Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 606 din 22 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor
Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 1. - (1) Autoritatea Feroviară Română, denumită în continuare AFER, instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, este organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, în domeniul feroviar şi de transport cu metroul. (2) Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, denumită în continuare ASFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplineşte toate atribuţiile autorităţii de siguranţă definite la art. 3 lit. g) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Organismul Notificat Feroviar Român, denumit în continuare ONFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplineşte toate atribuţiile unui organism notificat definit la art. 16 alin. (6) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale organismului desemnat în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare. (4) Organismul de Licenţe Feroviare Român, denumit în continuare OLFR, este organismul din cadrul AFER care îndeplineşte toate atribuţiile autorităţii responsabile cu acordarea licenţelor de transport feroviar din România, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (5) AFER asigură organismelor prevăzute la alin. (2)-(4) independenţa funcţională şi decizională, respectarea şi punerea în aplicare a deciziilor, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor când se aduce atingere intereselor statului sau ale entităţii. (6) AFER, precum şi organismele prevăzute la alin. (2)-(4) efectuează activităţi specifice date în competenţa lor prin acte normative. (7) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale AFER sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1. (8) Atribuţiile ASFR sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al AFER. (9) Atribuţiile ONFR sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al AFER. (10) Atribuţiile OLFR sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 3 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al AFER. (11) AFER este finanţată din venituri proprii realizate din prestaţii de servicii specifice pe bază de tarife stabilite în condiţiile legii, precum şi din desfăşurarea altor activităţi privind valorificarea unor produse din activităţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, expertize tehnice, lucrări, alte prestări de servicii, exploatări ale unor bunuri pe care le are în administrare şi altele asemenea, în conformitate cu reglementările în vigoare (12) Veniturile încasate de organismele independente prevăzute la alin. (2)-(4), conform prestaţiilor proprii, se evidenţiază la poziţii distincte în bugetul AFER şi se utilizează exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale acestora."
2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) şi 3 persoane din rândul specialiştilor din învăţământul superior acreditat selectaţi cu respectarea prevederilor legale privind garanţiile de independenţă şi imparţialitate sunt membri în Consiliul de conducere al AFER."
3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Conducerea executivă a fiecăruia dintre organismele independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) este exercitată de un director selectat conform art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar. (2) Selectarea persoanei pentru funcţia de director se face în condiţiile legii şi cu respectarea următoarelor criterii: a) este cetăţean român; b) cunoaşte limba română; c) cunoaşte o limbă străină de circulaţie internaţională; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate şi psihologică corespunzătoare, atestată pe baza adeverinţei medicale şi psihologice eliberate de unităţile sanitare abilitate; f) a absolvit studii superioare de lungă durată dovedite cu diplomă; g) are experienţă profesională de cel puţin 15 ani în sistemul feroviar (instituţie/organism/direcţie/servicii de specialitate, administrator de infrastructură feroviară sau operator de transport feroviar), din care cel puţin 4 ani vechime într-o funcţie de conducere; h) nu a fost sancţionat disciplinar pentru fapte ce ar fi creat prejudicii de imagine angajatorului; i) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, potrivit legii; j) nu se află într-o situaţie de incompatibilitate şi/sau conflict de interese, potrivit legii, respectiv este independent faţă de oricare dintre celelalte organisme independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) şi faţă de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant şi entitate achizitoare - pentru director ASFR sau faţă de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant de certificare şi entitate achizitoare - pentru director ONFR sau faţă de orice operatori de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară sau de operatori economici care efectuează astfel de servicii şi entitate achizitoare - pentru director OLFR. (3) Directorii celor 3 organisme sunt desemnaţi din rândul candidaţilor selectaţi în condiţiile legii şi în baza criteriilor prevăzute la alin. (2) de persoana juridică specializată în recrutarea resurselor umane, potrivit legislaţiei în vigoare. (4) Persoanele desemnate în urma selecţiei prevăzute la alin. (1) sunt numite în funcţie, în condiţiile legii, în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării concursului/ examenului. (5) Durata mandatului directorului de organism este de 4 ani. Mandatul directorului de organism poate fi prelungit o singură dată. (6) Mandatul de director de organism încetează la expirarea duratei, prin demisie, prin deces, în cazul apariţiei unui conflict de interese sau în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. (7) Salarizarea directorului de organism se stabileşte în condiţiile legii."
4. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 10. - În exercitarea atribuţiilor de control şi inspecţie de stat, personalul de specialitate al ASFR are drept de acces şi control pe toate mijloacele de transport feroviar şi pe metrou, inclusiv în cabina de conducere a acestora, în unităţile cu specific feroviar care funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor, în unităţile operatorilor de transport feroviar, în unităţile administratorului şi gestionarilor de infrastructură feroviară, linii ferate industriale ori material rulant, precum şi în unităţile operatorilor economici care furnizează produse sau prestează servicii pentru calea ferată şi metrou, pe baza legitimaţiei speciale emise şi în condiţiile stabilite prin decizie a directorului ASFR."
5. La anexa nr. 1, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - AFER este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor, finanţată integral din venituri proprii, care îşi desfăşoară activitatea potrivit reglementărilor în vigoare şi ale prezentului regulament de organizare şi funcţionare."
6. La anexa nr. 1, articolul 3^1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 3^1. - În cadrul AFER funcţionează 3 organisme independente, prevăzute de Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror atribuţii sunt prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul regulament de organizare şi funcţionare."
7. La anexa nr. 1, articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4. - (1) AFER, prin compartimentele sale, îndeplineşte, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele atribuţii: a) asigură supravegherea respectării Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar, ca organism responsabil cu aplicarea acestuia, desemnat la nivel naţional; b) asigură asistenţa juridică şi de resurse umane şi efectuează servicii economico-financiare, tehnico-administrative, de asigurare a tehnicii de calcul, funcţionării şi gestionării bazelor de date, precum şi gestionarea patrimoniului pentru organismele independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre; c) elaborează Regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului de persoane cu trenurile de metrou; d) efectuează instruirea periodică în vederea atestării, pentru personalul cu responsabilităţi în cadrul sistemelor de management al calităţii, mediului, securităţii şi sănătăţii ocupaţionale, precum şi al altora asemenea, din unităţile de construire, reparare, întreţinere, verificare tehnică şi exploatare a materialului rulant şi a infrastructurii feroviare şi din alte domenii pentru care a fost acreditată la nivel naţional; e) asigură identificarea, desemnarea infrastructurilor critice feroviare naţionale şi evaluarea necesităţii de a îmbunătăţi protecţia acestora, cu scopul creşterii capacităţii de asigurare a stabilităţii, securităţii şi siguranţei sistemelor economico-sociale şi protecţiei persoanelor; f) efectuează activităţi specifice de dezvoltare experimentală şi inovare în domeniul transportului feroviar, cu metroul şi urban pe şine, finanţate din venituri proprii, prin programe naţionale sau fonduri europene de cercetare-dezvoltare ori similare şi asigură diseminarea acestora; g) efectuează controlul privind siguranţa circulaţiei pentru: (i) căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic; (ii) reţelele care funcţional sunt separate de sistemul feroviar şi care sunt destinate numai exploatării unor servicii de călători locale, urbane sau suburbane, precum şi la operatorii de transport feroviar care funcţionează exclusiv pe aceste reţele; (iii) serviciile speciale de transport feroviar; h) acordă asistenţă tehnică de specialitate şi efectuează expertize tehnice; i) elaborează normative, specificaţii şi alte reglementări specifice, aferente domeniului transportului feroviar, cu metroul şi urban pe şine, conform obiectului de activitate; j) asigură evidenţa şi păstrarea normelor, reglementărilor, specificaţiilor, instrucţiunilor, metodologiilor, procedurilor şi prescripţiilor aferente domeniului său de activitate; k) editează, traduce, multiplică, tipăreşte şi comercializează reglementări tehnice, publicaţii şi lucrări proprii, specifice transportului feroviar, cu metroul şi urban pe şine; l) publică trimestrial lista cuprinzând persoanele juridice şi fizice cărora AFER, ASFR, ONFR şi OLFR le-au eliberat, retras sau suspendat licenţe, permise, certificate, atestate, autorizaţii, documente de omologare ori altele asemenea; m) asigură reprezentarea cu experţi din organismele şi compartimentele sale, după caz, la comitetele/grupurile de lucru ale organismelor europene coordonatoare şi la alte acţiuni internaţionale din domeniul său de activitate; n) efectuează omologarea tehnică a vehiculelor de transport urban pe şine, certifică şi/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în ţară ori importate, precum şi componentele utilizate la construirea, repararea, întreţinerea şi exploatarea vehiculelor, infrastructurii aferente transportului urban pe şine şi, după caz, emite agremente tehnice; o) autorizează şi supraveghează din punct de vedere tehnic furnizorii de produse/servicii în domeniul transportului urban pe şine; p) autorizează/atestă laboratoarele de încercări, precum şi standurile şi dispozitivele speciale, destinate verificării şi încercării produselor utilizate în activităţile de construire, modernizare, întreţinere şi de reparare a tramvaielor, a căii de rulare şi a sistemului de energoalimentare a acestora; q) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate. (2) AFER, prin compartimentele sale, poate exercita şi alte atribuţii specifice domeniului său de activitate, date în competenţa sa prin acte normative."
8. La anexa nr. 1, articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9. - Structura organizatorică a AFER se stabileşte cu respectarea propunerilor stabilite şi înaintate de directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, asigurându-se reprezentare în teritoriu, după caz, şi se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare."
9. La anexa nr. 1, articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 11. - Conducerea AFER este asigurată de către un consiliu de conducere, conform art. 4 din prezenta hotărâre."
10. La anexa nr. 1, articolul 16, litera f) se abrogă.
11. La anexa nr. 1, articolul 18, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) numeşte şi revocă personalul de conducere pentru compartimentele din cadrul AFER, altul decât cel din cadrul organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, şi stabileşte salariile, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii;"
12. La anexa nr. 1, articolul 18, după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) şi a^2), cu următorul cuprins: "a^1) asigură punerea în aplicare a deciziilor de numire, de revocare şi de salarizare a personalului cu funcţii de conducere stabilit de către directorii organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat potrivit legii; a^2) iniţiază procedurile de angajare, promovare şi, după caz, de concediere, potrivit reglementărilor în vigoare, a personalului de execuţie a organismelor independente prevăzute la art. 1 alin. (2)-(4) din prezenta hotărâre, la solicitarea directorilor de organism;"
13. La anexa nr. 1, articolul 23, alineatele (3) şi (4) se abrogă.
14. Anexele nr. 1-4 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al AFER se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
ART. II La anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2015, cu modificările ulterioare, la litera D, nr. crt. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. III Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. ART. IV Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat
p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Teodor Codrin Scutaru, secretar de stat
Bucureşti, 22 iulie 2015. Nr. 606.
ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Feroviare Române - AFER)
REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR
CAP. I Prevederi generale
ART. 1 Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR, denumită în continuare ASFR, înfiinţată potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcţional şi decizional, care funcţionează în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, în condiţiile legii. ART. 2 ASFR este independentă în ceea ce priveşte organizarea, structura juridică şi procesul decizional faţă de orice operator de transport feroviar, administrator de infrastructură feroviară, solicitant şi entitate achizitoare, potrivit legii.
CAP. II Atribuţii
ART. 3 (1) ASFR îndeplineşte atribuţiile stabilite în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ASFR exercită, de asemenea, şi alte atribuţii specifice date în competenţa sa prin acte normative. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite, ASFR este desemnată să efectueze, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele activităţi: a) autorizează punerea în funcţiune a subsistemelor structurale ale sistemului feroviar, în conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare, şi verifică respectarea cerinţelor esenţiale relevante la exploatarea şi întreţinerea acestora; b) autorizează punerea în funcţiune şi introducerea în circulaţie a unui material rulant nou sau modificat substanţial, care nu este acoperit de o specificaţie tehnică de interoperabilitate; c) autorizează punerea în funcţiune a vehiculelor nou- construite, modernizate sau reînnoite, în conformitate cu art. 22 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010, cu modificările ulterioare, şi verifică respectarea cerinţelor esenţiale relevante la exploatarea şi întreţinerea acestora; d) acordă autorizaţii suplimentare pentru vehiculele autorizate iniţial în alt stat membru al Uniunii Europene; e) supraveghează conformitatea constituenţilor de interoperabilitate cu cerinţele esenţiale cerute în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 877/2010, cu modificările ulterioare; f) supraveghează înregistrarea corespunzătoare a vehiculelor în Registrul naţional al vehiculelor - R.N.V. şi se asigură că informaţiile conţinute de acesta cu privire la siguranţă sunt precise şi actualizate; g) emite şi reînnoieşte certificatele de siguranţă pentru operatorii de transport feroviar, modifică şi revocă părţile relevante ale acestora; h) emite şi reînnoieşte autorizaţiile de siguranţă pentru administratorul/gestionarii de infrastructură feroviară din România, modifică şi revocă părţile relevante ale acestora; i) certifică sistemul de management al siguranţei al administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară din România şi al operatorilor de transport feroviar; j) certifică acceptarea dispoziţiilor adoptate de administratorul/gestionarii de infrastructură feroviară pentru îndeplinirea cerinţelor specifice necesare pentru garantarea siguranţei infrastructurii feroviare la nivelul proiectării, întreţinerii şi exploatării acesteia, inclusiv întreţinerea şi exploatarea sistemului de control al traficului şi de semnalizare, dacă este cazul; k) certifică acceptarea dispoziţiilor adoptate de operatorii de transport feroviar pentru a îndeplini cerinţele specifice necesare pentru furnizarea în siguranţă a serviciilor acestora pe reţeaua corespunzătoare; l) efectuează evaluarea independentă a adecvării aplicării procesului de management al riscului, precum şi a rezultatului acestuia şi întocmeşte pentru solicitant raportul de evaluare a siguranţei; m) monitorizează, promovează şi, dacă este cazul, aplică şi dezvoltă cadrul de reglementare în domeniul siguranţei feroviare, inclusiv sistemul de norme naţionale de siguranţă feroviară. În acest sens, în principal, elaborează şi/sau avizează, după caz, şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor: (i) reglementările specifice destinate asigurării compatibilităţii Sistemului naţional de transport feroviar cu Sistemul de transport feroviar european; (ii) reglementările specifice privind siguranţa feroviară şi cu metroul, precum şi pentru transportul multimodal şi combinat; (iii) participă la elaborarea de reglementări specifice pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase; (iv) reglementările specifice pentru autorizarea, certificarea şi atestarea personalului din transportul feroviar şi cu metroul; n) supraveghează prin acţiuni de audit de siguranţă feroviară, control şi inspecţie de stat operatorii economici din sistemul de transport feroviar, în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională în vigoare; o) supraveghează din punctul de vedere al siguranţei furnizorii feroviari; p) certifică entităţile responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare; q) avizează specificaţiile tehnice utilizate în activităţile de întreţinere a vehiculelor feroviare; r) certifică operatorii economici care preiau una sau mai multe funcţii de întreţinere ale vehiculelor feroviare; s) supraveghează prin acţiuni de audit şi inspecţie entităţile responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare şi operatorii economici care efectuează funcţiile de întreţinere, pe durata valabilităţii certificatului; t) asigură funcţionarea unui dispecerat permanent cu atribuţii de preluare şi tratare a apelurilor de urgenţă primite prin centrul unic pentru apeluri de urgenţă - 112, potrivit legislaţiei în vigoare; u) avizează conducerea Ministerului Transporturilor cu privire la accidentele şi incidentele produse pe reţeaua de căi ferate şi metrou; v) întocmeşte periodic evidenţa şi statistica accidentelor şi incidentelor produse pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul şi furnizează datele statistice pentru Institutul Naţional de Statistică; w) autorizează staţiile de cale ferată şi emite autorizaţiile de funcţionare; x) autorizează pentru punerea în funcţiune liniile ferate industriale nou-construite sau modernizate şi emite autorizaţiile de punere în funcţiune; y) autorizează exploatarea liniilor ferate industriale şi emite autorizaţiile de exploatare; z) aprobă regulamentul tehnic de exploatare a liniilor ferate industriale; aa) asigură organizarea examenelor şi emiterea de autorizaţii, atestate şi certificate pentru personalul din transportul feroviar şi cu metroul; ab) acordă, reînnoieşte, actualizează şi modifică permisele de mecanic de locomotivă (conform reglementărilor specifice privind certificarea mecanicilor de locomotivă); ac) acordă, reînnoieşte, actualizează şi modifică declaraţiile de recunoaştere a centrelor de formare care asigură sarcinile de formare privind cunoştinţele profesionale generale, de material rulant şi de infrastructură feroviară pentru mecanicii de locomotivă; ad) acordă, reînnoieşte, actualizează şi modifică declaraţiile de recunoaştere a examinatorilor care efectuează evaluarea cunoştinţelor profesionale generale, de material rulant şi de infrastructură feroviară pentru mecanicii de locomotivă; ae) asigură pregătirea profesională şi certificarea consilierilor pentru mărfurile periculoase şi emite certificate; af) efectuează cursuri de pregătire în vederea atestării responsabililor cu sistemul de management al siguranţei feroviare şi acordă atestate; ag) autorizează transportul public cu metroul şi emite autorizaţiile/licenţele de transport pentru operatorii de transport cu trenuri de metrou; ah) întocmeşte anual un raport privind activităţile sale desfăşurate în anul precedent, pe care îl publică în Buletinul AFER şi pe pagina de web a ASFR de pe site-ul AFER şi îl transmite Agenţiei Feroviare Europene cel mai târziu până la data de 30 septembrie; ai) pune la dispoziţie solicitanţilor documente de îndrumare privind cerinţele pentru activităţile de autorizare, certificare şi atestare, conform obiectului de activitate; aj) asigură reprezentarea la plenare, comitete şi grupuri de lucru ale Agenţiei Feroviare Europene sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum şi la alte acţiuni internaţionale în legătură cu activitatea specifică a organismului; ak) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.
CAP. III Conducere
ART. 4 (1) Conducerea ASFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din prezentul regulament. (2) Salarizarea directorului ASFR se stabileşte în condiţiile legii. ART. 5 Directorul ASFR asigură conducerea executivă a ASFR şi îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe, în conformitate cu reglementările în vigoare: a) stabileşte regulamentul de funcţionare al ASFR; b) stabileşte forma de organizare a ASFR pe compartimente, asigurându-se reprezentare în teritoriu, pe care o înaintează Consiliului de conducere; c) stabileşte criteriile specifice de selecţie a personalului în vederea angajării la ASFR; d) numeşte personalul cu funcţii de conducere din cadrul ASFR, revocarea acestuia, precum şi salariile lor, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare; e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestaţiile proprii şi decide utilizarea acestora; f) aprobă şi semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuţiilor ASFR (certificate, autorizaţii, atestate, permise şi altele asemenea); g) adoptă strategia de modernizare şi dezvoltare a ASFR şi răspunde de aplicarea acesteia; h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităţilor desfăşurate de ASFR; i) răspunde de aprobarea transmiterii la Agenţia Feroviară Europeană a raportului anual al activităţilor desfăşurate de ASFR; j) reprezintă ASFR la plenarele şi comitetele Agenţiei Feroviare Europene sau la alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum şi la alte acţiuni internaţionale în legătură cu activitatea specifică a organismului; k) răspunde de analizarea şi urmărirea desfăşurării activităţilor ASFR.
CAP. IV Forma organizatorică
ART. 6 Forma de organizare a ASFR, pe compartimente, se stabileşte de către director, asigurându-se reprezentare în teritoriu şi se înaintează Consiliului de conducere al AFER.
ANEXA 2 (Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Feroviare Române - AFER)
REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Organismului Notificat Feroviar Român - ONFR
CAP. I Prevederi generale
ART. 1 Organismul Notificat Feroviar Român, denumit în continuare ONFR, înfiinţat potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcţional şi decizional, care funcţionează în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, în condiţiile legii. ART. 2 ONFR este independent în ceea ce priveşte organizarea, structura juridică şi procesul decizional faţă de orice operator de transport feroviar, administrator de infrastructură feroviară, solicitant de certificare şi entitate achizitoare, potrivit legii.
CAP. II Atribuţii
ART. 3 (1) ONFR îndeplineşte atribuţiile stabilite în art. 16 alin. (6) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ONFR exercită, de asemenea, şi alte atribuţii specifice date în competenţa sa prin acte normative. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite, ONFR, în calitate de organism notificat şi desemnat la nivel naţional, este desemnat să efectueze, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele activităţi: a) aplică procedura de verificare "CE" pentru subsisteme structurale şi vehicule feroviare şi emite certificate de verificare "CE"; b) aplică procedura de evaluare a conformităţii "CE" sau a aptitudinilor de utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate, componente şi materiale utilizate la construirea, modernizarea, reînnoirea şi întreţinerea vehiculelor feroviare şi a subsistemelor structurale şi emite certificate de conformitate "CE"; c) aplică procedura de verificare în cazul normelor naţionale tehnice de referinţă pentru subsisteme structurale şi vehicule feroviare şi emite certificate de verificare; d) aplică procedura de conformitate în cazul normelor naţionale tehnice de referinţă pentru elemente constitutive de interoperabilitate, componente şi materiale utilizate la construirea, modernizarea, reînnoirea şi întreţinerea vehiculelor feroviare şi a subsistemelor structurale şi emite certificate de conformitate; e) publică informaţiile relevante referitoare la: (i) cererile primite pentru aplicarea procedurii de verificare şi evaluare a conformităţii; (ii) certificatele de verificare şi conformitate emise; (iii) certificatele de verificare şi conformitate suspendate/ retrase/refuzate; f) avizează documentaţii tehnice pentru construirea sau modernizarea materialului rulant şi a infrastructurii feroviare utilizate în domeniul transportului feroviar şi cu metroul; g) aplică procedura de conformitate/verificare/omologare/ agrementare tehnică, după caz, pentru materiale, componente, subsisteme structurale, vehicule şi echipamente, altele decât cele care fac obiectul Specificaţiilor tehnice de interoperabilitate - STI, utilizate la construirea, modernizarea, repararea şi întreţinerea materialului rulant şi a infrastructurii feroviare şi de metrou, şi emite documente specifice; h) efectuează omologarea/agrementarea tehnică a vehiculelor feroviare şi de metrou, altele decât cele care fac obiectul interoperabilităţii, şi emite documente specifice; i) eliberează agremente tehnice pentru servicii specifice construirii, modernizării, reparării şi întreţinerii materialului rulant (altele decât cele care fac obiectul certificării ca entităţi responsabile cu întreţinerea vagoanelor de marfă), infrastructurii feroviare şi de metrou; j) autorizează, din punct de vedere tehnic, operatorii economici, persoane juridice române, furnizori interni de produse şi/sau servicii utilizate la construirea, modernizarea, repararea şi întreţinerea infrastructurii feroviare neincluse în sistemul convenţional, al materialului rulant (altul decât cel care face obiectul sistemului convenţional şi al certificării ca entităţi responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare) şi a infrastructurii şi vehiculelor de metrou; k) autorizează/atestă laboratoare de încercări/standuri şi dispozitive speciale ale furnizorilor interni de produse şi servicii, utilizate la încercările pe fluxul de fabricaţie/reparaţie şi de lot pentru verificarea şi ţinerea sub control a unor caracteristici determinante pentru securitatea transporturilor feroviare, în procesele de fabricaţie, reparare, întreţinere şi verificare tehnică a materialului rulant şi a infrastructurii feroviare şi emite documente specifice; l) efectuează verificări şi încercări de tip şi/sau de lot în laboratoare proprii pentru determinarea conformităţii produselor şi serviciilor, din punctul de vedere al caracteristicilor şi parametrilor determinanţi pentru siguranţa circulaţiei, aferente transportului feroviar şi cu metroul; m) supraveghează, prin acţiuni de inspecţie tehnică, respectarea de către furnizorii feroviari care furnizează produse/servicii feroviare a cerinţelor legale şi de reglementare tehnică care au stat la baza emiterii de ONFR a documentelor specifice pentru produse/servicii/echipamente utilizate la construirea, modernizarea, repararea şi întreţinerea materialului rulant (altele decât cele care fac obiectul certificării ca entităţi responsabile cu întreţinerea vagoanelor de marfă) şi a infrastructurii feroviare şi pentru metrou; n) evaluează din punct de vedere tehnic vehiculele feroviare pentru introducerea în certificatul de siguranţă sau pentru menţinerea în funcţiune, după expirarea duratei normale de funcţionare/duratei de serviciu, şi emite documente specifice; o) autorizează din punct de vedere tehnic vehiculele feroviare şi emite documente specifice; p) inspectează vagoanele-cisternă pentru acordarea avizului tehnic Compuşi organici volatili - COV, precum şi vehicule cu motoare termice din punctul de vedere al emisiilor de noxe, prin acţiuni specifice, şi emite documente specifice; q) întocmeşte şi actualizează periodic Registrul naţional al vehiculelor - R.N.V., Registrul de infrastructură feroviară şi Registrul marcajelor deţinătorilor de vehicule; r) înmatriculează materialul rulant şi emite documente specifice; s) certifică sisteme de management al calităţii, de mediu, al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, al securităţii informaţiei, precum şi alte sisteme de management în domeniile pentru care este acreditat/recunoscut la nivel naţional şi/sau notificat la nivel european şi emite documente specifice; ş) atestă echipamentele de control nedistructiv şi instruieşte, examinează şi autorizează periodic personalul furnizorilor feroviari implicat în procese speciale de construire sau de control ale produselor feroviare critice şi emite documente specifice; t) asigură reprezentarea la plenare şi grupuri de lucru ale Organismului European de Coordonare al Organismelor Notificate în domeniul feroviar sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum şi la alte acţiuni internaţionale în legătură cu activitatea specifică a organismului; ţ) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.
CAP. III Conducere
ART. 4 (1) Conducerea ONFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din hotărârea Guvernului din care face parte prezentul regulament. (2) Salarizarea directorului ONFR se stabileşte în condiţiile legii. ART. 5 Directorul ONFR asigură conducerea executivă a ONFR şi îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe, în conformitate cu reglementările în vigoare: a) stabileşte regulamentul de funcţionare al ONFR; b) stabileşte forma de organizare a ONFR pe compartimente, asigurându-se reprezentare în teritoriu, pe care o înaintează Consiliului de conducere; c) stabileşte criteriile specifice de selecţie a personalului în vederea angajării la ONFR; d) numeşte personalul cu funcţii de conducere din cadrul ONFR, revocarea acestuia, precum şi salariile lor, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare; e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestaţiile proprii şi decide utilizarea acestora; f) aprobă şi semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuţiilor ONFR (autorizaţii, certificate, agremente, atestate şi altele asemenea); g) adoptă strategia de modernizare şi dezvoltare a ONFR şi răspunde de aplicarea acesteia; h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităţilor desfăşurate de ONFR; i) răspunde de propunerile acţiunilor ONFR necesare a fi susţinute pentru aprobare în cadrul Consiliului de conducere al AFER; j) răspunde de analizarea şi urmărirea desfăşurării activităţilor ONFR.
CAP. IV Forma organizatorică
ART. 6 Forma de organizare a ONFR, pe compartimente, se stabileşte de către director, asigurându-se reprezentare în teritoriu, şi se înaintează Consiliului de conducere al AFER.
ANEXA 3 (Anexa nr. 3 la regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Feroviare Române - AFER)
REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Organismului de Licenţe Feroviare Român - OLFR
CAP. I Prevederi generale
ART. 1 Organismul de Licenţe Feroviare Român, denumit în continuare OLFR, înfiinţat potrivit Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, este un organism independent din punct de vedere funcţional şi decizional, care funcţionează în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, în condiţiile legii. ART. 2 OLFR este independent în ceea ce priveşte organizarea, structura juridică şi procesul decizional faţă de orice operator de transport feroviar sau operator economic care efectuează astfel de servicii, potrivit legii.
CAP. II Atribuţii
ART. 3 (1) OLFR îndeplineşte atribuţiile stabilite în art. 29 alin. (3) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare. OLFR exercită, de asemenea, şi alte atribuţii specifice date în competenţa sa prin acte normative. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite, OLFR este desemnat să efectueze următoarele activităţi, în conformitate cu reglementările în vigoare: a) acordă licenţe operatorilor care efectuează transport feroviar; b) acordă licenţe operatorilor care efectuează manevră feroviară; c) acordă licenţe intermediarilor de transport pe calea ferată; d) acordă autorizaţii speciale pentru efectuarea transportului pe: (i) căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic; (ii) reţelele de transport pe şină care funcţional sunt separate de sistemul feroviar şi care sunt destinate numai exploatării unor servicii de călători locale, urbane sau suburbane; e) întocmeşte anual un raport privind activităţile desfăşurate în anul precedent, pe care îl publică în Buletinul AFER şi pe pagina web a OLFR de pe site-ul AFER; f) publică periodic lista operatorilor şi intermediarilor de transport feroviar licenţiaţi, precum şi lista operatorilor economici care deţin autorizaţii speciale de transport; g) acordă consiliere de specialitate conform obiectului specific de activitate.
CAP. III Conducere
ART. 4 (1) Conducerea OLFR este exercitată de către directorul numit conform prevederilor art. 5 din hotărârea Guvernului din care face parte prezentul regulament. (2) Salarizarea directorului OLFR se stabileşte în condiţiile legii. ART. 5 Directorul OLFR asigură conducerea executivă a OLFR şi îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe, în conformitate cu reglementările în vigoare: a) stabileşte regulamentul de funcţionare al OLFR; b) stabileşte forma de organizare a OLFR pe compartimente, pe care o înaintează Consiliului de conducere; c) stabileşte criteriile specifice de selecţie a personalului în vederea angajării la OLFR; d) numeşte personalul cu funcţii de conducere din cadrul OLFR, revocarea acestuia, precum şi salariile lor, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare; e) fundamentează veniturile preconizate de încasat din prestaţiile proprii şi decide utilizarea acestora; f) aprobă şi semnează documentele specifice rezultate în urma exercitării atribuţiilor OLFR; g) adoptă strategia de modernizare şi dezvoltare a OLFR şi răspunde de aplicarea acesteia; h) răspunde de întocmirea raportului anual al activităţilor desfăşurate de OLFR; i) răspunde de aprobarea transmiterii la Agenţia Feroviară Europeană a raportului anual al activităţilor desfăşurate de OLFR; j) răspunde de asigurarea reprezentării la comitete şi grupuri de lucru ale Agenţiei Feroviare Europene sau alte reuniuni similare ale organismelor europene, precum şi la alte acţiuni internaţionale în legătură cu activitatea specifică a organismului; k) răspunde de adoptarea dezvoltării cadrului de reglementare în domeniul acordării licenţelor feroviare; l) răspunde de analizarea şi urmărirea desfăşurării activităţilor OLFR.
CAP. IV Forma organizatorică
ART. 6 Forma de organizare a OLFR, pe compartimente, se stabileşte de către director şi se înaintează Consiliului de conducere al AFER.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email