Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 59 din 22 iunie 2016  privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării în ceea ce îi priveşte pe resortisanţii ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul asigurării respectării legii şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 - COM (2016)194 şi la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente în materie de frontiere şi securitate - COM (2016)205    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 59 din 22 iunie 2016 privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării în ceea ce îi priveşte pe resortisanţii ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul asigurării respectării legii şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 - COM (2016)194 şi la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente în materie de frontiere şi securitate - COM (2016)205

EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 24 iunie 2016

    În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4 c-19/618, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 14 iunie 2016, Camera Deputaţilor:
    Cu privire la propunerea de Regulament de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES)
    1. recunoaşte importanţa acordată de instituţiile Uniunii Europene pachetului "frontiere inteligente", revizuit, în contextul în care acestea intenţionează aprobarea actelor legislative incluse în pachet până la sfârşitul anului în curs, urmând ca punerea în aplicare a sistemului de intrare/ieşire (Entry/Exit System - "EES") să aibă loc în perioada 2017-2020;
    2. aminteşte opinia exprimată de Camera Deputaţilor la 7 iunie 2013 cu privire la pachetul iniţial "frontiere inteligente", prezentat în 2013, şi constată viabilitatea punctelor de vedere cuprinse în această opinie;
    3. pentru considerente similare celor exprimate în opinia din 7 iunie 2013 admite că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii, având în vedere că instituirea unui sistem de intrare/ieşire (EES), menit să contribuie la gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi, în consecinţă, la conservarea spaţiului Schengen, presupune dimensiuni şi efecte transnaţionale;
    4. salută faptul că principiul solidarităţii şi al distribuirii echitabile a responsabilităţilor între statele membre, aflat la baza politicilor comune privind azilul, migraţia şi frontierele externe, a dobândit, în contextul crizei actuale a migranţilor, o importanţă deosebită, dar reaminteşte că solidaritatea nu poate fi limitată la un anumit domeniu sau acţiune, ci ar trebui aplicată la ansamblul politicii şi politicilor Uniunii Europene;
    5. ia act şi susţine elementele de noutate ale propunerii revizuite privind sistemul EES în raport cu propunerea din 2013: instituirea unui sistem unic şi interoperabilitatea dintre sistemul EES şi sistemul de informaţii privind vizele ("VIS"); colectarea a 4 amprente şi a imaginii faciale (comparativ cu 10 amprente în propunerea iniţială); reducerea la 26 de elemente de date în loc de 36 de astfel de elemente; extinderea perioadei de reţinere a datelor la 5 ani, faţă de 181 de zile, precum în propunerea iniţială; facilitarea trecerii frontierei, prin introducerea unor sisteme de "self-service" şi a unor porţi biometrice; accesul autorităţilor de asigurare a respectării legii (ale statelor membre şi Europol) de la începutul funcţionării sistemului; precizarea unei perioade de tranziţie de şase luni până la eliminarea ştampilării;
    6. apreciază că studiul realizat în 2014 şi proiectul-pilot derulat în 2015, proiect la care a participat şi România [prin punctele de trecere a frontierei Iaşi (feroviar) şi Sculeni (rutier)], au contribuit decisiv atât la stabilirea unei arhitecturi a noului sistem mai integrat în peisajul sistemelor de informaţii europene, cât şi la stabilirea unor elemente de design mai utile şi mai aplicate scopului vizat;
    7. arată că România se numără printre acele state membre care deţin un sistem naţional de intrări/ieşiri prin care se calculează şederea resortisanţilor ţărilor terţe pe teritoriul său, iar în perspectiva aderării la spaţiul Schengen, un asemenea sistem prezintă avantaje multiple în materie operaţională şi ar putea contribui la fluidizarea fluxurilor de pasageri;
    8. apreciază în mod deosebit soluţia găsită pentru asigurarea accesului statelor membre care nu aplică integral acquis-ul Schengen la EES încă de la operaţionalizarea sistemului, chiar dacă limitările specifice conexiunii cu eliminarea controalelor la frontierele interne creează un statut aparte;
    9. solicită clarificări privind aplicabilitatea regulamentului [considerentul (51), art. 2], modul de calculare a termenului de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe [art. 10 alin. (4)] şi mecanismul de informare (art. 11) din perspectiva accesului României la sistem, în calitate de stat membru care nu aplică integral acquis-ul Schengen;
    10. referitor la interoperabilitatea EES cu VIS, apreciază în mod deosebit atenţia acordată de Comisia Europeană propunerilor formulate în acest sens de statele membre în anul 2013 şi o consideră drept soluţie corectă şi consecventă cu obiectivele stabilite prin comunicarea Comisiei "Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente pentru frontiere şi securitate" - COM (2016)205.
    Cu privire la comunicarea "Sisteme de informaţii mai puternice şi mai inteligente în materie de frontiere şi securitate"
    11. ia notă de intenţia exprimată în comunicare de a urma varii opţiuni pentru maximizarea beneficiilor oferite de sistemele de informaţii dezvoltate la nivel european şi pentru promovarea unor acţiuni noi şi complementare, în vederea remedierii anumitor lipsuri identificate în legătură cu respectivele sisteme de informaţii;
    12. ia act, de asemenea, de obiectivul pe termen lung de îmbunătăţire a interoperabilităţii sistemelor de informaţii, acţiune menită să faciliteze punerea la dispoziţia poliţiştilor de frontieră, autorităţilor vamale, ofiţerilor de poliţie şi autorităţilor judiciare a informaţiilor necesare;
    13. cu toate acestea, susţine realizarea unei evaluări cuprinzătoare a aspectelor de ordin procedural şi practic, în contextul unei abordări graduale şi al exploatării la maximum a instrumentelor existente, anterior dezvoltării de noi sisteme;
    14. îşi exprimă susţinerea în principiu pentru crearea unei interfeţe unice la nivel european de căutare în sistemele SIS (sistemul de informaţii Schengen), VIS, EURODAC (sistemul european pentru compararea datelor dactiloscopice ale solicitanţilor de azil), SLTD a Interpol (baza de date privind documentele de călătorie pierdute şi furate), viitorul EES şi ETIAS (sistem de informaţii şi autorizare a călătoriilor), însă arată că ar trebui depăşite mai întâi impedimentele de ordin juridic la nivel european, care în prezent limitează accesul la unele dintre aceste sisteme la un număr restrâns de autorităţi şi la domenii punctuale;
    15. arată că respectiva interfaţă ar trebui valorificată sectorial pentru combaterea tuturor ameninţărilor la adresa securităţii interne a UE (migraţie ilegală, terorism, combaterea criminalităţii etc.);
    16. salută propunerea de înfiinţare a unui grup de experţi la nivel înalt privind sistemele de informaţii şi interoperabilitatea acestora, care va reuni reprezentanţi ai statelor membre, ai agenţiilor UE în domeniu şi ai altor actori instituţionali;
    17. susţine că noile abordări avansate în domeniul interoperabilităţii sistemelor de informaţii impun o analiză atentă din punct de vedere tehnic/operaţional, juridic şi financiar;
    18. aminteşte apelurile sale constante, formulate în opiniile anterioare ale Camerei Deputaţilor, la stabilirea ca prioritate la nivelul Uniunii a combaterii fraudelor cu documente de identitate.

    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 iunie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

                PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                        FLORIN IORDACHE

    Bucureşti, 22 iunie 2016.
    Nr. 59.

                              -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016