Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 619 din 30 august 2017  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 619 din 30 august 2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 717 din 5 septembrie 2017
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 28 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 4 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local şi central din care să rezulte că nu are datorii."

    2. La articolul 6, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2^1) Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la alin. (1) lit. b^1) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. II.2 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100."

    3. La articolul 8, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială transmite în original, semnat şi ştampilat de către directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum şi în format Excel, la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale lista unităţilor de asistenţă socială care au un punctaj de minimum 60 de puncte, întocmită pe baza listelor transmise de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Pe baza listei prevăzute la alin. (1), în ordinea descrescătoare a punctajului, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale întocmeşte următoarele liste:
    a) lista unităţilor de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii provizorii, prin încadrarea în limitele de cheltuieli stabilite conform art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care legea bugetului de stat pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobată;
    b) lista unităţilor de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii definitive, prin încadrarea în bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale prin legea anuală a bugetului de stat şi aprobat pentru acest program."

    4. La articolul 8, după alineatul (2), se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, în bugetul aprobat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se suplimentează creditele bugetare pentru acordarea de subvenţii, în limita acestora, se stabilesc lista unităţilor de asistenţă socială, în ordinea descrescătoare a punctajului, şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii definitive, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b), pe baza listei unităţilor de asistenţă socială prevăzute la alin. (1).
(2^2) În vederea aplicării prevederilor alin. (2) şi (2^1), prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale se aprobă bugetul cu destinaţia subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu completările ulterioare."

    5. La articolul 8, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
    "(5^1) În vederea încadrării în bugetul aprobat, după aplicarea criteriilor de departajare prevăzute la alin. (3)-(5), pentru unităţile de asistenţă socială situate pe acelaşi nivel, se reduce cuantumul subvenţiei."

    6. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    (1) Listele prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (2^1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.
    (2) Pentru subvenţiile acordate din bugetele locale, asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, precum şi nivelul subvenţiilor ce urmează să fie acordate sunt aprobate prin hotărâre a consiliului local.
    (3) Rezultatul selecţiei, motivat în cazul neacordării subvenţiei, se comunică de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în scris, prin poştă, fax sau e-mail, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii ordinului prevăzut la alin. (1), respectiv de la data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (2)."

    7. La articolul 12, alineatul (3) se abrogă.
    8. La articolul 12, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Lista asociaţiilor şi fundaţiilor care au încheiat convenţii, unităţile de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor acordate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de 30 de zile de la data încheierii convenţiilor definitive, prin grija Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale sau, după caz, a autorităţii administraţiei publice locale care acordă subvenţii."

    9. În anexa nr. 3 punctul II, subpunctele 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "2. Durata convenţiei provizorii este de o lună, de la data de ................... până la data de ................ .
3. Durata convenţiei definitive este de ................. luni, de la data de ...................... până la data de ................... ."

    10. În tot cuprinsul hotărârii, sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“ se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale“, sintagma „asociaţia şi fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia, fundaţia şi cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiile şi fundaţiile“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţia/fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiei sau fundaţiei“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiei, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţia sau fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiile sau fundaţiile“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiilor şi fundaţiilor“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“.




                    PRIM-MINISTRU
                    MIHAI TUDOSE
                    Contrasemnează:
                    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
                    Lia-Olguţa Vasilescu
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
                    Sevil Shhaideh
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Ionuţ Mişa


    Bucureşti, 30 august 2017.
    Nr. 619.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016