Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 590 din 8 august 2019  pentru definirea obligaţiilor de administrare a subdomeniului Folosinţa terenurilor,  schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultura (LULUCF), parte a domeniului Schimbări climatice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 590 din 8 august 2019 pentru definirea obligaţiilor de administrare a subdomeniului Folosinţa terenurilor, schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultura (LULUCF), parte a domeniului Schimbări climatice

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 693 din 22 august 2019
    Având în vedere prevederile:
    - Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, ratificată prin Legea nr. 24/1994, cu modificările ulterioare;
    – Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001;
    – Acordului de la Paris, încheiat la Paris la 12 decembrie 2015, ratificat prin Legea nr. 57/2017;
    – Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare şi de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi de raportare, la nivel naţional şi al Uniunii, a altor informaţii relevante pentru schimbările climatice şi de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE;
    – Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei din 30 iunie 2014 privind structura, formatul, procedurile de transmitere şi revizuirea informaţiilor raportate de statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului;
    – Regulamentului (UE) 2018/841 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 şi a Deciziei nr. 529/2013/UE;
    – Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuţii la acţiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013;
    – Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului;
    – Deciziei nr. 529/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare şi planurile de acţiune referitoare la emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură,

    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal, instituţional şi procedural privind administrarea subdomeniului LULUCF.

    ART. 2
    (1) Prezenta hotărâre utilizează termenii şi expresiile ale căror semnificaţii sunt prevăzute la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice din surse sau al reţinerilor prin sechestrare a tuturor gazelor cu efect de seră, reglementate prin Protocolul de la Kyoto, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În cuprinsul prezentei hotărâri sunt utilizate următoarele acronime:
    a) AFM - Administraţia Fondului de Mediu;
    b) ANPM - Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
    c) APIA - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
    d) C - carbon;
    e) CO_2 - dioxid de carbon;
    f) CRF - formatul comun de raportare;
    g) E/R - emisii/reţineri;
    h) ERT - echipa experţilor revizuitori;
    i) FMRL - nivelul de referinţă pentru gospodărirea pădurilor;
    j) FRL - nivelul de referinţă pentru păduri;
    k) GES - gaze cu efect de seră;
    l) IAR - evaluarea şi revizuirea la nivel internaţional;
    m) ICPA - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului;
    n) ICSI Rm. Vâlcea - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice;
    o) INCAS - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli“;
    p) INCDS - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“;
    q) INEGES - Inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;
    r) IPCC - Grupul interguvernamental privind schimbările climatice;
    s) KP - Protocolul de la Kyoto;
    ş) LULUCF - folosinţa terenurilor, schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultura, în contextul Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura, în contextul Regulamentului (UE) 2018/841 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 şi a Deciziei nr. 529/2013/UE;
    t) MAP - autoritatea publică centrală pentru ape şi păduri - Ministerul Apelor şi Pădurilor;
    ţ) MCI - autoritatea publică centrală pentru cercetare şi inovare - Ministerul Cercetării şi Inovării;
    u) MM - autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului - Ministerul Mediului;
    v) SNEEGES - Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
    w) UNFCCC - Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;
    x) QC/QA - controlul şi asigurarea calităţii.


    ART. 3
    (1) Pentru implementarea prezentei hotărâri se desemnează ca autorităţi competente următoarele:
    a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (MM);
    b) autoritatea publică centrală pentru ape şi păduri (MAP);
    c) autoritatea publică centrală pentru cercetare şi inovare (MCI) prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“ (INCDS), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI Rm. Vâlcea), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli“ (INCAS) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA);
    d) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM);
    e) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

    (2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot realiza parteneriate cu alte instituţii care au competenţă şi expertiză în domeniile şi activităţile conexe aferente subdomeniului LULUCF.
    (3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) trebuie să îşi asigure instruirea personalului propriu.

    CAP. II
    Administrarea subdomeniului LULUCF din cadrul INEGES
    ART. 4
    (1) ICSI Rm. Vâlcea monitorizează şi estimează/raportează emisiile de gaze cu efect de seră (GES) şi absorbţia anuală asociată schimbării stocurilor de C din terenurile agricole cultivate (Cropland), pajişti (Grassland), zone umede (Wetlands), aşezări umane (Settlements) şi alte terenuri (Other Land), cu excepţia emisiilor şi absorbţiei din soluri minerale şi organice.
    (2) ICSI Rm. Vâlcea implementează următoarele activităţi în privinţa subsectoarelor LULUCF în conformitate cu prevederile asociate UNFCCC:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea INEGES, cu informarea ANPM, INCDS şi INCAS;
    c) identifică şi documentează necesarul de activităţi de procesare ulterioară a unor date/informaţii/planuri/alte elemente primare relevante şi le transmite instituţiei care procesează (INCDS/APIA), astfel încât să fie obţinute serii de date şi informaţii utilizabile în pregătirea INEGES;
    d) transmite către INCDS/APIA necesarul de activităţi de procesare ulterioară a unor date/informaţii/planuri/alte elemente primare relevante şi colectează rezultatele acestor procesări, cu informarea ANPM, INCDS şi INCAS;
    e) procesează datele şi informaţiile, incluzând şi valorile parametrilor naţionali (date de activitate/factori de emisie/alţi parametri) relevanţi estimării E/R generate/reţinute ca urmare a activităţilor specifice LULUCF, în acord cu obligaţiile sub UNFCCC şi Protocolul de la Kyoto (KP);
    f) estimează E/R de GES generate/reţinute ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile sub UNFCCC, pentru toate categoriile de folosinţă a terenului;
    g) estimează E/R de GES generate/reţinute ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile sub KP;
    h) ia toate măsurile necesare şi asigură coerenţa la nivelul tuturor elementelor tehnice parte a subdomeniului LULUCF;
    i) pregăteşte şi furnizează către ANPM sectorul LULUCF în formatul comun de raportare, precum şi raportul la INEGES, incluzând şi elementele pregătite şi furnizate de către INCDS şi INCAS potrivit prevederilor art. 5 şi 6;
    j) efectuează activităţi privind controlul şi asigurarea calităţii (QA/QC) şi, respectiv, privind verificarea datelor LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, pe care le documentează;
    k) efectuează recalculări ale nivelurilor E/R cuprinse în INEGES şi CRF pentru anii anteriori, după caz;
    l) furnizează datele privind incertitudinile asociate factorilor de emisie/altor parametri consideraţi în estimarea nivelurilor de E/R ca urmare a activităţilor LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP;
    m) arhivează datele şi informaţiile parte a/considerate în administrarea subdomeniului LULUCF (toate datele/informaţiile, inclusiv documentele de fundamentare a acestora, foi de calcul şi alte documente relevante utilizate/considerate/generate în activităţile specifice pregătirii subdomeniului LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP). Aceste documente vor cuprinde inclusiv matricele schimbării folosinţei terenurilor relevante, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, şi le transmite ANPM, spre arhivare la nivelul autorităţii competente;
    n) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES sub UNFCCC, şi, respectiv, sub KP, şi furnizează elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate la solicitarea echipei experţilor revizori (ERT) coordonate de către Secretariatul UNFCCC, împreună cu reprezentanţi ai ANPM, INCDS, INCAS şi ICPA;
    o) colaborează cu reprezentanţii ANPM, INCDS, INCAS şi ICPA în toate etapele de elaborare a raportului subdomeniului LULUCF din INEGES, în vederea abordării unitare a INEGES şi a creşterii nivelului de expertiză cu privire la acest sector din partea ambelor părţi;
    p) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care se referă sau includ aspecte asociate administrării subdomeniului LULUCF;
    q) implementează cerinţele de raportare potrivit deciziilor UNFCCC, legislaţiei europene şi ghidurilor metodologice de raportare (IPCC).


    ART. 5
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) monitorizarea folosinţei terenului şi a schimbării folosinţei terenurilor în sistem spaţial explicit şi estimează emisiile şi reţinerile de GES, incluzând şi absorbţia anuală asociată schimbării stocurilor de C, inclusiv pentru solurile minerale şi organice;
    b) realizează estimări pentru activităţile corespondente de despăduriri, împăduriri/reîmpăduriri, gospodărirea pădurilor şi revegetare, inclusiv cantităţile contabilizabile anual de raportat, estimările privind emisiile de GES din perturbări naturale, eventuala valoare a corecţiei tehnice a FMRL şi a FRL, utilizând date puse la dispoziţie de Ministerul Apelor şi Pădurilor;
    c) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    d) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea INEGES, cu informarea ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCAS şi ICPA;
    e) identifică şi documentează, prin studii specifice, după caz, necesarul de activităţi de procesare ulterioară a unor date/informaţii/planuri/alte elemente primare relevante, astfel încât să fie obţinute serii de date şi informaţii utilizabile în pregătirea INEGES;
    f) generează rezultatele procesărilor prevăzute la lit. e), cu informarea ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCAS şi ICPA;
    g) procesează datele şi informaţiile relevante, incluzând şi valorile parametrilor naţionali (date de activitate/factori de emisie/alţi parametri) relevanţi estimării E/R generate/reţinute ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile sub UNFCCC şi KP;
    h) estimează E/R de GES generate/reţinute, ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile subdomeniului UNFCCC;
    i) estimează E/R de GES generate/reţinute ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile KP;
    j) pregăteşte şi furnizează către INCAS şi ICSI Rm. Vâlcea sectorul LULUCF sub forma formatului comun de raportare şi raportului la INEGES;
    k) efectuează activităţi privind controlul şi asigurarea calităţii (QA/QC) şi, respectiv, privind verificarea datelor LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, şi le documentează;
    l) implementează recalculări ale nivelurilor E/R cuprinse în INEGES şi CRF pentru anii anteriori, după caz;
    m) furnizează datele privind incertitudinile asociate factorilor de emisie/altor parametri consideraţi în estimarea nivelelor de E/R/ca urmare a activităţilor LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP;
    n) arhivează datele şi informaţiile parte a/considerate în administrarea subdomeniului LULUCF (toate datele/informaţiile, inclusiv documentele de fundamentare a acestora, foi de calcul şi alte documente relevante utilizate/considerate/generate în activităţile specifice pregătirii subdomeniului LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP); aceste documente vor cuprinde inclusiv matricele schimbării folosinţei terenurilor relevante, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, la nivelul INCDS şi le transmite ANPM, spre arhivare la nivelul autorităţii competente;
    o) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate la solicitarea echipei experţilor revizori (ERT) coordonate de către Secretariatul UNFCCC, împreună cu reprezentanţi ai ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCAS şi ICPA;
    p) colaborează cu reprezentanţii ANPM, ICSI Rm. Vâlcea şi INCAS în toate etapele de elaborare a subdomeniului LULUCF din INEGES, în vederea abordării unitare a INEGES şi a creşterii nivelului de expertiză cu privire la acest sector din partea tuturor părţilor implicate;
    q) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care se referă la/includ şi aspecte asociate administrării subdomeniului LULUCF;
    r) implementează cerinţele de raportare potrivit deciziilor UNFCCC, legislaţiei europene şi ghidurilor metodologice de raportare (IPCC).


    ART. 6
    INCAS implementează următoarele activităţi:
    a) realizează monitorizarea folosinţei terenului şi a schimbării folosinţei terenurilor în sistem spaţial explicit, utilizând tehnologii de aerofotogrammetrie şi supraveghere aeriană la nivel naţional;
    b) colectează şi procesează datele primare obţinute în urma misiunilor de zbor în conformitate cu cerinţele impuse de INEGES;
    c) realizează evaluări calitative şi cantitative pentru activităţile corespondente de despăduriri, împăduriri/reîmpăduriri, gospodărirea pădurilor şi revegetare din analiza LIDAR (Light Detection and Ranging - detectarea luminii şi estimarea distanţelor) şi aerofotogrammetrie;
    d) procesează datele şi informaţiile achiziţionate în misiunile de zbor (date de activitate/factori de emisie/alţi parametri) relevante estimării E/R generate/reţinute, ca urmare a activităţilor specifice LULUCF în acord cu obligaţiile sub UNFCCC şi KP;
    e) identifică şi documentează necesarul de activităţi de procesare ulterioară a unor date/informaţii/planuri/alte elemente primare relevante astfel încât să fie obţinute serii de date şi informaţii utilizabile în pregătirea INEGES;
    f) generează rezultate şi rapoarte specifice, cu informarea ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    g) colaborează cu reprezentanţii ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA în toate etapele de elaborare a INEGES, în vederea abordării unitare şi a creşterii nivelului de expertiză cu privire la acest sector;
    h) arhivează datele şi informaţiile parte a/considerate în administrarea subdomeniului LULUCF (toate datele/informaţiile, inclusiv documentele de fundamentare a acestora, foi de calcul şi alte documente relevante utilizate/considerate/generate în activităţile specifice pregătirii subdomeniului LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP) şi le transmite ANPM, spre arhivare la nivelul autorităţii competente;
    i) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate la solicitarea echipei experţilor revizori (ERT) coordonate de către Secretariatul UNFCCC, împreună cu reprezentanţi ai ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    j) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care se referă la/includ şi aspecte asociate administrării subdomeniului LULUCF.


    ART. 7
    ICPA implementează următoarele activităţi:
    a) monitorizează şi prezintă estimări privind emisiile de GES şi absorbţia de CO2 din solurile minerale şi organice şi emisiile de GES nespecifice folosinţei (cu excepţia folosinţei forestiere şi conversiilor la şi de la pădure);
    b) prezintă mecanismul de monitorizare şi estimările E/R în scopul contabilizării pentru activităţile corespondente de gospodărire a terenurilor cultivate (Cropland Management) şi pajiştilor (Grazingland Management);
    c) arhivează datele şi informaţiile parte a/considerate în administrarea subdomeniului LULUCF (toate datele/informaţiile, inclusiv documentele de fundamentare a acestora, foi de calcul şi alte documente relevante utilizate/considerate/generate în activităţile specifice pregătirii subdomeniului LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP) şi le transmite ANPM, spre arhivare la nivelul autorităţii competente;
    d) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES LULUCF, sub UNFCCC şi, respectiv, sub KP, şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate la solicitarea echipei experţilor revizori (ERT) coordonate de către Secretariatul UNFCCC, împreună cu reprezentanţi ai ANPM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    e) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care se referă la/includ şi aspecte asociate administrării subdomeniului LULUCF.


    ART. 8
    ANPM implementează următoarele activităţi:
    a) activităţi privind controlul calităţii subdomeniului LULUCF al INEGES: verificarea datelor primare colectate, verificarea CRF-ului şi a raportului inventarului naţional (NIR) furnizate de către ICSI Rm. Vâlcea şi le documentează;
    b) furnizează cadrul de cooperare instituţională pentru acoperirea estimării şi raportării surselor;
    c) agregă secţiunile NIR-ului asociate subdomeniului LULUCF în NIR-ul general;
    d) pregăteşte analiza categoriilor-cheie, luând în considerare subdomeniul LULUCF, atât sub UNFCCC, cât şi sub KP;
    e) pregăteşte analiza incertitudinilor, considerând inclusiv subdomeniul LULUCF;
    f) arhivează datele şi informaţiile parte a/considerate în administrarea subdomeniului LULUCF, inclusiv cele primite de la ICSI Rm. Vâlcea, INCDS, INCAS şi ICPA;
    g) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES LULUCF sub UNFCCC, respectiv KP şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate la solicitarea echipei experţilor revizori (ERT) coordonate de către Secretariatul UNFCCC, împreună cu experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea, INCAS, INCDS şi ICPA;
    h) colaborează cu reprezentanţii ICSI Rm. Vâlcea, INCAS, INCDS şi ICPA în toate etapele de elaborare a subdomeniului LULUCF din INEGES, în vederea abordării unitare a INEGES şi a creşterii nivelului de expertiză cu privire la acest sector din partea tuturor părţilor;
    i) reprezintă, împreună cu experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea, INCAS, INCDS şi ICPA, după caz, România în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care sunt asociate administrării subdomeniului LULUCF;
    j) analizează, avizează şi transmite spre aprobare MM versiunea consolidată a subdomeniului LULUCF;
    k) transmite către structurile abilitate versiunea aprobată de MM;
    l) pune la dispoziţia ICSI Rm. Vâlcea, INCDS, INCAS şi ICPA seturile de elemente disponibile asociate pregătirii variantelor anterioare ale INEGES transmise oficial Comisiei Europene, Agenţiei Europene de Mediu şi Secretariatului UNFCCC.


    ART. 9
    Ministerul Mediului (MM) implementează următoarele activităţi:
    a) analizează şi aprobă varianta transmisă de către ANPM a INEGES;
    b) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a subdomeniului INEGES LULUCF sub UNFCCC, respectiv KP, împreună cu reprezentanţi ai ANPM şi experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea, INCDS, INCAS şi ICPA şi ai furnizorilor de date, în funcţie de necesităţi.


    ART. 10
    Instituţiile furnizoare de date implementează următoarele activităţi:
    a) furnizarea către ICSI Rm. Vâlcea, INCAS, INCDS şi ICPA atât a datelor şi informaţiilor solicitate şi necesare administrării subdomeniului LULUCF, cât şi a datelor şi informaţiilor privind incertitudinile asociate datelor de activitate (AD) şi factorilor de emisie (EF);
    b) asigurarea de către APIA a procesării unor date/informaţii/ planuri/alte elemente primare relevante, astfel încât să fie obţinute serii de date şi informaţii utilizabile în pregătirea INEGES, şi transmiterea rezultatelor către ICSI Rm. Vâlcea, în funcţie de caz, în concordanţă cu prevederile art. 5 lit. c) şi d).


    CAP. III
    Administrarea subdomeniului LULUCF, parte a raportului privind politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
    ART. 11
    ICSI Rm. Vâlcea implementează următoarele activităţi:
    a) identifică şi documentează necesarul de date;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii raportului, cu informarea MM şi INCDS;
    c) elaborează secţiunile din raport asociate subdomeniilor LULUCF prevăzute la art. 5 şi le transmite MM;
    d) implementează activităţi QC la nivelul secţiunilor elaborate, le documentează şi comunică MM şi documentele în cauză;
    e) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM;
    f) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului.


    ART. 12
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) identifică şi documentează necesarul de date;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii raportului, cu informarea MM şi ICSI Rm. Vâlcea;
    c) elaborează secţiunile din raport asociate subsectoarelor LULUCF prevăzute la art. 6 şi le transmite MM;
    d) implementează activităţi QC la nivelul secţiunilor elaborate, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    e) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM;
    f) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului.


    ART. 13
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) activităţi QC asupra secţiunilor elaborate de ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS;
    b) asigură arhivarea documentelor asociate administrării raportului;
    c) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS;
    d) reprezintă România, alături de experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS, după caz, în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului;
    e) pune la dispoziţia ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS seturile de elemente disponibile asociate pregătirii variantelor anterioare ale rapoartelor transmise oficial Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Mediu.


    ART. 14
    (1) Instituţiile furnizoare de date furnizează către ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS datele şi informaţiile solicitate.
    (2) Instituţiile furnizoare de date prevăzute în cuprinsul hotărârii sunt instituţiile care deţin seturi de elemente disponibile necesare administrării subdomeniului LULUCF.

    CAP. IV
    Administrarea subdomeniului LULUCF, parte a raportului privind prognozele emisiilor de gaze cu efect de seră
    ART. 15
    ICSI Rm. Vâlcea implementează următoarele activităţi:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii raportului, cu informarea MM, INCDS şi ICPA;
    c) elaborează prognozele emisiilor/reţinerilor de GES aferente subdomeniilor LULUCF prevăzute la art. 5, parte a raportului, cu utilizarea formatelor puse la dispoziţie de MM, şi transmite către MM raportul elaborat;
    d) implementează cerinţele de raportare potrivit deciziilor UNFCCC, legislaţiei europene şi ghidurilor metodologice de raportare (IPCC);
    e) implementează activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    f) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM şi INCDS;
    g) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel internaţional, european şi naţional care sunt asociate administrării raportului.


    ART. 16
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) implementează cerinţele de raportare potrivit deciziilor UNFCCC, legislaţiei europene şi ghidurilor metodologice de raportare (IPCC) în raport cu datele disponibile;
    c) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii raportului, cu informarea MM, ICSI Rm. Vâlcea şi ICPA;
    d) elaborează prognozele emisiilor/reţinerilor de GES aferente subsectoarelor LULUCF prevăzute la art. 6, parte a raportului, cu utilizarea formatelor puse la dispoziţie de MM şi transmite către MM raportul elaborat;
    e) implementează activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    f) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM şi ICSI Rm. Vâlcea;
    g) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului.


    ART. 17
    ICPA implementează următoarele:
    a) cerinţele de raportare potrivit deciziilor UNFCCC, legislaţiei europene în domeniu şi prevederilor metodologice asociate, în contextul caracterizării solurilor în mod asociat subdomeniilor LULUCF prevăzute la art. 5;
    b) activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    c) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM şi ICSI Rm. Vâlcea;
    d) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului.


    ART. 18
    ANPM furnizează către MM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA datele şi informaţiile privind E/R de GES, parte a INEGES.

    ART. 19
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) pune la dispoziţia ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA formatele pentru raport puse la dispoziţie de către Comisia Europeană;
    b) implementează activităţi de QC asupra datelor şi informaţiilor colectate şi asupra secţiunilor LULUCF elaborate şi puse la dispoziţie de ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    c) asigură arhivarea documentelor asociate administrării raportului;
    d) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ANPM şi experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    e) reprezintă România în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării raportului;
    f) pune la dispoziţia ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA seturile de elemente disponibile asociate pregătirii variantelor anterioare ale rapoartelor transmise oficial Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Mediu.


    ART. 20
    Instituţiile furnizoare de date furnizează către ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. V
    Administrarea subdomeniului LULUCF, parte a Comunicării naţionale privind schimbările climatice şi rapoartelor bienale
    ART. 21
    ICSI Rm. Vâlcea implementează următoarele activităţi:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii rapoartelor, cu informarea MM;
    c) elaborează secţiunile LULUCF, parte a rapoartelor asociate subdomeniilor prevăzute la art. 5, şi le transmite către MM;
    d) implementează activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    e) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel internaţional şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM.


    ART. 22
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării şi pregătirii rapoartelor, cu informarea MM şi ICSI Rm. Vâlcea;
    c) elaborează secţiunile LULUCF, parte a rapoartelor asociate subdomeniilor prevăzute la art. 6, şi le transmite către MM;
    d) implementează activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    e) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel internaţional şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM.


    ART. 23
    ICPA implementează următoarele:
    a) cerinţele de raportare potrivit deciziilor asociate UNFCCC şi a prevederilor metodologice corespunzătoare, în mod specific subdomeniilor prevăzute la art. 5;
    b) activităţi de QA/QC, le documentează şi comunică MM documentele în cauză;
    c) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a raportului la nivel internaţional şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai MM.


    ART. 24
    ANPM furnizează către MM, ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA datele şi informaţiile privind E/R de gaze cu efect de seră, parte a INEGES.

    ART. 25
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) activităţi de QC asupra datelor şi informaţiilor colectate şi asupra secţiunilor LULUCF elaborate şi puse la dispoziţie de ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA şi le documentează;
    b) asigură arhivarea documentelor asociate administrării rapoartelor;
    c) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a rapoartelor la nivel internaţional şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ANPM şi experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA;
    d) pune la dispoziţia ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA seturile de elemente disponibile asociate pregătirii variantelor anterioare ale rapoartelor transmise oficial Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Mediu.


    ART. 26
    Instituţiile furnizoare de date furnizează către ICSI Rm. Vâlcea, INCDS şi ICPA datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. VI
    Administrarea subdomeniului LULUCF, parte a Regulamentului (UE) 2018/841 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 şi a Deciziei nr. 529/2013/UE - Activităţi privind nivelul de referinţă pentru păduri (FRL)
    ART. 27
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare elaborării/ stabilirii sau actualizării FRL, cu informarea MM şi MAP;
    c) elaborează sau actualizează FRL şi transmite MM documentele asociate;
    d) implementează activităţi de QC, le documentează şi transmite MM documentele în cauză.


    ART. 28
    ANPM furnizează către MM şi INCDS datele şi informaţiile privind emisiile/reţinerile de gaze cu efect de seră, parte a INEGES.

    ART. 29
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) activităţi de QC asupra datelor şi informaţiilor colectate şi asupra documentelor asociate FRL elaborate şi puse la dispoziţie de INCDS;
    b) asigură arhivarea documentelor asociate FRL;
    c) analizează şi aprobă, împreună cu MAP, documentele asociate FRL/FRL actualizat/documentul asociat FRL al României.


    ART. 30
    MAP implementează următoarele activităţi:
    a) asigură accesul pentru preluarea datelor şi informaţiilor de către ANPM şi INCDS de la structurile de administraţie silvică şi sprijină cu celeritate finalizarea acţiunii de consolidare a bazei de date necesare pentru sectorul LULUCF;
    b) colaborează cu ANPM şi INCDS în vederea identificării celor mai bune politici/practici de management în domeniul forestier necesare raportării specifice subdomeniului LULUCF;
    c) analizează şi aprobă, împreună cu MM, documentele asociate FRL/FRL actualizat/documentul asociat FRL al României.


    ART. 31
    Instituţiile furnizoare de date furnizează către MM, MAP şi INCDS datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. VII
    Administrarea rapoartelor sub Decizia nr. 529/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de contabilizare şi planurile de acţiune referitoare la emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră care rezultă din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură
    ART. 32
    ICSI Rm. Vâlcea implementează următoarele activităţi:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea, rapoartelor privind politicile şi măsurile, cu informarea MM şi INCDS, în contextul subdomeniilor prevăzute la art. 5;
    c) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea, rapoartelor asociate emisiilor istorice şi sistemelor naţionale, cu informarea ANPM, în contextul subdomeniilor prevăzute la art. 5;
    d) elaborează rapoartele asociate domeniului LULUCF, inclusiv prin includerea elementelor transmise de INCDS potrivit prevederilor art. 34 lit. d), şi le transmite ANPM, INCDS şi MM;
    e) implementează activităţi de QC la nivelul secţiunilor elaborate, le documentează şi comunică ANPM şi MM documentele în cauză;
    f) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a rapoartelor la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai ANPM şi MM;
    g) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi naţional care sunt asociate administrării rapoartelor.


    ART. 33
    INCDS implementează următoarele activităţi asociate terenurilor forestiere şi terenurilor convertite la şi de la pădure:
    a) identifică şi documentează necesarul de date şi informaţii;
    b) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea, rapoartelor privind politicile şi măsurile, cu informarea MM şi ICSI Rm. Vâlcea, în contextul subdomeniilor prevăzute la art. 6;
    c) colectează datele şi informaţiile necesare administrării, incluzând şi pregătirea, rapoartelor asociate emisiilor istorice şi sistemelor naţionale, cu informarea ANPM şi ICSI Rm. Vâlcea, în contextul subdomeniilor prevăzute la art. 6;
    d) elaborează rapoartele asociate domeniului LULUCF şi le transmite ANPM, ICSI Rm. Vâlcea şi MM;
    e) implementează activităţi de QC la nivelul secţiunilor elaborate, le documentează şi comunică ANPM, ICSI Rm. Vâlcea şi MM documentele în cauză;
    f) participă ca expert tehnic la reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a rapoartelor la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai ICSI Rm. Vâlcea, ANPM şi MM;
    g) participă ca expert tehnic în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării rapoartelor.


    ART. 34
    ANPM implementează următoarele activităţi:
    a) activităţi de QC asupra datelor şi informaţiilor colectate şi rapoartelor elaborate de ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS în privinţa emisiilor istorice şi sistemelor naţionale şi le documentează;
    b) asigură arhivarea documentelor asociate administrării raportului;
    c) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a rapoartelor la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS;
    d) reprezintă România, împreună cu experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS, după caz, în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării rapoartelor;
    e) analizează, avizează şi transmite spre aprobare MM rapoartele asociate emisiilor istorice şi sistemelor naţionale;
    f) transmite către structurile abilitate versiunea aprobată de MM a rapoartelor asociate emisiilor istorice şi sistemelor naţionale.


    ART. 35
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) asigură arhivarea documentelor asociate administrării raportului;
    b) implementează activităţi de QC asupra datelor şi informaţiilor colectate şi rapoartelor elaborate de ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS în privinţa politicilor şi măsurilor şi le documentează;
    c) asigură reprezentarea României în cadrul activităţii de revizuire a rapoartelor la nivel european şi furnizarea de elemente adiţionale şi/sau elemente actualizate, împreună cu reprezentanţi ai ANPM şi experţi tehnici ai ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS;
    d) reprezintă România, alături de reprezentanţi ANPM şi experţi tehnici ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS, după caz, în grupuri de lucru/alte reuniuni la nivel european şi internaţional care sunt asociate administrării rapoartelor;
    e) analizează şi aprobă varianta transmisă de către ANPM a rapoartelor asociate emisiilor istorice şi sistemelor naţionale;
    f) analizează şi aprobă rapoartele privind politicile şi măsurile; transmite versiunea aprobată a rapoartelor către structurile abilitate.


    ART. 36
    Instituţii furnizoare de date furnizează către ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. VIII
    Asigurarea de suport tehnic în negocierile la nivel internaţional şi/sau european
    ART. 37
    ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS asigură suport tehnic în negocierile la nivel internaţional şi/sau european, în funcţie de solicitările MM.

    ART. 38
    ANPM furnizează către MM datele şi informaţiile privind emisiile/reţinerile de gaze cu efect de seră, parte a INEGES, în vederea asigurării de suport tehnic în negocieri.

    ART. 39
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) solicită suport tehnic în negocierile la nivel internaţional şi/sau european, în funcţie de necesităţi;
    b) solicită date/informaţii necesare în administrarea punctelor de vedere ale României în negocierile la nivel internaţional şi/sau european.


    ART. 40
    Instituţiile furnizoare de date furnizează către MM datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. IX
    Asigurarea de suport tehnic şi reprezentarea României în evaluarea şi revizuirea la nivel internaţional (IAR) şi/sau alte procese
    ART. 41
    ICSI Rm. Vâlcea şi INCDS asigură suport tehnic şi/sau reprezentarea României în IAR şi/sau alte procese, în funcţie de solicitările MM.

    ART. 42
    ANPM asigură suport tehnic şi/sau reprezentarea României în IAR şi/sau alte procese, în funcţie de solicitările MM.

    ART. 43
    MM implementează următoarele activităţi:
    a) solicită suport tehnic şi/sau reprezentarea României în IAR şi/sau în alte procese, în funcţie de necesităţi;
    b) solicită date/informaţii necesare în administrarea reprezentării României în IAR şi/sau în alte procese.


    ART. 44
    Instituţiile furnizoare de date furnizează către MM datele şi informaţiile solicitate.

    CAP. X
    Finanţarea activităţilor din sectorul LULUCF
    ART. 45
    (1) Pentru susţinerea financiară a activităţilor prestate în cadrul subdomeniului LULUCF de către institutele de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea MCI se alocă, în perioada 2019-2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, sub formă de finanţare nerambursabilă, suma de 30 milioane lei din Fondul pentru mediu, în conformitate cu art. 13 alin. (1) lit. m) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Finanţarea se acordă institutelor de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c), aflate în coordonarea MCI, în baza contractelor multianuale încheiate de aceştia cu AFM, în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate conform legii, în conformitate cu cheltuielile eligibile aferente activităţilor stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, precum şi cu graficul anual de plăţi.
    (3) Cu excepţia sumelor cu titlu de avans, virarea sumelor necesare realizării activităţilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către AFM în baza cererilor de decontare depuse de către beneficiari şi numai după verificarea şi acceptarea acestora.
    (4) Cererile de decontare prevăzute la alin. (3) vor fi însoţite în mod obligatoriu de documentele justificative ale cheltuielilor efectuate avizate de către ANPM, după caz, şi aprobate de către MM, inclusiv din punctul de vedere al recepţiei cantitative şi calitative.
    (5) În cadrul contractelor prevăzute la alin. (2) se pot acorda sume cu titlul de avans potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 46
    Responsabilitatea privind respectarea prevederilor specifice privind verificarea, recepţionarea şi acceptarea cheltuielilor necesare realizării activităţilor prevăzute la art. 45 alin. (1), în cadrul contractului de finanţare, îi revine în totalitate beneficiarului. Totodată, beneficiarului îi revine şi responsabilitatea privind respectarea prevederilor legale specifice privind achiziţiile publice, în situaţia în care acesta are calitatea de autoritate contractantă, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau, dacă este cazul, atunci când o astfel de obligaţie îi revine ca urmare a încadrării în una dintre situaţiile reglementate la art. 6 din legea menţionată anterior.

    ART. 47
    Sumele rămase neutilizate la sfârşitul perioadei prevăzute la art. 45 alin. (1) se returnează Fondului pentru Mediu, conform legii.

    ART. 48
    Până la data de 30 iunie a fiecărui an, responsabilii de activităţi transmit propunerea de buget necesar pentru anul următor către MM/AFM pentru a se putea fundamenta bugetul necesar derulării activităţilor viitoare, graficul anual prevăzut la art. 45 alin. (2) urmând a fi modificat în mod corespunzător.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,
                    Iulian Octavian Stana,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul cercetării şi inovării,
                    Mircea Popa,
                    secretar general adjunct
                    p. Ministrul apelor şi pădurilor,
                    Adriana Petcu,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Dumitru Daniel Botănoiu,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 8 august 2019.
    Nr. 590.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016