Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 602 din 22 iulie 2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2015 căldură şi confort" şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 28 iulie 2015
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Hotărârea Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2015 căldură şi confort" şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 23 iulie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice îndeplineşte funcţia de preşedinte al Comisiei interministeriale de coordonare a programului «Termoficare 2006-2020 căldură şi confort».
(4) Componenţa nominală a Comisiei interministeriale de coordonare a programului «Termoficare 2006-2020 căldură şi confort» se stabileşte prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, la propunerea reprezentanţilor legali ai ministerelor prevăzute la alin. (2)."
2. În anexa nr. 1 la punctul V, subpunctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"6. Proiectele se implementează în perioada 2008-2020."
3. În anexa nr. 1, după punctul IX se introduce un nou punct, punctul X, cu următorul cuprins:
"X. Pentru componenta «Reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică» finanţarea programului se prelungeşte pe o perioadă de 5 ani, respectiv 2016-2020, iar fondurile ce se alocă de la bugetul de stat cu această destinaţie vor fi aprobate anual prin legea bugetului de stat, în conformitate cu reglementările în vigoare în domeniu."
ART. II
În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 462/2006, republicată, cu modificările ulterioare, sintagmele "Termoficare 2006-2015 căldură şi confort", "UMP - Termoficare 2006-2015 căldură" şi "UMP - Termoficare 2006-2015 confort" se modifică şi se înlocuiesc cu sintagmele "Termoficare 2006-2020 căldură şi confort", "UMP - Termoficare 2006-2020 căldură" şi respectiv "UMP - Termoficare 2006-2020 confort".
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
------------------
Ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Sevil Shhaideh
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul energiei,
întreprinderilor mici şi mijlocii
şi mediului de afaceri,
Andrei Dominic Gerea
Bucureşti, 22 iulie 2015.
Nr. 602.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: