Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 590 din 30 mai 2024 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.103/2022 pentru aprobarea Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 511 din 31 mai 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 de beneficiari ai Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate pe teritoriul României.
ART. II
Hotărârea Guvernului nr. 1.103/2022 pentru aprobarea Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 7 septembrie 2022, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatele (3) şi (6) vor avea următorul cuprins:
"(3) Scopul Programului îl reprezintă sprijinirea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.
..............................................................................................
(6) Acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete şi declarate eligibile, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (9) din anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 2.155/20.917/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, cu modificările şi completările ulterioare, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse."
2. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Cel puţin unul dintre cei doi beneficiari ai Programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România."
3. La articolul 4, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
"ART. 4
(1) Sprijinul financiar constă în două vouchere, un voucher medicamente, în valoare de 5.000 lei, şi un voucher proceduri medicale, în valoare de 10.000 lei, şi se acordă pe baza cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere ale beneficiarului/beneficiarilor Programului, însoţite de documente doveditoare. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să certifice faptul că în cursul anului 2024 nu s-a mai acordat sprijin financiar prin intermediul unui alt program, cu acelaşi scop, finanţat din fonduri publice. Documentele doveditoare sunt cele prevăzute la art. 8 alin. (4) din anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 2.155/20.917/2022, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se depun în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale administrate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, dedicate acestui program, conform prevederilor art. 2 lit. m) din anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 2.155/20.917/2022, cu modificările şi completările ulterioare."
ART. III
În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse se aprobă modificarea şi completarea Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse nr. 2.155/20.917/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
Natalia-Elena Intotero
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
Simona Bucura-Oprescu
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 30 mai 2024.
Nr. 590.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: