Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868 alin. (1) şi art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 288 şi 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale imobilului cu nr. MF 20408, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, potrivit anexei nr. 1. ART. 2 (1) Se aprobă transmiterea imobilului prevăzut la art. 1, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ în administrarea Secretariatului General al Guvernului, în vederea realizării lucrărilor de renovare/reabilitare a imobilului, în condiţiile legii. (2) Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ asigură conservarea, protecţia şi întreţinerea imobilului prevăzut la alin. (1), potrivit prevederilor art. 5 lit. a) şi art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 3 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţi, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 4 Poziţia nr. 38 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. ART. 5 Secretariatul General al Guvernului, împreună cu Ministerul Finanţelor, operează modificările corespunzătoare în anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 6 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu Ministrul culturii, Lucian Romaşcanu Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 11 mai 2022. Nr. 620. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat“ pentru care se aprobă actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar
┌──────────────┬─────┬────────────┬─────────┬────────────────┬──────────┬──────────────┬──────────┐
│Administrator │Nr. │Codul de │Denumirea│Descrierea │Anul │Valoarea │Baza │
│CUI │MF │clasificaţie│bunului │tehnică │dobândirii│actualizată a │legală │
│ │ │ │şi adresa│ │ │bunului │ │
├──────────────┼─────┼────────────┼─────────┼────────────────┼──────────┼──────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │Palatul Victoria│ │ │ │
│ │ │ │ │C1 - construcţii│ │ │ │
│ │ │ │ │administrative │ │ │ │
│ │ │ │ │şi │ │ │ │
│ │ │ │ │social-culturale│ │ │ │
│ │ │ │ │Nr. niveluri: 6 │ │ │ │
│ │ │ │ │S construită la │ │ │ │
│ │ │ │ │sol: 4.202 mp │ │ │ │
│ │ │ │ │S construită │ │ │ │
│ │ │ │ │desfăşurată: │ │ │ │
│ │ │ │ │22.653 mp │ │ │Hotărârea │
│ │ │ │Imobil cu│Regim de │ │ │Guvernului│
│ │ │ │teren │înălţime: S + P │ │ │nr. 121/ │
│Regia Autonomă│ │ │aferent │+ M + 4E + │ │ │2000 │
│„Administraţia│ │ │Piaţa │terasă │ │ │Hotărârea │
│Patrimoniului │20408│8.29.02 │Victoriei│255819-C1 │2000 │191.938.745,83│Guvernului│
│Protocolului │ │ │nr. 1, │C2 - construcţii│ │lei │nr. 533/ │
│de Stat“ │ │ │sectorul │anexă │ │ │2002 │
│CUI 2351555 │ │ │1, │Nr. niveluri: 1 │ │ │Hotărârea │
│ │ │ │Bucureşti│S construită la │ │ │Guvernului│
│ │ │ │ │sol: 22 mp │ │ │nr. 265/ │
│ │ │ │ │255819-C2 │ │ │2005 │
│ │ │ │ │S teren: 11.492 │ │ │ │
│ │ │ │ │Teren │ │ │ │
│ │ │ │ │împrejmuit: │ │ │ │
│ │ │ │ │suprafaţă de │ │ │ │
│ │ │ │ │teren 7.776 mp │ │ │ │
│ │ │ │ │din acte şi │ │ │ │
│ │ │ │ │11.492 mp din │ │ │ │
│ │ │ │ │măsurători │ │ │ │
│ │ │ │ │(teren │ │ │ │
│ │ │ │ │împrejmuit) │ │ │ │
└──────────────┴─────┴────────────┴─────────┴────────────────┴──────────┴──────────────┴──────────┘
ANEXA 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Regiei Autonome „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat“ în administrarea Secretariatului General al Guvernului
┌────────────┬─────┬─────────┬──────────────┬─────────────┬────────────────┬──────────────┐
│ │ │ │Persoana │Persoana │ │ │
│Codul de │Nr. │Denumirea│juridică de la│juridică la │Caracteristicile│Valoarea de │
│clasificaţie│MF │bunului │care se │care se │tehnice ale │inventar │
│ │ │şi adresa│transmite │transmite │imobilului │- lei - │
│ │ │ │imobilul │imobilul │ │ │
├────────────┼─────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │Piaţa Victoriei │ │
│ │ │ │ │ │nr. 1, sectorul │ │
│ │ │ │ │ │1, Bucureşti │ │
│ │ │ │ │ │Palatul Victoria│ │
│ │ │ │ │ │C1 - construcţii│ │
│ │ │ │ │ │administrative │ │
│ │ │ │ │ │şi │ │
│ │ │ │ │ │social-culturale│ │
│ │ │ │ │ │Nr. niveluri: 6 │ │
│ │ │ │ │ │S construită la │ │
│ │ │ │ │ │sol: 4.202 mp │ │
│ │ │ │ │ │S construită │ │
│ │ │ │ │ │desfăşurată: │ │
│ │ │Imobil cu│ │ │22.653 mp │ │
│ │ │teren │ │ │Regim de │ │
│ │ │aferent │Regia Autonomă│ │înălţime: S + P │ │
│ │ │Piaţa │„Administraţia│Secretariatul│+ M + 4E + │ │
│8.29.02 │20408│Victoriei│Patrimoniului │General al │terasă │191.938.745,83│
│ │ │nr. 1, │Protocolului │Guvernului │255819-C1 │ │
│ │ │sectorul │de Stat“ │CIF 4283422 │C2 - construcţii│ │
│ │ │1, │CUI 2351555 │ │anexă │ │
│ │ │Bucureşti│ │ │Nr. niveluri: 1 │ │
│ │ │ │ │ │S construită la │ │
│ │ │ │ │ │sol: 22 mp │ │
│ │ │ │ │ │255819-C2 │ │
│ │ │ │ │ │S teren: 11.492 │ │
│ │ │ │ │ │Teren │ │
│ │ │ │ │ │împrejmuit: │ │
│ │ │ │ │ │suprafaţă de │ │
│ │ │ │ │ │teren 7.776 mp │ │
│ │ │ │ │ │din acte şi │ │
│ │ │ │ │ │11.492 mp din │ │
│ │ │ │ │ │măsurători │ │
│ │ │ │ │ │(teren │ │
│ │ │ │ │ │împrejmuit) │ │
│ │ │ │ │ │CF 255819 │ │
└────────────┴─────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴────────────────┴──────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.