Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 59 din 29 iunie 2022 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia UE pentru textile sustenabile şi circulare - COM(2022)141
EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 652 din 30 iunie 2022
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/364, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 21 iunie 2022, Camera Deputaţilor:
1. susţine Strategia UE pentru textile sustenabile şi circulare;
2. consideră utilă instituirea la nivelul Uniunii Europene a unui mecanism de cooperare între creatorii de modă, producătorii de textile şi producătorii de îmbrăcăminte şi încălţăminte în vederea creşterii duratei de utilizare a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, inclusiv prin adoptarea unor standarde şi etichete voluntare de sustenabilitate;
3. recomandă sprijinirea la nivel european a cercetărilor pentru obţinerea unei game cât mai largi de textile funcţionale, cu o amprentă redusă asupra mediului;
4. recomandă elaborarea de resurse educative privind managementul deşeurilor textile la nivelul Uniunii Europene pentru utilizarea în cadrul procesului de învăţământ şi în educaţia nonformală;
5. recomandă promovarea soluţiilor tehnice actuale sau potenţiale în vederea colectării selective a deşeurilor textile, inclusiv pe fracţii ale acestora, astfel încât suprafaţa ocupată de containere şi utilaje să fie cât mai mică;
6. recomandă pregătirea etapei de tranziţie de la depozitarea textilelor, arderea şi exportul lor la ecosisteme de reutilizare şi reciclare, cu participarea tuturor factorilor interesaţi;
7. atrage atenţia asupra necesităţii de a controla respectarea dorinţei statelor africane de a nu mai accepta haine la mâna a doua;
8. consideră esenţială cooperarea dintre statele membre în vederea gestionării eficiente a deşeurilor textile şi a reducerii volumului acestora;
9. recomandă supravegherea pieţei textilelor nou-apărute în vederea evitării concurenţei neloiale, a respectării drepturilor de autor şi a protecţiei consumatorilor, în special prin utilizarea tehnologiilor digitale;
10. subliniază necesitatea revitalizării şi modernizării tehnologiilor tradiţionale, a meşteşugurilor şi a materialelor naturale utilizate în fabricarea hainelor şi a încălţămintei;
11. recomandă stabilirea unor condiţii pentru punerea pe piaţă a ţesăturilor referitoare la amestecul categoriilor de fibre textile, în aşa fel încât prin reciclare să se faciliteze obţinerea de produse superioare.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 iunie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ION-MARCEL CIOLACU
Bucureşti, 29 iunie 2022.
Nr. 59.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: