteptare“;
d) art. 5 pct. 2 - este necesară reformularea în sensul punerii în concordanţă a „cererii de autorizare a transportului“ cu prevederile art. 6 care fac referire la „autorizaţiile organizatorilor“;
e) art. 7 secţiunea (2) lit. (d) - sunt necesare reanalizarea perioadei de 5 ani şi corelarea cu prevederile ultimului alineat al art. 7;
f) art. 14 secţiunea (1) - este necesară identificarea posibilităţilor practice de aplicare a prevederilor prezentului regulament în ţările terţe;
g) art. 24 - cu toate că dotarea cu sisteme de poziţionare în timp real a tuturor vehiculelor rutiere va permite identificarea situaţiilor de încălcare a cerinţelor privind protecţia animalelor în timpul transportului, respectiv depăşirea duratelor maxime ale călătoriei, aceasta va impacta din punct de vedere economic transportatorii rutieri care efectuează călătorii de scurtă durată;
h) art. 27 secţiunea (1) - este necesară evaluarea impactului economic al măsurilor propuse;
i) art. 31 secţiunea (2) - este necesară evaluarea impactului economic şi a posibilităţilor practice de implementare a măsurilor propuse, având în vedere condiţiile tehnice şi practica în domeniu. Având în vedere că în proiectul de regulament temperatura de 25ºC este considerată ca fiind extrem de ridicată, pe durata verii, transportul nu se va putea desfăşura decât pe teritoriul naţional (pe timpul nopţii). Totodată, ar trebui reconsiderată verificarea exclusivă a prognozei meteorologice, fără a se ţine cont de temperatura din mijlocul de transport, care poate fi dotat cu sisteme pentru menţinerea unei temperaturi optime la bord. De asemenea, stabilirea limitelor de temperatură ar trebui să ţină cont de temperatura de confort termic pentru fiecare specie de animale în parte;
j) art. 33 - este necesară stabilirea modului de organizare şi funcţionare a „organismelor de certificare“;
k) art. 38 secţiunea (1) lit. (b), în forma prezentată, termenul de 3 ani poate fi interpretat ca o măsură retroactivă. Drept urmare, considerăm necesară explicarea sau reformularea acestui articol;
l) art. 43 secţiunea (5) - este necesară clarificarea noţiunii „valoarea transportului“ prin identificarea sau exemplificarea costurilor care formează această valoare;
m) art. 44 - sunt necesare evaluarea elementelor încadrate ca „încălcări grave“ şi condiţionarea acestora de dovedirea caracterului de intenţie sau neglijenţă.
* Subliniem faptul că o serie de încălcări grave, aşa cum sunt precizate în proiectul de regulament, reprezintă o responsabilitate comună a mai multor părţi. De exemplu, adecvarea animalelor pentru transport, verificată anterior îmbarcării în mijlocul de transport de către medicul veterinar oficial, reprezintă şi responsabilitatea deţinătorului de la locul de plecare. Prin urmare, conducătorul auto (transportatorul) nu ar trebui făcut responsabil pentru probleme de sănătate care nu au fost vizibile anterior transportului (de exemplu, herniile), dar care s-au agravat pe durata transportului;
n) art. 59 secţiunea (2) - pentru transporturile de animale mari, având în vedere importanţa acordată introducerii în TRACES a informaţiilor furnizate de operatori, transportatori şi deţinători, aspect care se poate realiza în mod eficient doar prin intermediul aplicaţiei mobile, considerăm necesar ca aplicarea prezentului regulament să se facă numai după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 53;
o) anexa 1 capitolul VII Spaţiul disponibil pentru transporturile rutiere, feroviare sau maritime - se propune creşterea spaţiului alocat animalelor în mijlocul de transport care, conform dovezilor ştiinţifice, va determina creşterea nivelului de bunăstare a animalelor. Pe de altă parte, asigurarea unui spaţiu mai mare ar putea determina creşterea riscului de răniri în timpul transportului. Considerăm că aspectul esenţial care trebuie avut în vedere este ca animalul să aibă spaţiu suficient pentru a avea posibilitatea de a se întinde. De asemenea, asigurarea unui spaţiu suplimentar în mijlocul de transport va determina necesitatea îmbarcării animalelor într-un număr mai mare de vehicule decât este solicitat în prezent de Regulamentul nr. 1/2005/CE, fapt care va avea un impact negativ economic şi asupra mediului. În ceea ce priveşte creşterea înălţimii compartimentelor, aceasta va determina dificultăţi în realizarea transportului bovinelor pe 2 punţi şi al ovinelor pe 3 punţi şi, implicit, la creşterea numărului de mijloace de transport necesare. Având în vedere creşterea semnificativă a spaţiului disponibil pentru transportul rutier, feroviar sau maritim, ajungând în cazul purceilor de 25 kg la o creştere de 116%, este imperios necesară reanalizarea acestor parametri din punctul de vedere al asigurării bunăstării animalelor, în corelare cu impactul economic şi de mediu;
2. subliniază şi atrage atenţia:
a) asupra complexităţii prezentei propuneri de regulament, precum şi a impactului semnificativ pe care acesta îl are asupra sectorului zootehnic, coroborat cu necesitatea asigurării sustenabilităţii economice a exploataţiilor agricole în contextul geopolitic actual, în care asigurarea securităţii alimentare a populaţiei reprezintă o sarcină prioritară; considerăm imperios necesare analizarea în detaliu a impactului prevederilor întregului act normativ şi modificarea acestuia în consecinţă;
b) că trebuie avute în vedere şi ambiţiile Uniunii Europene privind decarbonizarea şi reducerea gazelor cu efect de seră, în acest sens fiind necesară evaluarea impactului privind consumul suplimentar de combustibili şi energie, generat de implementarea măsurilor propuse.
ART. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 mai 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANU
Bucureşti, 21 mai 2024.
Nr. 64.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: