Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobată prin Legea nr. 60/2016, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. I Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 11 martie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - În cadrul procesului de acreditare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi instituţiile publice aflate în subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, au responsabilitatea elaborării standardelor, criteriilor şi indicatorilor prevăzuţi de lege, precum şi a organizării, coordonării şi implementării activităţilor de evaluare, certificare, monitorizare şi control al calităţii în domeniul serviciilor sociale." 2. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 3. - (1) În scopul realizării activităţilor de evaluare şi certificare a calităţii, precum şi a celor de reglementare privind condiţiile de acreditare prevăzute de lege, în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, se organizează un compartiment de specialitate, denumit în continuare compartiment de acreditare. Înfiinţarea noilor compartimente se face cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat, potrivit legislaţiei în vigoare, pentru aceste instituţii." 3. La articolul 5, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Certificatul de acreditare autorizează pe perioadă nedeterminată furnizorul să acorde servicii sociale licenţiate." 4. La articolul 8, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Documentele justificative prevăzute la alin. (2)-(4) se prezintă în copie." 5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9. - (1) Dosarul de acreditare al furnizorului se poate depune direct la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, poate fi trimis prin poştă, cu confirmare de primire sau electronic în format needitabil. (2) În primele situaţii prevăzute la alin. (1), dosarul de acreditare al furnizorului se prezintă în plic închis, format A4, pe care sunt înscrise numele şi adresa destinatarului şi ale expeditorului, cu menţiunea «Solicitare de acreditare furnizor»." 6. La articolul 10, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 10. - (1) Dosarele de acreditare ale furnizorilor, precum şi data primirii lor se înregistrează într-un registru special de evidenţă a solicitărilor de acreditare a furnizorilor. .......................................................................... (5) În cazul în care din dosarul de acreditare al furnizorului lipsesc mai mult de 3 documente justificative, se notifică electronic furnizorul şi se solicită completarea documentaţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la transmiterea notificării. Necompletarea dosarului în termenul solicitat conduce la sistarea evaluării, iar furnizorul serviciului este notificat electronic cu privire la faptul că este necesar să depună o nouă cerere de acreditare, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 şi 8." 7. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 13. - (1) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (4) din lege, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la producerea oricăror modificări privind datele înscrise în documentele justificative, furnizorul notifică Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Notificarea se transmite electronic în format needitabil sau prin poştă, cu confirmare de primire." 8. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 14. - (1) În situaţia în care se constată că furnizorul nu respectă prevederile art. 13 alin. (1), compartimentul de acreditare aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 31 lit. e) din lege şi notifică furnizorul cu privire la obligaţia de a transmite documentele justificative care atestă modificarea unora dintre condiţiile care au stat la baza acreditării. Documentele justificative se transmit electronic în format needitabil sau prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data primirii de către furnizor a notificării." 9. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 17. - (1) Pot depune cereri de acreditare a serviciilor sociale numai furnizorii acreditaţi în condiţiile legii, pentru serviciile sociale definite la art. 27 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, şi care se regăsesc în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale." 10. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 18. - (1) Documentele justificative solicitate sunt următoarele: a) documentul care atestă dreptul de administrare, de concesiune sau de folosinţă asupra spaţiului în care funcţionează serviciul social, cum ar fi: extras de carte funciară pentru informare, contract de comodat, de închiriere, de concesiune, de administrare, de schimb etc.; b) actul/documentul legal privind decizia de înfiinţare a serviciului, după caz; c) regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social, elaborat cu respectarea modelului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015; d) autorizaţia sanitară de funcţionare sau, după caz, documentul prevăzut în procedura în vigoare privind reglementarea sanitară pentru funcţionarea activităţilor cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei; e) autorizaţia sanitar-veterinară, pentru serviciile care asigură activităţi de preparare şi distribuire a hranei; f) autorizaţia de securitate la incendiu sau, după caz, documentul care atestă faptul că nu se supune autorizării la incendiu; g) angajamentul furnizorului de a notifica Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, instituţiile din subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social acreditat intervenite după acordarea licenţei de funcţionare, completat după modelul prevăzut în anexa nr. 8. (2) Documentele justificative prevăzute la alin. (1) se transmit electronic în format needitabil sau, după caz, în fotocopie, dacă se depun la registratură sau sunt trimise prin poştă." 11. La articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Indiferent de categoria persoanelor beneficiare cărora li se adresează serviciul social, dosarul de acreditare al acestuia se poate transmite electronic în format needitabil la adresa de email a compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, se poate depune direct la registratura ministerului sau poate fi trimis prin poştă, cu confirmare de primire." 12. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 21. - (1) În cazul în care din dosarul de acreditare al serviciului lipsesc mai mult de 3 documente justificative, se notifică electronic furnizorul serviciului şi se solicită completarea documentaţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la notificare. Necompletarea dosarului în termenul solicitat conduce la sistarea evaluării, iar furnizorul serviciului este notificat electronic cu privire la faptul că este necesar să depună o nouă cerere de acreditare, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 17 şi 18. (2) În situaţia în care din datele şi informaţiile cuprinse în fişa de autoevaluare şi documentele justificative solicitate se constată că nu sunt îndeplinite standardele minime, evaluatorul întocmeşte referatul prevăzut la art. 20 alin. (9), pe care îl înaintează spre aprobare conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, instituţiilor din subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, însoţit de decizie, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, privind respingerea cererii de acreditare a serviciului. (3) În termen de maximum 15 zile calendaristice de la data emiterii deciziei de respingere a cererii de acreditare a serviciului, compartimentul de acreditare transmite electronic o copie a acesteia în format needitabil şi prin poştă, un exemplar original al acesteia furnizorului care a solicitat acreditarea şi o copie prin e-mail. Copia deciziei se transmite electronic în format needitabil şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul pe a cărui rază administrativ-teritorială are sediul furnizorul de servicii sociale." 13. La articolul 22, alineatele (1), (3) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 22. - (1) În situaţia în care din datele şi informaţiile cuprinse în fişa de autoevaluare şi documentele justificative solicitate se constată faptul că sunt îndeplinite standardele minime, evaluatorul urmează procedura prevăzută la art. 21 alin. (2) şi supune aprobării conducerii instituţiei decizia de acordare a licenţei provizorii după modelul prevăzut în anexa nr. 11, însoţite de licenţa provizorie. ................................................................... (3) Până în data de 5 a fiecărei luni, instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, transmit compartimentului de acreditare din cadrul ministerului listele nominale cu serviciile licenţiate provizoriu în domeniile de activitate pe care le coordonează, împreună cu copia licenţelor provizorii eliberate în luna anterioară, în vederea înregistrării serviciului social acreditat în eRegistru. Listele se transmit şi în format electronic. ................................................................... (7) În termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, un exemplar al acesteia, însoţit de licenţa provizorie, se transmite furnizorului prin poştă de către compartimentul de acreditare. La solicitarea scrisă a furnizorului social, documentele se pot ridica de către acesta sau de către o persoană împuternicită şi în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (5)." 14. La articolul 22, alineatul (2) se abrogă. 15. La articolul 23, alineatele (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) Evaluarea în teren urmăreşte îndeplinirea standardelor minime, în conformitate cu datele înscrise în fişa de autoevaluare, şi se realizează de o echipă formată din 2 inspectori sociali. ................................................................... (6) Agenţia Naţională informează trimestrial Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi cu privire la vizitele de evaluare în teren planificate de agenţiile teritoriale pentru a fi realizate în trimestrul următor celui în care se face raportarea." 16. La articolul 25, alineatele (1), (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 25. - (1) În situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. b) din lege, un exemplar original al raportului de evaluare însoţit de un referat în care se consemnează propunerea de acordare a licenţei de funcţionare pentru serviciul social evaluat, semnat de directorul agenţiei teritoriale, denumit în continuare referat de acreditare, completat conform modelului prevăzut în anexa nr. 14, se transmit, prin e-mail, compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. (2) Pe baza raportului şi a referatului prevăzute la alin. (1) care completează dosarul de acreditare al serviciului constituit conform prevederilor art. 20 alin. (1), compartimentul de acreditare elaborează proiectul de decizie privind acordarea licenţei de funcţionare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15, însoţite de licenţa de funcţionare, şi le supune aprobării conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, instituţiilor din subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. ................................................................... (5) Compartimentul de acreditare din cadrul ministerului actualizează eRegistrul, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data eliberării licenţei de funcţionare sau, după caz, de la primirea copiei conform prevederilor alin. (2^2)." 17. La articolul 25, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins: "(2^1) Compartimentul de acreditare notifică furnizorul serviciului social cu privire la eliberarea licenţei de funcţionare în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data eliberării acesteia, prin e-mail. (2^2) În data de 5 a fiecărei luni, instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, transmit electronic prin e-mail compartimentului de acreditare din cadrul ministerului listele nominale cu serviciile licenţiate în domeniile de activitate pe care le coordonează, împreună cu copia licenţelor de funcţionare eliberate, în vederea înregistrării serviciului social acreditat în eRegistru." 18. La articolul 25, alineatele (3) şi (4) se abrogă. 19. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 27. - (1) În situaţia prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. d) din lege, inspectorii sociali întocmesc raportul de evaluare şi aplică sancţiunile prevăzute de lege. (2) Raportul de evaluare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul, împreună cu notificarea în care se consemnează propunerea de retragere a licenţei provizorii, semnată de directorul agenţiei teritoriale, denumită în continuare notificare de retragere a acreditării, completată după modelul prevăzut în anexa nr. 17, se transmit electronic în format needitabil compartimentului de acreditare din cadrul ministerului sau, după caz, instituţiilor din subordine, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. (3) Compartimentul de acreditare, în baza documentelor prevăzute la alin. (2), redactează proiectul de decizie privind retragerea licenţei provizorii, completată după modelul prevăzut în anexa nr. 18, pe care o supune aprobării conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, a instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. (4) Un exemplar original al deciziei prevăzute la alin. (3) se transmite furnizorului serviciului social evaluat, în termen de maximum 15 zile de la data eliberării acesteia. (5) În termen de două zile lucrătoare de la aprobarea deciziei privind retragerea licenţei provizorii, instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, transmit electronic în format needitabil compartimentului de acreditare din cadrul ministerului o copie a deciziei. (6) Compartimentul de acreditare din cadrul ministerului radiază serviciul social din eRegistru, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data aprobării deciziei de retragere a licenţei provizorii sau, după caz, de la data primirii copiei prevăzute la alin. (5)." 20. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 28. - (1) Reacreditarea serviciilor sociale se realizează în baza datelor şi informaţiilor cuprinse în documentele justificative din dosarul de acreditare existent, în raportul de evaluare în teren, prevăzute la art. 11 alin. (6) lit. a) din lege, în cererea de reacreditare a serviciului social, precum şi în notificarea de reacreditare, completată după modelul prevăzut în anexa nr. 19. (2) Cererea de reacreditare a serviciului, documentele justificative din dosarul de acreditare şi raportul de evaluare în teren, denumit în continuare raport de monitorizare, prevăzute la alin. (1), constituie dosarul de reacreditare al serviciului social, denumit în continuare dosar de reacreditare al serviciului." 21. La articolul 29 alineatul (2), litera a) se abrogă. 22. La articolul 29, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Notificarea de reacreditare se solicită agenţiei teritoriale de către furnizorul serviciului social cu maximum 30 de zile calendaristice înainte de data depunerii sau transmiterii dosarului de reacreditare la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, la instituţiile din subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi." 23. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 31. - (1) Dosarul de reacreditare al serviciului se poate transmite electronic în format needitabil la adresa de e-mail a compartimentului de acreditare publicată pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, se poate depune direct la registratura ministerului sau poate fi trimis prin poştă, cu confirmare de primire, cu 60 de zile calendaristice anterior datei de expirare a licenţei precedente." 24. La articolul 32, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Decizia prevăzută la alin. (2) împreună cu formularul licenţei de funcţionare acordate pentru următorii 5 ani de la data expirării licenţei precedente se transmit pentru aprobare conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi." 25. La articolul 32, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) şi (4^2), cu următorul cuprins: "(4^1) În termen de două zile lucrătoare de la eliberarea licenţei de funcţionare prevăzute la alin. (3) instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, transmit electronic în format needitabil o copie a licenţei de funcţionare compartimentului de acreditare din cadrul ministerului în vederea înregistrării serviciului social acreditat în eRegistru. (4^2) Compartimentul de acreditare din cadrul ministerului actualizează eRegistrul, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data eliberării licenţei de funcţionare prevăzute la alin. (3) sau, după caz, de la primirea copiei conform prevederilor alin. (4^1)." 26. La articolul 33, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Pentru completarea echipei de inspecţie prevăzute la alin. (1), directorul agenţiei teritoriale poate solicita Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, instituţiilor din subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi nominalizarea unui specialist în locul celui de al treilea inspector social." 27. La articolul 38, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) În vederea desemnării specialiştilor din cadrul echipei de evaluare se constituie lista persoanelor cu experienţă în domeniul serviciilor sociale, care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice sau, după caz, în funcţie de specificul serviciilor sociale prin decizie a conducerii instituţiilor din subordinea ministerului, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. (4) Coordonatorul compartimentului de acreditare din cadrul ministerului sau, după caz, din cadrul instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, stabileşte, în colaborare cu directorul agenţiei teritoriale pe a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul sau funcţionează serviciul social, componenţa nominală a echipei prevăzute la alin. (2) şi planifică vizita de evaluare în teren." 28. La articolul 39, alineatele (5) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(5) Decizia prevăzută la alin. (4) se transmite spre aprobare conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, conducerii instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. ......................................................................... (8) Compartimentul de acreditare din cadrul ministerului actualizează eRegistrul în conformitate cu clasa de calitate în care este încadrat serviciul social, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data eliberării deciziei prevăzute la alin. (6) sau, după caz, de la primirea copiei deciziei prevăzute la alin. (6) de la instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi." 29. La articolul 43, alineatele (6) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(6) Decizia de suspendare a acreditării serviciului social, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 28, sau, după caz, decizia de retragere a acreditării serviciului social, completată după modelul prevăzut în anexa nr. 29, însoţită de raportul de constatare, se transmite spre aprobare conducerii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. ........................................................................ (8) După emiterea deciziei de retragere a acreditării serviciului social, respectiv a licenţei de funcţionare a acestuia, compartimentul de acreditare din cadrul instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, transmite electronic o copie în format needitabil a acesteia compartimentului de acreditare din minister în vederea radierii serviciului social respectiv din eRegistru." 30. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 45. - În aplicarea prevederilor art. 22 lit. a) şi c) din lege, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice poate desemna, prin ordin, un secretar de stat." 31. La articolul 49, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 49. - (1) Dosarul de acreditare al furnizorului, precum şi dosarul de acreditare sau de reacreditare a serviciului se pot depune şi la registratura agenţiilor teritoriale care, în termen de 5 zile lucrătoare, le transmit, prin poştă, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice." 32. La anexa nr. 7, secţiunea 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "SECŢIUNEA 5 Documente justificative solicitate*)────────── *) Secţiunea nu se completează pentru reacreditarea serviciului social────────── (Se bifează căsuţele corespunzătoare documentelor justificative anexate la prezenta cerere.) [] documentul care atestă dreptul de administrare, de concesiune sau de folosinţă asupra spaţiului în care funcţionează serviciul social, cum ar fi extras de carte funciară pentru informare, contract de comodat, de închiriere, de concesiune, de administrare, de schimb etc. [] actul/documentul legal privind decizia de înfiinţare a serviciului, după caz [] regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social [] autorizaţia sanitară de funcţionare sau, după caz, documentul prevăzut în procedura în vigoare privind reglementarea sanitară pentru funcţionarea activităţilor cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei [] autorizaţia sanitar-veterinară, pentru serviciile care asigură activităţi de preparare şi distribuire a hranei [] autorizaţia de securitate la incendiu sau, după caz, documentul care atestă faptul că nu se supune autorizării la incendiu [] angajamentul furnizorului de a notifica compartimentul de acreditare asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social acreditat". 33. În cuprinsul anexelor nr. 8, 10-12, 14-18, 20, 23-25, 28 şi 29, sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi sau Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi". 34. În cuprinsul anexei nr. 10, sintagma "propun acordarea/respingerea cererii" se înlocuieşte cu sintagma "propun aprobarea/respingerea cererii". 35. În cuprinsul anexelor nr. 11, 15, 18, 20, 24, 25, 28 şi 29, sintagma "Cabinet ministru" se înlocuieşte cu sintagma "Cabinet ministru sau, după caz, Cabinet preşedinte sau Cabinet secretar de stat". 36. În cuprinsul anexelor nr. 11, 12, 15, 16, 18, 20, 24, 25, 28 şi 29, sintagma "Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice" se înlocuieşte cu sintagma "Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice sau, după caz, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi sau secretarul de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi". ART. II În cuprinsul documentelor emise în procedura de acreditare a serviciului social, denumirea serviciului social se însoţeşte de codul serviciului social prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale. ART. III Cererile de acreditare a serviciilor sociale depuse la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea sa, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi în perioada de 1 ianuarie 2016 şi până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se soluţionează conform Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, modificate şi completate prin prezenta hotărâre. ART. IV Termenul de soluţionare a dosarelor de acreditare a serviciilor sociale depuse în perioada 1 ianuarie 2016 şi până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevăzut la art. 20 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, curge de la momentul intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. V După data intrării în vigoare a prezentei hotărâri cererile de acreditare a serviciilor sociale se depun la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi se soluţionează conform Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, modificate şi completate prin prezenta hotărâre. ART. VI Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 11 martie 2014, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare. ART. VII Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 1. - Se aprobă Nomenclatorul serviciilor sociale prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum şi regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, prevăzute în anexele nr. 1-4 la nomenclator." 2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare este un document propriu serviciului social, care conţine cel puţin următoarele: identificarea serviciului social, potrivit Nomenclatorului, scopul acestuia, cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare, principiile care stau la baza acordării serviciilor, funcţiile şi activităţile principale, condiţiile de accesare, drepturile şi obligaţiile persoanelor beneficiare, structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile orientative de personal." 3. La anexă, nota de subsol nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "*2) Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. Serviciile/activităţile principale sunt acordate/realizate diferenţiat în funcţie de standardele de calitate." 4. La anexă, nota de subsol nr. 4 se abrogă. 5. La anexă, la titlul "Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în situaţii de dependenţă", la nr. crt. 36, punctul II se modifică şi va avea următorul cuprins: "II. Îngrijiri personale la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane)" 6. La anexă, la titlul "Servicii la domiciliu pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în situaţii de dependenţă", punctul III se modifică şi va avea următorul cuprins: "III. Servicii specializate la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, inclusiv prin echipa mobilă" 7. La anexă, la titlul "Servicii la domiciliu pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în situaţii de dependenţă", după nr. crt. 37 se introduce un nou număr curent, numărul curent 37^1, cu următorul cuprins:
┌─────┬─────────────────┬────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐
│"37^1│8810 ID IV │IV. Servicii la domiciliu destinate │ │ROF serviciu social la │
│ │ │persoanelor adulte cu dizabilităţi prin │ │domiciliu" │
│ │ │asistent personal │ │ │
└─────┴─────────────────┴────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘
8. La anexă, după titlul "Servicii la domiciliu pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în situaţie de dependenţă" se va introduce un nou titlu - "Servicii în comunitate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi", cuprinzând numerele curente 37^2 şi 37^3, cu următorul cuprins:
┌─────┬─────────────────┬────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐
│"37^2│8899 SC-D-I │I. Servicii în comunitate pentru │Ajutor pentru realizarea │ROF serviciu social în │
│ │ │persoanele adulte cu dizabilităţi │activităţilor zilnice de bază │comunitate │
│ │ │acordate prin asistent personal │Informare │ │
│ │ │profesionist │Îngrijire personală │ │
│ │ │ │Integrare socială şi participare │ │
│ │ │ │Locuire │ │
│ │ │ │Evaluare │ │
│ │ │ │Alte servicii specializate în funcţie│ │
│ │ │ │de nevoile specifice şi individuale │ │
│ │ │ │ale persoanelor cu dizabilităţi │ │
├─────┼─────────────────┼────────────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────┤
│37^3 │8899 SC-D-I │II. Servicii de asistenţă şi suport │ │ROF serviciu social în │
│ │ │ │ │comunitate" │
└─────┴─────────────────┴────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘
9. La anexă, la titlul "Centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi" numărul curent 40, punctul III se abrogă. 10. La anexă, la titlul "Centre de zi pentru asistenţă şi suport pentru alte persoane aflate în situaţii de nevoie", în coloana nr. 3, sintagma "consiliere spirituală/religioasă" se elimină. 11. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 4 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) Hotărârea consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului local al municipiului/oraşului/comunei ...... nr. ...... şi funcţionează în cadrul/subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC/SPAS)*5);" 12. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 8 alineatul (1), punctul 2 al instrucţiunilor se modifică şi va avea următorul cuprins: "2. Personalul de specialitate reprezintă minimum 60% din totalul personalului*10)." 13. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 8 alineatul (1), după punctul 4 al instrucţiunilor se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins: "5. În cazul în care centrul are personalitate juridică, la numărul maxim de posturi pentru funcţii de conducere reglementat la pct. 4 se adaugă contabilul-şef." 14. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 8 alineatul (2), instrucţiunea a doua se modifică şi va avea următorul cuprins: "Pentru serviciile acordate în centrele pentru persoane vârstnice, secţiile pentru persoane care nu sunt dependente, încadrate potrivit grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice în gradele de dependenţă IIIA şi IIIB, raportul angajat/beneficiar este de maximum 1/5, dar nu mai puţin de 1/10, în funcţie de capacitatea centrului şi de ponderea persoanelor cu grad de dependenţă IIIA şi IIIB." 15. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 8 alineatul (2), instrucţiunea a patra se modifică şi va avea următorul cuprins: "Pentru serviciile acordate în centrele rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi, raportul angajat/beneficiar este de minimum 1/1. Pentru locuinţele maxim protejate raportul angajat/beneficiar este de minimum 1/1; pentru locuinţele mediu protejate raportul angajat/beneficiar este de minimum 1/2, iar pentru locuinţele minim protejate raportul angajat/beneficiar este de minimum 1/4." 16. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 9 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins: "c) contabil-şef, dacă centrul are personalitate juridică." 17. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 9, după alineatul (4) se introduc patru instrucţiuni cu următorul cuprins: "Instrucţiuni: 1. Pentru verificarea încadrării în condiţia referitoare la specializare, se va consulta Nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, care, potrivit prevederilor art. 138 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. 2. Munca prestată în temeiul contractului individual de muncă constituie vechime în muncă, conform prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Experienţa profesională reprezintă exercitarea efectivă şi legală, cu normă întreagă sau echivalent parţială, a unei profesii într-un stat membru al U.E., al S.E.E. şi în Confederaţia Elveţiană, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România." 18. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 11 alineatul (1), litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins: "n) interpret în limbaj mimico-gestual (235202);". 19. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 11 alineatul (1), după litera dd) se introduc două noi litere, literele ee) şi ff), cu următorul cuprins: "ee) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); ff) alt personal de specialitate în asistenţă socială." 20. La anexa nr. 1 la nomenclator, la articolul 12, în cuprinsul instrucţiunii, sintagma "post de specialitate" se înlocuieşte cu sintagma "post". 21. La anexa nr. 2 la nomenclator, la articolul 4 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) Hotărârea consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului local al municipiului/oraşului/comunei ...... nr. ...... şi funcţionează în cadrul/subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC/SPAS)*4);" 22. La anexa nr. 2 la nomenclator, la articolul 8 alineatul (1), punctul 2 al instrucţiunilor se modifică şi va avea următorul cuprins: "2. Personalul de specialitate reprezintă minimum 80% din totalul personalului*8)." 23. La anexa nr. 2 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins: "n) lucrător în limbaj mimico-gestual - studii medii (516913);" 24. La anexa nr. 2 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), după litera dd) se introduce o nouă literă, litera ee), cu următorul cuprins: "ee) alt personal de specialitate în asistenţă socială." 25. La anexa nr. 2 la nomenclator, la articolul 11, în cuprinsul instrucţiunii, sintagma "post de specialitate" se înlocuieşte cu sintagma "post". 26. La anexa nr. 3 la nomenclator, la articolul 4 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) Hotărârea consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului local al municipiului/oraşului/comunei ...... nr. ...... şi funcţionează în cadrul/subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC/SPAS)*4);" 27. La anexa nr. 3 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), litera e) se abrogă. 28. La anexa nr. 3 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins: "l) interpret în limbaj mimico-gestual (235202);". 29. La anexa nr. 3 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), după litera x) se introduc două noi litere, literele y) şi z), cu următorul cuprins: "y) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913); z) alt personal de specialitate în asistenţă socială." 30. La anexa nr. 3 la nomenclator, la articolul 11, în cuprinsul instrucţiunii, sintagma "post de specialitate" se înlocuieşte cu sintagma "post". 31. La anexa nr. 4 la nomenclator, la articolul 4 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) Hotărârea consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului local al municipiului/oraşului/comunei ...... nr. ...... şi funcţionează în cadrul/subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC/SPAS)*5);" 32. La anexa nr. 4 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: "h) alt personal de specialitate în asistenţă socială." 33. La anexa nr. 4 la nomenclator, la articolul 10 alineatul (2), în cuprinsul instrucţiunii, sintagma "post de specialitate" se înlocuieşte cu sintagma "post". ART. VIII La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 1-4 şi 6-9 din Hotărârea Guvernului nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 23 iunie 2005, cu modificările ulterioare. ART. IX Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: --------------- Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş-Nicolae Pîslaru Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice Vasile Dîncu Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, interimar, Ioan-Dragoş Tudorache Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Bucureşti, 10 august 2016. Nr. 584. ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.