Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 şi art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 122 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, necesare desfăşurării acţiunilor de intervenţie în sprijinul populaţiei afectate de inundaţii din judeţul Vâlcea. ART. 2 Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţul de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantitatea de produs aprobată a fi scoasă din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizului de expediţie şi a procesului-verbal de predare-primire semnat de persoana împuternicită desemnată de Instituţia Prefectului - Judeţul Vâlcea. ART. 3 Cheltuielile pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 1 se suportă din veniturile proprii ale activităţii, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. ART. 4 (1) Instituţia Prefectului - Judeţul Vâlcea justifică distribuirea produsului scos din rezervele de stat, în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. (2) Documentele justificative privind distribuirea produsului se păstrează la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate. (3) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produsului acordat ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. ART. 5 (1) Se aprobă achiziţia în regim de urgenţă, pentru intervenţii operative în sprijinul populaţiei afectate a următoarelor cantităţi de produse: 745,2 kg conserve carne, 652 kg conserve pate de ficat, în limita sumei de 25 mii lei, finanţarea realizându-se din bugetul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale aprobat pentru anul 2014, din veniturile proprii ale activităţii de "intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate". (2) În anul 2014, fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantităţile prevăzute în anexă se asigură din activitate finanţată integral din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Dan Cornel Baranga Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Bucureşti, 31 iulie 2014. Nr. 634. ANEXĂ LISTA produselor acordate ca ajutor umanitar pentru populaţia afectată de inundaţii din judeţul Vâlcea
┌────┬───────────────────────────────────┬─────┬───────────┐
│Nr. │ Produsul │ UM │ Cantitatea│
│crt.│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 1.│Conserve carne porc │ kg│ 745,2│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 2.│Conserve pate de ficat │ kg│ 652│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 3.│Conserve fasole cu costiţă │ kg│ 300│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 4.│Apă minerală │litri│ 8.208│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 5.│Pături │ buc.│ 200│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 6.│Cearşafuri pat │ buc.│ 400│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 7.│Feţe de pernă │ buc.│ 200│
├────┼───────────────────────────────────┼─────┼───────────┤
│ 8.│Saltele pat │ buc.│ 200│
├────┴───────────────────────────────────┴─────┼───────────┤
│ Valoare (mii lei) │ 110│
└──────────────────────────────────────────────┴───────────┘
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.